Famagusta, un loc plin de istorie mai veche sau mai nouă

TIPĂREȘTE

Prima zi a excursiei noastre in Ciprul de Nord a inceput cu vizitarea orasului Famagusta, care dateaza din secolul 11 IH, fiind multa vreme cea mai mare piata din estul marii Mediterane

Pe drum, in autocar, am avut un ghid cipriot turc, care ne-a relatat despre geografia si mai ales istoria Ciprului de Nord.

In oras am avut ca ghid pe Angela, o moldoveanca din Chisinau, casatorita cu un cipriot turc si stabilita aici de 20 ani.

A fost o placere sa o avem ca ghid, din doua motive: primul este acela ca folosea in exprimare „dulcele grai moldovenesc”, cu multe argaisme si regionalisme, care faceau deliciul grupului. Dupa cateva zile incepusem sa o citam in dialogurile noastre. Al doilea motiv a fost acela ca era mai obiectiva in relatari decat un alt ghid, cipriot turc.

O sa redau si eu cateva ceva din cele aflate de la cei doi ghizi. Consider ca datele exacte le putem gasi usor pe internet, mi s=a parut foarte interesant sa ascult puncte de vedere diferite despre aceleasi evenimente.

Citisem deja despre istoria zbucumata a Ciprului, despre numeroasele civilizatii care au cucerit aceasta insula si care si-au lasat mai mult si mai mult amprenta in evolutia ei. Dupa 1960, cand si-a declarat indendependenta, tot nu a avut parte de liniste, deoarece in 1974, ca raspuns la intentia de alipire la Grecia, turciii au invadat insula ocupand cam 33% din suprafata ei. Acea zona s-a constituit intr-un stat nou, Rebublica Turca a Ciprului De Nord, nerecunoscuta decat de Turcia,

Din relatarea ghidului turc razbatea patriotismul local, chiar nationalism in toata regula. Grecii erau considerati cumva niste asupritori in timp ce invadatorii turci erau niste eliberatori.

Avea o stima deosebita pentru Ataturk, spunand ca cipriotii turci sunt „copiii” acestuia. De la el am aflat ca prenumele Kemal este de fapt un fel de porecla si ca inseamna „cel perfect”. El considera invazia turcilor din 1974 drept un lucru firesc, ca raspuns la intentia arhiepiscopului Makarios de a uni Ciprul cu Grecia. Ne-a spus ca Ciprul de Nord, nefiind recunoscut decat de Turcia, este supus embargoului si ca toate activitatile de import- export au loc prin intermediul Turciei. Echipele sportive nu pot juca decat meciuri locale, activitatea internationala nefiind posibila. Cetatenii care vor sa calatoreasca in strainatate au pasapoarte emise de Turcia.

Desi, cum am spus, din relatarile lui desluseam clar antipatia fata de greci, tot el vorbea cu optimism despre negocierile care vor avea loc pe 9 ianuarie si spera ca acestea sa duca la reunificarea Ciprului. Ne-a frapat aceasta discordanta.

Aceeasi situatie a fost prezentata altfel de ghida din Chisinau. Ea ne-a povestit cum, in noaptea invaziei turcesti, cipriotii greci au fugit cu ce aveau pe ei. In urma lor au ramas sate pustii. Guvernul turc a dat aceste case impreuna cu pamantul ramas de izbeliste cipriotilor turci, mai ales soldatilor, care s-au stabilit acolo. In acest fel, turcii au colonizat Ciprul de Nord. Doar o mica parte din cipriotii greci nu au plecat, in general oamenii in varsta, care nu aveau puterea sa o ia de la capat in sud. Ei au trait tot restul vietii acolo, in intelegere cu turcii.

Ne-a mai spus ca noii locatari nu au intretinut mai deloc aceste case, deoarece nu considerau ca sunt ale lor si se temeau ca intr-o buna zi vor fi restituite proprietarilor de drept. Dar au trecut 42 de ani, timp in care casele s-au deteriorat. Isi exprima mirarea si indignarea fata de faptul ca stai de o viata intr-o casa pe care nu o intretii.

Am mai aflat ca acum cativa ani ( nu mai tin minte exact) a avut loc un referendum pentru reunificare. Cei din nord au spus Da in procent de 68% iar sudul ,70% Nu.

Primul obiectiv vazut in orasul vechi a fost biserica Sf Gheorghe, de fapt ruinele acesteia. A urmat cetatea Famagusta, cu zidurile sale groase, intinse pe 15 km. Angela ne-a indicat poarta prin care, in secolul 15, au intrat in oras primii soldati turci, care au reusit sa ocupe orasul dupa o rezistenta a acestuia de 90 zile. Am urcat pe aceste ziduri (sau ne-am ridicat pe scarile selea, cum zicea Angela) si am putut admira portul, despre care am aflat ca are cea mai mare adancime naturala din toata insula. De asemenea, am vazut de la inaltime silueta catedralei Sf. Nicolae.

Am vazut si ruinele turnului lui Othello. Ne-a povestit ca tot prin secolul 15, guvernatorul insulei ar fi aflat ca sotia il inseala. L-a aruncat pe rival de pe zidurile cetatii iar pe sotia infidele a sugrumat-o. Se zice ca de aici ar avea radacinile personajele lui Shakespeare, Desdemona si Othello. Razand, ne-a spus ca nu stie „daca-i drept, daca-i minciuna sau e pentru turisti, nu stiu”!

Dupa ce am facut poze si am admirat peisajul, am mers la catedrala Sf. Nicolae. O constructie impresionanta, care s-a cladit in numasi 14 ani! Nu ne-am putut abtine sa nu comparam cu ritmul in care se fac la noi autostrazile!!

Angela ne-a spus ca aici au fost incoronati toti regii Ciprului, acest lacas fiins important pentru ciprioti. Dupa ocupatia otomana din secolul 15, s-a transformat in moschee iar sultanul Selim i- a dat numele de Lala Mustafa Pasha, in cinstea comandantului de osti care a cucerit orasul.

In apropierea catedralei se afla un ficus urias, plantat in anul 1299, deci de aceeasi varsta cu catedrala. La umbra acestuia se odihneau capetele incoronate, ceea ce am facut si noi, desi pe cap aveam sepci care sa ne apere de soare si nu coroane!!

Urmatoare vizita a fost in orasul antic Salamina. Angela ne-a informat ca acest oras antic a fost descoperit in secolul 17, cand englezii au vrut sa impadureasca zona. Sapaturile arheologice au scos la suprafata doar 8-9 % din acest oras, restul find inca sub pamant sau sub apa marii. Cea mai mare parte a restaurarilor au fost facute in timpul dominatiei engleze. Dupa invazia turcilor, orice sapaturi au fost interzise. Acum se doreste continuarea lor, dar nu exista surse de finantare. (Dee, nu pot accesa fonduri europene!)

Orasul Salamis reprezinta un ansamblu impresionant, in care am vazut baile termale, un amfiteatru, camere de odihna, piata precum si latrinele. Aici Angela ne-a distrat din nou, spunandu-ne ca legenda zice ca oamenii de seama ai orasului mergeau impreuna la toaleta si discutau lucrurile importante acolo. In jurul latrinelor erau si cele mai cautate camere, deoarece de acolo se putea trage cu urechea si afla diverse informatiiDe asemenea, se zice ca, piatra fiind rece, stapanii isi trimiteau mai intai slugile sa incalzeasca locul! . Acum eu o citez si zic: „daca-i drept, daca-i minciuna sau e pentru turisti, nu stiu ”.

Am vazut teatrul roman, care a fost refacut si acolo au loc spectacole si in ziua de astazi. Ghida ne-a atras atentia asupra formei curbate pe care o au bancile din teatru. Acest lucru contribuia la o buna acustica, deoarece sunetul „palea”piatra si se facea auzit peste tot!

Plimbandu-ne printre ruine si ascultand-o pe Angela, ne imaginam orasul plin de viata, cu diverse distractii- bai, spectacole, plimbari, dar si comertul care se facea intre localnici si navigatori.

Nu scriu mai multe despre acest loc, deoarece a facut-o mult mai bine un alt membru AFA, Irinad.

Urmatorul obiectiv al zilei a fost Manastirea Sf. Barnaba.

Am aflat ca Sf. Barnaba, a adus crestinismul pe insula, aceasta fiind locul sau de nastere. Necredinciosii au pus la cale uciderea acestuia. Sf. Barnaba i-a cerut lui Marcu, insotitorul sau, sa-l ingroape impreuna cu evanghelia scrisa chiar de el. Dupa uciderea lui, trupul a fost recuperat de marcu si pregatit pentru inmormantare. Dar, prigoniti de dusmani, prietenii au fost nevoiti sa-i arunce trupul intr-o fantana adanca, sperand ca peste cateva zile sa-l ingroape cum se cuvine.

Imprejurarile neprielnice i-a risipit pe crestini si locul respectiv a fost uitat. Peste 500 de ani, episcopul Nicosiei a visat locul unde se afla trupul Sf. Barnaba. Sapaturile au scos la iveala osemintele si evanghelia. De la Constantinopol s-au trimis bani pentru constructia unei mici biserici care sa marcheze acest loc. Mai tarziu, in secolul 15, aici s-a construit o manastire de calugari.

Am vazut aici locul unde ar fi stat trupul Sf. Barnaba timp de 500 de ani.

In apropiere am vazut si un cimitir antic, ale carui urme s-au pastrat foarte bine. A fost descoperit relativ curand, cand sub rotile unui autobuz s-a format o groapa. Din lipsa banilor, nu s-a scos la lumina decat o foarte mica parte.

In prezent manastirea adaposteste un muzeu de icoane. Este vorba de icoane recuperate din toate bisericile crestine ramase pustii dupa invazia din 1974.

In chilii se afla un muzeu arheologic cu diverse obiecte de ceramica.

Curtea manastirii este foarta frumoasa, plina de flori si copaci. Aici am vazut un dafin imens, ale carui frunze miroseau minunat.

Acest lacas este pentru greci un loc sfant si se organizeaza pelerinaje la care participa multi oameni, insotiti de preoti. Ni s-a spus ca in fiecare an, pe 2 septembrie, cand se sarbatoreste hramul bisericii, nu ai loc sa arunci un ac. asa de multi oameni sunt aici.

In drumul spre hotel am trecut si pe langa orasul – fantoma Varosha. Acesta a fost pana la invazie cea mai luxoasa statiune a Ciprului, unde isi petreceau vacantele vedete de cinema si multi dintre bogatii lumii. Cei aproximativ 35000 locuitori au fugit in graba si nu s-au mai intors niciodata.

Orasul este acum inchis, in el nu intra decat soldatii turci.

Acestia povestesc ca toate hotelurile sunt degradate, ca soparlele si cactusii au pus stapanire pe oras. Se zice ca in vitrine mai sunt manechine cu hainele epocii si ca pe strazi sunt inca masini abandonate atunci.

Din autocar am vazut si noi cladiri sarma ghimpata care separa orasul, cladirile degradate si vegetatia care creste nestingherit.

Am intrebat-o pe Angela cum de s-a ajuns aici, ea ne-a raspuns ca oameni prosti nu se inteleg si lasa sa se risipeasca locuri si lucruri de valoare. Cam avea dreptate...

Ziua s-a terminat simtind si noi tragedia provocata de un razboi absurd, care a dus la separarea unei tari care de-abia isi proclamase independenta.

---

VIZUALIZĂRI: 5663 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI