Un weekend in 3 hoteluri. 1 - Hotel Head of the River, Oxford

TIPĂREȘTE

Hai să povestesc un pic despre un weekend în UK, chit că a trecut o luna, și aproape 3 săptămani de când nu mai am treabă pe acolo.

Ideea e ca am petrecut un weekend și ceva zile cu nevasta și a avut parte de modul meu de viață mai dezordonat ca funia în sac. Genul ăla de nu știu azi unde-o să fiu mâine. Bine, aveam ceva planuri, nu era totul așa dezorganizat, doar că mai flexibile așa.

E o foarte mică șansă să mă întorc în Oxford vara asta, mult mai probabil că nu, dar dacă se întâmplă am sa ma lepăd de zgârcenie și de stat la pakistanezi, indieni, ce dracului or fi ăia unde am stat eu mai tot timpul. Nu e bai, decent și la ăia, pentru ce aveam eu nevoie, și relativ ieftin, dar, vorba aia, la câți bani ies, pentru 30-35 de lire pe noapte diferență, mai ales dacă s-ar pune problema să lucrez tot așa 10-12 zile pe lună on-site, nu merită să mă trag pe fund. De ce?

Una e să stai în Cowley într-o chestie care e doar o clădire pe marginea drumului și alta e să stai într-un hotel pe malul Tamisei, lângă un parc, peste un pod, aproape de centrul orașului, cu ponton și bărcuțe. Parcă e altceva, nu? Cam cum ai sta în Cișmigiu, ceva. Da. La fel cum gâsca e un fel de lebădă.

P-afară clădirea e ușor neîntreținută (după standardele din România e ok, nu vă faceți griji) și nu promite mult, însă înăuntru e surprinzător.

Nu-s multe camere. De fapt, nu știu câte sunt, ca să fiu sincer, doar cred că nu sunt multe.

Înăuntru, ”la recepție ” e un pub/ restaurant și au terasă și afară. Fac mâncare bunicică, am lucrat o zi de acolo.

Chelnerii sunt cam aerieni așa. De fapt am cam observat trendul ăsta prin UK. Ei sunt foarte amabili, dar trebuie să-i bagi tu în seamă, gen să-i tragi de mânecă, că altfel se mai fofilează și faci foamea, setea, după caz.

Pubul e cum e, rustic, are ceva stil, dar nimic ”breath taking”.

Camerele sunt de 4 stele după cele mai vestice standarde. Și am văzut destule hoteluri. Cum am zis, inițial am stat acolo cu nevasta, că mi-era rușine s-o duc pe unde stau eu singur, dar mi-a plăcut atât de tare încât săptămâna următoare m-am întors și singur.

Camerele sunt amenajate și decorate clasic. Da nu clasic kitsch, ca la Milexim. Am scris pe aici ceva despre asta. Nu, nu așa. Chestii făcute pe bune. Cu paturi cu cadru din fier, înalte, să te urci cu scara, dacă pici de-acolo îți rupi minim o mână.

Cu dulapuri vechi, cu corpuri de iluminat clasice și telefon cu roată. Iarăși îmi aduc aminte de playerul ăla. Într-o zi, când am să fiu bogat, am să-mi cumpăr și eu unul. Mai ales că mă tot întreabă nevasta ”când? ”.

Media playerul din camera de hotel. O chestie care știe Bluetooth și se aude superb.

Credeam că urechile mele sunt nașpa și nu fac diferența între căștile avortech (a4tech) și casca de miner. Sau ceva. Nici nu știam ca aud așa bine.

Baia era decorată frumos și n-aveai a te plânge decât de chiuveta tradițională, dar pusă în context, detaliul ăsta nici măcar nu-l mai iei în seamă.

Mi s-a părut amuzant că de ambele dăți aveam în cameră pe lângă expresor de cafea și apă plată îmbuteliată și o sticlă de cidru, cred. Ceva alcool, na, ca berea, cu dop ca de bere, dar fără desfăcător, și credeți-mă că am cotroșit prin toate sertarele după el. Nu era.

Posibil să existe hoteluri mai de fițe în oraș, mai scumpe sigur există, dar refuz să cred că poate să existe altul unde să vrei să stai mai mult decât aici. Am cam văzut așa orașul zonele, și daca nu ești cumva maniac cu cine-știe-ce chestie de lux, care nu o fi disponibilă aici, habar nu am ce-ar putea fi, nu cred ca poți găsi altul mai bun.

Un singur minus ar fi, în niciuna din camere nu am putut deschide geamurile ca să fac chestia aia ca aerisitul. Geamurile am văzut că se deschid, dar nu de la înălțimea mea. Îți trebuie așa cam 1.85 și să te sui pe un scaun ca să ajungi acolo unde se deschid. Da, camerele sunt atât de înalte.

In fine, nu că aș fi murit sufocat. Poate doar de cele 6 perne pe care le-am găsit în pat. Nu știu care e treaba, de ce le plac oamenilor multe perne, mie îmi trebuie maxim una să dorm pe ea, dar hai să zicem că pot fi utile în diferite activități de divertisment.

Micul dejun e inclus în preț și e, pe lângă ceva bufet sumar, a la carte, dintr-un meniu de chestii englezești cu ouă, fasole și cârnați, deși nu sunt sigur că ”ouă benedict” sunt ”english cousine”, dar la cât mă pricep eu, să zicem că sunt.

Cum am zis, am lucrat o zi la ei pe terasă și în restaurant, în liniște. În liniște până a venit o familie de englezoi cu copii cam la fel de scandalagii ca ai mei, pe care îi lăsasem acasă cu un scop. Dar mi-am pus căștile și mi-am văzut de autismul meu. Ideea inițială era că nu am mult de lucru, și că după-amiaza ne plimbăm prin Oxford, dar la prima oră am stricat cu mâna mea ceva, c-așa e bine să începi o zi de vineri, destul de brutal, așa că ia Manole și repară, iar nevasta, nu știu ce-a făcut, dar a plecat să se plimbe, evident, când s-a săturat să se uite la mine cum butonez disperat și n-o bag în seamă. Ăia de la hotel m-au lăsat în pace. Le mai ceream din când în cand câte un ceai, cate o cafea, am mai văzut-o la un moment dat pe nevastă pe lângă mine, cred că a comandat prânzul pentru amândoi, că parcă îmi amintesc că aveam un burger, sau nu mai știu ce, în față, la un moment dat, deh, zboară timpul, noi îmbătrânim, dar cu mine nu poți să te înțelegi când lucrez, că mă uit prin tine și vorbești cu mobila, nu cu mine. Cred că am să revin.

---

VIZUALIZĂRI: 987 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI