Locuri de pus burta la cale în Bruges

TIPĂREȘTE

Eeeiii, și iată că pic cu pic și pas cu pas am ajuns la finalul aventurii noastre belgiene!... Unii dintre noi, că Milena mai are câteva luni de petrecut pe aceste meleaguri... Și câteva povești de trăit! ???? Ne vom despărți, dar nu înainte de a gusta din bucatele tradiționale, pe care le vom stropi mai apoi cu un pahar de vin aspru sau, mai bine, de bere tare și aromată!... Că așa e bine, să-ți pui burta la cale înainte de a porni din nou la drum...

N-am alocat Bruges-ului decât o zi și un pic, timp insuficient pentru a-i afla toate tainele, dar și pentru a acumula o experiență gastronomică notabilă. Totuși, am mâncat aici o cină și un prânz și, obosiți, înfrigurați și însetați, ne-am intercalat plimbarea cu 2-3 opriri de hidratare; că vorba aia – dacă nu în Bruges, la mama ei acasă, atunci unde?! (Despre bere vorbeam...)

În prima seară, după ce ne-am luat în primire camerele de la hotel, am ieșit să mâncăm. Avusesem grijă să-mi fac temele pe drum și „descoperisem” două restaurante bine cotate în imediata vecinătate, pe Carmersstraat, la doar câțiva metri unul de celălalt. Îl vom alege – ca de fiecare dată – pe cel care o să ne facă mai frumos cu ochiul!

Și câștigătorul a fost ‘t Gezelleke – un nume imposibil de pronunțat, știu. Ne-au atras ferestrele mari, prin care răzbătea lumina caldă a interiorului sau poate jardinierele din care atârnau niște smocuri de plante verzi, sau felinarul de la intrare?! Toate astea la un poc, probabil... Cert e că imediat ce i-am trecut pragul, am știut că nimeriserăm în locul potrivit.

Restaurantul e format dintr-o singură încăpere, nici prea mare, dar nici mică – să tot fie vreo 12-15 mese de 4 persoane, mese de lemn lustruit, scaune cu spătar – aidoma. Stilul vintage, cum ar veni. Pe fiecare masă licărește câte o lumânare roșiatică. Zidurile de cărămidă sunt decorate cu tablouri și oglinzi. Există un șemineu funcțional și o sobiță veche de fontă, o adevărată bijuterie; oricum, înăuntru e cald și bine, o atmosferă intimă și molicică. Bârnele de lemn ce traversează plafonul sunt împodobite cu imitații de plante verzi și din loc în loc atârnă candelabre de cristal extrem de prețioase. Un adevărat salon nobiliar de primire...

Am fost preluați încă de la intrare de un bărbat între două vârste, care ne-a indicat una din mesele libere. În locul impersonalelor cărticele-meniu, domnul ne-a prezentat mintenaș cu o tablă neagră pe care erau notate cu cretă albă cele câteva feluri de mâncare – nu prea multe – disponibile, pe care ni le-a recitat, apoi a răspuns cu răbdare nelămuririlor noastre: ce-i aia? dar aia cu ce-i? N-a fost greu să ne decidem: eu am luat waterzooi cu pui (un fel tradițional flamand, ceva între supă și tocană, cu multe legume, asezonat cu coriandru; mâncasem în Namur și-mi plăcuse tare!), Tati – tot ceva tradițional, am uitat cum se cheamă, o mâncărică cu vită în sos de vin roșu, Milena – salată cu brânză de capră, iar Paul – chifteluțe în sos. De băut, am luat câte o bere, mai puțin fata, care a dorit un pahar de vin roșu.

Ni s-a aranjat masa, în sensul că am primit fiecare câte un suport de hârtie personalizat cu sigla restaurantului, tacâmuri și șervețele, apoi destul de repede ni s-au adus băuturile, care au fost exact cum trebuiau să fie: reci și gustoase! Conversația s-a aglutinat repede în jurul lor, am prins culoare în obraji și în inimi, se prefigura o cină pe cinste...

Felurile de mâncare au venit și ele după un timp rezonabil, care de care mai arătos și mai apetisant! Supa mea era o îmbinare de culori și arome, salata Milenei conținea în plus felii de mere și miez de nucă, tocănița lui Tati... se potrivea grozav cu vinul Milenei ???? și era acompaniată de cartofi aurii și crocanți, iar chifteluțele lui Paul de piure de cartofi (în care se distingea clar gustul de unt). Am degustat din fiecare, desigur și pot să spun doar că mi-e imposibil să fac un clasament, care fel a fost mai grozav... Waterzooi-ul meu, aș înclina, desigur...

Ne-am declarat extrem de satisfăcuți la final, dar am rezistat recomandărilor ospătarului de a încerca desertul casei; nici n-am întrebat ce și cum, în tot cazul n-ar mai fi intrat. Am primit nota de plată scrisă de mână, dar am plătit cu cardul 114,2 euro. Ca să vă faceți o idee, o bere e 5,4 euro, vinul 5,7, iar un fel de mâncare 20-25 euro. Super-bun totul, chiar de recomandat locul ăsta!

&&&

A doua zi ne-a prins prânzul chiar în inima centrului vechi. Știu că-i bine să eviți zonele super-turistice atunci când vrei să mănânci, dar asta e foarte greu în Bruges, căci Bruges-ul tot e o imensă zonă super-turistică. Așa că nu ne-am mai bătut capul și am intrat unde ne-a tunat, fără prea multe investigații de data asta. S-a nimerit să fie Grandma’s Kitchen, pe Nieuwstraat 11-1 (strada ce dă fix în micuțul port unde te îmbarci pentru plimbările pe canale).

Ne-a încântat încă de la intrare „povestea” pe care încerca să ne-o dezvăluie locul – să-i zicem, de data asta, în stil vintage-rustic. În antreu ne-au întâmpinat un vechi telefon cu fir pe o măsuță, precum și un manechin îmbrăcat în rochie pepit, alb-roșu. Câteva plante verzi, câteva tablouri pe pereți... Sala de mese e un spațiu luminos și cald, decorat în culori deschise, cu accente vii pe ici, pe colo. Pereții sunt îmbrăcați integral în lambriuri de lemn, bogat ornamentați cu imagini de tot felul, multe tablouri de epocă reprezentând fotografii alb-negru. Mesele de lemn (nelăcuit) sunt acoperite cu fețe individuale din hârtie, același caroiaj alb-roșu din rochia „bunicii” din antreu. Veioze cu abajur roșiatic din loc în loc, sporind impresia de căldură domestică. Mileuri dantelate, vaze cu flori, un dulap verde-praz de bucătărie...

Și aici am fost preluați rapid de un domn (destul de tomnatic; se pare că în Bruge meseria asta, de ospătar nu e neapărat apanajul primelor vârste) și amplasați la o masă, lângă unul din stâlpii de susținere. De data asta am primit meniuri și am fost lăsați câteva minute să le studiem. Pe prima pagină trona oferta de meniu al zilei, cu două feluri, la „numai” 22 de euro – am cerut lămuriri și am aflat că-i vorba despre o supă-cremă de legume, carne de vită în sos, cartofi prăjiți și salată. Eu, Tati și Milena am luat câte un meniu dintr-ăsta, dar Paul a ținut să fie mai cu moț și a ales un hamburger. De băut, câte o bere locală și o sticlă mare de apă.

Băuturile le-am primit rapid, dar nici mâncarea n-a întârziat prea mult. Supa mi-a picat tare bine, fierbințică și ușor picantă. Felul al doilea semăna cu ce mâncase Tati cu o seară înainte, dar nu era făcut cu vin, ci pur și simplu cu pastă de roșii; destul de bun, dar mai bun ăl’ cu vin... Cartofii prăjiți i-am primit pe toți într-un bol imens – 3 porții; cât un lighean! Evident că n-am putut să-i dovedim pe toți. Hamburgerul lui Paul au fost de fapt doi, acompaniați de salată frumos prezentată și stropită cu un smac acrișor. Câte o astfel de salată am primit și noi, ceilalți. Și de data asta am spus „pas” desertului, doar Milena a încheiat cu un cappucino.

Nota am primit-o tot scrisă de mână (așa o fi moda la Bruges!) și a totalizat 108,6 euro; am achitat-o tot cu cardul. Ne-a ținut așa de bine de foame masa asta, că la cină abia dacă am mai ciugulit câte ceva în camera de hotel...

&&&

Către finalul zilei, obosiți și înfrigurați, copiii au decis să se retragă la hotel. Eu și cu Tati parcă simțeam că ne mai duc un pic bateriile, așa că am zis că ne-om mai plimba. După numai două minute s-a întâmplat să trecem taman pe lângă Muzeul Berii. Ora lui de închidere, anunțată pe net, cam trecuse de mult, dar lumea încă dispărea dincolo de ușa de la intrare. Curioși, ne-am îndreptat și noi într-acolo și am urcat treptele către etaj. Am nimerit fix în magazinul de suveniruri și tipul de la casă ne-a lămurit: da, muzeul se închisese, dar puteam să degustăm o mostră-ceva în sala alăturată și dacă ne-o plăcea, să și cumpărăm pentru acasă... poate...

Chestia cu degustatul ne-a surâs, așa că am înaintat. Berăria e un spațiu destul de generos, mobilat fără prea multe fasoane și decorat aidoma, adică aproape deloc. Am găsit destul de greu o masă liberă și ne-am cocoțat pe niște scaune înalte. Sistemul e cu autoservire, te duci la bar și-ți comanzi ce dorești. Asta dacă știi ce dorești... Oferta cuprinde zeci de sortimente, așa că ideal ar fi să mergi pe mâna băieților de la bar, explicându-le cam ce gust ar trebui să aibă berea pentru tine. Tati a ales oferta lor, afișată peste tot – 5 mostre a câte 150 ml pentru 10 euro. În schimbul celor 10 euro primești de fapt 5 jetoane, pe care ulterior le preschimbi în pahare cu lichid magic. Se presupune că n-o să le deguști pe toate odată, ci pe rând și ca să nu ți se încălzească berea, presupun...

Nici nu mai știu ce am băut exact, că oricum de la a doua mostră încolo nu mai conta... Berea belgiană e foarte concentrată în grade alcoolice, în general, se apropie de tăria vinului. Pe cea care ne-a plăcut cel mai mult am imortalizat-o; adică sigla ei. Se cheamă Palm Hop Select și e mai ușurică, doar 6°. Și țin minte că a mai fost una roșiatică, un pic acrișoară, mult lăudată de băiatul de la bar, dar nouă nu ne-a prea plăcut... Oricum, o experiență și degustarea asta! La plecare chiar am vrut să cumpărăm (din magazinul de suveniruri) o sticlă-două de Palm din aia, dar ne-am amintit că a doua zi era zborul de întoarcere acasă și că aveam numai bagaje de mână... Așa că am rămas și fără suveniruri... A, ce mai avea intersant berăria asta era Biblioteca! O bibliotecă pe bune, cuprinzând numeroase volume despre bere. Tati a stat minute în șir răsfoind câteva enciclopedii, greu s-a desprins de acolo...

&&&

Am mâncat, am băut, ne-am plimbat... Gata, a venit timpul să plecăm acasă! În ultima dimineață, dacă tot am avut mașina la dispoziție, am tras o fugă până la Ostende. Nu l-am vizitat cu simț de răspundere, am făcut doar câțiva pași pe plaja imensă, până aproape de țărmul mlăștinos al oceanului (ce ciudată e marea aici! nu seamănă absolut deloc cu mările pe care le știam până acum!), apoi alți câțiva pe faleză, am băut o cafea și ne-am îmbarcat din nou; direcția Cherleroi...

---

VIZUALIZĂRI: 1082 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI