GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Chiar daca sant un tipicar si am cautat foarte mult un hotel pe litoralul Bulgaresc (din decembrie 2010) care sa ofere o cazare decenta masa all inclusive, pana la urma am fost pacalit de oferta celor de la Trakia Plaza. Degeaba am studiat acest site si alte impresii ale unor colegi care au fost la acest hotel tot nu am descoperit adevarata fata a serviciilor din complexul Trakia Plaza.
De acasa am plecat increzator (impreuna cu alte 5 famili care au mers pe mana mea) spre Sunny Beach dar imediat ce am ajuns au aparut probleme. In primul rand am avut probleme cu parcarea masinilor, pentru ca in fata hotelului nu erau decat cateva locuri de parcare care erau toate ocupate. Pana la urma am rezolvat cu parcarea, o masina chiar in fata hotelului (60 leva la baietii din serviciile hotelului) iar eu cu celelate doua masini intr-o parcare privata din apropiere (tot 60 leva / masina)
Eu cu familia mea am ales un apartament tip A, iar cand am ajuns la receptia hotelului am fost indrumati verbal la o receptie secundara a apartamentelor aflata intr-un alt corp de cladire.
Aici receptionerul un tip foarte plictisit a inceput sa imparta camerele la cele partu familii care eram cazate in apartamente de tip A si B. Eu am primit o camera la parter (A9) care la prima vedere arta destul de bine dar in momentul cand am intrat in dormitor am simtit un miros de mucegai. Acelasi miros se simtea si in baia aferenta camerei.
Am mers inapoi la receptie si am incercat sa-i explicam ca nu putem sta in asemenea conditii si dorim un apartament la etaj sau o alta camera in alta parte sau a doua zi sa ni se schimbe camera. De cate ori mergeam la receptie (la tipul plictisit) de fiecare data ni s-a spus ca nu sant alte camere disponibile si ca astea sant conditiile. Am sunat si in Romania la agentia de unde am luat biletele dar tot degeaba nu am rezolvat nimic in prima zi. A doua zi am mers la sefa de hotel care a fost destul de amabila si imediat ne-a aratat un alt apartament foarte frumos si mult mai mare. Intadevar aici conditiile de cazare au fost foarte bune.
Serviciile de masa all inclusive au fost foarte slabe, mancare putin diversificata cu foarte putina carne si destul de prost gatita. In plus si calitatea mancarii era destul de proasta, un coleg de la Cluj avand nevoi de ingrijire medicala pentru o infectie alimentara care la costat 840 leva (aproximativ 440 euro). Cu probleme de digestie au fost si doi prieteni din grupul nostru dar spre norocul lor nu a fost nevoie de intereventia medicului.
Bautura nu era de calitate; berea slab alcolizata, coniacul si votca nu se putea bea decat in combinatie cu suc sau diferite cocteiluri.
Acum si cateva lucruri bune: piscina arata bine insa apa cam rece si putine sezlonguri, marea foarte curata fara alge cu un nisip foarte fin.
Eu personal nu va recomand acest hotel datorita serviciilor de masa.
Trimis de mitica070463 in 10.08.11 13:52:38
- A fost prima sa vizită/vacanță în BULGARIA
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mitica070463); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 42.68814000 N, 27.70763100 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am si eu cateva intrebari legate de oferta pe anul 2011... deocamdata 2. Exista si animatie la hotel? Pe plaja hotelul are bar? Multumesc mult!
Nu este animatie in cadrul Hotelului, dar in statiune ai unde sa mergi in fiecare seara (si de unde sa alegi)
Hotelul nu dispune de plaja propie, el se afla situat cam la 250 - 300m de plaja. In 10 min se ajunge la plaja.
Hotelul are un bar la piscina propie unde se servesc bauturile autohtone. (bere slab alcolizata, votca, coniac pe care eu nu le-am putut inghiti). Eu cu bere m-am aprovizionat de la magazinele din zona.
multumesc pt raspunsuri! as dori sa te mai rog sa-mi dai cateva informatii, daca se poate... colegul de care vorbeai de la Cluj care a necesitat ingrijire medicala avea asig med? Pe plaja daca ti-e sete banuiesc ca tr sa cumperi ceva... cam la ce preturi de vand sucurile sau ma rog, bauturile pe plaja? Cam la ce preturi de invarte un meniu la un restaurant decent? ca, si eu la randul meu urmeaza sa plec peste cateva zile si banuiesc ca va tr sa cumpar mancare, macar pt copil... Multumesc!
Da colegul de la Cluj avea asigurare medicala dar... din pacate ei nu recunosc nici o asigurare. Asa ca platesti, ei i-ti dau factura si tu recuperezi banii de la asigurare. Nu stiu daca domnul de la Cluj a recuperat banii (el a platit 420 euro) pentru ca el nu era din grupul meu. (era vecin de camera cu un prieten de-al meu).
Preturi:
- berea pe plaja: 3 leva; berea pe terase pana la plaja poate fi si 1,5 leva; berea la magazine 2,3 leva la sticla de un litru
- sucurile difera dupa marca, pe plaja in jur de 2 leva iar daca vrei un cokteil ajunge la 4 leva; la magazine preturile sanc aproximativ ca pe la noi;
- mancarea: o pizza e cam 2 leva o portie mai mica; in jur de 5 leva este una care sa te saturi. o friptura cu cartofi si salata in jur de 15 leva (preturi aproximativ ca pe la noi)
Acestea sant preturi la terasele de pana la plaja si la cele din statiune.
La restaurantele mai de calitate nu le cunosc ca nu am intrat sa vad.
Daca mai aveti intrebari va rog sa mi le adresati, petru ca vreau sa ajut pe toti cei care vor sa mearga la acest hotel. Si nu uitati: NU VA CAZATI LA PARTER in zona apartamentelor, e miros de mucegai.
Acum cu informatiile pe care le aveti va doresc o vacanta cat mai placuta.
iti multumesc mult pr toate informatiile de pana acum si... vom schimba impresiii la intoarcere
Colegul de care vorbeai de la Cluj care a necesitat ingrijire medicala, era de fapt din Mures, era din grupul nostru, va spun ca nu si-a mai recuperat banii de la asigurari. Vreau sa va spun ca acesta avea asigurare de la Astra. Dupa ce si-a facut dosarul complet, l-a trimis la Coris Bucuresti, si acestia i-au trimis raspuns ca cererea lui este respinsa. Deci a pierdut cei 880 leva (440 euro). A ramas cu banii dati in Bulgaria. Concluzie: excrocherie pe fata.
abia astept sa va intoarceti.
un concediu minunat va doresc
scuze pentru confuzie. de fapt si sotia mea confirma ca cel care s-a inbolnavit e de la Mures. I-mi pare rau ca nu a recuperat banii dar asa functioneaza asigurarile romanesti.
Cel din Sadu e d-ul Hambasan care a stat cu d-ul Nitu din Cisnadie. Eu sant din Sibiu si am stat in zona apartamentelor cu celelalte trei familii.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2021 Sejur destul de dezolant — scris în 04.09.21 de Mef din BUCUREșTI - nu recomandă
- Jul.2021 Vacanta ratata — scris în 25.07.21 de ux121210 din PRAHOVA - nu recomandă
- Aug.2019 Merita — scris în 25.08.19 de paulgmatei din CăTINA [BZ] - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Încă un concediu reuşit la Sunny Beach — scris în 03.09.18 de Nic din BRASOV - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Un sejur de 4 stele — scris în 23.08.18 de Nikus din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2016 Groaznic — scris în 11.08.16 de lyly_ivan din BRAşOV - nu recomandă
- Aug.2015 Nu categoric — scris în 28.08.15 de sempre din BACAU - nu recomandă