Templul Edfu - pare-se cel mai bine conservat templu din Egiptul antic

TIPĂREȘTE

Cer scuze pentru ordinea aleatorie în care am prezentat până acum obiectivele vizitate în Egipt. Nu am o explicație pentru aceasta. A fost, probabil, după cum am avut inspirație. Pentru că mi-am propus să nu scriu nimic despre Luxor, mult și foarte bine dezvoltat de alți colegi aici, luând-o în ordine cronologică, Templul de la Edfu ar fi trebuit să fie primul prezentat. Dar, întâmplarea a făcut să fie ultimul.

În ziua a treia a excursiei, vaporul nostru părăsește Luxor în jurul orei 14.00. Suntem atenționați că, în jurul orei 18.00 vom trece prin ecluza de la Esna, aflată la aproape 50 km sud de Luxor. Nu am idee din ce motive, ajungem la aceasta cândva după ora 19.00. Este complet întuneric, dar descifrăm manevrele de trecere prin ecluză. Este necesară multă atenție și precizie, deoarece canalul ecluzei nu este cu mai mult de un metru mai lat decât vaporul. Aveam informația că, undeva, este vizibilă o placă ce menționează contribuția României la construcția ecluzei. Nu o identific. Cineva din grup remarcă faptul că această placă a dispărut.

Drumul continuă în noapte până la aproximativ 100 km sud de Luxor. Dimineață, când ne trezim, suntem ancorați în portul de la Edfu. Acest oraș de pe malul vestic al Nilului, în prezent cu o importanță preponderent agricolă, cunoscut de greci sub numele de Apollinopolis Magna, după ce zeul egiptean Horus a fost asimilat cu Apollo, nu ar ieși cu nimic în evidență dacă nu s-ar găsi aici templul considerat a fi cel mai bine conservat din Egiptul antic.

Templul, amplasat spre limita vestică a orașului, dar încă în zona construită, este închinat zeului Horus. Asemenea multor alte temple aflate pe malul Nilului, este un templu ce datează din perioada Ptolemeică. Construcția lui a început în 237 Î. Hr., în timpul lui Ptolemeu al III-lea și terminat după aproape două secole, în 57 Î. Hr. de către Ptolemeu al XII-lea, tatăl mult mai cunoscutei Cleopatra a VII-a. În timpul acestuia au fost construiți cei doi „piloni” , construcția monumentală de la intrare. Ca și alte temple din aceeași perioadă, și acesta este construit pe locul unui templu mai vechi, din perioada „Noului Regat” . Este considerat templul cel mai bine conservat dintre toate templele egiptene. După el urmează templul de la Dendera. Si asta pentru că, o lungă perioadă de timp a fost îngropat sub aproape 12 m de nisip. Numai partea superioară a „pilonilor” mai era vizibilă. S-au construit chiar și case deasupra templului. Acesta a fost redescoperit în 1798 de către o expediție franceză și, tot francezii, au început săpăturile de decopertare. Acestea au presupus și strămutarea mai multor locuințe de pe amplasament. În fotografia P08, în partea dreaptă, sunt „pilonii” al căror vârf a rămas deasupra nisipului, iar în stânga mai este vizibilă cota până la care a fost nisipul deasupra templului.

Plecarea spre templu se face la prima oră a dimineții, 7.00, chiar înainte de micul dejun. Îl vom lua la întoarcere. Drumul până la templu măsoară circa 2.5 km. Primele sute de metrii se fac paralel cu fluviul, spre aval. Apoi se face la stânga, spre vest și, practic, se traversează orașul. Tradițional, drumul de la vapor la templu, și retur, se face cu niște trăsuri mici, de două locuri, trase de un cal. Cine dorește, poate să stea și lângă vizitiu. Dacă dă și un bacșiș, primește și hățurile. Costul transportului este inclus în costul excursiei. Totuși, vizitii așteaptă totdeauna un bonus. Atunci când grupul de turiști este mai mare, se formează adevărate caravane de trăsuri. Fiecare trăsură are un număr, iar turiștii sunt repartizați de la început către un anume număr. Trebuie ținut minte acest număr, pentru a folosi aceeași trăsură și la întoarcere. În acest fel are și ghidul o evidență a turiștilor care s-au întors.

Vizitiul nostru, în speranța unui bacșiș consistent, alege un traseu mai lung, și face pe ghidul, prezentându-ne diverse clădiri pe lângă care trecem: moscheea, spitalul, școala, parcul de distracții, și altele. Nu marșăm la bonus, pentru că am plătit de la început la agenție o sumă importantă drept „bacșișuri” . Dar nu am idee unde au ajuns acei bani.

Pentru Doina este primul contact cu un oraș arab, și încă de provincie, aflat la limita deșertului. Rămâne impresionată de murdăria de pe străzi, de casele înghesuite, urâte și neterminate, de praful ce acoperă orice, de senzația de sărăcie emanată de fiecare lucru întâlnit. Această senzație o va urmări până la sfârșitul excursiei.

Cum spuneam, templul este închinat lui Horus. Acesta este unul din cei mai importanți zei egipteni. Este zeul războiului, al cerului, al vânătorii și al victoriei. Totodată, este purtătorul puterii faraonului. Îi oferă aceste atribuții calitatea de a fi unul din cei mai vechi zei ai Egiptului antic. El este fiul lui Isis și al lui Osiris. Când a aflat că este gravidă, Isis s-a ascuns în delta Nilului pentru a se feri de fratele său gelos, Set, zeul deșertului, al violenței și al haosului. Drept răzbunare, Set îl omoară pe Osiris. Mai târziu, la majorat, Horus se răzbună și îl omoară la rândul său pe Set. Foarte sângeroasă și mitologia asta egipteană! Până la excursia din 2008, când am aflat aceste lucruri, am crezut că zeii sunt nemuritori. Mare eroare!

Mitologia egipteană cunoaște mai multe forme ale lui Horus. Dacă nu mă înșel, sunt 13. Aici îl întâlnim pe un Horus tânăr, înfățișat sub forma unui șoim. (Dacă până acum am scris undeva „vultur” , cer scuze, am greșit.) La Dendera îl găsim ca soț al lui Hator, un bărbat cu cap de șoim, iar la Kom Ombo este tot bărbat cu cap de șoim, dar acolo se zice că este bătrân, înțelept, vindecător.

Suprafața aferentă templului este destul de mare. Eu o estimez la circa 10 hectare. Din aceasta, templul propriu-zis ocupă mai puțin de un hectar, la limita nord – vestică a incintei. În partea sudică a cesteia este amenajată o parcare a trăsurilor. Urmează, apoi, o zonă destul de mare, fără nici o construcție pe ea. O alee largă, și perfect dalată, conduce către templu.

În continuare, în partea vestică a incintei se văd mai multe ruine. Nu intră în programul nostru, nu avem timp de ele, nu căpătăm nici o informație. Știu că actualul templu este construit pe locul unuia mai vechi. Documentarea de acasă îmi spune că în zona pilonilor sunt ruinele unui pilon al templului executat în timpul lui Nectanebo al II-lea, ultimul faraon nativ egiptean, dar inscripții de prin alte ruine menționează faraoni din timpul „Regatului Nou” (1550 – 1077 Î. Hr.) : Ramses I-ul, Seti I-ul, Ramses al II-lea. Găsesc și o notiță referitoare la o „casă de nașteri” . O fotografie de pe internet, P51, le localizează: ruinele vechiului templu sunt în spatele pilonului estic al templului nou (nu am avut inspirația să ajung până acolo), iar casa de nașteri este la intrarea pe platoul din fața templului.

Datorită ocolului făcut de vizitiul nostru, ajungem ultimii la templu. Între timp, grupul s-a pus în mișcare și noi trebuie să facem un oarecare efort pentru a-l ajunge. De la parcarea trăsurilor până la „piloni” sunt circa 300 m.

În fața pilonilor este un platou destul de mare, circa 60 x 60 m, cu mai multe șiruri de scaune. Acestea nu erau în 2008. Probabil că și aici, seara, se organizează „spectacole de sunet și lumină” . Limita estică a platoului este delimitată de un zid de sprijin, din cărămidă, de mai mulți metri înălțime. La umbra acestuia în excursia din 2008, cândva după ora prânzului, am primit primele explicații ale ghidului de atunci. O privire pe Google Earth arată că deasupra, exact de lângă zid, încep locuințe.

Arhitectura templului este identică cu cea a tuturor celorlalte temple construite în perioada ptolemeică vizitate de mine (Philae, Kom Ombo; Dendera). Construcția este orientată nord – sud, având intrarea în sud. La intrare sunt doi piloni înalți de 36 m. Ei sunt decorați cu basoreliefuri înfățișându-l pe Ptolemeu al XII, cel care i-a construit, victorios în lupta cu dușmanii, sub privirile lui Horus și a lui Hator. În stânga și în dreapta porții dintre cei doi piloni sunt două statui imense, din granit, ale lui Horus – șoim.

Dincolo de poartă este curtea interioară, cea deschisă tuturor credincioșilor în timpul procesiunilor religioase. Pe măsură ce se avansează în interiorul templului, numărul celor care au acces se restrânge. Curtea este prevăzută pe contur cu coloane. Se remarcă faptul că aceste coloane nu au două capiteluri identice. Și coloanele și pereții din spatele lor sunt bogat împodobiți cu basoreliefuri. Pentru noi sunt decoruri, decorațiuni, dar ele spun povești din mitologia egipteană, sau conțin îndemnuri religioase.

De o parte și de alta a intrării în templul propriu-zis sunt alte două statui ale lui Horus – șoim. În cea din stânga zeul poartă dubla coroană a Egiptului. Cealaltă, ceva mai scundă, pare a fi văduvită de însemnele regale. Prima încăpere este, bineînțeles, o sală hypostil. În unele schițe ale templului am găsit-o cu numele de „pronaos” , și are 12 coloane. A doua sală este tot o sală hypostil, ceva mai mică decât prima, dar tot cu 12 coloane. Ce atrage atenția în aceste săli este plafonul înnegrit de funingine, la fel cu cel de la Dendera. În 2008 am primit ca explicație focul făcut pentru nevoile casnice de către cei ce s-au adăpostit aici într-o perioadă când templul era numai parțial îngropat în nisip, iar înălțimea utilă a încăperilor nu era așa de mare. De altfel, a doua sală, ceva mai scundă, pare a fi și mai afumată. Acum am aflat altă teorie: de vină ar fi un decret al împăratului Teodosie I-ul, din anul 391, care interzicea practicarea pe teritoriul Imperiului Roman a altor religii decât cea creștină. Ca urmare, creștini acelor timpuri din Egipt au încercat să dea foc templului, pentru a distruge imaginile și simbolurile considerate „păgâne” . Ciudat! Oare cine s-a gândit să dea foc unor pietre? Totuși, ceva mai târziu am remarcat că la templul din Edfu sunt cele mai puține basoreliefuri la care s-a încercat distrugerea.

Urmează două camere intermediare. Prima este numită „sala ofrandelor” , iar a doua este „vestibulul” sau „sala centrală” . De menționat că la sala ofrandelor, identic ca și la Dendera, sunt două scări. În dreapta, spre est este o scară relativ în spirală, cu platforme de odihnă intermediare. La Dendera am urcat pe această scară pe acoperiș. Pe partea opusă este o scară lungă, în pantă continuă, similară cu cea pe care am coborât la Dendera. Și aceste scări duc pe acoperișul templului. Noi nu avem timp de ele. Vaporul pleacă la ora 9.00 și trebuie să ne întoarcem în timp util.

Și aici toți stâlpii și toți pereții sunt încărcați de texte și basoreliefuri. Imaginile sunt diverse, de la figuri de faraoni și zei, la ofrande de toate felurile. Mie îmi atrage atenția o succesiune imensă de hieroglife, de parcă ar fi un adevărat roman scris pe peretele templului. Am mai văzut așa ceva numai în Valea Regilor, la mormântul lui Ramses al IX-lea, unde, pe pereții acestuia este inscripționată „Cartea Morților” .

Punctul central al templului este „Sanctuarul” . Aici aveau acces numai faraonul cu familia lui și marele preot. În prezent aici se găsește un model al „bărcii sacre” . Aceasta era folosită la transportul pe fluviu a statuii zeului în cazul diverselor festivaluri sau procesiuni. Informația surpriză este că această încăpere, de circa 4 m înălțime este săpată într-un singur bloc de granit.

Pe contur, în exteriorul sanctuarului, un culoar asigură accesul la un număr de 13 alte încăperi mai mici. O imagine de pe internet îmi explicitează destinația fiecăreia (Camera zeului Min, Camera lui Hator, Mormântul lui Osiris, Curtea soarelui, etc. ). Noi nu avem timp de ele.

Revenim în a doua sală hypostil, de unde, printr-o deschidere în peretele estic, ieșim în exteriorul templului, într-un culoar pe conturul acestuia, între peretele templului și un perete exterior. Imediat după ieșire, lângă peretele exterior, un șir de trepte coboară sub nivelul terenului. Aflăm că este accesul la „nilometru” . Rolul acestuia l-am prezentat în articolul despre templul de la Kom Ombo. Nu putem să vedem cum arată acesta la Edfu, deoarece accesul este blocat de un grilaj cam ruginit.

Noi parcurgem culoarul în sens invers acelor de ceasornic. Pe traseu ni se atrage atenția asupra câtorva basoreliefuri. Mitologia egipteană consideră că lupta dintre Horus și Set a avut loc aici, la Edfu. Ca urmare, deși templul este închinat lui „Horus cel tânăr” , cel cu aspect de șoim, multe din basoreliefurile templului ni-l prezintă pe Horus cel adult, având numai capul de șoim. În această postură, câteva basoreliefuri de pe culoar ni-l prezintă pe Horus luptând și învingându-l pe Set. Acesta este prezentat sub forma unui mic hipopotam și este străpuns de sulița lui Horus.

În capătul culoarului ieșim, din nou, în curtea interioară. Aici găsim o poartă în zidul exterior și părăsim incinta templului. Ajungem, astfel, în fața pilonilor de la intrare. Facem o ultimă fotografie cu Horus și ne îndreptăm către „parcare” . Identificăm trăsura noastră și facem o fotografie și cu vizitiul. Aveam să dăm pe aceasta suma de numai un euro, spre totala nemulțumire a egipteanului.

Întoarcerea la vapor se face de data asta pe drumul cel mai scurt. Deși suntem pe o stradă principală a orașului, acesta pare și mai murdar, mai neîngrijit, mai prăfuit.

Ajungem la vapor puțin înainte de ora 9.00. Suntem în grafic. Numai că, vaporul pleacă la ora 10.00. Am fi putut avea ceva mai mult timp la templu.

---

VIZUALIZĂRI: 1837 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI