O noapte la Stambolov

TIPĂREȘTE

Salutare tuturor!

Iată-mă iarăşi într-o (altă) „tentativă” de a bifa un nou început pe AFA; am mai încercat de câteva ori, nu mi-a ieşit – de data asta sper să reusesc şi să nu mă mai limitez doar la un articol – două, după care să intru iar într-o „vacanţă” prelungită. Şi că tot vorbim de noi începuturi, iată că şi subiectul articolului face parte din aceeaşi categorie. Sincer să fiu, aveam de gând ca activitatea mea pe AFA să continue ca şi până acum, limitându-se exclusiv la articole cu şi despre România însă până la urmă, dacă tot am traversat graniţa şi am început să încropesc câte un text despre locurile pe care le-am văzut, am hotărât să nu-mi las deoparte munca plus timpul investit astfel mi-am schimbat decizia, urmând să îmi adaug la lista de articole şi pe cele despre meleaguri străine. Că va fi sau nu de bun augur această schimbare, voi vedea în timp, deocamdată... să trecem la treabă;).

Destinaţie: Bulgaria – Veliko Târnovo; Scop: vizitarea oraşului/cetăţii, respectiv cazare pentru o noapte.

Rezervarea a fost făcută pe Booking, cu câteva luni înainte şi după cum deja aţi constatat, hotelul ales a fost Stambolov. Cei drept, a trecut ceva timp de la data cazării şi lucrurile s-ar fi putut schimba însă voi incerca să scriu cât mai multe detalii şi poate printre rânduri vor fi şi informaţii încă utile/actuale.

Hotelul este localizat în zona Oraşului Vechi, pe strada Stefan Stambolov (la numărul 27) iar coordonatele GPS ce şi nouă ne-au fost de folos sunt: 43.083985 / 25.639060.

Ajunşi la destinaţie, am identificat clădirea cu pricina deşi la prima vedere, văzând faţada, nu prea eşti convins că acolo poate fi un hotel – o să revin cu detalii mai târziu.

Prima dilemă: parcarea. Neştiind unde sunt acele locuri „private”, am intrat să cerem informaţii şi astfel am aflat că defapt hotelul nu beneficiază de propria parcare ci că e vorba despre cea de peste drum (4-5 locuri), ce practic deserveşte o unitate bancară şi doar după terminarea programului de lucru (puţin probabil să ai noroc să găseşti loc liber înainte) este folosită de clienţii hotelului. Cum noi am ajuns acolo destul de devreme, am fost sfătuiţi să revenim după ora închiderii băncii şi astfel am plecat mai departe în căutarea unui loc de parcare prin oraş, ulterior găsirii lui, făcând o plimbare prin zona Centrului.

Şi încă ceva: mare atenţie cu parcatul căci vă spun sincer că nicăieri nu am mai văzut operativitate aşa de mare în „săltatul” maşinilor lăsate în locuri nepermise. Chiar m-am minunat cât de repede se mişcă cei ce ridică maşinile – cât am stat pe-acolo, nu cred că treceau 10-15 minute fără să văd câte o maşină ridicată şi nici nu cred că a fost doar o coincidenţă şi doar atunci s-a întâmplat să fie aşa.

Revenind la hotel la ora recomandată, am găsit loc de parcare, urmând să trecem la formaţiunile de cazare. La recepţie am fost primiţi de o doamnă care, din întâmplare;), nu ştia o boabă de limbă străină. Din fericire, mai cu dat din mâini, mai cu desenat pe hârtie, până la urmă ne-am înţeles:D.

Plata am făcut-o cash, în leva, iar dacă ne-am fi bazat pe plata cu cardul, am fi făcut o mare greşeală căci aşa ceva nu era posibil. Aşadar, am ajuns, am plătit, ne-am luat cheia de la cameră şi cam aici s-a încheiat contactul nostru cu cei de-ai casei.

Şi acum să trecem la o scurtă descriere a locului unde am fost cazaţi. Vă spuneam că văzut din stradă, nu prea arată a fi hotel – o clădire mică, cu un singur etaj, „dotat” cu un balcon şi câteva ferestre, şi un parter ce găzduieşte un magazin plus o uşă care dacă nu ar avea deasupra ei un panou cu numele hotelului, ai zice că nu prea are ce căuta acolo. Despre clădire am citit că ar fi considerată un monument cultural, fiind datată la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Intraţi în hotel, dăm de un hol lung şi îngust, blocat parţial de scările pe care se face accesul la celelalte nivele ale clădirii. Cele care duc la etaj sunt scări de lemn vopsite cu email (pentru un moment gândul mi-a zburat către imaginea unei cabane montane) ce nu prea se potrivesc cu restul materialelor mai moderne, adică parchetul laminat şi combinaţia PVC/termopan folosită pentru a delimita camera din capătul holului, încăpere ce găzduieşte recepţia.

Deşi faţada îţi dă impresia că nu există decât un singur etaj, ei bine, hotelul are defapt patru nivele, majoritatea camerelor fiind amplasate sub parter (considerat a fi la nivelul străzii), pe latura opusă intrării în clădire – construcţiile din această zonă sunt suspendate pe un versant abrupt.

Ştiţi vorba aia cu „gardul şi leopardul”? În acest caz se poate spune că ea se aplică dar exact invers, „leopardul” fiind afară;). După ce ne-am luat cheia de la cameră, am coborât un etaj şi... surpriză – aici decorul era complet schimbat, binenţeles în bine, combinaţia dintre piatră (pavajul pereţilor şi pardoselii) şi lemn (stâlpi, balustrade, uşi) dând o tentă rustică şi o imagine plăcută ochiului. Şi era doar începutul, după o primă impresie nu prea grozavă, lucrurile urmând a sta in ce în ce mai bine. Încă un hop – adică o uşă, şi aveam să fim din nou surprinşi.

Înainte să vă povestesc despre spaţiul de cazare, vreau să vă mărturisesc faptul că fără vreun dubiu, pot spune că la Stambolov am avut parte de cea mai interesantă/atipică/ciudată cameră în care am fost cazaţi până acum.

Trecuţi de uşa de la intrare, ne aşteptam să vedem cum arată camera propriu-zisă însă nu am văzut decât un mic hol, cu o uşă în stânga şi un oarece „gang” în dreapta. Deschizând uşa din stânga, descopeream că acolo e baia. Suficient de spaţioasă, curată, dotată cu instalaţii funcţionale; apa caldă asigurată de un boiler electric de 80 de litri (mai mult decât suficient pentru două persoane); pentru uzul clienţilor, două săpunuri şi două prosoape. Totuşi pentru gusturile mele lipsea ceva important: o perdea, o sticlă, o cădiţă, o... ceva, orice, care să nu facă din întreaga baie o cabină de duş. Poate că aşa o fi prin unele zone dar personal nu mi-a plăcut niciodată ideea unui astfel de duş în toată camera, cu stropitul a tot ce-i în jur. Asta e, fiecare cu „piticii” lui:))!

După ce am văzut baia, nu ne mai rămânea decât să intrăm prin „gang”. După ce am coborât câteva trepte pe un culuar îngust, ajunşi la capătul acestuia, într-un final aveam să vedem şi camera propriu-zisă. Foarte spaţioasă şi frumos amenajată – chiar mi-a plăcut foarte mult şi m-a făcut să mă simt în largul meu. Mi s-a părut inspirată combinaţia dintre peretele din cărămidă şi mobilierul plus duşumeaua din lemn masiv iar cele câteva ghivece cu plante întregeau decorul. Ca dotări, nimic de reproşat: un dulap de haine, două noptiere, un pat dublu - foarte comod, o canapea, două mese (una pe post de comodă TV), frigider, televizor LCD, aer condiţionat. Mai mult de atât nu ştiu ce s-ar mai putea adăuga.

Ne mai rămăsese de văzut doar balconul sau mai degrabă eram interesaţi cum şi ce se vede din el. Ce să zic, priveliştea este minunată, panorama ce se întinde în faţa ochilor cuprinzând atât o parte a oraşului, cât şi valea râului Yantra. Şi nu în ultimul rând ar fi de menţionat monumentul dinastiei Asan, aflat exact în dreptul hotelului. Balconul nostru era dotat cu două scaune însă din câte am observat, doar unele dintre ele beneficiau de aşa ceva. Şi încă ceva, referitor la privelişte: din păcate, mi-a părut rău că nu am făcut nici o poză cu ceea ce vedeam din balcon; cu gândul că imaginea imortalizată ar fi mai de efect dacă ar fi de noapte, am aşteptat să se întunece, însă la întoarcerea noastră din plimbare, am constatat că odată cu lăsarea serii, s-a lăsat şi o ceaţă densă. Şi uite aşa... gata cu pozele mele artistice;). Nici dimineaţă, înainte de plecare, situaţia nu se îmbunătăţise aşa că am lăsat-o pe data viitoare căci ne-am planificat să existe o „dată viitoare”.

CONCLUZII

Asta am avut de povestit despre scurta noastră experienţă la acest hotel. Dacă îl recomandăm? Binenţeles, fără vreo reţinere. De ce? Amplasare excelentă, condiţii bune de cazare / cameră curată şi frumos amenajată şi nu în ultimul rând, tarifele de cazare, raportul preţ – calitate, pe care îl apreciez eu ca fiind unul foarte bun. Aşadar nu este un hotel de ocolit şi data viitoare când vom mai ajunge prin zonă, probabil va fi tot o primă opţiune de cazare.

Totuşi, nu înţeleg un singur lucru. În ciuda aspectelor pozitive ale unităţii (enumerate mai sus), în ciuda recomandărilor şi a review-urilor pozitive de pe saiturile de specialitate, în ciuda numărului de clienţi, mi-e greu să înţeleg de ce reprezentanţii hotelului îşi menţionează în oferte facilităţi de care nu dispun. Poate că unele sunt nesemnificative însă pur şi simplu, reclama asta mi se pare un aspect negativ, care ar putea cântări la impresia generală a unora. Dar asta e, poate ştiu cei de la hotel mai bine de ce fac asta, atâta timp cât sunt destui turişti care le trec pragul şi nu sunt deranjaţi de lipsa unor facilităţi promise.

Cam atât despre hotel – poate oi mai fi uitat câte ceva dar dacă aveţi întrebări, vă răspund cu plăcere. Deocamdată o să menţionez câte ceva şi despre oraş.

Nu am avut ocazia de a ne plimba decât vreo 3 ore şi nu am văzut decât o parte din zona Oraşului Vechi, însă ne-a fost de ajuns această scurtă experienţă pentru a înţelege de ce Veliko Tarnovo este atât de căutat de turişti. În cele câteva ore, am luat la pas câteva din străzile oraşului printre care şi celebra stradă Gurko, am văzut Samovodska şi Ţar Asan, am trecut prin zona unde este amplasat monumentul Maica Bulgaria, şi binenţeles, nu a lipsit vizita la cetatea Tsarevets, care deşi a fost una scurtă ce a însemnat doar urcarea până la Cadedrala Patriahală „Înălţarea Domnului”, ne-a făcut să ne dorim să ne întoarcem şi să descoperim tot ce se ascunde în spatele fortificaţiilor – cred că numai pentru asta am avea nevoie de o zi întreagă, plus multe alte locuri interesante. Tot la cetate am avut parte şi de o experienţă plăcută: ajungând cu doar o oră înainte de închidere, cei de la intrare ne-au poftit înăuntru fără a ne încasa bani de bilete. Sper să nu mă înţelegeţi greşit – nu era vorba că sărăceam de câţiva leva însă această practică mi s-a părut una de apreciat şi mai rar întâlnită prin escapadele noastre.

Ar mai fi foarte multe de povestit despre acest minunat orăşel, căruia probabil îi voi dedica cel puţin un articol însă asta se va întâmpla atunci când vom avea ocazia de a ne întoarce în aceste locuri frumoase, încărcate de istorie şi demne de aprecierea turiştilor.

Toate cele bune şi vacanţe frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 1001 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI