Sayōnara Tōkyō! Nihon, Sayōnara!

TIPĂREȘTE

În acest review voi vorbi despre ultima zi petrecută în Tokyo, despre ultima zi petrecută în Japonia. A fost o zi dedicată, ca și cea precedentă, unor zone diferite prin specific, arhitectură, activități, cultură...

Shinjuku, (în traducere Hanul Nou), este una din cele 23 de sectoare centrale ce formează marea metropolă Tokyo și un important centru comercial și administrativ, cunoscut prin Stația Shinjuku, stație tranzitată anual de peste trei milioane cinci sute de mii de călători, cea mai aglomerată stație de cale ferată din lume (spun japonezii??) și Administrația Metropolitană din Tokyo, centrul de administrare a întregii capitale nipone. Este și un centru economic foarte important, multe companii având sediul sau birouri acolo, dar, tot acolo, se află Kabukicho și Golden Gai, două zone cunoscute de amatorii de agrement sau divertisment de toate tipurile.

Am plecat din Stația Tennozu Isle de monorail și am ajuns în 5 minute la stația Hamamatsucho, cunoșteam deja zona și de aici am făcut transferul la metrou la stația Daimon pe Oedo Line, mergând 8 stații în jur de 20 minute până la stația Tochomae, pentru a vizita Clădirea Administrației Metropolitane Tokyo, scopul principal era de a vedea Tokyo de sus, gratuit și de a mai achiziționa pliante tot gratuite de la Centrul de Informare Turistică din clădire. Stația este foarte aproape de clădire, ajungând chiar sub ea, dar când am fost noi se lucra în zonă și am fost puțin deviați din drum.

Tokyo Tocho, Clădirea Administrației Metropolitane Tokyo este un complex de trei blocuri turn. Cel mai impozant și mai remarcabil dintre ele este turnul cu 48 de niveluri supraterane și trei subterane. Are un design deosebit, mai ales prin divizarea lui în două turnuri, divizare ce îi conferă aspectul unei catedrale gotice.

Intrarea este liberă și cu un lift rapid am urcat, în mai puțin de un minut, la nivelul 45 al turnului de nord unde se află o platformă panoramică de vizionare ce oferă, de la 202 metri înălțime, vederi ample asupra orașului. Se văd Tokyo Skytree, Turnul Tokyo, Domul Tokyo... În acea dimineață de început de toamnă am avut un cer ușor înnorat și am putut admira de sus clădirile mai apropiate și mai greu cele îndepărtate... Platforma ocupă întreg nivelul, are amenajate locurile de vizionare cu, acum eram deja obișnuită, prezentarea pe panouri a principalelor clădiri vizibile de acolo.

Am pozat și eu, fără să mai fiu de data aceasta apostrofată, apoi am coborât la parter pentru a urca în turnul din sud amenajat la fel ca cel din nord. Accesul în turnuri se face zilnic începând cu orele 9:30, până la orele 23:00 în turnul din nord și până la 17:30 în cel din sud, vizitele prelungindu-se cu jumătate de oră după ora limită de acces. Pe platforme mai sunt amenajate magazine de cadouri și cafenele. Ca de obicei am cumpărat un magnet și un breloc.

La urcarea în cele două turnuri am stat puțin la coadă pentru a fi verificați la intrare la fel ca la aeroport. La nivelul doi al marei clădiri, între cele două turnuri, se află un Centru de Informare Turistică cu o mulțime de informații despre Tokyo și de asemenea, despre diverse alte destinații turistice din Japonia. Mi-a plăcut acest centru care era decorat cu o mulțime de kumade, (o greblă largă făcută din bambus, utilizată în mod tradițional pentru a matura frunzele sau boabele căzute, dar în timpul perioadei Edo, oamenii au început decorarea kumade cu diferite lucruri aducătoare de noroc, sănătate și pentru a le vinde la altare). Fiecare kumade reprezenta o zonă turistică din Tokyo, frumos aranjată cu cele mai deosebite atracții ale ei. Periodic, centrul organizează târguri în care produsele locale din regiunile selectate sunt expuse și puse în vânzare.

Celelalte două clădiri ale administrației sunt un turn de 37 de niveluri și unul de numai 8, care este sediul Parlamentului Metropolei Tokyo.

Interesante sunt și cele două cartiere renumite mai ales prin viața de noapte ce se desfășoară acolo pe care le voi aminti pentru cei ce vor putea vizita mai mult această zonă.

Kabukicho, Orașul Cântecului și Dansului, numit și Orașul Treaz, Orașul Păcatelor (numit așa de japonezii care nu cred în păcat), este districtul roșu din Tokyo cu peste 3.000 de locuri de distracție, restaurante și baruri, săli de jocuri, săli de pachinko sau de cinema, spectacole de cabarete sau striptease, cluburi de noapte sau cluburi cu animatoare, saloane de masaj, love hoteluri și altele asemenea... Deși se cheamă “district roșu”, nu există nici lumini roșii, nici fete în vitrine ca în multe alte “districte roșii”, din lume, dar are kanban gyaru, fetele kanban îmbrăcate în smoking, care, din fața ușilor, ademenesc trecătorii să devină clienți.

Golden Gai este o zonă mică, celebră atât ca arhitectură cât și pentru viața de noapte. Este compusă ca și în Shibuya dintr-o rețea de alei înguste, pietonale, conectate prin pasaje și mai înguste, unele largi cât să treacă o singură persoană, și din peste 300 de baruri, cluburi și restaurante, mici, în stil bordei, frecventate de muzicieni, artiști, scriitori, jurnaliști, actori și regizori. Multe din ele au o anumită temă, jazz, karaoke, rock, ….

Am plecat pe jos pentru a mai vedea ceva din zona Shinjuku care este imensă, mergând pe indicatoare spre Shinjuku Station și prin pasaje mari ajungând la JR Yamanote Line pentru a merge 2 stații până la Harajuku Station, o frumoasă stație veche, construită în anul 1906 în stil englezesc, pentru a vedea alt obiectiv, altarul Meiji.

Meiji Jingu, Altarul Meiji este un altar shintoist dedicat spiritelor zeificate ale legendarului împărat Meiji (1867-1912) și soției lui, împărăteasa Shoken, împărat venerat încă de când era în viață ca figură centrală în modernizarea rapidă a Japoniei, primul împărat al Japoniei moderne. În timpul împăratului Meiji, de-a lungul a 45 de ani, Japonia s-a modernizat, s-a occidentalizat și s-a alăturat marilor puteri ale lumii.

Altarul a fost construit în 1920 de peste 100.000 de voluntari, a fost distrus de bombardamente în al doilea război mondial și reconstruit în 1958, tot prin voluntariat, fiind foarte popular în Japonia prin cei peste trei milioane de credincioși ce îl vizitează, întotdeuna, în primele zile ale unui An Nou pentru hatsumode, primele rugăciuni anuale, mult mai mulți decât în orice alt altar sau templu în țară.

Am intrat în complexul altarului printr-o impresionantă Poarta Torii, masivă din lemn din chiparos japonez, moment în care liniștea și răcoara superbei păduri din Parcul Yoyogi în mijlocul căreia este construit altarul m-au copleșit, iar zgomotele și agomerația orașului au dispărut. Mare parte din cei circa 120.000 de copaci din 365 de specii diferite, care astăzi formează o pădure veșnic verde ce se întinde pe o suprafață de 70 de hectare, au fost plantați aici încă din perioada înălțării altarului fiind donați de organizații și oameni din toate regiunile Japoniei. Am mers pe lângă depozitul de shake, am trecut de o altă imensă poartă Torri, apoi prin Minami-shin Mon o poartă cu etaj care permite accesul în incinta interioară a complexului, ne-am îndreptat spre clădirea principală a altarului. Fiind duminică am avut norocul să vedem alaiul de la două nunți tradiționale japoneze celebrate acolo.

Mi-au plăcut mult ținuta mirelui și a miresei, a preoților și a fetelor de altar îmbrăcați în haine tradiționale ce însoțesc nunta și m-a impresionat amestecul de tradițional și modernism din ținuta și comportamentul nuntașilor.

Am vizitat apoi clădirile altarului dar nu am mai vizitat Grădina Interioară despre care se spune că este foarte frumoasă, în special în iunie când se deschid florile de iris. Se merita văzut și Homotsuden, Muzeul Tezaurului unde sunt expuse obiecte personale ale împăratului și împărătesei, inclusiv trăsura care l-a purtat pe suveran către locul în care a făcut proclamația oficială a Constituției Meiji în 1889, moment ce a marcat instaurarea monarhiei constituționale în Japonia. Distanțele sunt mari și veșnica poveste cu timpul…

Ne-am oprit puțin la magazinele de amulete și suveniruri de unde am cumpărat amulete pentru familie, pentru sănătate și noroc. Sunt minunate și le privesc acum cu drag! În timp ce comentam ce să alegem am auzit un clar “bună ziua”: era salutul unui tânăr student din Arad venit acolo cu o bursă. Au fost primele vorbe românești auzite în timpul excursiei noastre și singurul român întânit în Japonia.

Altarul este deschis zilnic, pe tot parcursul anului, de la răsăritul soarelui până la apusul lui, programul de vizitare schimbându-se lunar, intrarea este liberă. Tezaurul și grădina au program de vizitare de la 9:00 la 16:00, taxa de acces fiind de 500 yeni. De aici pe același traseu ne-am deplasat spre Harajuku.

Harajuku, (în traducere Hanul Nou), este un alt centru al culturii adolescentine și al stilurilor de modă cele mai extravagante din Japonia, dar are oferte și pentru adulți și chiar obiective turistice. În cadrul acestei culturi cea mai importantă este Moda Stradală Harajuku, ce cuprinde mai multe stiluri de vestimentație. Cel mai des întâlnit este stilul cosplay, un stil bazat pe costumul unui personaj fictiv sau iconic din diverse jocuri, filme sau desene animate și în special din manga, benzile desenate japoneze, dar și stilul visual kei bazat pe costumele, machiajul și tunsoarea vedelelor pank, rock sau hip-hop din perioada respectivă. Alte stiluri frecvent întâlnite se bazează pe hainele englezești victoriene și edwardiene (stilul lolita) sau pe culori (stilul decora pe negru și nuanțe de roz). Activitatea principală a acestor adolescenți este plimbarea și socializarea, în special în zilele frumoase de sărbătoare.

Epicentrul acestei culturi este Takeshita Dori (Strada Takeshita) și străzile ei laterale, pe care se află multe magazine și buticuri de modă și la modă, standuri de crep, cafenele și fast-food-uri, orientate spre adolescenți. Strada îngustă și lungă, mărginită de magazine este extrem de aglomerată la sfârșit de săptămână, noi mergând acolo duminica, nu am putut poza decât uneori, de la distanță mare.

Prima oprire destul de lungă a fost pentru cumpărături la Daiso Harajuku-100 yeni shop, magazin aflat pe partea stângă cum intri pe Takesita Dori venind dinspre stația Harajuku. Acesta este unul dintre cele mai mari magazine de 100 yeni din centrul orașului Tokyo, oferind o gamă largă de produse, inclusiv îmbrăcăminte, ustensile de bucătărie, produse alimentare și articole de papetărie pe mai multe etaje. Este reclamă, am găsit puține produse cu 100 yeni cum se laudă, totuși este un magazin cu prețuri mici, păpușa îmbrăcată în stil tradițional pe care am cumpărat-o aici am găsit-o la duty free, în aeroport, de peste trei ori mai scumpă. Era plin de turiști străini nonasiatici, mulți italieni.

Am ajuns pe strada Meiji, am văzut LaForet Harajuku, ce găzduiește magazine de modă feminină și un muzeu pentru expoziții și evenimente, și Tokyu Plaza aflat vizavi, deschis în 2012 într-o clădire modernă, cu magazine de modă și stil de viață, cunoscută prin spațiul verde amenajat pe o terasă de la nivelul 6.

Mi-am continuat plimbarea pe Omotesando, un bulevard lung de un kilometru, larg, mărginit de copaci, denumit și Champs-Elysees din Tokyo, cu faimoase magazine de brand, cafenele și restaurante care se adresează, în general, unei clientele mai în vârstă și mai bogată decât cea din Takeshita. Ne-am oprit la Kiddy Land, magazin cu sute de jucării unice pentru copii de toate vârstele și am ajuns la elegantul complex Omotesando Hills, deschis în 2006, care pe șase niveluri, trei subterane, se întinde pe un sfert din bulevard, gazduiește peste 130 de magazine de lux, cafenele, restaurante și saloane de înfrumusețare.

De aici am traversat la Bazarul Oriental, unul dintre cele mai mari magazine de suveniruri din Tokyo, foarte popular în rândul vizitatorilor străini în căutare de suveniruri japoneze tipice, cum ar fi chimono, vase, lămpi, păpuși sau articole de samurai. Magazinul se ridică pe trei niveluri și are o fațadă de culoare roșie și verde în arhitectura tradițională japoneză, fiind foarte ușor de observat. Este un magazin cu prețuri mici de aici achiziționând câteva tricouri și mici casete frumos lucrate în arta Chokin.

Magazinele sunt deschise zilnic, în general, între orele 11:00 și 21:00, cu excepția Bazarului Oriental care are program între 10:00 și 19:00 și este închis în zilele de joi.

Am mers apoi la stația de metrou Omotesando și ne-am întors la stația Daimon apoi la stația de tren Hamamatsucho și apoi cu monorailul am ajuns hotel.

Aceasta a fost ultima zi petrecută în Tokyo, cu mai puține obiective vizitate, dar cu zone stradale deosebite și cu mai mult timp pentru cumpărături.

Urmează ultima zi petrecută în Japonia, adică plecarea spre Aeroportul Narita, de unde în jurul orei 12 am părăsit Tokyo, decolând cu un avion al companiei Aeroflot spre Moscova. Întoarcerea la aeroport am făcut-o de la stația Shinagawa, aici ajungând cu autobuzul hotelului și luând trenul JR Yamanote Line până la stația Nippori. Am luat apoi Keisei Skyliner care în 42 de minute a ajuns la Aeroportul Narita Terminal 1, cost 2470 yeni pentru că are loc rezervat. Am folosit fiecare Suica pe care apoi am returnat-o la Centru JR East Pass, aflat chiar în zona de sosire, luând diferența de bani, mai puțin 220 yeni, costul cardului se pare. O să mai pun câteva informații:

keisei.co.jp/keisei/tetud ... er/us/index.php

jreast.co.jp/e/pass/suica.html

hyperdia.com/en

jreast.co.jp/e/stations/index.html

japan-guide.com

Nu știu când am părăsit Japonia, pentru că monitorul pe care urmăream traseul prezenta harta la o scară destul de mică, neputând urmări detaliile, dar gândurile mele au rămas acolo până la aterizarea în Moscova și nu numai...

Cum spuneam și în reviewurile anterioare Japonia a fost și va rămâne unică pentru mine.

De ce unică?? Pentru că aș reveni oricând cu mare bucurie și plăcere, dar știu că nu voi mai ajunge altă dată acolo. Dar, cine știe, “Omul propune, Domnul dispune! ”.

Japonia a fost țara care, pot spune, m-a impresionat foarte mult. M-au impresionat profesionalismul, amabilitatea, delicatețea și deosebitul simț al umorului de care dau dovadă, curățenia, ordinea și disciplina pe care le găsești peste tot (în tot sejurul nostru un singur tren a avut întârziere la plecare datorită unui accident pe traseu). M-au impresionat grădinile și pădurile lor, modul cum sunt acestea îngrijite (există zone în care copacii se taie numai după ce mor, am văzut copaci cu transfuzii sau bandajați, ca să nu mai spun de cei cu atele), altarele și templele reconstruite după cataclismele naturale (uragane-inundații, cutremure) sau umane (incendii, bombardamente), mall-urile moderne și buticurile tradiționale.

Este motivul pentru care mi-am propus să scriu despre tot și toate văzute și trăite în Japonia (am fost și în alte destinații interesante, cred eu, despre care am scris foarte puțin) în dorința de a transmite informații utile celor interesați și de a-mi păstra impresiile și trăirile de atunci. Un merit deosebit îl are „Am fost acolo”, care m-a determinat să scriu pentru a avea toate impresiile și pozele puse bine, undeva împreună, la care să am acces oricând și la care să aibă și alții...

Poate am plictisit, poate am scris prea mult, poate nu m-am exprimat în cel mai potrivit mod, dar țin să vă mulțumesc pentru că m-ați citit, pentru că mi-ați scris. Mulțumesc și Webmasterilor pentru că m-au ajutat cu sfaturile lor și au răspuns solicitărilor mele și lui @cornel care discret a participat la acest maraton de aproape 10 luni.

Am plecat de mult din Japonia dar simt că o părticică din mine a rămas acolo și m-aș duce oricând să o regăsesc...

Sayōnara Tōkyō! , Nihon, Sayōnara! , La revedere Tokyo, Japonia, la revedere!

---

VIZUALIZĂRI: 4791 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI