Ritz-Carlton Hotel- sau luxul...dupa Katrina

TIPĂREȘTE

Hotelul in sine, Ritz-Carlton Hotel, clasificat de americani la patru stele plus, este definit de catre site-urile de turism ca un hotel de lux... termenul exact folosit de ei este "luxury"…

Ce sanse aveam sa constat ca in acel hotel una dinre cele mai eficiente si profesioniste angajate vorbea engleza cu accent romanesc si se numea... Georgiana... ? Probabil ca una la cateva sute de mii... gandindu-ma la numarul relativ mic al romanilor din USA... Ei bine... eu am avut acea sansa...

Dar sa nu anticipam, si sa urmam pe indelete firul povestirii, intorcandu-ne in timp si incercand sa lipim una langa alta, bucatelele disparate ale imensei oglinzi in care s-a reflectat imaginea unui oras cu totul si cu totul atipic pentru tot ce mai vazusem pana atunci… orasul New Orleans.

Iata-ne deci la capatul une calatorii istovitoare, ajunsi la punctul terminus al voiajului, nerabdatori sa ne luam in primire camerele, doar pentru a ne lasa bagajele si un dus rapid...

Afara ne astepta orasul... luminat feeric, frematand de viata si de culoare... cum era sa nu frematam si noi???

Numai ca ceea ce noua ni se parea doar o simpla formalitate, inregistrarea noastra la hotel si preluarea camerelor deja rezervate de mai bine de o luna, s-a dovedit a fi o incercare de rezistenta nervoasa... iarasi anticipez si o iau inaintea amintirilor...

Iata-ne ajunsi asadar franti de oboseala dupa aproape 20 de ore de zbor si escale, in holul hotelului, urcand direct cu liftul, din garaj.

Daca va inchipuiti ca dupa atata oboseala mai vedeti amanunte luxoase in jur, precum calitatea marmurei sau numarul de vaze cu flori naturale, va asigur ca va inselati profund. Nu mai vedeti decat receptionera, careia ii inmanati usurati pasaportul si voucer-ul de cazare... dupa un stins si sumar salut... Ca holul e impunator si frumos decorat, cu fotolii confortabile si masute cu aspect voit antichizat... o sa va dati seama ulterior... Ca in aer pluteste un delicat miros de vanilie emanat de lumanarile decorative si de un imens aranjament floral in mijlocul holului, o simfonie de forme si culori pastelate... o sa vedeti abia maine. Acum, nu va pasa absolut deloc de toate astea... vreti doar sa ajungeti in camera si sa va spalati... nu mai conteaza ca hotelul are doua sau cinci stele... ca e in desert sau in mijlocul unei metropole... important este sa aiba apa...

De aceea nu prea esti atent decat la momentul in care ti se va cere sa completezi formularul de cazare si nu privesti cu prea mare interes expresia mulatrei dragute de dincolo de desk, pana in clipa in care o auzi ca iti spune ca nu iti gasaste rezervarea... desi o vede, negru pe alb, pe hartia pe care i-ai inmanat-o acum cateva clipe... Rezervare vorbeste de la sine... in cea mai pura engleza pe care o poate “vorbi” booking.com-ul.

Te apuca brusc disperarea, si, dupa o clipa de stupoare... ii arati unde trebuie sa priveasca... priveste, tasteaza si apoi surade... is OK... O fi, pentru ea, dar nu pentru mine... simt ca explodez... deja se face o zi intreaga de cand nu am dormit si nici cu glicemia nu stau prea bine... ultima data am mancat acum vreo 12 ore, in cursa transatlantica...

Domnisoara, imperturbabila, ne mai cere ceva... o carte de credit... ca sa garantez... eventualele consumuri din minibar sau eventualele pagube…destul de logic de altfel... Problema cred ca a fost aceea ca nu aveam prea multi bani in card, preferasem sa imi iau bani cash... anticipand ca nu o sa am cine stie ce cumparaturi de facut dintr-un oras devastat de uragan…Cert este ca a fost nemultumita de cardul meu VISA, drept care mi-a spus calma ca “it does’nt work”…si mi-a cerut alt card... Ce Dumnezeu nu era in ordine, suma sau cardul nu o sa aflu niciodata. Asta pentru ca la insistentele mele, a aparut un domn mult mai orientat care a rezolvat problema cazarii si cu acel card de cateva sute de euro si mi-a inmanat cheia... raiului…adica... cartela electronica a unei camere de la etajul 6 al Ritz-ului.

La timp, as zice, inainte sa apuc sa fac apoplexie...

Un hamal amabil incerca sa imi ia bagajul... i-am aruncat o privire care i-a incremenit zambetul pe buze... bietul de el... nu avea nici o vina... a apucat doar sa imi indice directia lifturilor... in numar de sase, trei in stanga, si trei in dreapta receptiei...

Lifturi mari, cu o capacitate de opt persoane fiecare, niciodata aglomerate...

Merg sus, la etaj, abia tarand geamantan... mai bine zis troler-ul ul dupa mine si dau sa deschid usa… Culmea... usa nu se deschide, oricat as invarti cartela in toate pozitiile... Nu am ce face... ma intorc la receptie intr-o dispozitie ingrozitoare, fireste, cu trolerul dupa mine. Explic, furioasa ce mi se intampla, atat de expresiva incat domnul care ma cazase se arata dispus sa ma ajute si sa mearga personal sa imi deschida el usa... gandindu-se probabil cat sunt de idioata... Abia astept, asa ca il urmez, si surpriza... nu i se deschide usa nici lui... Oscilez inte satisfactie si disperare, si, pana sa ma hotarasc, tipul scoate din buzunar o alta cartela, ce se dovedeste functionala... Ma invita sa intru in camera, explicandu-mi a nu imi poate lasa cartela cea buna... pentru ca e a lui... dar o sa imi trimita o camerista cu alta, la fel de buna... nu am ce face, il cred pe cuvant... pana la urma important era ca puteam, in sfarsit, sa ma spal... In paranteza fie spus, s-a tinut de cuvant, si mi-a trimis cartela, nu printr-o camerista, ci printr-o domnisoara cemi-a explicat ca era studenta la o facultate de turism si facea un stagiu acolo... un fel de practica... cred. Ea avea chef de vorba, eu, nu, asa ca i-am promis ca o sa vorbim altadata... si am vorbit dupa vreo doua zile, cand a venit sa imi explice de ce la ora 16 nu trecuse prin camera camerista... dar iar ma grabesc...

Scap de ea... intru valvartej in baie... ignorand total camera... Dupa dus, abia apuc sa ma imbrac si trebuie sa plec... ma asteapta prietenii in hol... Mergem sa mancam si sa vedem ce mai apucam pana la culcare... asta insemnand pana la ora 22... n-am rezistat mai mult...

Camera? Am vazut-o cu adevarat abia a doua zi, dimineata... dupa o noapte de somn chinuit de discrepanta fusului orar. Desi frumos decorata si bine intretinuta, nu depasea sub nici o forma nivelul altor camere …de pe batranul continent... galonate cu acelasi numar de stele...

In ansamblu, camera evoca puternic, prin stilul decorativ al mobilierului si al tapetului, influenta franceza de secol XVIII, atu-ul multpromovat al New Orleans-ului... de fapt, singurul lui atu...

Daca va intrebati cum arata exact o camera de hotel de patru stele plus in New Orleans, o sa incerc sa o descriu cu maxima acuratete, cat pot de obiectiv... Spatiul destinat camerei in sine nu era foarte mare, dar suprafata totala, incluzand holul, baia si imensul dulap zidit din peretele holului... era destul de generoasa, cam 35 de metri patrati. In camera era suficient loc pentru un imens pat matrimonial cu noptierele adiacente, un dulap inalt ce adapostea barul si televizorul, un birou cu doua scaune...

Patul matrimonial era impresionant ca latime, si foarte inalt, comparativ cu cele de pe la noi. In afara de cele doua perne”functionale”, o sumedenie de perne decorative, atat de multe incat pentru a dormi conforabil a trebuit sa le mut pe unde s-a nimerit…Pilota usoara si moale, absolut inutila la 20 de grade Celsius, obtinute din setarea AC-ului...

Biroul cu scaune, deloc mic si el, la fel de comod si de generos... iar dulapul cu usi din fata patului avea dublu rol: depozita atat televizorul, in partea superioara, cat si barul, in partea inferioara...

Daca voiai sa privesti la televizor, deschideai usile de sus ale dulapului, daca nu…le lasai inchise si televizorul ramanea ascuns in spatele usilor de lemn...

Daca voiai sa deschizi usile barului, insa, surpriza…barul era sigilat, asa ca puteai avea acces la bautura din bar, numai daca rupeai sigiliul...

In plus, langa bar, un vas de plastic cu capac, despre a carui functionalitate am aflat de la camerista portoricana care a venit sa imi faca curat in camera intr-una din zile, dupa pranz…”Ice”mi-a explicat ea…si am inteles ca era un vas pentru gheata…Dar cum frigiderul era sigilat, nu vedeam unde era sursa de gheata…M-a lamurit tot ea, mai mult in spaniola decat in engleza, ca “fabrica de gheata” era afara, intr-o camera special amenajata…Mi-a si aratat-o, pentru a inlatura orice eventuala bajbaiala din partea mea...

In baie, curat, cu uscator de par, aparat de ras, gel de dus, sampon... tot tacamul... Mare, extrem de curata si confortabila, cu finisaje de marmura italiana noua si instalatii sanitare la fel de noi...

Cat despre farmecul si calitatea dotarilor camerei, vbim despre o camera cu telefon, televizor, wireless, inundata de lumina soarelui datorita unor ferestre imense, care filtrau lumina prin draperii perfect asortate cu tapetul de culoarea florilor de levantica. Completand decorul minunate stampe cu subiecte istorice, veioze si aplice. cu parfum de secol XVIII...

Daca e sa vorbim despre disfunctionalitati…trebuie sa fiu onesta... erau neasteptat de multe pentru un hotel cu astfel de pretentii...

In primul rand, ... curatenia camerei... la ore tarzii... daca initial am avut parte de camerista la orele 12-13... intr-o dupa amiaza ajunsesem pe la ora 16 si nu venise inca nimeni…abia dupa ce am sunat la receptie a aparut o camerista cu zambetul pe buze…dezarmant de relaxata. care a incept sa faca curat in ritmul lent al tuturor celor care locuiesc in orasul New Orleans... acolo nimeni nu se grabeste... niciodata... cu ea... domnisoara stagiara, cu explicatii. poate. logice in fond ,,dar total... ilogice, daca vorbim de luxury!

A doua zi, aceeasi poveste... stiu ca pare incredibil, dar e adevarat... hotelul se confrunta, dupa spusele domnisoarei stagiare, cu o acuta lipsa de personal... calificat. Dupa Katrina... nu erau prea multi amatori de job-uri in New Orleans, desi orasul era in plina reconstructie...

O alta neplacere a fost generata de lipsa adaptoarelor la prize... stiut fiind ca faptul ca la ei tensiunea curentului e diferita de cea europeana…aici insa e si vina mea, ca nu am adus de acasa un astfel de adaptor... Oricum... nu am gasit asa ceva in hotel, iar solicitarea pe care am facut-o la receptie ramas, doar o solicitare, dupa ce primisem toate asigurarile ca se rezolva.

. Asa ca nu am avut cu ce sa imi incarc telefonul mobil... si a trebuit sa apelez la centrala hotelului ca sa vorbesc in tara... fapt deloc simplu, caci a trebuit sa incerc din camera de cateva ori in sir pana sa se formeze numarul de acasa... nu puteai vorbi decat cu robotul pentru instructiuni…si in final am coborat la receptie ca sa imi formeze cei de acolo imposibilul numar...

Sa trec la categoria minusuri si sutienul …fara stapana, ce zacea pe hol la ora 6,30 dimineata…cand noi treceam spre micul dejun, inainte de o ultra-matinala conferinta? Unii l-ar trece la plusuri…dar despre aceste plusuri de care e plin New Orleans-ul, cu alt prilej, in alt review...

Cu siguranta ca e un mare minus faptul ca cei care au dat spre garantie carduri cu toti banii lor pe ele, s-au trezit cu cardul blocat in totalitate si nu au mai putut sa il foloseasca deloc, pana la sfarsitul sejurului…

Facand bilantul facilitatilor si disfunctionalitatilor, trebuie sa recunosc... balanta aprecierilor se inclina mai degraba spre lucrurile pozitive.

In fond, in urma cu doi ani, parterul hotelului, unde rea receptia si gardina interioara, fusesera inundate... si partial distruse... ceea ce vedea acum erau rezultatele renovarii recente...

Nu prea am avut timp si nici bani sa ma rasfat in centrul de spa (despre care se zice ca ar face parte din Top-Ten din USA), dar preturile erau prohibitive, cateva sute de dolari o crema...

Am profitat, in schimb, din plin, de gradina interiora, foarte inspirat amenajata, unde adevarate insule de verdeata si fantani arteziene insoteau masute cu scaune din fier forjat, intr-o deplina armonie cromatica. Un papagal, intr-un pomisor, se muta de pe un piciorus pe altul, legandu-si trupul minuscul... privindu-ne cu interes...

Cat despre micul dejun... o abundenta de mancaruri, dintre care, pentru prima data, am mancat bacon-ul "la mama lui", adica crocant, si subtire, si, la fel de in premiera... clatite cu sirop de artar. Sa nu credeti ca doar in asta a constat micul dejun, caci erau mezeluri, omleta simpla si omleta cu ciuperci, oua fierte, carnaciori, salate, iaurturi de diverse tipuri, fructe exotice i nu numai...

Chelnerul iti aducea cafeaua (binenteles ca se recomanda "cafe au lait"-ul parizian, dar pronuntia era departe de cea frantuzeasca.)... sau ceaiul, sau orice alta bautura doreai...

Apropo de pronuntie, nu mica mi-a fost surpriza, cand chelnerita (de fapt am aflat mai tarziu de n era chelnerita, ci managerul adjunct al restaurantului) mi s-a adresat in romaneste "V-ar deranja sa vorbim romana? ", dupa ce ne-a auzit vorbind intre noi... limba stramoseasca. Intarziasem la masa, asa ca ceea ce auzise ea era salutul prietenilor ce terminasera deja si ma asteptau la o tigara in gradinita interioara despre care v-am povestit.

Am imbratisat-o spontan, caci tonul ei trada, paradoxal pentru mine... nesiguranta, ... ca si cum nu ar fi vrut sa ma supere... Mi-a explicat ca intalnise romani care nu voiau sa vorbeasca cu altii... daca acesti altii lucrau in restaurant... Era de un an si ceva in USA si nu mai vorbise romaneste “pe viu”de luni bune, de cand sotul ei plecase inapoi in tara pentru ca ii expirase viza turistica. Ea ramasese, pentru inca ceva timp, doar ca sa mai castige bani... pentru un apartament la Suceava.

S-a bucurat mult ca putea vorbi cu mine in limba "de acasa", de care ii era in mod evident, atat de dor.

Dovada deserturile absolut incredibile pe care mi le-a adus, (la micul dejun, caci alta masa nu am mai luat acolo), cerand voie sefului ei sa le deturneze de la destinatia initiala, de la dineul din acea seara... O alta dovada, cina pe care mi-a trimis-o in camera... cina surpriza, care a gresit insa etajul, si s-a intors la bucatarie, spre dezamagirea ei si supararea colegilor romani, ce fusesera treziti din somnul "de recuperare" de dupa zbor...

Oricum, a facut in asa fel incat sa ma simt... privilegiata, in fiecare dimineata a sederii mele la Ritz, fara ca asta sa deranjeze pe cineva, dimpotriva... toti colegii ei se bucurau cand aflau ca suntem de aceeasi nationalitate... si Georgiana avea grija ca fiecare dintre ei sa afle asta...

Astfel, Ritz-Carltonul, cea mai luxoasa locatie in care am stat vreodata... a insemnat pentru mine nu neaparat un hotel de lux, ci locul in care, o romanca ajunsese sa fie respectata si pretuita in asemenea masura incat prietenia ei, mi-a facut, cu adevarat cinste…

De aceea nu pot scrie… bravo, Ritz- Carlton, ci numai…bravo, Georgiana!!!

Cat despre New Orleans…in review-ul urmator…cine o mai avea rabdare sa mai citeasca…

---

VIZUALIZĂRI: 2154 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI