GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
STOP VENDEGLO (Restaurantul STOP) – Berettyóújfalu
Ieri, la revenirea de la Nyíregyháza, unde am vizitat celebra Grădină Zoologică + Piramida Verde + Ocenarium-ul (dar despre toate aste, promit un review separat, poate mâine), am hotărât să facem o mică pauză pe drum, dat fiind temperaturile infernale pe care le-am avut de îndurat pe drum (în jurul orelor 17.00 – ora României), deoarece nu folosim aerul condiţionat din principiu (na, să mai zică cineva că n-am principii :)).
Şi, cum ştiam că lângă sensul giratoriu din Berettyóújfalu – cunoscut de orădeni drept sensul giratoriu, de la Lidl (acolo unde, dacă ieşi din ţară prin P. T. F. Borş, ajungi sigur, sens din care se poate lua spre Debrecen şi mai apoi pe M35+M3 se ajunge la Budapesta pe autostradă, ori spre Szolnok, Albertirsa şi Budapesta, pe E60 şi mai apoi pe M5, sau pe drumurile lor naţionale), sunt 2 restaurante despre care am auzit că au mâncare foarte bună şi proaspătă, dat fiind traficul rutier foarte mare pe acea rută, am hotărât să facem oprirea acolo.
Dintre cele două, Molo Panzio&Etterem şi Stop Vendeglo, l-am ales pe acesta din urmă, la întâmplare (cu promisiunea fermă că ne vom duce într-o zi şi la Molo). Să nu uit, lângă restaurant este şi o staţie de carburanţi Mol, aşa că, dacă nu aţi făcut plinul în România (nu vă recomand), puteţi adăpa şi caii putere, ori mârţoage, ce-or mai fi aia de sub capotă…
Ok. , deci! Intrarea în curtea restaurantului este foarte largă, nu poate fi ratată, curtea fiind imensă, cu parcare atât în faţa imobilului cât şi în spate (probabil deoarece se adresează cu precădere şoferilor de camioane), frumos aranjată, cu un rond plin de flori (minunat înflorite la această dată). În faţa intrării este amplasat şi un car în care-i încărcat un butoi, imagine ce te duce cu gândul la un râu de lichide. Foarte încurajator, dat fiind starea de deshidratare în care eram :)
Clădirea este foarte interesantă, te duce cu gândul la un castel al nobilimii maghiare, cu două turnuri la extremităţi şi un cerdac/terasă acoperită în partea centrală. Acoperişul din şindrilă de lemn, completează această imagine de castel.
Am găsit rapid loc de parcare chiar în faţa terasei, deoarece aveam de gând să las pe parcursul şederii acolo geamurile deschise, pentru ca atmosfera în auto să nu devină incendiară.
Am luat loc pe terasa acoperită, umbroasă, lambrisată cu lemn, având grinzile la vedere, iar pe margine o mare de muşcate înflorite. Foarte fain!
Nu aveam de gând să servim masa, deoarece prin Nyíregyháza am servit câte ceva, aveam de gând doar să ne răcorim/relaxăm, că doar nu ne grăbeam, fiind în zi liberă şi până acasă mai erau doar 30 km.
A sosit imediat un ospătar tânăr şi foarte drăguţ, dar nevorbitor de română, din păcate. Pe jumătate în maghiară (atât ştim noi) şi pe jumătate în engleză (atât ştia el), am reuşit, fără probleme să cerem cafea + apă minerală. De asemenea, pentru o vizită ulterioară, l-am rugat să ne lase un meniu, spre studiu.
Mare greşeală. Până să vină cu comanda de la bar, am decretat că mâncăm ceva, de poftă, văzând ce listă lungă de bucate tradiţionale ungureşti erau în meniu. A, să nu uit, meniul este şi în româneşte, aşa că, eu zic că sunt şanse să prindeţi chelner vorbitor de română, pe altă tură, ori dacă nu, vă puteţi descurca şi cu lista de meniu în faţă.
Aşa că, eu am comandat o ciorbă de peşte + în amintirea Restaurantului Pizzerie San Marco, din Sighişoara, unde am mâncat aşa ceva prima dată, am cerut şi o porţie de tocăniţă de burtă.
Fetele, doar de poftă, când le-am arătat că au ceva fel de mâncare cu Camembert, au fost de acord, dar au vrut amândouă o singură porţie, aşa că le-am comandat Caşcaval Camembert pane cu afine şi mere cu miere.
Şi cum, nu poţi spune că ai fost în Ungaria, dacă nu ai mâncat şi un desert tradiţional, le-am luat şi câte o porţie de Găluşte Somloi.
După ce ne-am astâmpărat cât de cât setea, am dat o raită prin restaurant (în căutarea băii, dar cu singurul motiv de a vedea restaurantul la interior şi a fura câteva foto, pentru a vi le arăta şi vouă).
Pentru mine, acest restaurant, considerat/clasificat de Categoria a-II-a, a reprezentat o plăcută surpriză. Sălile (că-s mai multe), fain amenajate, mesele curate, un barman + 3 chelneri drept personal de servire (cel mai mult au fost ocupate 4 mese în acelaşi timp), mi s-au părut suficienţi pentru a asigura o servire fără intermitenţe/timpi de aşteptare prea mari.
Sigur că, mâncarea a venit rapid, da' săracul ospătar, a crezut că ciorba-i pentru nevastă-mea, camembertul pentru fii-mea şi tocăniţa de burtă pentru mine şi a făcut marea greşeală de a-i aşeza bolul (de fapt mini-ceaunul) cu ciorbă-n faţă consoartei, care nu poate suporta mirosul de peşte.
Noroc că am deposedat-o rapid de el şi am început eu să-mi savurez în linişte minunăţia.
Ce să vă zic, ciorba era, aşa cum îi şede bine unei mâncări ungureşti, extrem de condimentată, în bol înotând câteva bucăţi zdravene de ardei iute, alături de fileurile de peşte (vreo 2 soiuri, după părerea mea). În concluzie, ciorba a fost perfect pe gustul meu, dar sub nici o formă nu am putut s-o mănânc toată, mai ales că-mi aburea tocăniţa de burtă lângă. Am mâncat vreo jumătate şi cu un finiş spus, plin de regret, i-am dat de înţeles chelnerului că o poate lua de acolo. Pe principiul piei…nu mă ispiti!!!
Ok. Tocăniţa de burtă, a fost altfel decât la Sighişoara. Dacă acolo era servită cu mămăligă şi un sos ait, aici a fost servită e un pat de cartofi natur (din care n-am gustat nici măcar o ţâră), iar burta-i puternic condimentată/iute, de la boiaua de ardei omniprezentă-n bucătăria ungurească.
Trebuie să vă recunosc că am reuşit să bat toată porţia de burtă, cu greu, dar nu m-am atins de castraveţii de decor. Poate d-aia vă pot scrie azi, fără să fiu afectat de cine ştie ce….
Ei, dar Camembertul fetelor a fost un deliciu. Vizual şi al papilelor gustative.
Vizual arăta excepţional modul în care a fost montat pe farfurie, adică pe un pat de piure, se lăfăiau 4 triunghiuri de camembert pane, iar lângă, câteva felii de măr caramelizate, cu miere, iar peste gem de afine. Iar gustul, unul desăvârşit
Hmmm…Şi cu toate astea, după câte un triunghi, fetele au decretat: Îi minunat, da' nu mai mere. Probabil că, văzând frustrarea din ochii fetelor, ospătarul a venit cu soluţia salvatoare. Pur şi simplu ne-a întrebat: To Go? La care noi, cum altfel: O, yes, please!!! Aşa că, am ajuns cu juma de porţie acasă, în casorelă, ca să nu ne pară rău.
A, să nu uit, în P15, o să vedeţi şi celebra porţie de Găluşte Somloi, aici montată în pahare mari, cu sos de ciocolată şi multă frişcă. Excepţională!!!
Socoteala: 7 ape minerale (eram deshidrataţi, ce mai) – 160 HUF/sticlă – total 1.120 HUF + 2 espresso (Pelini Top, delicioasă) – 240 HUF/porţie – total 480 HUF + Ciorba de peşte – 1.400 HUF + Camembert Pane cu afine, mere şi miere 1.550 HUF + Tocăniţa de Burtă 1.500 HUF + 2 porţii de Găluşte Somloi – 700 HUF/porţie – total 1.400 HUF.
Total General 7.660 HUF (adică vreo 120 lei RON), plătiţi pe un răsfăţ culinar unguresc. Eu zic că merită. A, să nu uit, i-am lăsat bacşiş ospătarului până la 8.000 HUF.
Adresa web. a restaurantului, din păcate doar în maghiară: click aici
Adresa poştală este: Berettyoujfalu, Keresztesi utca, 1
Coordonatele GPS sunt: N 47.23552º x E 21.53069°
Eu, AmFostAcolo şi o să mai merg de câte ori voi avea posibilitatea/ocazia.
Nu glumesc, doar eu sunt, după aprecierile dragei noastre colege @catalinalupu în review-ul său de aici, Anthony Bourdain al saitului.
Aşa că, dacă aveţi încredere-n percepţiile mele de gurmand fără leac, sunteţi prin zonă spre/dinspre vestul europei, nu ocoliţi STOP VENDEGLO.
NOTĂ: Am definit o nouă rubrică, deoarece nu am găsit nimic mai aproape de 30 km. (atât sunt până la Oradea, Debrecen, ori Hajduszoboszlo, de la Berettyoujfalu). Dacă se consideră că am greşit, rog un webmaster să mute review-ul la locul cel mai potrivit.
Trimis de creivean in 05.06.11 19:42:45
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în UNGARIA.
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (creivean); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
17 ecouri scrise, până acum, la acest articol
webmaster13
Cum o masă la restaurant este mai apetisantă, pe o muzică bună, iar siesta mai uşoară, rog să ataşezi la review următoarea melodie de petrecere maghiară:
http://www.trilulilu.ro/olivest/e4f34e35e39e5d
Multumesc!
din pacate sunt ceva probleme cu adresa indicata, propun insa melodia atasata mai sus, dar se poate schimba!
Eu una astept cu nerabdare sa citesc despre zoo si celelalte. Nu stiu daca voi ajunge acolo in acest concediu, peste 2 sapt. pleeeec! si am un traseu cam lung, dar poate ma faci tu sa le consider must see la intoarcere acasa.
Sa ma vezi pe mine ce schiopatez de la aerul conditionat! Nici eu nu-l suport, dar cand nu mai pot, dau cateva minute drumul la clima, indreptat spre picioare. Altfel nu pot sa-l dirijez, mai ales cand sunt cu copilul in masina.
Si acuma sufar... parca as fi o batranica
Pe acolo v-ati topit de cald? E putin mai cald ca si in Romania.
Cunosc restaurantul, dar nu am intrat niciodata.
Ce mancare nu e buna in Ungaria? Eu doar de acelea foarte picante ma feresc.
multumim de articol; deseori in drum spre budapesta sau viena ne-am pus problema unde mancam la jumatatea drumului; noi fiind din cluj restaurantul indicat de tine ar fi la fix! si banuiesc ca si altora care vor fi pe traseu le e utila informatia!
multumim!
@ creivean
ajutama te rog... in al treilea aliniat te referi (printre altele) la posibilitatea de a alimenta la statia de carburanti dar in paranteze scri: nu va recomand. m-ar interesa la ce te referi exact?
dupa cite stiu, benzina in H este mai scumpa decit in RO, ba chiar mai scumpa si decit in A. noi incercam pe cit posibil sa trecem prin H fara sa alimentam. facem plinul ori la Göttlesbrunn in A sau in arad.
la asta te referi si tu, deci la faptul ca este scumpa ?
Auzisem de galustele Somloi, dar nu le vazusem in poza niciodata... sper ca au asa ceva si la Paprika Csarda unde voi opri o noapte.
Ce bine ca ai pus poza cu galuste.
Despre review nu mai spun nicio vorbă că e de prisos, doar l-am votat! Aș vrea doar să aflu de ce localul pare așa golit de clienți, după cum ne lasă să constatăm imaginile surprinse de tine. Că doar n-ați fost singurii oaspeți ai acestui restaurant pe care l-ai descris atît de... apetisant!
@all
Vă mulţumesc pentru că aţi citit şi apreciat o scriere pusă interal în folosul acestei comunităţi. Mulţumesc şi celui ce a apreciat negativ review-ul, cu remarca că, i-aş rămâne dator, dacă pe privat mi-ar spune cu ce l-a nemulţumit acest review. Nu de alta, da să ştiu pe viitor... Na, asta-i o solicitare retorică, nu aştept nici un răspuns...
@webmaster13
Dacă-i ceardaş, parcă-i la fel (pentru urechile mele cel puţin).
@Alina Morar
A fost infernal de cald, poate la Zoo n-am resimţit aşa tare căldura, dat fiind amplasarea acesteia într-o pădure, aşa că am avut umbră destulă.
O să vină şi review-ul de acolo, da nu ştiu când am timp de el.
Cât despre mâncare, te asigur că la acest restaurant găseşti şi bucate mai puţin condimentate, aşa că ai de unde alege.
@station5
Ai înţeles pe deplin ideea pentru care am scris acest review.
@Michaell
Ai dreptate, m-am exprimat nefericit. Doream să arăt că şi dacă eşti la ieşirea din ţară şi şi dacă eşti aproape de intrarea în România, cu toate că acolo există un MOL (şi un Agip lângă), nu recomand să alimentaţi din Ungaria, ci să vă continuaţi drumul cu benzina din rezervor până în România, ori în celălalt sens până în Austria.
@BOGDAN DSN
Pe saitul oficial de la Paprika Csarda (vezi aici), la deserturi este indicat că au şi Somloi, la 790 HUF/porţie.
Aşa că, nu-mi rămâne decât să-ţi doresc Poftă Bună!
@mariana. olaru
Îţi răspund mai târziu, trebuie să fug cu fii-mea la oră la engleză.
Pa.
@mariana. olaru
Am revenit, aşa că, eu văd la nedumerirea ta (corectă de altfel), 3 răspunsuri posibile. Adică, restaurantul era destul de gol (după cum rezultă din foto), deoarece:
1. Foto sunt făcute în cea mai mare parte la interior (doar 2 prezintă terasa, fiind făcute în aşa fel încât să prind o zonă fără muşterii), iar toată lumea a stat pe terasă;
2. AmFostAcolo într-o zi de sâmbătă, când este ştiut că traficul camioanelor de marfă este mult scăzut, ori din ce am văzut eu, ţinta restaurantului sunt tocmai şoferii (am uitat să spun în review că au amenajate duşuri pentru aceştia, la 500 HUF/baie/duş). ;
3. Ora la care AmFostAcolo a fost una nepotrivită. Adică, în jur de 17.00 (16.00 la ei), când prânzul este de mult luat, iar pentru cină-i prea devreme.
În concluzie, eu cred că nu duc lipsă de clienţi, dat fiind personalul numeros, parcarea foarte mare, facilităţile pentru şoferi şi de ce nu mâncarea bună şi preţurile ok.
De altfel, cât am stat acolo (vreo oră şi ceva), tot timpul au fost minim 3 mese ocupate (iar în parcare, din cele 5 auto vizibile în P01, trei erau de România).
A, să nu uit, discutând azi la job cu colegii despre restaurantul asta, dat fiind că, noi obişnuim din când în când să ieşim la masă, cu toţii, a răsărit ideea unei prime ieşiri în Ungaria la masă, că doar îs numai vreo 30 de km. Cine ştie...
ptr toti care vor sa auda: realmente este fain si mancarea super si ieftina la stop vendeglo!
am indicat "stop"-ul unor colegi aflati in drum spre viena si pana si azi, dupa 2 zile, imi trimit sms-uri de la summit: "... se mananca bine la viena dar nu ca si la stop-ul tau" si sa stii ca oamenii astia is umblati prin lume si stiu aprecia...
deabia astept sa am drum incolo!
multumim creivean!
Na, că deja review-ul asta şi-a atins obiectivul!!!
Ce pot aştepta mai mult? Eventual să mai mănânc acolo...
@creivean
asteptarea iti va fi indeplinita! cand vom fi in zona vei fi invitatul nostru daca vei fi disponibil!
si sa ne mai dai ponturi la fel de bune te rugam!
M-am jucat azi cu tot felul de programe şi progrămele gen jpg to avi, aşa că am făcut un videoclip pentru această locaţie (pentru a fi la un loc şi muzica de petrecere ungurească şi fotografiile de acolo).
De aceea, rog un webmaster, când este timp, să înlocuiască piesa cu care este ilustrat acum review-ul cu următorul clip (producţie proprie): http://www.youtube.com/watch?v=qUlQTC5HkJs
Mulţumesc.
Multumim si noi, creivean.
Am inserat videoclipul in cadrul ecoului.
super! Felicitari! Sper ca mi s-a inreg. votul, e dat de pe celular. buna ideea si ptr noi cnd avem mai multe foto.
multumim creivean!
pare pustiu rau locul, absolut niciun client nu se vede in poze. nu v-a fost groaza sa mancati? se spune ca de obicei mancarea e buna acolo unde e si lume. una peste alta in poze mancarea pare ok.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)