ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.06.2021
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 23.09.20
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2019
DURATA: 3 nopți
Prieteni
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
PLAJA şi MAREA:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
87.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 18 MIN

Therma Camp & Pool din Therma Village – n-am putut să refuz oferta!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Therma Camp & Pool

Adresa hotelului: 25 ulitsa Primorska, 9649 Kranevo, Bulgaria

Coordonate GPS: 43.34537; 28.06703

Website: www.thermavillage.com/en/category/21/olimpic-pool-camp. html

Hotelul este situat pe coasta bulgară a Mării Negre, la poalele platoului Dobrudzha, lângă rezervația naturală Baltata.

Alegerea destinației și cazării

Am ales hotelul împinși de la spate de niște prieteni care țineau morțiș să mergem într-un mini-sejur pe litoralul bulgăresc, că pe ăl românesc fuseseră ei tot în acea vară și rămăseseră dezamăgiți. Nici unul dintre noi nu dorea o stațiune aglomerată sau zgomotoasă, nu intenționam să avem viață de noapte sau sesiuni de shopingăreală, ci doar o plajă liniștită cu nisip și intrare lină în Marea Neagră bulgărească. Un loc în care să ajungem în patru cinci ore din București, așa că între Albena și Kranevo, am ales-o pe cea de-a doua.

După o căutare destul de scurtă pe site-uri, că nici sejurul nu era lung și nu aveam mari pretenții pentru trei nopți, am găsit acest complex care mi s-a părut potrivit pentru grupul nostru de șapte, adică șase adulți și o adolescentă de 15 ani. Săpând puțin pe net, am găsit și pagina de FB pe care un anunț postat în primăvara acelui an zice ceva din care am înțeles că din aprilie se deschidea un nou corp de cazare în acest complex, un minunat loc pentru sportivi, dar și o ofertă exclusivistă pentru vară. Tot uitându-mă și pe harta google să văd pe unde este poziționat hotelul, o clădire imensă, albă ca un hangar, plasată în apropiere mi-a atras imediat atenția… Black Sea Ice Arena! Ete... na!... Ce să caute așa ceva într- stațiune la mare?? ... caut mai departe și găsesc:” Arena de gheață a Mării Negre, primul patinoar interior din Bulgaria care poate fi folosit pe tot parcursul anului, a fost deschis recent în satul de coastă Kranova. Arena, situată direct pe malul Mării Negre, face parte din binecunoscutul complex Therma Village...”

Din ce în ce mai surprinsă de informațiile găsite care mi se legau doar parțial (cazare pentru toată lumea - pe booking, hotel de sportivi – pe pagina proprie de FB; bazin de înot olimpic lângă hotel și sală cu patinoar pentru sporturi pe gheață – peste drum), am scris un mesaj, fără nicio speranță de vreun răspuns. Mare mi-a fost mirarea când a doua zi am primit o ofertă care m-a lăsat paff… Pentru 3 nopți de cazare (4 zile), pensiune completă, 110 euro/persoană. Sigur nu face cineva glume…? Mă consult cu grupul, ne punem întrebări, ne scărpinăm pe după urechi și ne minunăm… dacă este vreo țeapă? N-am prea găsit nici recenzii, doar cîteva pentru celelalte hoteluri din complexul Therma Village. Mai schimb câteva mesaje cu androidul nevăzut de la capătul internetului și răspunsurile nu par deloc” niște plăci” … Am primit confirmare că ne vor rezerva camerele și nici nu este nevoie de avans, că putem plăti la proprietate… Noroc chior! Până la urmă am votat cu toții să mergem la Therma Camp & Pool, cu gândul că ne găsim noi ceva pentru o noapte în caz de surprize neplăcute, sau chiar revenim pe litoralul românesc, Kranevo fiind doar la vreo 80 km de Vama Veche.

Așa se face că peste o săptămână și ceva, într-o zi de joi pe la 10 dimineață, ne-am așezat la drum.

Câte ceva despre hotel

Therma Camp & Pool, hotelul care face parte din complexul Therma Village este unul nou, din 2019 și după aprecierea noastră de la momentul vizitei, cam de 3* (căci nu am găsit pe niciunde o clasificare). Complexul mai include două hoteluri de 5*, Therma Eco și Therma Palace, pe lângă această clădire destinată în special sportivilor și antrenorilor lor.

Clădirea cu 2 etaje a hotelului Therma Camp & Pool în formă de L, este plasată cam la vreo 400 de metri în linie dreaptă de malul mării. Camerele hotelului, cu două, trei și cinci paturi sunt dispuse atât la parter cât și la etaj, unele dintre camere neavând balcoane.

Hotelul are o recepție minusculă, imediat în dreapta intrării, restaurant propriu la parter, cu ieșire pe o terasă lipită de clădire, pe care se poate ajunge și direct din stradă, străbătând o grădină micuță, frumos aranjată. Pe latura din stânga, de-a lungul grădinii și terasei, despărțită de o peluză îngrijită, se află o pistă pentru atletism. Hotelul mai dispune de o sală multifuncțională, după caz (sală de bal, conferință sau sport), o piscină interioară și un bazin exterior de dimensiuni olimpice, sală de fitness și ca facilități oferite peste vară, o zonă de plajă privată.

Bazinul olimpic este amplasat de-a lungul laturii lungi a L-ului, iar vis-à-vis de aceasta, peste drumul de acces la proprietate, se află clădirea destinată sporturilor de iarnă pe gheață, Arena de gheață a Mării Negre.

Drumul

Am ales să facem drumul prin România pe Autostrada Soarelui și să trecem în Bulgaria pe la Vama Veche. Am ieșit ușor din București fiind mijlocul săptămânii și pot să spun că și autostrada a fost prietenoasă cu noi așa că am avut drum întins.

Ne-am oprit după vreo două ore și un pic la Mangalia că tot urma să-i așteptăm pe prietenii noștri care plecaseră cu ceva întârziere din București, așa că am avut timp să dăm o fugă pe faleză, să mirosim marea și să ne bucurăm de priveliște, că nu se făcea să ajungem așa nebotezați pe litoralul bulgăresc. După ce ne-am întânit și cu ceilalți, o familie cu trei membri, nu ne-am mai oprit până după vama bulgărească. Plătisem taxa de trecere pe podul de la Fetești prin sms (13 lei), cu o zi înainte, dar vigneta bulgărească, pentru că era anul în care bulgarii introduseseră plata online a acesteia, ne-am prins destul de târziu că o putem plăti în felul ăsta, așa că după trecerea frontierei, am oprit la cașcarabeta la care se formase o coadă de vreo șase-șapte persoane. Am plătit 40 de lei și duși am fost, până la următorul pitstop, care pentru noi este un must, de câte ori mergem pe acel drum prin Bulgaria. Locul cu pricina este o mehană pe numele ei Wild Duck (acum și cu locuri de cazare), aflată fix în centrul satului Ezerets la vreo 20 de km de graniță, care s-a dezvoltat an-de-an de când am fost prima dată prin 2012 /13 și pe care nu am ratat-o nici iarna, când am petrecut câteva zile de revelion pe tărâmul vecinilor. Poate o să vă povestesc odată și despre locușorul ăsta cu mâncare ieftină și delicioasă.

Așadar, după ce am luat prânzul și am hrănit struțul din ogradă (la propriu), ne-am pus roțile în mișcare ca să mai parcurgem cei șaizeci și ceva de km care ne despărțeau de cazarea noastră. Într-un final, după ce GPS-ul ne-a rătăcit puțin ducându-ne pe o scurtătură peste câmpuri și coclauri, printr-o vegetație bogată, pe la 16:30 am descins fără surle și trâmbițe în fața hotelului pe care l-am recunoscut imediat din poze.

Parcarea

Parcarea este poziționată în direcția de mers din care veneam noi, însă puțin după ce treceai de hotel, așa că nu am observat-o din prima. Dar oricum, multe mașini erau parcate și acolo unde ne oprisem noi, respectiv pe drumul asfaltat care se întinde de-a lungul proprietății și a bazinului olimpic, întrucât parcarea propriu-zisă, amplasată pe partea opusă hotelului, este gratuită dar are cumva locuri limitate. Cu toate astea, de fiecare dată când am plecat la plimbare cu mașinile, oricât de târziu am revenit, s-au găsit locuri de parcare pentru cele 3 mașini cu care eram.

Cazarea

Am intrat în holul mic din capătul culoarului cu ceva emoții, având în vedere condițiile în care rezervasem, însă cu o piatră luată de pe inimă, când am văzut că hotelul era real și cel puțin prin exterior, arăta exact ca pe net. Ne-a întâmpinat un bărbat care nu vorbea deloc pe limbile noastre, dar a înțeles imediat că venisem să ne cazăm, așa că a chemat o duducă cu care ne-am înțeles în engleză. Am scos hârtiile tipărite cu mesajele de confirmare și după ce am completat formularele de cazare, duduca a făcut niște copii după actele noastre de identitate și am primit pe loc cheile de la 2 camere – una dublă și una triplă, precum și brățările care ne deschideau drumurile la plajă și accesul la masă (aveam pensiune completă). În plus, aveam și cartele pentru prosoapele de plajă. Ne-am dus bagajele la camere și ne-am întors la recepție, pentru că mai aveam de rezolvat o singură problemuță.

Ceilalți prieteni ai noștri, un cuplu care n-au putut să vină împreună cu noi, urma să ajungă târziu în noapte, după ora 23, așa că trebuia să ne asigurăm că se vor putea caza la acea oră. Dar când am revenit la recepție, zici că dăduseră cu bombe… n-am mai găsit nici picior de recepționer! Ne-am învârtit în sus și-n jos, am ieșit pe-afară, am tot intrat și ieșit prin ușile deschise, ba dădeam în vestiarele de la piscina interioară, ba în restaurant, dar pace să găsim pe cineva din personal… A mai trecut vreun sfert de oră, după care a apărut domnul nevorbitor de nicio limbă pe care o stăpâneam noi și cu care încercam să comunicăm prin google translate pe telefon, alegând traducerea în limba bulgară.

Și tot scriam texte pe care i le arătam, el tot se uita la ele ca curca-n lemne, noi iar scriam în alt mod, mai pe înțeles, el iar se uita la text și făcea semne că nu înțelege, noi simplificam, să îl ajutăm pe google cu bulgara, de nici nu mai știam cum să scriem… până când expertul în yoga-lingvistică scoate două vorbe magice: na russki! ... păi zi bre așa, că matale nu ești bulgar, să scriem pe rusă…

În sfârșit, cu chiu cu vai ne îndrumă către recepția celuilalt hotel. Deși la recepția proprie de la Therma Camp & pool nu era tot timpul cineva, proprietatea era deservită de recepția cu program nonstop, din hotelul Therma Eco al complexului, aflat la maxim 200 m pe aceeași alee cu Therma Camp & Pool. Așadar, mergem acolo, dăm de o altă duducă ce vorbea engleza cu un puternic accent rusesc, dar căreia îi expunem problema și ne spune să stăm liniștiți că prietenii noștri vor fi cazați la ora la care vor ajunge și într-adevăr, n-au avut nici cea mai mică problemă de czare pe la miezul nopții, când au reușit să ajungă.

Tot la această recepție am revenit a doua zi și pentru rezolvarea problemei cu aerul condiționat de la noi din cameră. Deși exista telecomandă, iar unitatea de comandă prinsă pe perete lângă ușa de la baie avea leduri aprinse și părea că funcționează, temperatura nu voia deloc să se set-eze sub 25 de grade și pace! A trebuit să reclamăm chestia asta de două ori (odată când am plecat la plajă de dimineață, apoi după prânz, când am mers la cea de-a doua sesiune de plajă) ca să ajungă cineva să vadă despre ce era vorba. Dar într-adevăr, după ce s-au pus în mișcare toate rotițele rusești s-a rezolvat problema și când ne-am întors de la plajă pe la 19:30 în acea zi, ne-am îmbrăcat cu câte un hanorac și am deschis larg geamurile până am ajuns la o ambianță rezonabilă, înainte să intrăm la duș!!!

Desigur, cazarea am achitat-o tot la recepția cu pricina și am plătit cash cu levele pe care le scosesem de la bancomat, dar se putea plăti și cu cardul.

Revenind la subiectul despre rezervare, recent m-am uitat pe booking și vreau să vă spun că treba se pare că a rămas cam fel, în sensul că nu se cere niciun avans și se specifică faptul că plata se face la prorietate.

Camera

Cele două camere pe care le primisem în acea după amiază se aflau la primul etaj, camera primită de prietenii noștri intarziati, la etajul doi. Accesul la acestea se putea face ori pe scara ce era imediat la stânga în holul de acces în hotel (vis-à-vis de recepție), ori cu liftul.

Camera noastră era una dublă de 25 mp, adică pe limba noastră twin, pentru că paturile erau de câte o persoană. Pe partea stângă imediat lângă intrare era un dulap cu două uşi doar pe jumătatea de sus, pe dreapta uşa de la baie, apoi cele două paturi în zona retrasă după peretele băii. Tot pe peretele din stânga se afla un corp de birou și un scaun tapisat. Deasupra biroului un TV cu ecran plat care a funcționat, iar noi îl puneam pe programele de muzică atunci când stăteam prin cameră. Minibarul/frigiderul lipsea cu desăvârșire, dar pe noi nu ne-a deranjat, pentru că băuturile le consumam la masa și pe plajă, iar seara după masă mai dădeam și noi o tură prin orășel și mai opream la câte o terasă pentru o vorbă peste un pahar de băutură rece, așa pentru hidratare.

Camera era dotată şi cu aer condiţionat care până la urmă și-a făcut bine treaba. Noi îl lăsam pornit doar când plecam din camera și îl opream la întoarere. şi vreo două calorifere, dar nu dăduseră încă drumul la încălzire şi nici nu era nevoie.

În faţă era uşa balconului și un geam mare, ambele acoperite de o perdea și o draperie de culoare închisă. Vederea era spre mare, dar pentru că zona dintre plajă și hotel era sălbatică și neamenajată, cu o vegetație destul de luxuriantă, marea era cumva în depărtare... oricum, nu existau alte construcții sau hoteluri care să ne îngrădească priveliștea. Nu știu ce va fi în viitor!

Paturile de câte o persoană erau destul de modeste, iar saltele păreau mai tari, întrucât erau așezate pe o suprafată dură a patului, nu pe o somiere. Pernele erau pătrățoase, cum nu prea mai găsești pe la hoteluri, dar umplute cu niște câlți sintetici, cu care eu nu m-am înțeles deloc. Lenjeria era curată ca și prosoapele pe care le-am găsit pe fiecare pat.

Spaţiul dintre cele două paturi era destul de îngust, practic cât dimensiunea unei noptiere, așa că era destul de limitat, ca și distanța de la pat până la fereastră. Mobilierul de noapte era completat de două noptiere, pe care tronau două lampi cu abajur. Pe tot peretele de deasupra paturilor un tapet cu o hartă și o corabie completa decorul, pe lângă cîteva rafturi din dreptul fiecărui pat.

Baia

Mi s-a părut suficient de mare, cât să încapă tot ce era necesar și să mai rămână și loc de învârteală. Cabina de duș închisă era plasată într-un colț imediat lângă ușă, pe același perete cu vasul de toaletă. Pe peretele opus ușii chiuveta de piatră trona pe un blat cu rafturi dedesubt. Deasupra un dulăpior cu oglindă. De altfel, o oglindă mare se afla și pe peretele cu ușa băii, sub aerul condiționat.

Am avut la dispoziţie ca și consumabile hârtie igienică, dar şi săpun lichid şi gel de duş în doze de regim hotelier. Dar oricum, pentru noi aceste lucruri nu sunt așa de importante, pentru că de obicei ne cărăm cu cosmeticele proprii. Mai supărată sunt dacă nu am loc unde să le întind, sau unde să așezăm borsețicile de baie, dar nu a fost cazul acum.

La prima vedere așa, camera era curată, baia nu strălucea ca la farmacie, dar se vedea că se făcuse curățenie. Problema a fost după aceea, când acest lucru nu s-a prea simțit. În afară de golirea coșurilor, nu prea am observant mari schimbări care să ne demonstreze că cineva cu simț de răspundere a luat camera la mână.

În ceea ce privește izolarea fonică a camerelor, nu prea știu ce să zic. Nu era chiar rău, dar după cum vă spuneam, hotelul găzduiește mulți sportivi, iar în perioada în care am fost noi era un grup de copii de 12-14 ani, care se distrau adesea trântind ușile sau chirăind pe holuri. Vestea bună era că pe la ora 23:00 era stingerea – când noi mai stăteam încă pe terasa restaurantului la o vorbă, vestea rea că pe la 6:30 începea vânzoleala între camera, antrenorii care le băteau în ușă să se trezească de antrenament și puștii care plecau pe rând din camera, tot cu uși date de perete și tropăieli zgomotoase, dar nu dura mai mult de un sfert de oră… cât să ne sperie somnul cel mai dulce și să ne alunge visurile alea după care tânjești!

A, da, să vă mai spun că am avut wifi gratuit în camera și în toate zonele, inclusive pe terasă. De altfel, dacă nu știați, internetul merge cu atât mai bine cu cât țara este mai puțin dezvoltată. Ca un exemplu, în Austria sau Italia internetul este un dezastru

Ce am păpat și cum

Inițial voiam să spun că am avut AI, dar gândindu-mă mai bine, mi-am amintit că a fost doar Pensiunea completă adică am avut inclus în ofertă toate cele trei mese ale zilei, precum și bauturile de la micul dejun. La pensiune complete, spre deosebire de AI, băuturile de la celelalte mese se plătesc. Pentru noi, n-a fost cazul pentru că am băut doar apă, iar celelalte băuturi le consumam pe pajă sau pe la alte terase, pentru variațiune…

Precum primisem oferta, toate mesele au fost de tip bufet. Toate, dar absolut toate mesele ne-au plăcut, mâncarea era din abundență și destul de variată… cpentru sportive, iar aceștia trebuie să se hrănească, pentru că depun efort… și se hrăneau, nene! Tocmai de-aia, după primele două mese ne-am prins că trebie să ne facem programul în așa fel încât să nu ajungem la masa în același timp cu ei. Nu numai că stăteam la coadă juma de oră, dar trebuia să mai și așteptăm refill-ul după ce curățau platourile ????.

Dimineața era ok la micul dejun, că ajungeam la masa când ei încă erau la antrenamente, deci puteam să alegem în liniște fructe, legume proaspete dar și brânzeturi de mai multe feluri, măsline, icre delicioase, omletă și ouă jumări, sucuri și cereale cu lapte sau iaurt. Cafeaua era la dozator și puteai să alegi între mai multe sortimente.

Prânzul a fost bogat în bucate și el, existau supe, combinații de salate și mâncăruri gătite de vreo trei-patru feluri, cu diverse cărnuri, garnituri de orez sau legume cu sosuri, multe dintre ele în stil bulgăresc, dar și grecesc. Un lucru care pe mine m-a încântat maxim. La vremea aceea, bucătarul era un grec pe care îl vedeam câteodată cum venea în sala de mese când ajungeau sportivii și îi privea cu bucurie cum își umpleau farfuriile și le recomanda diverse bucate, spunând că sunt făcute special pentru ei. Existau de fiecare dată și câteva feluri de prăjituri, înghețată și fructi, în special pepene galben și roșu, fiind vremea lor.

Cinele erau mai modeste ca variație, dar suficiente în cantitate și excelente calitativ. De obicei se găseau paste, grătare, pește, salate și deserturi. Cărnurile erau de cel puțin două feluri de fiecare dată.

Plaja

Fiecare dintre cele trei hoteluri ale complexului are porțiunealui de plajă amenajată cu șezlonguri și umbreluțe. Așa se face că Therma Camp & Pool fiind cel mai mic dintre hoteluril complexului, are parte de cea mai mică felie de plajă. Dar având în vedere că sportivii mergeau pe plajă mai mult pentru antrenamentele de la malul mării, așa se făcea că întotdeuna găseam șezlonguri, la orice oră ajungeam. De fiecare dată era o doamnă rusoaică foarte dichisită, ce își schimba des pălăriile, care dădea câte o tură să verifice dacă ocupanții șezlongurilor sunt oaspeții hotelurilor și în plus, dacă păstrează curățenia pe plajă, iar în caz contrar atrăgea atenția să duci gunoaiele la coș sau mai degrabă să nu le lași acolo când pleci.

Deigur, pe plajă exista în apropiere bar și un magazin cu băuturi răcoritoare și alcoolice, înghețată și alte dulciurele ambalate, pentru toate gusturile… mai ales cele ale kinderilor ????

Un post de salvamar se afla chiar la limita zonei amenajate, dar din fericire pentru toți, în perioada în care am fost noi marea a fost liniștită și de treabă, iar tânărul salvamar a cam șomat…

Concluzii

Despre Therma Camp & Pool, am rămas cu impresiile destul de amestecate, întrucât are plusuri dar și minusuri, pe care probabil că unii le consideră de neacceptat.

Poziţionarea hotelului este extrem de avantajoasă, într-un loc deschis și liniștit, în apropierea mării/plajei dar și relativ aproape de zona de promenadă a sătucul Kranevo, populat de bulgari și turci. Noi ne-am plimbat în fiecare seară după cină pe strada lungă și animată, cu terase și magazine vesele.

Hotelul era nou-nouț, mobilierul nou dar destul de cazon, condiţiile de cazare au fost super ok pentru preţul plătit. Există multe camere cu balcon.

Mâncarea a fost excelentă, bogată cantitativ și calitativ, foarte bine gătită, o surpriză plăcută și care ne-a mers la suflet. Nici măcar odată nu ne-am gândit să mâncăm altceva, prin alte părți sau să suplimentăm cu ceva.

Parcarea este gratuită și deși cea care este amenajată are locuri limitate, spațiul din jurul hotelului este arhi-suficient pentru a găsi oricând loc, deci consider că este un plus.

Sigur, există și minusuri: hotelul găzduieşte sportivi de diverse categorii de vârstă, iar cei mai tinerei destul de zglobii, astfel că izolarea fonică nu poate face față zgomotelor făcute de aceștia.

Serviciul de recepție se desfășoară destul de greoi (fiind locat în alt hotel al complexului față de cel în care am stat noi), întrucât nu există prezență permanentă sau personal care să răsundă nevoilor clienților.

Curăţenia a fost prezentă când am ajuns, apoi a absentat, dar poate că motivat, posibil ca sportivii nu suportă să le umble cineva prin echipamentele aruncate peste tot, așa cum am văzut într-o cameră în care locatarii stăteau mai mereu cu ușa dată de perete și sincer, nu prea aveau ce arăta.

Programul de servire a meselor era bine împărțit pe timpul zilei, cu mențiunea că noi trebuia să ne potrivim orele în așa fel încît să nu nimerim în celași timp cu sportivii, căci se crea aglomerație și timpul de așteptare se prelungea din cauza reaprovizionării cu felurile care se terminau.

Consider că acest hotel este mai puțin potrivit pentru familii cu copii mici sau care caută odihnă deplină, dar îl recomand tuturor celorlați pentru plusurile expuse mai sus.

Webmaster, vă rog sa postați următoarea ilustrație video: https://www.youtube.com/watch?v=A4LMRnLvldM


despre SERVICII

Serviciul de recepție și curățenia sunt lucruri care nu au fost dintre cele mai bune.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Am detaliat mai sus conditiile de cazare si minusurile pentru care am scazut nota.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Mâncare bine gătită, gusturi delicioase, destul de diversificată.


PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Satul Kranevo din comuna Balcik (regiunea Dobrici), este situat în apropierea rezervației naturale Bălțata și la numai patru kilometri de stațiunea bulgărească Albena și 25 de km de Varna. La doar trei kilometri mai la sud se află Farul de la capul Ecrina, care a fost cel mai sudic teritoriu românesc pană în anul 1940.


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Kranevo este un satuc-statiune foarte liniștit, iar plaja este destul de generoasă, cu o lungime de 6 km de-a lungul coastei, astfel că este lesne de înțeles de ce ar putea fi o alegere perfectă pentru cine dorește multă relaxare și liniște.

Distracție, dacă o faci singur. Cu excepția unui miniparc cu trambuline imense pe care se sărea prins în corzi elastice, nu îmi amintesc să fi fost alte provocări :)


[fb]
---
Trimis de k-lator in 29.06.21 00:59:35
Validat / Publicat: 29.06.21 08:40:23
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 2185 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (k-lator); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P16 Kranevo - plaja
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 50100 PMA (din 37 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

12 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[29.06.21 08:39:51]
»

Mutat în rubrica "Therma Camp & Pool Hotel, KRANEVO" (nou-creată pe sait)

===

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

webmaster
[29.06.21 08:41:54]
»

Încărcând inițial impresiile la o rubrică de călătorie, rubrica de CAZARE (CAMERE) a fost nedisponibilă pentru notare. Te-aș ruga să indici o notă și pentru acest capitol - cazarea / camera - folosind linkul EDIT IMPRESII, afișat cu roșu mai sus și disponibil permanent la publicare (şi timp de 30 minute după aceasta).

Ulterior, poți scrie notele de la CAZARE şi sub formă de ECOU — le vom adăuga noi în caseta tehnică.

webmaster
[29.06.21 08:42:08]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

webmasterX
[29.06.21 08:49:16]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

k-latorAUTOR REVIEW
[29.06.21 08:57:01]
»

@webmaster: Multumesc pentru postarea ilustratiei muzicale si pentru clasificarea articolului. Am acordat o nota si pentru cazare. O zi frumoasa!

webmaster45PHONE
[29.06.21 09:19:51]
»

Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs invitației de a scrie propriul set de impresii din această vacanță.

k-latorAUTOR REVIEW
[29.06.21 09:20:47]
»

@webmaster26: Da, este ok pozitionarea pe harta. Multumesc.

crismisPHONE
[29.06.21 18:16:47]
»

Super-preț pentru un super-loc!

Am oprit și noi în Kranevo acum un an sau 2, nu mai știu de pe unde ne întorceam, am vrut să luăm pulsul locului, că auzisem câte ceva... Am parcat chiar lângă patinoarul la care faci referire, ne-am mirat ca și voi: ai naibii bulgarii ăștia!... Plaja ne-a plăcut foarte, am concluzionat că-i de revenit pe-aici.

Și pe Rățușca Sălbatică o știu, am mâncat o singură dată, pe urmă am luat drumul printre ogoare, spre plajă. Culorile mării la Ezeretz mi-au rămas pe veci pe retină, nu-mi venea să cred că aia e tot Marea Neagră!!!

... Eiii, mi-ai aprins amintirile... Nordul litoralului bulgăresc e o zonă de care suntem foarte legați, pe care am bătut-o în repetate rânduri... Stâncile de la Tyulenovo, Golful Bolata, Capul Kaliakra, Balcic, Kavarna, Topola...

k-latorPHONEAUTOR REVIEW
[29.06.21 18:42:09]
»

@crismis: Daaaa, ne-a plăcut foarte mult zona Kranevo. Oferta aceea a fost într-adevăr ceva super-super cool. Nu ne așteptam, deși era plin sezon și chiar nu duceau lipsă de clienți. Le mulțumim și pe această cale oamenilor de la marketing

Mulțumesc mult că ai trecut pe aici și ai lăsat câteva vorbe și mă bucur că ți-am trezit amintiri frumoase.

O seară plăcută!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
SUFLETELPHONE
[29.06.21 22:54:26]
»

@k-lator:

Mi-a plăcut review-ul tău, bogăția de detalii pe care ți le amintești și după doi ani.

Prețul este superconvenabil.

Privind pozele tale ma surprinde ca acest hotel atât de nou arată totuși jalnic pentru un hotel de cinci stele. În România nu ar fi primit mai mult de doua stele, maxim trei cu indulgență.

Exista și regim de masa all inclusive?

k-latorAUTOR REVIEW
[29.06.21 23:06:25]
»

@SUFLETEL: Am petrecut acolo trei nopti cu niște prieteni și ne-am simțit minunat, pentru că am făcut și haz de necaz, am râs de tot felul de lucruri (parcă eram anesteziați - de fapt, unul dintre ei este medic )și nu cred că voi uita mult timp acel sejur.

Așa cum spuneam, acest hotel nu era clasificat, eu l-am apreciat la 3*. Întrucât el face parte dintr-un complex, iar celelalte două hoteluri sunt de 5*, probabil că admin-ul acestui site a pus clasificarea Therma Village, adică tot complexul. Nu știu sa-ți spun de ce?

Tot complexul este deținut de niște ruși (se pare că tot ei au construit și sala sporturilor pe gheață)... celelalte hoteluri sunt destul de kich-oase. Am fost doar în recepție, dar a fost suficient să-mi răsfăț privirile cu o scară somptoasă cu briz-brizuri de fier forjat în formă de păsări și cu niște candelabre imense cu ciucuri pe seama cărora am făcut glume tot sejurul.

Nu știu acum ce regim de masă există sau ce pachet mai oferă hotelul. La acel moment noi am avut pensiune completă (nu AI, pentru că băuturile nu erau incluse) iar oferta pe care am primit-o a fost adevărată pleașcă. Poate pentru că se deschisese în aprilie același an (noi am stat în perioada 8-11 august 2019).

SUFLETELPHONE
[03.07.21 21:48:46]
»

@k-lator:

Mulțumesc pentru răspuns.

Așa cum spuneam, acest hotel nu era clasificat, eu l-am apreciat la 3*. Întrucât el face parte dintr-un complex, iar celelalte două hoteluri sunt de 5*, probabil că admin-ul acestui site a pus clasificarea Therma Village, adică tot complexul.

Nici în prezent hotelul nu are vreo clasificare nici pe booking și nici pe site-ul propriu.

Estimarea la cinci stele pentru ce am văzut eu în poze este mult exagerată. Creează așteptări mari celor interesați și ulterior dezamăgiri pe măsură, chiar dacă prind tot un preț convenabil ca și tine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
crismis, k-lator, SUFLETEL
INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04036808013916 sec
    ecranul dvs: 1 x 1