În inima Cantabriei infinite

TIPĂREȘTE

Așa vorbesc reclamele tv: „Cantabria infinită”... O Cantabrie unde noi revenim în fiecare an cel puțin o dată sau de două ori.

Am vrut să avem o ultimă evadare în doi înainte de mărirea familiei. La asta adăugăm faptul că îi făcusem cadou lui R. o noapte la un hotel la alegere dintr-o cărticică anume. Și cadoul ăsta era făcut de un an sau doi, nici nu-mi mai aduc aminte. Cert e că expira exact în weekendul ăla, adică atunci când ne-am găsit noi să-l valorificăm. Mai bine zis, ne-am dus tocmai fiindcă expira!! Am ales o casă rurală, cum i se spune aici unei pensiuni, la munte în Cantabria noastră dragă. Adică să nu fie nici prea departe de casă, că pentru un weekend doar nu merită o deplasare mai lungă. Iar aici, pe autostradă, în cel mult două ore ajungem.

Nu ne-a fost greu să alegem, pozele și descrierea de pe net ne-au plăcut din start, condițiile la fel, așa că am purces la drum, pentru prima dată fără un traseu personal făcut în detaliu, ci urmând doar sfaturile socrilor mei: mergeți și vedeți Bárcena Mayor (Cantabria) și Orbaneja del Castillo (Burgos), două sate superbe pitite în natura generoasă a zonei, plus pădurea de sequoia din Cabezón de la Sal, la care s-a adăugat propunerea lui R. de a vedea locul de unde izvorăște râul Ebro (Fontibre), unul din râurile mari ale Spaniei.

Sierra de Ibio este numele satului de numai o sută cincizeci de locuitori, care ține de municipiul Mazcuerras și care este documentat de prin 1350... Ei bine, am tras la hanul cu același nume, adică Posada de Sierra de Ibio, o casă veche, de piatră, construită în sec. XVII, și frumos restaurată. Am crezut că gps-ul s-a rătăcit când am intrat pe străduțele alea mici, asfaltate, dar înconjurate de pășuni unde vaci și cai pășteau într-o liniște aproape ireală.

Pensiunea ne-a plăcut de cum am văzut-o. Am lăsat mașina în micuța parcare de pe un lateral al ei, în care se mai aflau încă două-trei mașini, și am intrat, lungindu-ne gâtul după frumoasa terasă de la intrare. Totul este rustic și frumos decorat, iar familia care gestionează afacerea (soț și soție, plus o a treia persoană la bucătărie și restaurant) este amabilă și atentă la detalii.

Sunt două corpuri, dar nu-mi amintesc dacă cel de-al doilea avea și camere sau doar restaurant în sezon. În casa cea veche și renovată sunt nouă camere duble, fiecare decorată într-un mod diferit. Nu am nimerit una din cele două cu baie cu hidromasaj, dar nu ne-a deranjat, oricum nu cred c-am fi avut timp de sesiune de spa. Chiar dacă nu ne-am dus să facem rute pe munte, nici în cameră nu urma să stăm mai mult decât strictul necesar.

Camera... ca toată pensiunea: o combinație reușită de piatră și lemn. O ferestruică mică, un ochi de geam, prin care dacă te aplecai se vedea o pășune. Și o alta pe tavan, spre cerul pe care am încercat să vedem stele seara, din pat. Evident, a trebuit să ne punem ochelarii;). Camera noastră era portocalie, probabil e unul din puținele lucruri pe care mi le-aș aduce aminte fără poze.

Seara am mâncat acolo, în restaurantul micuț de la parter. Supa de cocido am ales-o amândoi fără să stăm pe gânduri, ca să ne încălzim un pic; adică zeama în care se fierbe năutul cu legume, cârnați, maț, etc., se strecoară, i se adaugă fidea multă și gata. Mi-a fost mie mai greu să mă obișnuiesc cu supele lor cu fidea la început (comparând cu ciorbele noastre, ale lor pot părea... cam fade), dar sunt gustoase, să știți. Pentru că s-au fiert chestii... cu fundament, cum zic ei, în zeama respectivă. Care chestii se servesc câteodată ca felul doi. Nu a fost cazul nostru, după cum văd în poze: eu am poftit la crochete cu cartofi prăjiți, iar R. a mâncat mușchi de porc cu salată. Tortul de brânză a încheiat o cină simplă și gustoasă.

Tot acolo am luat și micul dejun a doua zi. Ne-au servit la masă, adică nu era bufet, și am mâncat cam ce am mânca și acasă: pâine prăjită cu ulei, unt sau dulceață, brioșe (există o variantă a acestora – aici numite magdalenas -, sobaos, și în zonă este o fabrică renumită de sobaos, deci sunt la ele acasă), cafea și suc natural de portocale. Mai mult decât suficient.

Pensiunea are o zonă verde cu loc de grătar și ceva leagăne și loc de joacă pentru micuți. Noi am stat un pic pe-o bancă minunându-ne de mașinăria care tundea iarba, ca un aspirator de-ăla de merge singur;). Am avut și vreme frumoasă, deși era sfârșit de iarnă. O plimbare prin împrejurimi este relaxantă tare. M-am simțit ca-ntr-un sat de munte de la noi. Verde, mult verde, vaci și cai slobozi, și aer curat.

Ca și activități, în cazul în care ajungeți în zonă, puteți face diverse rute și vizita o mulțime de locuri. Parcul natural Saja, unde se află Sierra de Ibio, oferă multiple posibilități. Aveți munte și mare la un loc. Noi am cam văzut tot ce este de văzut în frumosul județ spaniol, care este și comunitate autonomă în același timp, adică cea mai mare diviziune administrativă spaniolă (capitala Santander, unde mergem de multe ori la mare, Comillas, Santillana, Suances, Peștera Altamira, Parcul zoo Cabarceno, etc.), drept pentru care acum încercăm să cunoaștem Cantabria mai... profundă.

Nu este o cazare scumpă, noi am plătit în jur de șaptezeci de euro, dar prețul a inclus și cina de sâmbătă seara și micul dejun de duminică.

Recomand zona și pensiunea din toată inima.

www.posadasierradeibio.com

Barrio Sierra de Ibio, 30,39509 Mazcuerras España

---

VIZUALIZĂRI: 579 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI