GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O cină „aristocratică” la palat. La Comtesse – eleganţă şi rafinament
Data vizitei: 8 iunie 2026
Adresa: El Montaza Palace Gardens, Montaza, Alexandria, Egipt
Coordonate GPS: 31.2871437 N; 30.0211896 E
Telefon: +20.11.00000244
După o plimbare foarte relaxantă pe aleile umbroase ale grădinilor Montaza, foste grădini regale private, devenite parc public după căderea monarhiei, mi-a venit ideea să fac o rezervare pentru cină la un restaurant cu specific franţuzesc, foarte elegant şi pretenţios, situat într-un fost palat regal recent renovat, în prezent boutique hotel. Nu foamea a stat la baza alegerii mele, cât dorinţa de a mă simţi ca o contesă... aşa pentru vreo două ore :D. Nu eram nici măcar pasionată de atât de apreciata french cuisine, dar am zis că merită încercat, iar experienţa s-a dovedit extrem de reuşită.
Ajung eu la palat, la palatul Salamlek, intru, rămân uimită de tot ce văd, dau să fac câteva fotografii, când sunt abordată de o domnişoară foarte amabilă. Îi explic eu ce caut acolo, îi cer să studiez un meniu, se scuză că restaurantul nu este deschis încă, deşi programul oficial este 11.00-23.00, rezerv o masă pentru ora 19.00 şi plec mai departe.
Revin pe seară, cu ceva emoţii şi cu regretul că nu pusesem în bagaje şi haine puţin mai elegante, să ne încadrăm mai bine în peisaj :D. Restaurantul era deschis, dar pustiu. Suntem întâmpinaţi cu multă amabilitate, conduşi în interior şi invitaţi să ne alegem o masă, orice masă. Ce tare! Am avut şi un restaurant doar pentru noi 😊. Se întâmplă lucruri tot mai ciudate în ultima vreme şi spun asta după ce cu doar o săptămână înainte, la întoarcerea din Turcia, am avut un avion aproape doar pentru noi şi nu orice fel de avion, ci un ditamai Boeing 737-800 :D.
Pe durata cinei şi-a mai încercat norocul o familie arabă cu doi copilaşi cam năzdrăvani, a discutat puţin cu ospătarul, apoi au renunţat şi au plecat aşa cum au venit. Sinceră să fiu, m-am bucurat că putem mânca în linişte. Până să terminăm noi felul principal, a mai apărut un cuplu. Atât. Poate că arabii mănâncă seara mai târziu, nu ştiu, dar cred că puteam veni foarte bine şi fără rezervare prealabilă, că mese libere găseam pe alese.
Să revenim. Ne-am aşezat la masa aleasă de noi şi imediat ospătarul ne-a adus două meniuri tipărite, deşi aveau şi coduri QR pe care le puteam scana. Până să le studiem, am fost întrebaţi ce dorim de băut. Îmi avertizasem soţul dinainte să nu care cumva să comande bere, să ne facem de râs pe acolo, că eram într-un restaurant cu ştaif, aşa că am zis că vrem amândoi vin. Eu aş fi preferat un vin roze demisec, neştiind nici ce voi comanda din meniu, dar nu aveau decât vinuri albe şi roşii. Ok, atunci vin roşu să fie, aşa că am ales un vin dulce Grand Marquis pentru soţul meu şi un merlot Castello di Trevi pentru mine, ambele din 2022. Sticlele de vin au fost deschise în faţa noastră la masă, cu mirosit şi degustare prealabilă şi apoi turnat în pahare. Cam prea sofisticat pentru mine tot acest procedeu, însă soţului i-a plăcut ideea, show-ul, precum şi vinul pe care i-l alesesem. Vinul pe care l-am ales pentru mine nu m-a impresionat în mod deosebit, a fost doar OK.
A urmat studierea meniului şi comanda mâncării. Am comandat câte o Lyon Onion Potage (270 EGP), am sărit peste aperitivele reci, apoi câte o porţie de Vol-Au-Vent Camembert Cheese & Mushroom (300 EGP), la felul principal Beef Wellington (2000 EGP), iar ca desert Crème brûlée (250 EGP) pentru mine şi Napoleon Pastry (Mille Feuille – 550 EGP) pentru soţ.
Servirea a fost la un nivel deosebit, cum rar am întâlnit.
Am primit, pentru început, un coş cu pâine de mai multe sortimente şi câteva grisine, precum şi câteva pacheţele de unt. Preferam ca pâinea să fi fost puţin prăjită şi caldă.
Supele ne-au fost aduse la vreun sfert de oră după ce am comandat. Au fost aproape o premieră pentru noi. Supă de ceapă mai mâncasem înainte, de câteva ori în Turcia şi, cel mai recent, testasem anul trecut varianta marseieză a celebrei supe. De această dată modul de servire a făcut diferenţa, primind la masă farfuria cu ceapă având deasupra şi o feliuţă de pâine prăjită cu brânză Emmental topită, zeama fierbinte fiind ulterior turnată în farfurie dintr-un vas de metal. Gustul a fost excelent, mi-a plăcut.
După o pauză rezonabilă ne-a fost adus aperitivul cald, câte doi „volovani” :D de persoană, înotând într-un sos delicios de ciuperci şi brânză Camembert. Şi acest fel a fost reuşit şi pe gustul nostru.
Nu am apucat să fumez decât o ţigară, afară, că a sosit şi felul principal, care ne-a surprins plăcut. Nu mai mâncasem până atunci şi eram puţin curioasă ce voi primi, după ce citisem cât de complicat se prepară Beef Wellington. Mi-a plăcut mult carnea suculentă de vită, îmbrăcată într-un strat de ciuperci şi unul de şuncă şi totul într-un aluat prăjit. Din păcate, porţiile s-au dovedit prea mari pentru noi. Am reuşit să mâncăm fiecare doar jumătate din ce aveam în farfurie. Pentru prima dată mi s-a întâmplat să fiu întrebată dacă doresc să-mi pună la pachet mâncarea rămasă, de obicei eu fiind cea care solicita acest lucru, când nu puteam mânca tot. Cu mare regret am fost nevoită să refuz, la hotel neavând posibilitatea de a încălzi mâncarea. Păcat.
Cu greu am reuşit să facem loc şi pentru desert. Acesta a fost foarte bun, conform aşteptărilor, cremele de vanilie fiind pe placul meu. Am mâncat şi jumătate din prăjitura soţului :D
Tot ce am comandat şi mâncat, fără băuturi, a costat 525 lei. Chiar dacă era precizat în meniu că preţurile includ 14% taxe şi 12% bacşiş (service charge), am dorit să-l recompensăm direct pe cel care ne-a servit cu atâta amabilitate şi profesionalism. Mi-a părut rău că nu am avut la mine mai mult de 10 USD, pentru că merita mai mult.
Această primă experienţă a mea într-un restaurant cu specific francez s-a dovedit reuşită. Am petrecut aproape două ore într-o atmosferă plăcută, elegantă şi rafinată în mijlocul unui restaurant superb decorat, beneficiind de mâncare gustoasă şi de o servire impecabilă. Preţurile nu au fost deloc mici, dar... a meritat.
Pentru o experienţă aşa mai aristocratică, RECOMAND La Comtesse.
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de nicole33 in 06.07.26 06:15:13
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în EGIPT.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)

























