ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.10.2019
DE Mika
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.08.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2019
DURATA: 6 nopți
prieteni
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 50 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 7 MIN

La căsuța cu măslini

TIPĂREȘTE

The Olive Tree House – Lisabona

După ce m-am asigurat că avem cu ce să ajungem in Portugalia, am inceput să caut cazare in localitățile unde vroiam să stăm mai multe zile. Am inceput cu Lisabona, am căutat timp de câteva zile un apartament pe principalele motoare de căutare.

A fost o misiune destul de grea. Vroiam să fie aproape de centru, să aibă stație de metrou sau de transport in comun in apropiere, să aibă parcare, să nu fie prea scump.

După ce am pus pe listă câteva locații, am inceput selecția lor. Mă uitam pe hartă și le eliminam pe rând pe cele care erau prea departe de centru, pe cele in care proprietarii cereau bani in plus pentru lenjerie și prosoape, pe cele care nu aveau parcare.

Intr-un final, câștigător a ieșit un apartament studio numit ”The Olive Tree House” și, ceea ce m-a convins definitiv, a fost faptul că avea o mică grădină, umbrită de un măslin și un portocal.

Vila The Olive Tree House este situată pe Rua Pimento de Castro, 6C, Alvalade, Lisabona, o străduță liniștită foarte aproape de stațiile de metrou Roma și Areeiro, in cartierul Alvalade, o parte modernă a Lisabonei.

Din stradă se intră intr-o foarte mică grădină de unde se urcă spre apartamentul mare sau se coboară in apartamentul studio, In fața vilei se află un măslin, de unde și numele dat locației.

Vila este compusă dintr-un apartament duplex cu trei dormitoare, in care se pot caza 6 persoane și un studio in care se pot caza două persoane.

Când am inceput căutarea cazării in Lisabona, nu știam că va merge cu noi incă o prietenă, motiv pentru care am făcut rezervarea studioului prin Booking.com, preț pentru șase nopți 474 EURO, anulare gratuită cu 30 zile inainte de sosire.

Imediat după rezervare am primit mesaj de la Ana, proprietarea apartamentului, prin care iși manifesta bucuria de a ne avea oaspeți. Ne-a trimis și câteva sfaturi privind călătoria noastră in Lisabona, link-uri utile cu ce putem să facem/vizităm/vedem pe timpul sejurului nostru.

După ce am aflat că vom fi trei persoane, am dat mesaj la proprietate prin care am intrebat dacă in apartamentul studio pot dormi trei persoane.

Imediat mi s-a răspuns că in acest apartament pot dormi doar două persoane dar că mai are o căsuță mică in grădină, unde poate dormi o persoană, singurul inconvenient fiind acela că era o singură baie, cea din apartament. Pentru această căsuță din grădină ne mai cerea 100 EURO pentru cele șase nopți.

Prietena noastră a fost de acord, și am răsuflat ușurată că nu a trebuit să o iau de la capăt cu căutările.

Apartamentul studio este alcătuit dintr-o cameră cu două paturi, un hol lung care dă intr-o bucătărie și din care se intră și in baie, o mică debara, și o grădină.

In cameră erau, așa cum am menționat, două paturi de o persoană, etajere cu diferite obiecte și cărți, televizor, două fotolii.

Bucătăria, complet utilată, avea plită electrică, cuptor, filtru de cafea, mașină de spălat vase, frigider, veselă, ustensile de bucătărie.

Din bucătărie se putea ieși in grădină, unde era o masă cu patru scaune, loc perfect de luat micul dejun sau de stat seara târziu la un pahar de vin.

Baia, nu era foarte mare, era dotată cu duș, uscător de păr, consumabile de baie, hârtie igienică.

Casa din grădină avea o canapea extensibilă, o masă și un fotoliu.

Grădina era lungă de aproximativ 10 metri și lată cam de trei. Era umbrită de un măslin și un portocal. Era locul unde luam micul dejun și de câteva ori o cină târzie, la lumina lumânărilor.

Aveam lenjerie de pat, prosoape de baie și bucătărie, detergent de vase, cafea, ulei, zahăr, masă de călcat, fier de călcat.

Din partea casei am primit o sticlă cu vin roșu, portughez, foarte bun.

Apartamentul era foarte curat, amenajat cu gust, cu câteva elemente personale (tablouri pictate de fiul proprietarei, cuverturi tradiționale, lucrate manual).

Despre parcare, care era cu plată pe strada din fața vilei, trebuie să povestesc puțin mai mult.

Pe stradă se poate parca in locurile special amenajate și se poate plăti la automatele de parcare doar pentru patru ore, oriunde in Lisabona. Intre orele 19.00 și 9.00, sâmbăta și duminica, parcarea pe stradă este gratuită. Dacă vrei să lași mașina mai multe ore, trebuie să mergi la una dintre parcările mari, subterane. In apropiere de locație se afla o astfel de parcare la aproximativ 10 minute de mers pe jos. Nu am fost, nu știu exact nici cum arăta, nici prețul pe zi al parcării.

Dar, pentru portughezi, există o aplicație, prin care poți plăti parcarea on-line, pentru mai mult de patru ore, inclusiv pentru locurile de pe stradă. Când am sosit, fiul proprietarei, un tânăr student foarte simpatic și amabil care ne-a făcut check-in-ul, ne-a instalat aplicația pe unul dintre telefoanele noastre, și ne-a ajutat să plătim parcarea de joi, de când am sosit, până vineri la ora 19.00.

Toate bune, numai că luni, când am incercat să plătim pentru intreaga zi, aplicația nu a mai funcționat pe telefoanele noastre, se pare că mergea numai pe telefoane cu abonamente sau cartele portugheze.

Pentru că nu vroiam să ne pierdem vremea cu căutarea unui loc de parcare, i-am dat mesaj lui Salvador, rugându-l să ne plătească parcarea pentru incă o zi, urmând să ii returnăm banii la plecare.

Foarte amabil Salvador ne-a răspuns că a plătit, să plecăm fără grijă. Dar, surpriză. Când ne-am intors, pe la ora 18.00, mașina era blocată, infășurată cu o panglică galbenă, cu o notificare pe care scria că nu am plătit parcarea, că trebuie să sunăm la un număr de telefon pentru deblocare, și că ne va costa 170 EURO.

Ne-am cam albit, nu atât din cauza sumei, ci mai ales pentru că noi am plecat liniștiți și ne-am trezit cu mașina blocată, sunând la un telefon la care un robot ne vorbea numai in portugheză, neștiind cum să facem să ieșim din această situație.

I-am dat mesaj Anei (propietara) și i-am explicat situația, cerându-I ajutor. Imediat a venit Salvador, și ne-a spus că el a plătit, ne-a arătat dovada pe telefonul lui, și să stăm liniștiți, că imediat vin cei de la deblocări să ne elibereze mașina.

Așa a fost, au venit imediat. Salvador a vorbit cu ei, le-a arătat dovada plății după care a venit la noi și ne-a spus că are două vești, una bună și alta mai puțin bună. Cea bună era că ne va debloca mașina, cea mai puțin bună era că tot se va plăti amenda, dar o va plăti el, deoarece atunci când a făcut plata a greșit numărul mașinii (in loc de cifra ”6” a scris ”9”, ca in Caragiale). Ne-a părut foarte rău de această situație, mai ales că nu era in obligația lui să ne plătească parcarea, și am vrut să ii dăm măcar jumătate din sumă. Ne-a refuzat categoric, spunând că e greșeala lui, și că oricum, este foarte posbil să-și recupereze banii.

Am apreciat acest gest și mai ales sinceritatea și onestitatea lui Salvador. Practic noi nu știam și nici nu am ințeles ce a vorbit el cu cei de la deblocări, putea să ne mintă, să ne spună că trebuie să plătim din cine știe care motiv. Dar și-a recunoscut greșeala și a plătit pentru asta. Ana, mama lui, ne-a spus că o ajuta in vacanță la administrarea vilei, și pentru asta ea il plătea. Banii pentru amendă erau din banii pe care i-a primit pentru acest serviciu, iar ”greșeala se plătește”. Pentru că am pomenit de Salvador, trebuie să mai menționez că el ne-a primit, ne-a prezentat casa și ne-a dat câteva pont-uri in legătură cu ce puteam să vedem in Lisabona, cu restaurantele din apropierea vilei dar și din centrul Lisabonei, cu posibilitățile de transport in comun.

Apartamentul este la aproximativ 10 minute de mers pe jos de stația de metrou Roma și Areeiro și la 5 minute de stația de tren Roma-Areeiro de unde se poate lua trenul spre Sintra.

La câteva minute de mers cu mașina sunt mai multe supermarket-uri, de unde se poate face aprovizionarea. Sunt și mai multe linii de autobuz cu stație in imediata apropiere, dintre care una merge direct in Belem.

Ne-am simțit foarte bine The Olive Tree House și recomand cu căldură această cazare oricui vrea să meargă la Lisabona.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Mika in 25.10.19 23:01:48
Validat / Publicat: 26.10.19 06:36:06
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PORTUGALIA.

VIZUALIZĂRI: 1108 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mika); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Grădina din spatele casei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 48800 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 50.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    6 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [26.10.19 06:34:49]
    »

    Mutat în rubrica "The Olive Tree House Apartments, LISABONA [oraş]" (nou-creată pe sait)

    =

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    webmaster
    [26.10.19 09:44:52]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    MikaAUTOR REVIEW
    [26.10.19 11:38:06]
    »

    @webmasterX: Este chiar acolo.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    MikaAUTOR REVIEW
    [26.10.19 11:42:21]
    »

    @webmaster: Mulțumesc!

    adrianaglogo
    [27.10.19 17:01:52]
    »

    @Mika: Interesant. Sjnt curioasa daca baiatul si-a recuperat banii!

    MikaAUTOR REVIEW
    [27.10.19 17:15:37]
    »

    @adrianaglogo: Sper că da. Oricum, o voi intreba pe Ana, am numărul ei.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adrianaglogo, Mika

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.041271924972534 sec
    ecranul dvs: 1 x 1