Casa Sandrei - cea mai frumoasă cazare din câte am avut

TIPĂREȘTE

Pentru ultima noapte de cazare am decis să căutăm o unitate în afara oraşului Coventry, acolo unde trebuia să predăm autoturismul închiriat şi de unde urma să luăm trenul spre aeroportul Birmingham.

Nu mă dau în vânt după impersonale hoteluri de multe stele sau aparţinătoare unui anume lanţ. Prefer, pe cât posibil, ceva tradiţional iar această preferinţă ne-a oferit până în prezent multe satisfacţii pe unde am umblat.

Întrucât doream să ne petrecem o noapte undeva la ţară şi să rămânem în amintiri cu crâmpeie din viaţa rurală a Marii Britanii, am căutat pensiuni sau hanuri. pe o rază de vreo 10 mile în jurul oraşului Coventry.

Prin eliminare, am ajuns şi ales propunerea Adrianei, Casa Still Waters, la 8 mile depărtare de centru, situată în pitorescul sătuleţ Arley, cu un preţ de 60 lire cu mic dejun.

Cu un calificativ “excepţional” şi o notă de 9,5 pe Booking, aleasa ultimei nopţi a sejurului nostru a reprezentat cea mai fermecătoare, minunată şi odihnitoare locaţie din toate cele în care am fost pe parcursul călătoriilor noastre!

Încă de la ieşirea din Coventry premisele erau promiţătoare: o şosea încadrată de copaci înalţi, umbroşi şi perfect toaletaţi şerpuia molcom prin câmpurile verzi – pajişti cu vite sau lanuri de porumb – şi te conducea spre viaţa rurală a West Midlands-ului. Oprim în Arley la o băcănie pentru a ne mai lua unele lucruri trebuincioase apoi, în câteva minute, ajungem la casa Sandrei, semnalată cu un indicator din lemn din drumul principal.

Încă de la intrarea pe proprietate am avut presimţirea că ne vom simţi foarte bine aici şi că va reprezenta best-seller-ul cazărilor din acest concediu. Iar până la urmă calificativul de “cel mai” se extinde, aşa cum am spus, la toate sejururile noastre, detronând casa madamei Clothilde din Provence, liderul de până în 27 iunie 2018.

Polo-ul opreşte cu un scrâşnet uşor pe pietrişul din faţa casei, coborâm din maşină şi ne aruncăm, puţin suspicioşi, privirile de-a lungul, de-a latul şi de sus în jos şi inapoi pe faţada casei. Oarecum neîncrezători că am ajuns unde rezervasem, ne facem avânt spre uşa de la intrare încadrată de verdeaţă şi cu un felinar elegant deasupra, convinşi că de aici vom fi îndrumaţi spre vreun hambar sau magazie situate undeva mai în spate.

Până să apăsăm clanţa uşii, Sandra apare în prag iar odată cu vederea ei simţim o transformare în aer. O doamnă elegantă – nu e prea elegant din partea mea că menţionez cele peste şapte decenii de viaţă împlinită – cu un zâmbet cochet şi primitor ne face să ne simţim dintr-un cuvânt şi o privire ca şi copiii dumneaei.

Temerile noastre că vom fi trimişi într-o dependinţă se arată a fi fără temei.

Odată pătrunşi în interiorul casei ne simţim eroi ai unei pelicule cinematografice filmată prin anii 1940, decorurile stând mărturie al unui aranjament interior – design cum se spune acum – de primă clasă.

De cum intri dai într-un hol jos şi întunecos, pe ai cărui pereţi sunt aliniate tablouri între inserţii perfect distanţate din lemn. Ai impresia că nivelul decibelilor care sunt toleraţi este foarte mic, drept pentru care exprimarea noastră este abia şoptită, în vreme ce a Sandrei e una volubilă şi plină de prietenie.

Suntem conduşi pe o scară interioară de lemn spre camera noastră situată la etajul 1. Pe peretele opus uşii camerei zărim un geam cu o margine lată, cu periniţe multicolore parcă aruncate în grabă şi ispititor, o invitaţie la o lectură despre meleagurile pe care ne aflăm.

Odată deschisă uşa camerei, cuvintele ne sunt imposibil de articulat de corzile vocale, gâtuite de emoţie. Dacă până aici păşeam pe proprietatea Sandrei parcă într-un vis, camera este peste ceea ce se poate visa.

Prima senzaţie e cea de întoarcere în anii copilăriei, în odăile de la ţară ale bunicilor. Percepţia în timp. Concomitent, percepţia în spaţiu, ne trimite cu gândul la camerele copiilor din conacele pe care le vedem doar în filmele englezeşti. Iar ultima percepţie este ceva mai de actualitate şi ne transmite că acolo trebuie să ne aflăm în acele momente. Aveam impresia că respectiva cameră ne aştepta.

Cu un pat mare îmbrăcat într-o lenjerie albă imaculată, cu pereţi înveliţi complet în tapet pe care sunt expuse rame foto alb negru cu membrii familiei care au locuit odinioară aici, cu un scrin vechi din lemn pe care tronează o oglindă dreptunghiulară destul de masivă, două ferestre cu rame albe şi draperii grele ce le conturează în aceeaşi culoare, încăperea este deosebit de primitoare.

Odată intraţi, aveam să observăm după uşă încă un pat de o persoană, un şemineu pregătit a fi aprins în serile reci, cu burniţă şi zloată, precum şi un birou cu un scaun deasupra căruia se mai afla o oglindă înrămată într-un model ce va fi fost la vogă înainte să ne naştem noi.

Pe birou găseai o mapă cu o sumedenie de detalii şi informaţii ce îţi puteai fi de folos la un moment dat: locuri de interes, recomandări de restaurante şi pub-uri, cărţi de vizită ale unor doctori şi farmacişti, cel mai apropiat spital şi încă alte amănunte care fac orientarea mai uşoară pentru musafiri. Pentru că într-o asemenea casă eşti musafir, nu client.

Dacă am pomenit de oglindă, am fost mândru când am observat una fabricată în România expusă pe holul de la parter.

Baia nu are rost să o mai descriu. Să nu vă gândiţi cumva că ar fi fost în fundul curţii, ca la pomeniţii noştri bunici, ci doar conştientizaţi că acea notă de 9,5 menţionată pe Booking nu reflectă îndeajuns standardul de curăţenie şi dotările la care am găsit-o noi.

După instalare, coborâm să luăm cina şi să bem o sticlă de Bulmers pe terasa exterioară a casei apoi ieşim la o plimbare prin Arley, prilej de a mă minuna din nou impecabila aranjare şi întreţinere a caselor englezeşti.

Am pomenit de terasa exterioară. Amenajată cum ieşi din casă – ca o prelungire a celei interioare – terasa e înconjurată de verdeaţă şi flori, iar de e să cobori câteva trepte păşeşti pe gazon şi poţi continua plimbarea prin grădinile foarte bine îngrijite.

Întregul interior al casei păstrează parfumul antic şi rural, chiar şi pianul încă funcţional îşi are locul său în acest decor.

Sufrageria îţi sugerează, parcă, faptul că nu prea ai ce căuta acolo în cazul în care ai dori să te înfrupţi din bucate şi nu eşti echipat cu frac, redingotă, corset şi crinolină.

Fotoliile de servit coniacul sunt poziţionate în apropierea şemineului iar ceasul încastrat în lemn de cireş se află deasupra acestuia pentru a evidenţia eventuala lipsă a punctualităţii mesenilor.

Dacă nu eşti fumător şi doreşti să îţi faci siesta după alt tipar, ai posibilitatea să alegi o carte din tomurile vechi, copertate în verde închis şi vişiniu care sunt perfect rânduite pe rafturile unei biblioteci nu prea mari.

Bucătăria nu e foarte mare, însă e utilată la standardele actuale. La aceleaşi standarde de calitate se înscriu şi dotările tehnice, adică wi-fi şi televizorul din cameră (pe care nu l-am pornit deloc însă).

Am simţit casa încărcată de energie pozitivă. Ne-am simţit minunat acolo, am dormit buştean, ne-am întreţinut cu o gazdă foarte amabilă care ne-a pus casa ei la dispoziţie.

Am rămas puţin surprins că a introdus în circuitul turistic o asemenea proprietate. Construită acum mai bine de 100 de ani, ea păstrează încă farmecul unei case a bunicilor. Un farmec la care contribuie şi cei care trăiesc în ea. Sandra o persoană foarte stilată şi soţul ei, pictor.

Micul dejun nu avea cum scade ratingul maxim pe care îl voi acorda şi, pentru a nu atenta la poftele gastronomice ale unora, evit să menţionez căte ne-au fost oferite...

Nu aveam cum pune capăt mai bine unui concediu de 12 zile petrecut în Anglia. Ne-am luat la revedere de la această ţară, luându-ne la revedere de o persoană a cărei personalitate şi proprietate întruchipează ceea ce cunoşteam până acum plus ce am mai descoperit şi cunoscut în aceste zile despre insulari.

Nu vă mai scriu ce am descoperit, vă las şi vă sfătuiesc să mergeţi şi voi să vă faceţi propriile impresiii.

PS Îmi cer scuze pentru calitatea unora (multora, de fapt) dintre poze!

---

VIZUALIZĂRI: 478 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI