Încă o minune antică salvată de sub ape – Templul Philae

TIPĂREȘTE

Denumirea acestui lăcaș vine de la mica insulă Philae, aflată în mijlocul Nilului, amonte de „Prima Cataractă” a acestuia, de la Aswan. Pe această insulă, faraonul Nectanebo al II-lea, ultimul faraon de origine egipteană, a ridicat în timpul domniei sale între anii 360 și 343 î. Hr., un templu închinat zeiței Isis, soția zeului Osiris. A integrat în construcția sa temple construite anterior pe insulă, încă din timpul faraonului Taharqa din dinastia a XXV-a, 690 – 664 î. Hr., temple închinate tot zeiței Isis.

Legenda spune că insula a fost unul din cele 42 de locuri unde zeul Seth a îngropat părți ale corpului fratelui său, Osiris, după ce l-a ucis. Pare a fi un motiv foarte bun pentru construirea templelor. Wikipedia atribuie însă lui Nectanebo I-ul (379 – 361 î Hr.) începerea lucrărilor la templu.

După Nectanebo al II-lea a urmat cucerirea Egiptului de către Alexandru cel Mare, care a instaurat ultima dinastie, cea a Ptolemeilor, faraoni de origine macedoneană, dinastie ce s-a încheiat cu Cleopatra (a VII-a) . Alexandru a avut intuiția de a nu schimba foarte mult religia egipteană, astfel ca să conducă fără conflicte această țară, politică continuată și de urmașii săi. Aceștia au adus completări templului inițial, fără a-i schimba rolul. Completări au adus și împărații romani care i-au succedat Cleopatrei (Augustus, Tiberiu, Hadrian). Se consideră că templul nu a fost niciodată finalizat.

Începând cu secolul al IV d. Hr., pe insulă apar primii creștini, probabil ascunzându-se de persecuțiile împăraților romani. Un timp cele două religii au coexistat, dar, în 537 d. Hr. împăratul Justinian ordonă închiderea templului. Acest moment este considerat sfârșitul vechii religii egiptene, și a permis creștinilor copți să transforme templele în biserici.

În perioada modernă, între 1892 și 1902 britanicii, stăpâni ai zonei în acea perioadă, construiesc imediat amonte de „Prima Cataractă” ceea ce este cunoscut azi sub numele de „Low Dam” , să-i zicem „Barajul de Jos” , sau „Barajul Mic” . Lacul format în spatele acestui baraj inundă complet insula Philae și, implicit, și templul amplasat pe ea.

Campania UNESCO, din anii ’60 ai secolului trecut, de salvare a monumentelor istorice puse în pericol de construirea „High Dam” a inclus și acest templu. Pentru aceasta, în jurul tuturor construcțiilor de pe insulă a fost construit un dig – batardou, ce a permis evacuarea apei și punerea la uscat a templului. După aceea, la fel ca la Abu Simbel, templul a fost tăiat în blocuri și mutat, bucată cu bucată, pe insula vecină Agilkia care, având o cotă mai înaltă, a rămas neinundată. Totuși, templul a rămas cu denumirea neschimbată. Vizitarea templului a fost posibilă după 1980.

Obiectivul nu a intrat în programul excursiei din 2008, așa că m-am bucurat când am aflat că de data asta nu îl voi mai rata. Templul a fost inclus într-o excursie comună cu vizita la „Marele baraj” , fiind între cele plătite în țară, la cumpărarea excursiei. Ca atare, nu pot menționa prețul excursiei. Dacă ar fi fost cumpărate în Egipt, de la aceeași agenție română, cele două vizite cuplate ar fi costat, mai scump, 75 euro de persoană. Biletul de intrare la templu costă 180 lire egiptene (aproape 10 euro).

Autocarul ne lasă într-o mică parcare pe malul drept al lacului de acumulare, unde se plătește intrarea la templu și se efectuează controlul de securitate ce nu lipsește de la nici un obiectiv. Bineînțeles, la insulă nu se poate ajunge decât cu barca cu motor. Să-i zicem, totuși, barcă, chiar dacă are 8 – 10 m lungime și poate transporta chiar peste 20 – 25 de turiști. Dar, până să ajungem la barcă, pe pontonul de cam 50 m lungime, trecem printr-un bazar improvizat, cu exponatele înșirate pe jos.

Nu am idee dacă barca fusese antamată din timp, nici dacă costul ei este inclus în biletul de intrare. Cert este faptul că ghidul egiptean ne-a condus la o anume barcă, cea care ne va aștepta și la întoarcere, iar la sfârșit i-a dat o sumă de bani căpitanului.

Drumul cu barca durează circa 10 minute până la debarcaderul de pe insulă, amplasat pe partea sudică a acesteia, parte opusă celei din care am venit noi. Ajunși pe uscat, intrăm direct în incinta templelor.

Mă opresc, pentru început, în dreptul unui panou turistic informativ, care contrazice Wikipedia și îl acreditează pe Nectanebo al II-lea drept ctitor al templului. Tind să dau dreptate panoului. Dar, acasă găsesc un plan al templului, imaginea P 55 anexată, în care, primele construcții pe partea stângă sunt atribuite lui Nectanebo I-ul. Cine mai știe care este adevărul?

Revenind la poza P 55, aceasta creează o imagine a modului cum arată templul lui Isis, dar și celelalte temple din incintă. Ce mi s-a părut interesant însă, este linia punctată care delimitează lucrările mutate de pe insula Philae. Aceasta este informația furnizată de poză, pentru că, din datele culese acasă, rezultă că și celelalte obiective din nordul insulei au coexistat cu templul în amplasamentul inițial.

Intrăm, apoi, în „Curtea Exterioară” , lungă de aproximativ 100 m, ușor trapezoidală, pavată complet cu dale de piatră. Trecem pe lângă câteva temple de care, fie nu avem timp, fie nu sunt interesante. Cert este că nu sunt în circuitul turistic, deoarece nici alte grupuri prezente în incintă nu au oprit la ele.

În capătul curții este „Primul Pilon” . Am păstrat acest termen deoarece este mai simplu decât explicația lui, acceptată și de limba română (Dex online spune: PILÓN, piloni, s. m. 2. Construcție masivă la monumente sau la temple, de o parte și de alta a intrării.) . Acesta este, într-adevăr, o construcție masivă de circa 45 m lățime, 18 m înălțime și cam 8 m grosime. În fața lui, pe vremuri, au existat două obeliscuri și două statui de leu, din granit, ridicate de Ptolemeu al III-lea, Euergetes. Astăzi au rămas numai leii, dar cu capetele zdrobite.

Este de menționat că: toate templele din Egipt vizitate au multe din basoreliefurile ce înfățișează zei sau faraoni vandalizate, cu figurile și corpurile lovite și sparte. Ghidul nostru egiptean aprecia că motivele vandalizării sunt religioase, cel mai probabil datorate primilor credincioși islamici sosiți, care nu acceptau să se închine la icoane.

Prezența leilor aici poate părea puțin ciudată, deoarece vechii egipteni nu divinizau leul, nu sunt sigur nici măcar că îl cunoșteau, cu atât mai mult să-l asocieze cultului zeiței Isis. Explicația constă în faptul că cea mai mare parte a templului este construită în perioada ptolemeică, când influența greacă a fost substanțială.

În aripa stângă (vestică) a „Pilonului” o deschidere conduce direct la „Casa Nașterii – Mammisi” , în fapt, un mic templu construit în perioada lui Ptolemeu al II-lea, Philadelphus și Ptolemeu al III-lea, Euergetes și dedicat copilului zeu Horus Harpokrates, născut de către zeița Isis. Există asemenea temple și la Edfu, și la Dendera, dar acesta este primul construit. Nu intrăm în el, admirăm numai din exterior frumoasele coloane împodobite însă cu chipul zeiței Hathor. Documentarea de acasă îmi spune că este compus din trei încăperi succesive, ultima fiind sanctuarul lui Horus.

În centrul „Pilonului” intrarea principală conduce în „Curtea Interioară” . Lângă intrarea principală ni se atrage atenția asupra unui semn ce indică prezența copților în acest loc, o cruce creștină săpată peste figura unui zeu ce ține în mână un „Ankh” , simbolul vieții lungi. Unele păreri susțin că, de fapt, crucea creștină a fost inspirată de „Ankh” .

Pe peretele culoarului de acces se poate descifra o inscripție în limba franceză. Aceasta omagiază victoria generalului Desaix împotriva mamelucilor. Eu, personal, nu descifrez prea bine inscripția.

Din „Curte” putem admira coloanele ce mărginesc latura vestică a „Casei Nașterii” , având capitelurile cu flori de lotus, sau de papirus, și împodobite cu chipul zeiței Hator în varianta cu urechile de vacă. Ni se atrage atenția să urmărim cu atenție chipul zeiței, de la stânga la dreapta. Dacă primul chip este tot numai un zâmbet, ultimul nu mai zâmbește de loc. Zice-se că reprezintă ciclul vieții, de la tinerețe la bătrânețe. Deci, și zeii îmbătrânesc?

Latura nordică a curții este mărginită de „AL doilea Pilon” . Acesta este ceva mai mic decât primul, are numai 32 m lungime și 12 m înălțime. Undeva deasupra intrării, în zona capului zeiței Isis, se remarcă o schimbare de culoare a pietrei, partea de jos având o nuanță mai închisă. Acolo a fost nivelul apei în perioada cât templul a fost inundat. În partea dreaptă a intrării, în construcția „Pilonului” este integrat un bloc de piatră ce nu face corp comun cu restul. Ni se spune că este parte dintr-un templu mai vechi, integrat în noua structură.

În toate templele egiptene, pentru a ajunge la „Sanctuar” , de la intrare, trecând prin încăperi succesive, se urcă continuu. Și aici, pentru a intra în interiorul templului, înainte de poarta din „Pilonul al Doilea” există o rampă cu mai multe trepte mici.

Nu am idee de ce, sala hypostil de la celelalte temple, aici se numește „Vestibul” . Pare desul de mică pentru cele 10 coloane masive. O parte din plafon este vitrat cu o lucrare vizibil modernă. Personal, suspectez că și grinzile și plafonul susținute de coloane sunt dintr-un beton mai recent. Ghidul spune că acestea sunt din perioada romană. Posibil, dar sigur au fost „cosmetizate” la reamplasarea templului. Partea interesantă aici este la peretele estic. Un bloc de granit cu o cruce inscripționată pe una din laterale, este prezentat ca fiind altarul din perioada când aici funcționa o biserică creștină. În acea perioadă peretele din spate a fost tencuit, pentru a acoperi basoreliefurile egiptene, astfel ca enoriașii veniți la slujbe să nu se închine zeilor păgâni. În același perete, în spatele altarului este săpată o nișă. Ni se spune că este un fel de seif care, în caz de nevoie, putea folosi la depozitarea valorilor, fiind apoi sigilat cu placă de piatră similară cu cele din jur. Sunt sceptic cu privire la această destinație, având în vedere ornamentul cu cruce de deasupra nișei respective, pare-se special menit să atragă atenția asupra ei.

Deasupra intrării există o altă inscripție relativ recentă. Aceasta omagiază expediția arheologică trimisă la Philae de Papa Grigore al XVI-lea, în 1841. Nu am identificat-o, în schimb, am remarcat o altă inscripție datată „anul 7 al Republicii Franceze” (1799). Nici pe aceasta nu o descifrez prea bine, dar mă surprinde un set de coordonate care este foarte aproape de amplasamentul templului.

Urmează, apoi, un șir de trei camere relativ întunecoase pentru a ajunge, în final, la „Sanctuar” . Aici, în locul de păstrare a statuii zeiței, nu avea voie să intre decât faraonul și familia sa, precum și marele preot. Ceilalți preoți, funcție de rang, aveau locul în sălile premergătoare, nobilii puteau sta în curtea interioară, iar plebea în curtea exterioară.

În centru sanctuarului este un alt bloc de granit, aproape identic cu altarul creștin, a fost probabil soclul bărcii sacre cu statuia zeiței. Ghidul declară că „este cea mai veche piatră din templu” .

Pe mine mă impresionează densitatea și modul în care s-au păstrat basoreliefurile ce acoperă integral pereții. Câteva dintre acestea îmi atrag atenția.

În unul din ele, faraonul aduce ca ofrandă zeului Horus „Ochiul lui Horus” . Legenda spune că, în lupta cu Seth, asasinul tatălui său, Osiris, Horus și-a pierdut un ochi. Aici, faraonul vrea să se pună bine cu zeul, și îi aduce ochiul înapoi. Totul se petrece sub privirile zeiței – mamă, Isis.

Un alt basorelief îl prezintă pe faraon aducând ofrande zeiței – mamă Isis, care ține în brațe pe copilul zeu Horus – Harpokrates. În teoria ghidului, această imagine a inspirat icoana creștină a „Maicii Domnului cu Pruncul Isus în brațe” .

Un al treilea basorelief dovedește influența greacă în prezentarea corpului omenesc. Nici o statuie sau basorelief egiptean nu prezintă detalii anatomice, precum statuile grecești.

Părăsind „Sanctuarul” ne întoarcem în „Vestibul” , pe care îl părăsim pe o ușă de pe latura vestică, pentru a ajunge la „Poarta lui Hadrian” . Construită de împăratul Hadrian, este decorată cu basoreliefuri de acesta și, mai apoi, de Marcus Aurelius și Lucius Verus. Acestea, de regulă, îi prezintă pe cei trei împărați oferind daruri mai multor zei. Mie îmi atrage atenția imaginea zeului Bes, cea mai comică imagine a unui zeu. Este protectorul patului nupțial, a copiilor în scutece și apără de mușcăturile animalelor veninoase și a crocodililor.

Se presupune că poarta, pe amplasamentul inițial, pe insula Philae, ducea la Sanctuarul Abaton de pe insula vecină Bigga, unde se considera că se află un mormânt al lui Osiris.

Traversăm din nou „Vestibulul” și ieșim pe latura estică, pentru a ne odihni câteva clipe lângă „Templul lui Hator” . Nu ni se spun prea multe despre el. În documentarea de acasă am aflat că a fost construit de faraonii ptolemeici Philometor și Euergetes al II-lea, în cinstea zeiței Hathor-Afrodita. Vestibulul și sanctuarul (distrus) ale templului au fost adăugate de Augustus. Cea mai bine conservată parte a structurii este camera principală a templului, pe fața căreia sunt două coloane.

In imediata vecinătate a templului se află „Chioșcul lui Traian” . Nici despre acesta nu primim prea multe lămuriri și am nevoie de documentări suplimentare. Construit de împăratul Traian, nu a fost finalizat niciodată. Are dimensiunile de 15 x 20 m și o înălțime de 15,85 m. Pe contur sunt 4 x 5 coloane. Acoperișul lipsește. Se presupune că ar fi fost adăpost pentru „Barca zeiței Isis„.

Trebuie să recunosc faptul că, de când l-am văzut, mi s-a părut familiar. Părea să fie un simbol al insulei. Am aflat, însă, că în perioada victoriană a fost sursă de inspirație pentru mulți artiști britanici. Probabil că de undeva de acolo mi-a rămas imaginea pe retină.

Ne îndreptăm, apoi, în timpul liber acordat, spre nordul insulei. Aici putem vedea un „Templu al lui Augustus” . Nu am idee ce se dorește cu acest templu, dar, în fațada acestuia sunt 4 coloane, neterminate din beton, care se vede – clar - că este turnat recent. La partea superioară a acestora se văd ieșite în afară mustățile de armătură.

În zonă mai sunt și ruinele a două biserici copte și a unei mânăstiri. Undeva, spre malul apei, este și „Poarta lui Dioclețian” , ce ne oferă posibilitatea câtorva poze.

Dar, timpul a trecut și trebuie să ne întoarcem la vaporaș. În drum spre uscat ocolim insula pe partea opusă celei de la venire. Avem ocazia să vedem templul și celelalte obiective de pe apă și de pe această parte.

Urmează, în continuare, în aceeași excursie, vizita la „Marele Baraj” .

---

VIZUALIZĂRI: 1165 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI