In timpul sederii mele in Nigeria, am data viata unui articol care va fi util celor ce merg incolo.

TIPĂREȘTE

Nigeria – așa cum am văzut-o eu. Partea I. [***]

Cu parere de rau nu am putut incarca imagini, caci dispun numai de telefon. [***]

Prolog

Niciodată nu am crezut că voi scrie, dar iată că s-a întîmplat.

Am decis să duc și eu un blog exclusiv din calcule practice. Plecarea în Nigeria a început cu un val de mesaje cu rugămintea de a povesti cum e și de a trimite cît mai multe imagini de aici. Și iată că aici mi-a și venit această idee de a aduna totul intr-un articol pentru cei ce vor să afle mai mult despre această țară. Eventual acest articol îi va ajuta și pe acei ce planifică să călătorească în Nigeria. Aceasta este doar partea I, pe care am decis că o voi scrie după o săptămîna de aflare aici. Mi-am propus să mai fie și partea II care va fi gata cu o săptămînă înainte de plecare de aici. Cred că ele vor reflecta cît se poate de bine aflarea mea în Nigeria.

Ținînd cont de toate acestea, Vă rog să nu fiți stricți în critica stilisticii mele și să puneți în comentarii mai jos la ce ar trebui să mai lucrez. Deasemenea, Vă rog să scriți ce ați dori să mai aflați despre Nigeria sau la ce temă să mă opresc mai amănunțit. Materialul este non-copywriting, deci puteți să-l transmiteți sau postați unde doriți – doar copiați link-ul din bara de adrese. Cer scuze anticipat pentru greșelile gramaticale omise și Vă rog să copiați cuvîntul greșit în comentarii pe care eu îl voi găsi și corecta.

P.S. Am ascuns în postare o afirmație greșită despre Nigeria. Celui care o găsește, fac cinste! Scriți în comentarii care este minciunica. :)

19.01 – Manchester

Călătoria mea a inceput marți cînd am zburat din Chișinău spre Manchester prin Munchen. Un zbor ca toate zborurile, fară rețineri, căci deaceea era operat de Lufthansa! În Mancester am ajuns pe la ora 17.00 după care am luat taxiul spre hotel care m-a costat tocmai 35 GBP! Ce să zic? O pensie mică de la noi… Mai tîrziu m-am întîlnit cu unul din patronii companiei care m-a angajat – Akins, care este nigerian și cu care am luat cina într-un restaurant din preajma hotelului. Știu că Dumnezeu mă iubește fiindcă aveau și Guinness la halbă acolo.

20.01

Era ora 7.00, nu dormisem deloc toată noaptea, dar nici nu mai puteam așa că am ieșit mai devreme ca să hoinăresc prin imprejurimile hotelului. Pină la 10.00, cînd ne-am înțeles cu Akins sa luăm dejunul, mai aveam 2 ore așa că mi-am permis să plec mai departe de hotel. Totodată am decis să văd dacă găsesc ceva bun din PPE – personal protection equipment, deaorece chiar era o zonă specială cu magazine la temă. 2 ore s-au scurs ca un minut, dar nu și fără folos. Am gasit lucruri bune.

După dejun am mers cu Akins in centrul Manchesterului pentru ceva cumpărături și ca să mai omorîm din timp. Ne-a luat 15 minute sau 8 opriri cu tramvaiul și 3,80 GBP în ambele direcții.

Centrul orașului este FOARTE incărcat, trebuie să-ți faci loc cu coatele pe stradă – aici deamu Chirtoacă-i jinovat. Akins și-a luat o geacă de jeans de la Debenhams de 85 GBP, iar eu 2 perechi blugi și una de șorți de 32 GBP în total de la Primark. Statutul explică totul…

Seara am luat cina in trei, împreună cu al doilea patron – Trevor care este englez. A fost multă carne si legume, iar Dumnezeu și-a arătat dragostea față de mine iarăși – în formă de 2 halbe mari și reci de Guinness.

21.01 – Paris

Dimineața am mers la aeroport pentru a lua avionul spre Paris. Abia cînd am predat bagajul de cală la înregistrare am ințeles că este totul serios și că nu mai pot să mă răzgîndesc. De fapt, nici nu aveam de gînd, dar simțeam un disconfort și o neliniște inexplicabilă. Nu în fiecare zi merg în Nigeria…

Zborul a fost lung. Am zburat spre Paris, de unde trebuia să luăm avionul spre Abuja – capitala Nigeriei. Parisul ne-a întîlnit cu o ceață foarte deasă. Nu am înțeles deodată că am aterizat deja! Pe așa o ceață aeroportul din Chișinău închidea ușile și stingea luminile. Dar din fericire Charles de Gaulle este un aeroport foarte dotat și primește și eliberează avioane în condiții climaterice foarte grele.

Să spun că aeroportul m-a șocat ar fi să nu spun nimic! Este într-atît de mare, că ar încăpea în el tot orașul Călărași cu sat și cu Carabliu. Are 3 terminale și 4 piste. Între terminale te deplasezi cu trenul. Teritoriul exterior are drumuri, tuneluri, cercuri și intersecții dotate cu semne rutiere. Am decolat cu întîrziere, fiindcă a fost nevoie să trateze avionul cu soluție degivrantă.

Avioanele AirFrance sunt extraordinare, noi, proaspete. Noi am zburat cu un Airbus 330-300 care are trei rînduri de fotolii(8 fotolii) în clasa econom și cîte 6 fotolii în clasa I și business-class. Ce să zic? Economy-class la AirFrance e mai bun ca business la alte companii! Aveam monitor interactiv cu telecomandă și căști, pernuță, plapumă, spetează ajustabilă. Imediat ni s-au propus snack-uri, iar eu m-am apucat de media-centrul meu. Aici am înțeles că am pierdut în zadar timpul salvînd în telefon și tabletă filme și muzică. Nici nu le-am scos din rucsac. Chestia ceea mica din spatele fotoliului din față îți oferă ce vreai în materie de entertaintment: jocuri, reviste, filme, muzică, radio, hartă, etc.

La prînz s-a servit lasagna, iar eu nu m-am putut abține să nu comand la masa un vin franțuzesc …sau două.

Am zburat deasupra insulei Palma de Malorca….iar apoi a urmat și Africa…

Priveam de sus la pustiul Sahara și mă gîndeam la cît de mici și neînsemnați suntem noi în această lume. Cît de ușor e să te pierzi în acest pustiu fără capăt și după cîteva zile de chin fără apă și mîncare să găsești sfîrșitul pe o căldură infernală.

Știu ceva ăștia de la AirFrance căci exact in acel moment ne-au servit cu înghețată rece. Gîndurile pesimiste care mă cuprinseseră au dispărut odată cu înghețata mîncată.

După 4400 km și 5,5 ore zburați am aterizat în capitala Nigeriei Abuja. Orașul ne-a întilnit cu o ceață deasă care apoi am aflat că este un fenomen natural foarte interesant numit Harmattan. Dacă mai pe scurt, este un vînt de iarnă care aduce nisipul din Sahara tocmai în Nigeria. Din cauza lui pe multe luni dispare soarele și nu mai plouă pe aici.

Aeroportul din Abuja este în reconstrucție și nu a impresionat cu nimic.

După o jumătate de oră de staționare în Abuja, am decolat cu același avion spre Port Harcourt. Zborul a durat o oră așa că am ajuns cînd era întuneric deja.

Eram gata de o vreme mai caldă ca la noi la plecare, dar nu am așteptat ca valul de căldură să mă doboare practic de pe picioare! Afară erau 32 grade și foarte multă umiditate.

De la avion am urmat spre terminalul de sosire. Eu nu eram gata să vad ce a urmat! Terminalul de sosire era situat intr-un… cort! Nu ajungeau muzicanți și nunta era pe loc.

Deci, prin ușa care se vede în capătul sălii am intrat în cort, pardon, terminalul de sosire, unde în picioare ne aștepta doamna de la serviciul medical care ne-a verificat cartelele medicale, ne-a filmat cu camera care depistează febra și ne-a îndreptat spre imigrație. Cei de la imigrație stăteau în fața computerelor care se văd la niște mese păcătoase. După ce a introdus datele în sistem a dat pașaportul colegului său din dreapta, iar noi trebuia să ne mutăm în coada de alături. Acesta a verificat poza din pașaport și a pus ștampilele. În tot acest timp lumea trecea printre mese cum îi venea, încolo-încoace. Fiecare făcea ce vroia. Noi, însă, am fost exemplari și cuminciori, chiar dacă Akins chiar de fața la toți a scos cîteva bancnote nigeriene și tot față de toți le-a dat unui grănicer care ne-a trecut pe la toate serviciile fără nicio întrebare și rînd…

La această ușă 6 băieți împing cărucioarele cu valize pe care le descarcă manual, iar tu, dacă ți-ai observat valiza strigi la ei ca să ți-o dea. Tehnologie!

Însă cu toate că totul “e pus la punct” noi așa și nu ne-am primit valizele noastre… S-au pierdut pe undeva prin Abuja. După o oră de formalități am plecat obosiți spre hotel.

22.01 – Port Harcourt

Noaptea s-a scurs foarte greu, nu am dormit mai nimic din cauza oboselii, locului nou, dar și a gălăgiei de afară. Nigerienii iubesc să se distreze și o fac cu orice ocazie și cu orice bani. Deaceea barul din partea dreaptă a hotelului nu a putut nicicum să mă ajute să dorm.

Necătînd la faptul că hotelul avea o denumire nobilă – Aristo House Hotel, el nu tindea nici la Bad House Hotel. Camera era curată, dar obosită, însă baia – un dezastru! Probabil hotelul avea alte calități aristocratice ascunse cu care se mîndrește – eu nu le-am văzut. Poate că periuța scumpă sau pasta de dinți?

Godfrey, un angajat de-al companiei, mi-a prezentat-o pe Elisabeth ca persoana care poate să-mi soluționeze orice problemă cu camera din hotel – nici mai mult nici mai puțin ca PR manager! Nu am mai riscat să-i reproșez starea camerei de baie, poate că face parte din PR-ul hotelului…

Dis-de-dimineață am primit sarcină de la Veaceslav Mutruc sa mă uit cît costă miezul de nucă. Nu știu dacă a glumit sau nu, dar o să caut. Poate c-o vrea să aducă la vînzare?…

După un dejun copios a-la English Breakfast, am mers să luam cartelă SIM pentru telefon de la operatorul local Airtel. Serviciul clientelă incepea de afară din fața oficiului în formă de niște umbrele cu scaune si mese din plastic sub ele. Noi insă am mers înăuntru de unde am luat cartela. Asta nu era de ajuns. Managerul, o domniță cu numele Adanna, mi-a spus să merg afară unde îmi voi inregistra cartela. Nu am putut prezice ce a urmat! O altă membră a staff-ului m-a abordat îndată și m-a luat la întrebări îndeplinind o anchetă. S-a ajuns și la numele mici a părinților pe care eu am refuzat să le dau, motivînd că noi nu le utilizăm. După aceasta, ea a scos o cutiuță pe care mi-a pus degetele pentru a scoate amprentele. Amprentele, Karl!!! Nu știu dacă mi-au fost preluate amprentele cîndva! Am avut un șoc! După aceasta ea m-a dus la un panou alb, m-a pus să scot chipiul și m-a fotografiat! M-a fotografiat, Karl! Abia după aceasta, a activat cartela mea SIM. Toate astea au fost pentru a cumpăra un card pentru telefonul mobil! Nici nu-mi imaginez ce proceduri trebuie să treci ca să iai un credit! Ultracolonoscopie?

Din momentul aterizării am primit șoferi personali cu mașini și cîte o gardă de corp înnarmată care ne însoțea peste tot, toată ziua.

Ei nu sunt niște clowni deghizați, dar chiar polițiști oficiali! Uimitor, dar la ei poți angaja polițist înarmat ca pază care te va urma peste tot. Ei ies inaintea ta din mașină, îți deschid ușa, se uită atent prin părți. Dacă intri în magazin, stau la ușă pînă ieși. Cool! Nici Madonna nu are așa ceva! În ograda închisă a oficiului m-am apropiat de gard ca să mai fotografiez, iar Solomon, polițistul care mă păzește, a mers imediat după mine.

23.01 – Anambra State

Am luat un english breakfast si după cum am promis eram gata cu bagajele la 09.30. Au venit sa ma ia abia la 11.00. E normal la ei sa intirzii cu 1-2 ore. Am părăsit cu bucurie hotelul aristocratic plecînd spre Nanka, statul Anambra unde, de fapt, îmi voi desfășura activitatea.

Akins a spus că drumul va lua 4 ore, deci pe la 15.00 vom fi pe site. Cu Domnul inainte!

Timpul pare sa fie “bun”.

Transportul

Transport în Nigeria circulă foarte mult. Totul se explică prin numărul mare a populației și prețul jos la carburanți. Litrul de benzină costa 0,25-0,30 USD. În afară de stațiile de alimentare oficiale, benzină, motorină și chiar cherosină se vinde pe marginea drumului(mai ales a traseelor mari) direct din canistre. Nu știu dacă este legal sau nu…

5000 N = 17$ = 58,14 litri

În Nigeria nu există Reguli de circulație! Poate ele și există, dar nimeni nu le respectă sau nu a auzit de ele. Drumul nu are niciun marcaj, iar în 2 zile nu am văzut niciun semn de circulație. Poliția nu intervine nicicum la circulație, poți încălca chiar de fața lor. Șoferii mașinilor își prind centurile conștiincios(sau de frica poliției, nu știu), iar alături, pe motocicletă pot să meargă 4 maturi.

Toti claxoneaza cu si fara nevoie. Toți claxonează permanent. Claxonatul este un gen de sport național la ei. Culmea e că nimeni nu reacționează la claxoane. Chiar dacă ai claxonat pe cineva, el își continuă drumul fără să-ți dea o atenție. Chiar am văzut o fază haioasă cu un șofer de Jetta fără oglinzi și minere la uși, dar care era taxi, și care avea claxonul defectat, dar care incerca disperat sa claxoneze pe cineva. Pe fața lui era disperare si jale… În Nigeria dacă nu ai claxon – mai bine să nu ieși pe stradă.

Șoferul meu claxonează înainte de curbe, după curbe, la depășire, înainte de a porni, în timpul mersului fără niciun motiv. La început acest fapt mă irita la culme. Acum nici nu observ acest lucru. Cînd revin încep și eu a claxona fără motiv. Poate încep eu o modă nouă…

Camioanele merg NUMAI pe partea stangă! Cel care depășește aprinde faza lunga si depaseste pe dreapta in acest timp claxonind pina ce nu trece de camion. Asta necătînd ca șoferul camionului merge obligatoriu cu geamurile deschise! Nu am văzut niciun camion să meargă pe partea dreaptă a direcției de mers. Chiar mai mult! La un moment dat, din față, pe dreapta poate să-ți apară un camion sau mașină. De parcă așa și trebuia să fie.

Aici nu e primit să mergi pe partea dreaptă chiar dacă din spate iți vine un cortegiu cu faza lungă și semnalizează într-una. Am pățit-o chiar noi cînd veneam de la aeroport după ce am recuperat valizele. Șoferul nostru nici nu a reacționat cumva! Cortegiul a depășit cumincior pe dreapta. Puțin mai tirziu am trecut pe lingă un ambuteiaj pe partea opusă de vreo 10 km în care am văzut de două ori cum stăteau cuminți mașini de poliție cu girofarurile si serenele pornite. Niciun efect. Ca să nu stea armata in ambuteiaj, fug cîțiva soldați inainte pe jos si feresc mașinile la o parte! Lol!

Mai tîrziu s-a făcut și la noi ambuteiaj. Partea noastră tot 3 benzi avea. Redactare. 3 în direcția noastră iar a 4-a in direcția opusă pentru acei cărora le trebuia în direcție opusă, plus una de motocicliști care mergeau direct prin iarbă.

90% din toate mașinile mici sunt de marca Toyota. Diferite modele și ani de producere. Știu nigerienii ăștea ceva… Urmează Lexus, care de fapt este același lucru, Honda(Acord), iar apoi Nissan/Acura. Pot să menționez Mercedesul, dar nu chiar atît de multe ca cele de mai sus. Toate mașinile sunt ciopîrțite, zgîrîiate, lovite. Nu e straniu deloc luînd în considerare maniera lor de a conduce. Mașinile care s-au purtat rău in aceasta viață, în viața următoare nimeresc în Nigeria!

Nici pînă acum nu am înțeles cine are proiritate pe sensul giratoriu. Merg toți după dispoziție. Ei nu se mai complică cu vopsitul, doar îndreaptă aripa accidentată cu ciocanul, și atît!

Sunt foarte populare mașinile de tip off-road cu motoare mari și, neapărat, cu cutia automată.

Camioanele medii sunt 99% de marca Mercedes! Cred că la fel această marcă și-a demonstrat caltatea timp de mulți ani. Camioanele sunt de o vîrstă foarte înaintată și se află toate în stare tehnică foarte gravă. Necătînd la aceasta, fiecare șofer de camion consideră o datorie sfîntă(sau poate o onoare) de a-și înfrumuseța caluțul în cel mai neobișnuit mod. Geamurile cabinei sunt acoperite aproape în totalitate cu peliculă neagra, lăsîndu-se doar un spațiu foarte mic pentru a vedea drumul. Remorca este neapărat frumos desenată cu chipul lui Iisus Hristos sau Maica Domnului, la el adăugîndu-se neapărat un psalom sau o expresie, gen: Iisus a murit pentru tine.

Camioanele ornamentate nu sunt o excepție ci o regulă în Nigeria. Pe drumuri ele merg foarte încet, producînd o gălăgie și un fum infernal. Jumătate au remorcă, iar jumătate au cisternă cu care cară apă la comandă de la centre speciale de pompare. Foarte multe se strică chiar în mijlocul drumului, iar șoferii o repară indeferent de gravitate chiar acolo, pe carosabil.

Camioanele mari sunt în exclusivitate de marca Mack(SUA). Sunt niște mașini enorme care au remorci mari. Mult mai impresionante sunt Mack-urile cu cisterne pentru combustibil. Dacă la noi cisternele de acest gen par mari, păi aici ele par dublu mai mari. Conform calculelor mele în cisternele lor încap 40+ tone de lichid.

În localități mai mari sunt populare rutierele – microbuse mici, dar în care, prin minune, încap 20 persoane. Cele mai multe sunt Toyota HiAce și Mitsubishi L100. Fotoliile standart sunt scoase și se montează banchete înguste din perete în perete. Persoana care se află mai în spate trebuie să pășească banchetele ca sa iasă.

O istorie întreagă sunt motocicletele! Cred ca numai în localitatea unde stau eu sunt mii. O motocicletă costă 200-300$(o avere) și o dețin cei ce nu pot să-și permită o mașină. Motocicletele sunt folosite egal și de femei și de bărbați. Cu motocicletele ei se duc la muncă, duc copiii la școală, cară marfă, uși, cutii, apă, carne, persoane. Am văzut chiar un bărbat care avea în spate un coș mare cu intestine de animale! Nici nu vreau să mă gîndesc ce urma să facă cu ele! Nu erau de aruncat, fiindcă deasupra am observat ficat și rinichi. Cu motociclete ei transportă călători contra plată. Și dacă chiar ești cu un prieten și vreai să mergi cu motocicleta contra plată, nu iai două, dar urcați toți trei(cu șoferul) pe una.

Am văzut pe motocicletă o profesoară ieșind din curtea școlii, iar altădată o doctoriță(avea trusă medicală).

Motocicletele nu sunt cel mai exotiс mijloc de transport. Sunt foarte multe motorete cu cabină numite Keke, analogul Tuc-Tuc-ului indian.

Toate absolut sunt galbene, duc 2-3 persoane în spate, iar la necesitate mai iau încă două în părțile șoferului. Șoferii le înfrumusețează în cel mai neobișnuit mod.

Natura

Natura în Nigeria este foarte frumoasă și variată. Am în vedere flora, căci din faună am văzut doar păsări și topîrle. Ei mai zic că au și tărpi. Topărle am văzut, tărpi – nu! Chiar nici pisici nici cîini nu am văzut. Stop! Chiar nu am văzut! Dar ce carne oare servesc ei nouă la masă?!.

Sunt mulți palmieri din fructele cărora fac ulei și vin. Am trecut pe lîngă o plantație de stat de palmieri, care se spune că este cea mai mare.

Din păcate, din cauza prafului foarte mult, și a Harmattan-ului, toți copacii au frunzele roșii sau galbene. Praful este o problema globală în Nigeria. El este prezent peste tot. El îti intra în încaltaminte, haine, gura, ochi, telefon si mîncare. Este așa de mărunt, încât nu poți să-l scuturi de pe pantaloni. În mod normal vizibilitatea este de 2-3 km doar. Însă sunt și zile ca vîntul ridică praful și situația încă se mai agravează. Vizibilitatea scade pînă la 300m, iar cerul nu se mai vede.

În timpul sezonului de ploaie(martie-noiembrie) totul învie aici, înflorește.

Una din problemele majore, cel puțin în statul Anambra este erodarea solului. Datorită acestui fenomen, de fapt, sunt eu acum în Nigeria. Un rîuleț micuț în timpul secetos, prinde putere în perioada ploioasă și duce la vale solul foarte nisipos și erodat. Ca urmare malurile abrupte se prăbușesc, iar procesul cu timpul ia o amploare foarte mare. Erozia în locul unde activez eu pune sub pericol o localitate întreagă.

Economia

Nigeria are o populație de 180 mln locuitori pe 925 000 km2 suprafață. Densitatea populației este foarte înaltă. Acest fapt se confirmă îndată ce intri în localități. Pe străzi nu ai loc să treci, iar mișcarea transportului este în colaps permanent.

Foarte multă lume merge pe jos. Înainte și Înapoi. Pe ambele părți ale drumului. La nesfîrșit. Crează o impresie că cei de la sud migrează la nord si invers, iar cei de la vest se schimbă cu cei de la est.

La prima etapă e greu să te deprinzi că toți împrejur sunt negri. Însă încă mai greu e să te deprinzi cu publicitatea stradală – toți la fel sunt negri și cînd în loc de Natalia Gordienco sau Alexandru Șișkin vezi un negru, te blochezi. Numai minionii sunt ca la noi.

În același timp nu am observat niciun manechin de plastic negru. Aici sunt foarte multe magazine de haine cu foarte multe manechine, dar toate sunt stilizate sub rasa albă.

În țară sunt foarte multe construcții nefinisate. Doar pereții, acoperișul și gata. Nu se vede lucrînd cineva. De fapt, nu am vazut pe nimeni lucrînd la ele. La niciun site de construcție nu am observat măcar vreo macara. Probabil nu are sens atât timp cît poți angaja un om să care cu 4-5 $ la zi.

Nu am văzut mulți nigerieni muncind la propriu. Toți cară mereu ceva: pasageri, morcovi, apă, sticle goale, roabe, ligheane sau cutii pe cap. Ocupația lor preferată este să vîndă ceva, ce-ar fi: apă, cartele de reîncărcare, diferite produse dubioase, ochelari. Vînd deasemenea haine, piese auto, rădăcini, petrol, diesel, tigari.

Chiar pe marginea drumului împletesc cosițe, produc geamuri, porți, repară motociclete, prăjesc ceva foarte dubios, spală mașini. Toate astea se vînd din niște colibe și vagoane mici sau din lăzi direct din mijlocul drumului.

În general toată viața aborigenilor curge pe lîngă drumurile principale. Drumul este sursa lor de existență. Pe drum trec toți clienții lor, cu ce nu s-ar ocupa ei.

Cu cît ne deplasam mai spre nord, cu atît mai mult dezastru era. Criza apei se simte tot mai tare. Sezonul sec este în toi, iar pînă la sezonul de ploi mai este mult. La multe case(dacă le poți asa numi) erau cisterne mari din plastic, pe care scria “Water for sale” – Apă de vînzare! Iar apa in acele vase vine… de pe acoperiș!

Businessul de sezon este apa transportată în cisterne auto. Cei care nu-și pot permite așa lux, se alimentează cu canistre de la robinete speciale și le duc acasă cu roabe, pe cap sau motociclete. Statul nu asigură populația cu apă și o lasă să hotărască problema desinestătător. Cineva mi-a spus că nici nu există țevi centralizate măcar. Hotelurile, întreprinderile puține, casele bogaților au propriul sistem de apă care constă dintr-o sondă de adîncime mare care pompează apa într-un rezervor mare situat pe un suport la un nivel mai ridicat decît construcția și de unde apa vine în robinet.

Chiar și cu acest sistem apa nu este bună de băut, nici chiar localnicii nu riscă. Apă potabilă este numai în sticle de plastic și costă mult. O sticlă de 0,5 l costă 100 N = 0,3 USD. Acesta este prețul unui prînz sărac. Localnicii nu-și pot permite așa lux, așa că ei procură apă potabilă ambalată… în pachete de plastic! Această apă costă 10 N.

O altă problemă majoră a acestei țări este curentul electric. Guvernarea nu asigură livrarea curentului permanent. Din mai multe motive, lumina dispare de la priză pentru mai multe ore pe zi, pe durate lungi de timp. Aceste deconectări nu au niciun caracter stabil. Deaceea toți care pot să-și permită, dețin generatoare electrice. Am văzut generatoare de la 30 kW putere la hotele și de 0,6 kW la frizerii și magazine. Acest fapt explică utilizarea la 100% a becurilor econome și lipsa totală a celor incadenscente. Deasemenea străzile nu sunt iluminate deloc. Nici nu pot să-mi imaginez cîte generatoare de diferit tip sunt folosite în această țară luînd în considerare populația ei!

Generatoarele mari lucrează pe motorină și produc un fum și gălăgie nemaipomenită care, pare, pe nimeni nu deranjează. Plus la acestea generatoarele sunt situate chiar la drum, ca să faciliteze accesul cu motorină la el.

Nigeria este foarte bogată în resurse naturale. Puteți citi mai detaliat pe Wikipedia. În afară de petrol deține multe gaze naturale, cărbune, bauxită, tantalit, aur, cositor, minereu de fier, calcar, niobiu, plumb și zinc. Aceste bogății sunt, însă, foarte slab explorate. Am discutat cu oameni de afaceri, dar și cu oamenii de rînd și toți mi-au spus că ei trăiesc în așa condiții mizere și grele avînd atîtea resurse doar datorită corupției mari la guvernare. Ce să mai zic de Moldova care nu deține nimic din resursele naturale ale Nigeriei, doar corupția?…

Sărăcia lucie a copleșit toți acești oameni sărmani, care trăiesc cu 2$ pe zi, dar care au cîte 10 copii și mai continua să facă alții. Akins spune că mai la nord, nord-vest sărăcia e încă mai mare. Toate acestea într-o țară care este pe locul 5 la rezervele de petrol în lume…

Oamenii

Oamenii în regiunea mea sunt foarte deschiși și binevoitori. Ei tot timpul zîmbesc și vorbesc. Nu am văzut niciun om să fie mîhnit sau să exprime agresivitate. Chiar și cearta la ei decurge calm și fără insulte. Oricum orice ceartă la ei se termină cu un zîmbet amical. Am fost martor mai multe ori. Nu am văzut pe cineva să urle în trafic sau să insulte pe cineva. În general nu am auzit de la ei măcar o înjurătură din puținele din limba engleză! Comparați cu obiceiurile noastre acum…

Chiar în fața noastră un motociclist a lovit în picior un pieton care traversa strada și care ferindu-se de o mașină a facut un pas inapoi. Viteza nu era mare, dar cred că a fost dureros, căci se ținea de picior. Păi iată că motociclistul i-a pus mîina pe umăr și l-a întrebat dacă e ok, iar el în răspuns a ridicat mîina și i-a zîmbit. Apoi s-au despărțit. Comparați cu cazul cînd boul cu jeep-ul a lovit pe trecerea de pietoni chiar lîngă MAI o femeie și a mai și înjurat-o.

Nici nu înțeleg de ce nouă ni s-a creat o impresie că Nigeria este o țară periculoasă. Probabil din cauza sărăciei și a Boco Haramului. Această organizație activează la nord-vestul țării, într-o arie mică și, după cum spun chiar localnicii, nici ei nu pre știu multe de ea. În partea de sud a țării, situația este mult mai stabilă, iar poliția nici nu am observat-o vreo dată în lucru. Bănuiesc că ea se ocupă exclusiv de escortare, și atît!

La vederea mea oamenii de aici se comportă diferit. Unii trec pe altă parte de drum, unii intră în vorbă, unii arată cu degetul, unii încearcă să te fotografieze pe furiș, alții rîd. Dacă în Port Harcourt, fiind un oraș mare, au mai fost văzuți albi, atunci în provincie albi au văzut foarte puțini. Nu am fost gata că o să creez o așa reacție, deaceea nu m-am simțit confortabil din start. Apoi m-am acomodat. Aflîndu-mă la bazinul hotelului, înconjurat de mulți localnici care au venit să se scalde, mi-am imaginat că arăt exact ca un negru care la un moment dat ar apărea pe malul Nistrului pe plaja de la Sănătăuca și ar fi intrat în apă printre localnicii care se scaldă.

Într-o zi de lucru, doi mai tineri din muncitori, s-au apropiat și au întrebat dacă pot să se fotografieze cu mine. Nu i-am refuzat, înțelegînd cît de valoros este pentru ei să aibă în telefonul lor o poză cu un alb! (Sună straniu, nu?) Au zis că doar unul din ei a văzut o dată un om alb…

Copiii sunt partea cea mai frumoasă, ca și de fapt în orice țară. Ei sunt veseli, zburdă mereu, gălăgioși și obligatoriu îi salută pe toți din cale:

-Good morning!; – Good evening!; -Good afternoon!.

Sunt extremi de educați și simpatici. Toți poartă uniformă școlară, iar după culoarea ei deja pot să înțeleg în ce școală merg. Trec zilnic pe lîngă ele. De-a lungul drumului de 10 km am numărat nu mai puțin de 8 școli. În Nigreria nu fiecare părinte își poate permite să dea copilul la școală. Învățătura este cu plată. Cei ce nu merg la școală, se joacă chiar în drum. Fără jucării…

-Oniocha! Oniocha! strigă de fiecare dată cînd mă vad. Ceea ce înseamnă “om alb” în limba Igbo.

Oniocha mă numesc și maturii cînd intri în vorbă cu ei. Vînzătorii de la tarabele de-a lungul drumului care îl fac zilnic deja cunosc mașina și strigă de departe “Oniocha!”. Mai ales o doamnă plină și veselă. Luni am să mă opresc neapărat să stau de vorbă cu ea.

Mai jos aduc o listă cu nume de persoane pe care le-am cunoscut aici. Toți au nume aborigene pe care nici nu face să le memorizezi căci este imposibil, deaceea unii se prezintă cu nume, cum zic ei, baptiste – date la botez. Ele sunt mai apropiate nouă, deoarece provin din Biblie.

Akins – patron companie

Anthony – businessman

Solomon – paza de corp

Aloy – șofer-bodyguard

Godfrey – manager firmă

Naka – chelneriță

Princess – recepționistă

Success – recepționistă

Elisabeth – PR-manager

Samuel – paza de corp

David – băiețelul din poza cu mămica sa

Ifeanyi – managerul hotelului

GodIsGood(în Igbo) – prințesa cu cercei și cu osul în gură de mai sus.

De Moldova nu a auzit nimeni, de aceea eu le spun că sunt din Romania care pare să le fie cunoscută, dar ca o țară din America…Cum n-ar fi, redactorul de la un canal de știri a decis că este o noutate importantă pentru nigerieni situația politică din RM.

Comunitatea locală este foarte strînsă, iar factorul ce îi unește este religia. Nigerienii sunt catolici și FOARTE religioși. Bisericile lor sunt situate în case obișnuite sau complexe mari cu clopotnițe înalte. Religia este peste tot. Pe camioane, rutiere, case, garduri, porți, panouri de reclamă, radiou.

Funerariile la ei se petrec cam ca nunțile la noi pe vremuri. În cort, 3 zile și cu muzică! În ograda defunctului se instalează cort mare, mese lungi, muzica cu boxe, poza mare la poartă și lumea, timp de 3 zile vine să-și ia rămas bun. Paralel se distrează cu muzică ritmică și măncare. Toți se îmbracă festiv-tradițional.Cine ar refuza să fie așa frumos petrecut din viață?… :)

Clima

Din punct de vedere a vremii, aici nu se întîmplă nimic timp de 6 luni, apoi vremea se schimbă radical și iarăși nu se întîmplă nimic. Din noiembrie pînă în aprilie, în sezonul Harmattanului, clima este secetoasă, precipitații nu sunt deloc. Nisipul adus de vînt tocmai din Sahara usucă aerul pîna la 5-7-13% umiditate. Tot el dispersează norii cu ploaie, deaceea în această perioadă nu cad ploi și vine seceta. Aceasta este perioada cea mai grea pentru populație. Din aprilie, îndată cu încetenirea Harmattanului, vin ploile care nu contenesc pînă în noiembrie. Toată natura învie, praful dispare, încep să crească fructele și legumele, iar vînzătorii de apă cad în hibernare.

În timpul acestor două sezoane nu are rost să verifici vremea. Cum a fost ieri așa va fi și azi, și mîine, și poimîine…

Datorită umidității relative joase a aerului aceste temperaturi sunt ușor suportabile, plus ca soarele nu are așa putere din cauza perticulelor mici de nisip permanente din atmosferă. În unele zile poți privi soarele cu ochiul liber.

În loc de epilog.

Acestea sunt impresiile pe care le-am avut timp de 7 zile de aflare în Nigeria. 99% din ele sunt pozitive. Sper că la momentul cînd va trebui să scriu Partea II ele, cel puțin vor rămâne aceleași la calitate.

Totul este neobișnuit în această țară – sunetele, culorile, chiar și mirosurile sunt diferite. Niciodată nu știi ce te așteaptă după curba. Poate va fi un bătrîn pe motocicletă care duce o capră pe șaua din spate sau o doamnă care împletește cosițe africane unei fetițe chiar în stradă…

Avem foarte multe diferențe, însă avem un lucru comun – CORUPȚIA. Acest fenomen negativ a cuprins toată societatea și deja este acceptat de populație ca un lucru normal, ceva chiar necesar dezvoltării. Corupția a făcut ca lucrurile așa de necesare și pe care noi le considerăm normale – apa potabilă la robinet și curentul la priză, să devină un lux pentru nigerieni. Lipsa lor generează insuficiența de produse și scăderea nivelului de trai. Foarte mulți oameni aici nu se alimentează suficient zilnic, iar un serviciu cît de prost plătit este o blagoslovire de sus.

Și dacă Nigeria cu ale ei resurse naturale bogate are șanse de a-și reveni, atunci noi trebuie să ne gîndim serios ce viitor ne așteaptă ținînd cont de corupția pe care o avem noi în țară, și dacă o să avem șansa Nigeriei…

Va urma…

---

VIZUALIZĂRI: 13660 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI