ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.09.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 12.03.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
MAY-2013
DURATA: 14 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 13 MIN

Vive la Vida!

TIPĂREȘTE

Vive la Vida! sau Cu seniorii în Mallorca

Am descoperit avantajele sejururilor pentru seniori în martie 2011 când am ajuns pentru prima dată în Spania pe Costa Azahar. Mi-a plăcut conceptul, astfel că am perseverat cu o excursie de două săptămâni pe Costa Brava în mai 2012, urmată de un alt sejur de o săptămână pe Costa del Sol în octombrie 2012. De fiecare dată am fost extrem de mulțumită și, abia întoarsă de la Malaga, m-am prezentat la agenție pentru a rezerva o nouă vacanță, tot în Spania, dar de această dată pe o insulă: Mallorca.

Oferta agenției era următoarea: cazare șapte nopți în Santa Ponça la hotel de patru stele cu pensiune completă și un pahar de apă și vin la prânz și cină, transport cu avionul-charter TAROM, catering inclus, precum și o excursie opțională inclusă-Mallorca Autentica, totul la 399 de euro de persoană, la care se adaugă 95 de euro taxele de aeroport, cu plecare duminica. Hotelurile incluse în program erau Delfin Mar 4* și Delfin Siesta Mar 4*, ambele din același lanț și ambele situate la 150 de metri de plajă. O căutare pe tripadvisor m-a cam debusolat, impresiile nefiind strălucite, dar aspectele semnalate de alți turiști nu au fost de natură să mă determine să renunț. Singurul minus evident îl constituia lipsa frigiderului în camere. Google maps mi-a indicat drumul spre plajă, fără însă să precizeze că acesta este în pantă, iar plaja chiar arăta bine. Deci, urma să fie Mallorca. Când să plătesc am avut o surpriză neplăcută: deoarece vroiam un sejur dublu (două săptămâni consecutive), mi s-a cerut dublul pachetului pentru o săptămână, ceea ce nu mi s-a părut deloc corect, în condițiile în care eu zburam cu avionul o singură dată, iar costul avionului are o pondere importantă în prețul pachetului. Am solicitat, firesc, o reducere. Agenția, care nu era și touroperatorul pentru această destinație, după consultări cu acesta, mi-a comunicat că trebuie să plătesc totuși avionul de două ori și taxele de aeroport doar o dată. Cam scump, cam stupid, principial vorbind, dar am acceptat, deoarece îmi doream mult să ajung acolo. Am plătit cei 893 euro de persoană pentru cele două săptămâni de sejur pe insulă și a început lunga așteptare a vacanței mult visate, timpul avut la dispoziție fiind mai mult decât suficient pentru documentare și planificarea modului de petrecere a timpului liber.

Cu o lună jumătate înainte de plecare, observ că pe site a apărut și un al treilea hotel-Sol Antillas Barbados 4* din Magalluf și am avut un feeling că acesta va fi alesul. Precizez că în cazul programelor pentru seniori nu se poate alege dinainte hotelul, este ca o loterie, acesta este nominalizat dintr-o listă cu doar o săptămână înainte. Impresiile despre acesta erau mult mai bune, iar faptul că făcea parte dintr-un lanț internațional era o garanție în plus. De asemenea, stațiunea mă atrăgea mult mai mult, fiind o destinație preferată de turiștii britanici pentru viața de noapte extraordinar de activă. Una caldă, una rece. Mă sună fata de la agenție pentru a mă informa că programul excursiei a fost amânat cu trei zile, plecarea urmând să aibă loc miercuri și nu duminică și că s-a schimbat și compania aeriană, zborul fiind operat de Air Bucharest. I-am confirmat că accept noile condiții, deși nu eram deloc încântată de schimbări. În acel moment aveam posibilitatea de a-mi cere banii înapoi fără penalizări, dar era prea târziu pentru a mai putea alege altceva.

Zborul a decurs normal, la trei ore de la decolare aterizam pe aeroportul din Palma. Deși extrem de criticată pentru calitatea serviciilor, compania Air Bucharest mie mi-a lăsat o impresie plăcută, personalul de bord s-a dovedit amabil și prietenos, iar pilotul și-a făcut cu prisosință datoria. La ieșirea din aeroport am fost așteptați de către ghida agenției locale care ne-a indicat numărul autocarului care urma să ne transfere la hotelul aflat la 26 de kilometri de aeroport și la 14 kilometri de capitala Palma. Pe durata transferului am fost informați că vom fi cazați la Sol Barbados, nimic surprinzător după cele citite anterior pe internet, dar că avem acces liber la facilitățile ambelor hoteluri, atât Sol Antillas, cât și Sol Barbados făcând parte din același complex. Am aflat de asemenea faptul că putem avea norocul să primim camere cu vedere la mare sau nu, după norocul fiecăruia, iar dacă solicităm ulterior o cameră cu vedere la mare trebuie să plătim suplimentar și că prânzul în prima zi va fi servit la restaurantul de la Sol Antillas, hotelul nostru deschizându-și porțile în aceeași zi.

Cazarea

Recepția nu m-a impresionat prin nimic, obișnuită fiind cu luxul hotelurilor din Antalya, aceasta mi s-a părut mai degrabă modestă. Nu am beneficiat de serviciile vreunui bell boy, nici nu am văzut vreunul pe acolo, astfel că ne-am cărat singuri trollerele de la autocar la recepție și apoi cu unul din cele trei lifturi până în cameră. Cazarea a durat neașteptat de mult, aproape o oră și jumătate, grupul seniorilor români fiind foarte numeros de 150 de turiști. Ne-a fost repartizată camera 2830, aflată la etajul 8 din 12, pe partea care nu beneficia de vedere la mare. Ăsta a fost norocul nostru. Camera a fost suficient de mare, foarte curată, cu două paturi lipite, deși aș fi preferat unul dublu, două noptiere, un scaun, un fotoliu, o măsuță, o banchetă pentru valize și un fel de birou/masă de toaletă cu oglindă pe care era așezat televizorul, în care era mascat frigiderul și mai avea și câteva sertare pentru mărunțișuri. Frigiderul a costat 9 euro / săptămână și includea șase sticle de apă plată la 0,5 l, foarte utile în excursiile din zilele următoare. Televizorul de tip vechi cu tub prindea treizeci și ceva de posturi, niciunul în limba română. Seiful era contracost, dar nu m-a interesat. Mai mult m-a deranjat faptul că și internetul wireless era contracost, 11 euro/zi sau 30 euro/săptămână pentru un singur dispozitiv și funcționa doar în zona recepției și a lobby barului. Un șifonier cu trei uși, bine compartimentat atât cu umerașe, cât și cu rafturi s-a dovedit suficient de încăpător pentru toate bagajele noastre. Baia era de dimensiune medie, la fel de curată ca și camera, cu cadă de duș, toaletă, bideu, chiuvetă și uscător de păr. Exista un dozator de săpun lichid la chiuvetă și un altul de șampon și gel de duș pe perete în zona dușului, de bună calitate și care au fost completate după câteva zile. Balconul camerei, de formă dreptunghiulară, era dotat cu două scaune și o măsuță, fără a avea uscător de prosoape. Oricum la cum bătea vântul permanent, ne-ar fi zburat lucrurile cine știe pe unde. Surpriza plăcută a constituit-o faptul că fiind prima cameră pe etaj nu aveam acel paravan de beton care despărțea balcoanele, astfel fiind singura cameră de pe etaj de pe această parte a hotelului de unde se vedea lateral și marea, practic zona în care am ales mereu să facem plajă și o parte din stațiune. În rest, în stânga vedeam un câmp și șoseaua, iar în față erau câteva terase și blocuri de locuințe. Dezavantajul camerelor situate pe această parte constă în zgomotul destul de mare până noaptea târziu provenit de la terase, care nu ne-a permis să dormim cu ușa de la balcon deschisă.

Curățenie în camere s-a făcut în fiecare zi, de obicei imediat după micul dejun, cel puțin așa am constatat în zilele în care nu am fost plecați în excursii. Prosoapele folosite pe care le lăsam în cadă au fost schimbate zilnic, iar cearșafurile la două zile.

După o săptămână de sejur, am profitat de schimbarea seriei și am solicitat schimbarea camerei cu una cu vedere la mare. Am ales camera de vis a vis, 2801, pentru a nu mai împacheta bagajele și a ne căra cu ele de la un etaj la altul. Aici am avut pat matrimonial, restul mobilierului fiind identic. Balconul, triunghiular de această dată, ne-a oferit o frumoasă perspectivă asupra mării și a hotelului vecin de peste drum. În sfârșit, puteam vedea și eu din balcon răsăritul soarelui din mare. Nu l-am prins decât în ultima zi când m-am trezit devreme, deoarece aveam avionul de dimineață, dar a meritat. Referitor la serviciile de curățenie, în noua cameră am nimerit o cameristă mai indolentă, dacă ar fi fost după ea nu ne-ar fi schimbat lenjeria toată săptămâna.

Restaurantul

Cu excepția prânzului din prima zi pe care l-am luat la vecini la Sol Antillas, restul meselor ne-au fost servite în restaurantul de la Sol Barbados. Nu am decât cuvinte de laudă la adresa bucătarului și a întregului personal din restaurant. Deși eram la a patra vizită în Spania, de fiecare dată la hoteluri de patru stele, aici calitatea și, mai ales, diversitatea felurilor de mâncare, toate foarte bine gătite mi-a întrecut toate așteptările. Am mâncat ananas timp de două săptămâni cât să-mi ajungă pentru tot anul. Înghețata Algida, iaurturile Danone și fructele de tot felul erau nelipsite de la toate cele trei mese zilnice, alături de cunoscuta specialitate mallorquină-ensaimada, în două sortimente. Gratarele făcute în fața noastră la fiecare masă de prânz și cină, unul de carne altul de pește/fructe de mare satisfăceau cele mai exigente gusturi. La micul dejun produsele de patiserie (brioșe, croissante, pateuri etc.) erau calde făcute acolo în restaurant. La fel și pâinicile de orice fel erau proaspăt scoase din cuptor. Participând la un program pentru seniori, pe lângă cele trei mese zilnice aveam incluse un pahar de vin și unul de apă la prânz și cină. Prin bunăvoința și cu acceptul celor de la restaurant, cele două pahare s-au transformat în câte pahare de suc din gama Coca Cola, bere, vin (roșu, rose și alb) și sangria dorea fiecare. Pentru familiile cu copii este de menționat că există o secțiune în restaurant destinată acestora cu tematica „The Flintstones”.

Baruri

Puteam comanda orice cocktail, bere, suc, cafea, evident contracost, de la lobby barurile celor două hoteluri sau de la barul de la piscină de la Sol Antillas, acesta aflându-se cel mai aproape de plajă.

Plaja și marea

Hotelul este situat la 50 de metri de plajă. Chiar în dreptul hotelului există niște platforme de beton pe care se poate face plajă, iar în apă sunt numai pietre. Însă dacă te deplasezi vreo douăzeci de metri la stânga, găsești o plajă perfectă: lată, cu nisip fin, atât pe plajă, cât și în apă, iar intrarea în mare este lină. Plaja este însă publică, ca peste tot în Spania. Șezlongurile și umbrele se plătesc cu 3,5 euro fiecare. Într-o singură zi am închiriat un set cu 10,5 euro, m-am bucurat de umbra umbrelei de nuiele, dar nu mi-a plăcut faptul că eram departe de mare, zona de șezlonguri fiind puțin mai în spate. Îți alegi unde vrei să stai, te așezi și în scurt timp vine un tip dintre cei care administrază plaja care îți ia banii eliberând în schimb bon fiscal. În restul zilelor am preferat să facem plajă pe prosop pe nisip chiar la malul mării. Fără umbrelă nu am putut rezista prea mult din cauza soarelui foarte puternic. Apa mării, foarte curată, a fost cam rece în primele zile, dar s-a încălzit treptat, în partea a doua a sejurului, când deja intrasem în iunie, făcându-mi și eu curaj să intru și să înot.

Piscinele

Am avut acces la toate piscinele din complex, inclusiv la piscina interioară și la cea cu jacuzzi aflate la Sol Antillas. Șezlongurile de la piscină erau gratuite pentru oaspeții celor două hoteluri. Prosoapele de plajă se puteau lua de la recepție contra unei garanții care se restituia la plecare când predai prosopul, dar fiecare schimbare a acestuia pe durata sejurului costa 1 euro. Piscina exterioară de la Antillas era mai mică decât cea de la Barbados, dar mai aproape de plajă și chiar în apropierea barului. Mulți preferau să-și ocupe șezlong la această piscină și apoi să fugă pe plajă doar pentru o baie în mare. De două ori am făcut plajă la piscina de la hotelul nostru, profitând și de șezlonguri și de umbrele. Dar aici se desfășurau toate activitățile animatorilor de peste zi și liniște nu prea era. Tot la Barbados mai era o piscină dreptunghiulară doar pentru înot, având adâncimea afișată de 1,90 m. Spre deosebire de piscina interioară care era încălzită, apa din piscinele exterioare era încălzită doar de către soare, fiind doar cu puțin mai caldă decât apa mării. Nu am intrat, dar am apreciat curățenia acestora și faptul că nu puneau clor în exces. Existau și dușuri și salvamari mereu la datorie.

Distracție și relaxare

O echipă de animatori activă și inimoasă organiza peste zi diverse activități la piscină, cu gimnastică aerobică și aquagym, concursuri/lecții de dans, alte jocuri și concursuri. Pentru distracția celor mici, animatorii se costumau în personajele binecunoscute din serialul „The Flintstones”-Aventuri în epoca de piatră și îi atrăgeau pe copii în diferite activități specifice. Exista și o zonă în lateralul hotelului, în apropierea terenurilor de tenis și de minigolf unde găseai în mărime naturală copii după celebrele mașini din serial. La intrarea în restaurant pentru cină eram informați asupra tematicii show-ului din seara respectivă și asupra locului de desfășurare și invitați să participăm. În prima săptămână serile debutau cu minidisco pentru copii, urmate de diverse show-uri la SolAntillas și muzică live la Sol Barbados. Ulterior au ținut spectacole în ambele hoteluri. Sălile respective deveneau neîncăpătoare. Noi am preferat mai mult plimbările prin Magalluf, pe faleza cu terase și apoi pe străzile cu baruri și discoteci renumite în toată lumea. Când noi ne retrăgeam la culcare viața de noapte abia începea cu adevărat. Majoritatea turiștilor din Magalluf o constituiau tinerii britanici, unii chiar foarte tineri, mari consumatori de alcool, dar fără ca, în exuberanța lor, să-i deranjeze pe cei din jur.

Diverse

Hotelul dispune de parcare proprie, la un preț de 11 euro/zi, destul de mult în opinia mea, dar dacă plătești ai loc rezervat. Se poate parca și gratuit, în limita locurilor disponibile, pe strada care înconjoară hotelul, în zonele marcate cu vopsea albă. Dimineața mai găseai locuri libere, seara nu prea mai erau.

În apropierea hotelului, dar și în toată stațiunea există destule supermarketuri cu prețuri rezonabile, de unde noi cumpăram apă și bere (0,71 euro sticla de apă plată de 2 litri sau 0,69 euro cutia de San Miguel de 0,5). Alcoolul și țigările mi s-au părut destul de scumpe.

Sejurul de două săptămâni s-a dovedit o alegere excelentă pentru noi care am vrut și să vizităm cât de mult am putut, dar să ne și odihnim. Am fost în excursia gratuită inclusă în costul biletului, am vizitat capitala Palma pe cont propriu, am vizitat Valldemossa pe cont propriu, am vizitat peșterile de la Porto Cristo (Dragonului și Hams) cu agenția românească, am făcut o excursie superbă la Sa Calobra-Torrent de Pareis-Port de Soller-Soller (în care am mers cu toate mijloacele de transport: autocar, vaporaș, tramvai de epocă și tren de epocă) cu agenție locală, am vizitat Acvariul din Palma, Marineland și Katmandu cu bilete luate de la ghida noastră, o zi la plajă în Santa Ponca. Ce am ratat din ceea ce mi-am propus la plecare: o zi în Ibiza și excursia la Cap Formentor, motive suficiente pentru a reveni pe această insulă minunată.


[fb]
---
Trimis de nicole33 in 01.09.13 02:26:12
Validat / Publicat: 01.09.13 15:48:40
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA. A mai fost în/la: Costa Azahar, Costa Brava, Costa del Sol
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5049 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicole33); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Sol Antillas Barbados - răsărit de soare
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38448 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    danamandache
    [02.09.13 08:11:50]
    »

    Felicitari pt vacanta si astept cu nerabdare impresiile de la Delphin De Luxe in special, dar si de la celelelte doua hoteluri. !

    webmasterX
    [17.02.15 04:33:32]
    »

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    nicole33AUTOR REVIEW
    [17.02.15 23:17:29]
    »

    @webmasterX -

    Poziționarea este corectă. Hotelul dinspre mare este Sol Antillas și imediat în spatele lui este Sol Barbados.

    Mulțumesc.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    danamandache, nicole33
    Alte impresii din această RUBRICĂSol Antillas Barbados [Magalluf]:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.503173828125 sec
    ecranul dvs: 1 x 1