GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Relaxant, insorit si ieftin, chiar frumos
Eu si sotul meu am stat la hotelul Lo Sol Azur Beach Congres timp de o saptamana la sfarsitul lui iunie 2007.
Unele din impresiile de calatorie negative citite pe Internet ne-au ingrijorat, dar pot spune ca ne-am simtit foarte bine.
Imprejurimile erau foarte curate, receptia imaculata, am avut vedere la mare, iar camera a fost fantastica.
Un lucru neplacut era totusi ca o lungeau cam mult cu curatenia prin camera. Asta era intr-adevar cam deranjant. Schimbau pernele pe la 10 dimineata, veneau apoi un pic mai tarziu si maturau, apoi mai stateau un pic dupa care luau prosoapele, apoi aduceau prosoape pe la 5 dupa-masa, dar cum noi nu am mers in vacanta ca sa stam in camera, incetineala asta in a face curat nu prea ne afecta.
La micul dejun era distractie, mai ales cand comparai din punct de vedere al lacomiei nationalitatile diverse care se aflau la hotel. Oricum, probleme mari nu au fost. Am avut destula mancare, la fel ca toti ceilalti.
Eu am mancat aproape in fiecare dimineata placinte facute pe gratar afara, erau foarte bune.
Cina a fost foarte buna, variata, iar personalul, in special chelnerul care se ocupa de noi, a fost foarte politicos.
In bazar se merita sa mergi, preturile sunt grozave, insa trebuie sa te targuiesti...oricum mie preturile in general mi s-au parut mici.
Singura problema reala pe care am avut-o la hotel au fost animatorii de toata pleasna de la piscina....chiar si spectacolele de seara erau jenant de proaste, si te tot agasau, indemnandu-te sa joci darts sau volei de plaja..erau iritanti, dar i-am ignorat.
Oricum, in mare e un loc frumos, ne-a placut si are de toate, piscina, mare, plaja, magazine, si un centru de cumparaturi la hotelul vecin Thalasso, poti sa folosesti facilitatile de la celelalte hoteluri Orangers daca iti iei un card special.
everycork, Anglia
Trimis de alinviola in 13.04.08 11:53:44
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alinviola); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 36.40638900 N, 10.65055600 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)