În două din bazarele Istanbulului

TIPĂREȘTE

Dacă vizita la Moscheia Sultanahmet sau la Sfânta Sofia pot fi amânate pentru o altă plimbare prin Istanbul, greu convingi un turist obișnuit să nu intre măcar o dată pe zi în bazarele turcești Kapali Çarşı și Misir Çarşişi. Și sincer, nu poți acuza pe nimeni că o astfel de vizită n-ar ține în principal de turismul istoric și cultural deși alte străluciri iau ochii acum acolo, cum altfel dacă nu aici unde cândva era punctul terminus al drumului mătăsii, de aici mărfurile rare și dorite împrăștiindu-se prin toată Europa. Cam așa a fost și în vizita mea din vara aceasta, bazarul cu farmecul lui încă mistic era cuprins în programul agenției o dată dar l-am vizitat de două ori la cererea grupului, alții au fost singuri chiar de mai multe ori căci există ceva ce strălucește puternic acolo, chiar dacă vine din adâncurile întunecate ale munților.

Kapalı Çarşı este primul bazar turcesc în care am intrat. Dar este greu să treci o singură dată prin bazar și să reușești să te ții de grup. Unii se opresc la standurile cu lucruri mai mult sau mai puțin tradiționale turcești, alții la cele cu alimente, la ceramica de Iznik mai mult sau mai puțin reușită dar cei mai mulți la strălucitoarele cutiuțe cu obiecte de aur. Cu alte cuvinte, un loc pentru toate gusturile, pentru toate buzunarele, un loc de unde dacă ești la prima vizită, te cam dezmeticești după ce marfa e în sacoșa proprie și banii tăi în teșchereaua turcilor. Și aveam să mă conving că așa este, din fericire nu pe pielea mea căci nu am dorit să fac decât mici și nevinovate cumpărături.

Am intrat în Marele Bazar pe la poarta Beyazid şı prima chestie, controlul de securitate, l-am trecut cu bine, nu aveam obiecte metalice așa că n-a bâzâit nimic. Acum la puhoiul care intra la ora aceea, nu știu cât de corect era controlul, îmi închipui că erau destui care să aibă și ceva obiecte țiuitoare. Am dat un mic tur, nu pe toate străduțele că sunt multe, ne-am oprit pe ici colo, la haine, suveniruri și aur, unii dintre noi mai aveau totuși ochi și pentru partea de sus a clădirii care păstrează încă urmele ultimei renovări din sec. XX. Oricum, aveam să aflu că Marele Bazar necesită o nouă și serioasă consolidare căci s-a furat mult din structura de plumb a acoperișului iar spațiile au fost modificate în ultimii ani fără nici un control. Se zice că un cutremur mare dacă s-ar produce în timpul orelor de program, ar putea fi un dezastru nu doar legat de marfa ce ar cădea peste turiști. Marele Bazar așa cum este azi păstrează 90% împărțirea veche din sec. XIX. Marele Bazar de azi are punctul central, nucleul în Inner Bedesten, inițial piața vânzătorilor de pânză, ce corespunde primului bazar din sec. XV. Aproape de el este și al doilea bedesten, Sandal dar și una din porțile principale, Nuruosmaniye, adică “lumina sfântă” sau după alții, lumina otomanilor, loc de unde începe străduța Kalpakçilar, strada vânzătorilor de blănuri, azi cu foarte multe magazine de bijutierii de aur, de aceea și strada cea mai luminată. În total se zice că aici sunt 61 de străzi, aproximativ 4000 de magazine, 4 fântâni vechi de marmură, mai multe hanuri, mici moschei și locuri mici speciale pentru rugăciune. Există un oficiu poștal, telefoane publice dar și un post de poliție și desigur case de schimb valutar. De la Inner Bedesten pleacă două străzi perpendiculare principalele care au la capete cele patru porți mari către cele patru puncte cardinale iar din aceste străzi dă un întreg păienjeniș de alte străduțe mici.

Ca un sfat pentru cei ce nu ați fost, mai ales dacă sunteți în grup, înarmați-vă cu o hartă și stabiliți un punct de întâlnire la una din porțile principale, pentru cazul în care vă pierdeți unii de alții. Cândva se spune că negustorii erau obligați să-și deschidă magazinele grupați pe bresle, astăzi sunt mai amestecați, așa că alături de aur găsiți și magazin de dulciuri sau suveniruri. Înainte de excursie, am citit că turcii care vând aici nu “se înjosesc” să-și prepare singuri nelipsitul ceai sau să mănânce pachet adus de acasă, pe un colț de raft cumva ci sunt vânzătorii de ceai care-l aduc gata preparat iar pentru prânz merg la unul din hanuri, restaurantele moderne de azi. Acesta este un obicei mai nou din sec. XVIII, cei dinainte își aduceau prânzul în vase speciale, sefer-tas/ castronul de călătorie, cumpărau doar ceai sau cafea caldă pentru că nu aveau voie să facă foc în interiorul bazarului. Se spune că obiceiul acesta este un fel de respect între bresle și dă astfel posibilitatea cât mai multor oameni să câștige o pâine. Cu mâncarea nu știu dacă e adevărat dar cu ceaiul am avut timp să observ că așa este.

Nu am umblat prea mult singură prin bazar tocmai pentru a nu mă pierde de grup, majoritatea rămăsese să negocieze aur (am asistat un timp, negustorul știa românește, a convins cumva pentru aur de 14 k la un preț ce părea bun, nu la fel și după ce persoana s-a dezmeticit în drum spre hotel!). Pentru mine a fost distractiv și comentariul negustorului de aur când cineva a vrut să cumpere o semilună drept pandantiv și acesta i-a prins-o clientei alături de crucea de la gât. Dar marfa se vinde, clientul e fericit că a scăpat de bani, e aurit pe dinafară și smolit la cele sfinte! Am ajuns singură până la magazinul de covoare Şişco Osman unde n-am intrat deși eram tentată. Vă recomand să ajungeți aici doar pentru a admira covoarele și kilimurile expuse, lucrate după modele tradiționale cu flori, ochi, dragoni, cârlige contra pericolelor, covoarele fertilității, chiar cele care au o cruce protectoare pe care încă nu mi-o explic, de fapt cu motive care arată clar rangul în societate al proprietarului, credința religioasă sau are din țesătură amulete cu diverse protecții, cu alte cuvinte aceste covoare au un bogat limbaj pe care un neștiutor ca mine nu-l pricepe. Am primit un mic pliant și invitația politicoasă să intru să privesc de aproape în timp ce beau un ceai. Altă dată cu plăcere voi savura aici un ceai de rodie - la mine în nici un caz pentru fertilitate ????! Atât cât am văzut de afară mi-a lăsat dorința de a reveni cândva aici și a admira covoarele vechi lucrate manual căci de cumpărat nu se pune problema, o dată din cauza banilor dar cel mai important, în Turcia încă există legea din sec. XIX care interzice scoaterea din țară a covoarelor vechi, tradiționale, lucrate manual. Se spune că pentru a trece vama cu un astfel de obiect trebuiesc aprobări speciale altfel vameșii îl confiscă. Probabil așa este. Un alt magazin care pe mine cel puțin m-a fascinat este cel al costumelor tradiționale anatoliene, din păcate am uitat să-i notez numele de pe firmă iar poza nu a ieșit bine. Dar mi-a amintit de vizita mea la Nea Karvali în Grecia și de câte lucruri am învățat acolo.

Marele Bazar cum îi zicem noi are într-adevăr o mulțime de magazinașe mici unde sunt de admirat bijuterii de aur sau argint, blănuri și obiecte de piele, ceramică cu modele vechi tradiționale, pietre prețioase sau falsuri, țesături mai mult sau mai puțin originale care pot fi achiziționate la prețuri mai mici din Oborul nostru bucureștean, chiar magazine care vând doar oglinzi. Pentru antichități vă recomand să cereți un bon de casă pentru a convinge un vameș mai încăpățânat că obiectul e doar o copie ordinară, așa am fost sfătuiți. Găsiți multe obiecte ce se vor tradiționale dar și multe standuri care vând dulciuri, cafea, ceai de toate felurile și aromele, pentru toate gusturile și suferințele. Am cumpărat câteva obiecte pentru cadouri sau chiar pentru mine, nu am urmărit ceva anume, știam că la prima vizită e bine doar să privești. Aveam să mă conving de veridicitatea acestui sfat privind pe cei din grup care au făcut ceva cumpărături atrași de primul efect vizual, apoi s-au mai dezmeticit. Cu alte cuvinte, a face cumpărături serioase în Marele Bazar înseamnă să nu te grăbești deloc.

Am ieșit din bazar pe la poarta Nuruosmaniye unde ne-au întâmpinat cei care vindeau obiecte de piele, vorbitori de română stâlcită foarte insistenți. Paza militarizată și o tanchetă supravegheau populația de la umbra unui pom.

Știți că în 1453 sultanul Mehmet sau Mahomed al II-lea Fatih (Cuceritorul) a ocupat Constantinopol, cetatea creștină. După cele trei zile de jaf la care soldații otomani aveau dreptul legal în cetățile ocupate cu forța, statul își impune legile lui. Sultanul începe atunci construcția unui nou palat imperial, declară biserica Sf. Sofia moscheie imperială și demarează un amplu proces de refacere a drumurilor și comerțului. Era necesară și piața textilelor astfel că acesta este gata în 1461 și numită Cevahir Bedesten, azi Inner Bedesten sau Iç Bedesten, adică piața de interior, nume corect pentru că ea a rămas în centru. Sunt voci care spun că acest bedesten, cum se numește centrul bazarului, prima piață turcească practic, a existat încă de pe vremea bizantinilor, otomanii au reconstruit pe fundațiile ei ori au extins construcțiile existente. La scurt timp același sultan dorește deschiderea unei piețe speciale, Sandal Bedestan, numele fiind dat de țesăturile fine dintr-un fir special de Bursa și care avea culoarea lemnului de santal. Lângă acest loc era și piața de sclavi, Esir Pazari, activă până în 1846. Treptat cele două clădiri au fost înconjurate de micile magazine așa că au ajuns în mijloc, în jur construindu-se o mulțime de prăvălii, depozite, hanuri, locuri de rugăciune și de luat masa, școli pentru copii. Piața ca atare a cunoscut cea mai mare extindere și înflorire în vremea lui Suleiman Magnificul când micile magazine s-au înmulțit și chiar au apărut străduțele de azi. Apoi toată această aglomerare mai mult sau mai puțin ordonată de magazine a fost acoperită cu tablă de plumb, considerată cea mai bună cândva și pentru siguranță pe timpul nopții zona s-a închis cu mai multe porți.

Marele Bazar a fost renovat sau chiar reconstruit parțial de mai multe ori, după cele 11 incendii mari de-al lungul istoriei sale dar și după unele cutremure serioase. Aspectul de azi se datorează renovării de la jumătatea sec. XX. Se spune că este prevăzută o nouă renovare care să-i redea un aspect mai aproape de secolele de început dar și o restrângere a teritoriului prin construcția unor hoteluri în zona străzilor neacoperite, urâte într-adevăr, acolo unde existau locurile pentru animale, școli și hamamuri pentru meseriașii și negustorii mai săraci.

Marele Bazar este deschis de la 8.30 la 19 vara și iarna până la 18.30, închis sărbătorile religioase și duminica, timp în care aici este o armată de paznici bine înarmați. Are site propriu care momentan este în reconstrucție. În anul 2014 a fost clasat drept cel mai vizitat obiectiv din lume înregistrând 91 milioane de turiști. Se spune că aici nu se fură. Chestia e valabilă pentru negustori între ei deși dacă privești și pe alături de strălucitorul aur descoperi la multe magazine sisteme de protecție metalice, mai vechi sau foarte moderne. Legenda spune că singurul mare furt în bazar a fost în anul 1591 când un vânzător persan de mosc a furat o mare sumă de bani în monede de aur. Atunci bazarul a fost închis două săptămâni până s-a descoperit hoțul, slujbașii sultanului au folosit cele mai crunte torturi pentru a descoperi făptașul iar acesta a fost condamnat la moarte, după lege trebuia torturat public, tot sultanul a schimbat obiceiul hotărând moartea mai rapidă prin spânzurătoare. În ceea ce privește bunurile proprii, e bine să aveți grijă de ele, mai ales în afara zonei acoperite unde mișună o categorie aparte de indo-europeni insistenți, nu foarte apreciați nici de localnicii care mai iubesc vechile tradiții.

Despre cât de ieftine sunt lucrurile din bazar, despre cum cumpără cei care fac frecvent acest gen de turism, despre arta negocierii, aveam să primesc informații de la acea persoană din grupul nostru care a profitat de prețul mic al excursiei și a venit cu alte scopuri dar nici cum nu a dat prin Marele Bazar deși a plecat cu două valize imense, așa cum vă spuneam în articolul “Et in Istanbul ego! ” N-am cumpărat lucruri serioase deci n-am avut cum să negociez și sincer, nici nu aveam timp să mă distrez doar cu această artă.

Conform unor informații din presa românească și întrebărilor puse la Istanbul, se pare că bazarul va fi consolidat, o lucrare ce se estimează de arhitecții locali să dureze minim 10 ani (la câte lucrări sunt începute în Istanbul, nu trebuie să cunoști orașul ca să-ți dai seama că e greu de respectat termenul). Se pare că dealul pe care este construit Marele Bazar o ia ușor la vale spre Cornul de Aur, de aceea lucrările vor fi ample, cu introducerea unor căi de scurgere a apei pluviale, îndreptarea coloanelor ce se cam înclină, refacerea acoperișului. Tot odată se are în vedere și păstrarea unui aspect de autentic, de vechi, pentru atragerea turiștilor străini. Probabil că după renovarea care-i va lua din spațiu și farmec, nu va mai fi primul bazar al lumii actuale, va rămâne doar amintirea celui de al doilea bazar autentic ca vârstă, după cel din Iran.

Mai multe informații despre Marele Bazar din Istanbul găsiți pe Wikipedia, pagina în lb. engleză și chiar merită să o citiți măcar pentru a afla că mahala ori sufertaș sunt cuvinte turcești.

Misir Çarsisi, Bazarul Egiptean sau “al egiptenilor” numit așa pentru că a fost ridicat cu banii din impozitele încasate de otomani la Cairo pentru mărfurile ce luau drumul Istanbulului, în anul 1683, odată cu Yeni Camii și ca parte a acesteia pentru a se obține fondurile necesare întreținerii și “supei săracilor”. Inițial s-a numit Valide Çarçi sau Bazarul Sultanei Mamă uneorı bazarul nou Bazarul n-a fost al vânzătorilor egipteni, doar marfa era și egipteană, negustorii au fost inițial venețienii ce aveau casele aproape, apoi evreii căci și ei aveau cartierul tot pe aici. Din sec. XIX venețienii au fost înlocuiți de armeni, greci și turci. Are forma literei L, ceea ce a fost la vremea respectivă o noutate în arhitectura piețelor turcești și are mai multe intrări, patru mai largi și câteva mai mici. Este un loc cumva miraculos prin mirosurile deosebite dar și multele culori ale semințelor, ierburilor și fructelor uscate și confiate, halva, halviță, baclava, cafea, mirodenii aduse din toată lumea. Baclavaua și rahatul turcesc/lokum sau turkish delight - din acesta am luat și eu câteva sortimente, vrac și pe gustate până era să am probleme cu glicemia dar pe cel cu rodie sau fistic îl recomand înghițind în sec și acum! Vrac pentru că este cea mai sigură formă, cutiile frumoase de obicei sunt parțial goale iar marfa poate fi mai veche. Semințele sau ierburile ale căror uleiuri eterice se pierd repede la lumină și căldură sunt ambalate în flacoane de sticlă sau, mai modern dar mai puțin bun, în plastic pentru că e mai ieftin.

Aici încă găsiți “afrodisiacul sultanilor”, o pastă făcută din cam 40 de semințe ale căror nume nu le veți identifica în caz că sunteți alergic la plante, amestecate cu miere dar găsiți și alte “medicamente” mai mult sau mai puțin bune, unele având urme de substanțe active pentru a face clientul să revină, altele doar praf de cărămidă, vopsea de haine, acid boric sau eu mai știu ce alte chimicale toxice, de altfel nimic nou față de reclamele de la tv din țara noastră, în cel mai fericit caz cu efecte placebo sau apă plată, în cel mai dramatic vă poate spune cumva medicul de la 112.

Aici în Bazarul Mirodeniilor a fost singurul loc din oraș unde de-a lungul secolelor s-au vândut condimente rare sau tratamente din plante, animale și minerale specifice în medicina holistică și legendele sau scrierile vechi povestesc că era locul unde puteai da peste membri ai familiei sultanului în funcție veniți personal din varii motive. Ceva ani după deschidere aici au apărut și magazinele cu mâncare tradițională, locuri care au atras nume celebre ale literaturii, muzicii și politicii europene. Azi sunt doar câteva magazine cu suplimente de plante, condimente și ceaiuri, restul sunt măcelării, magazine de ceasuri, haine, piele, ibrice de aramă bătută, vase, haine, bijuterii bune sau falsuri, ceasuri, multe altele.

Vizita în cele două bazaruri - sunt destul de apropiate - este absolut obligatorie pentru a înțelege cultura turcă, chiar dacă acum cumpărătorii sunt cam 99% turiștii europeni și asiatici, localnicii au locurile lor pe străduțele adiacente, mai ieftine și cu negustorii cunoscuți. Labirintul acesta magic dintr-un mare bazar turcesc, plus modul absolut fantastic la prima impresie al vânzătorilor, este năucitor prin diversitatea mărfurilor de orice proveniență, prin magia jocului de culori, al mirosurilor și al gusturilor care sigur te amețesc, prin schimbul de replici poate chiar în limba ta nativă și duci involuntar mâna la locul secret unde ai lirele, euro sau cardul (în multe magazine aici se poate plăti cu card). Eu m-am rezumat la lokum de cam 5 feluri dacă-mi amintesc bine (un turc bătrân trăitor în România spunea că noi nu știm să vorbim, rahat este cel din vidanjă), la ceai am rezistat eroic de a cumpăra pentru că bem rar, în schimb ceșcuțele gustate acolo au avut un conținut fantastic (aveți grijă că se oferă foarte fierbinte și pentru a vă ține pe loc în magazin).

Am plătit în euro, am primit bon fiscal și un alt bon cu paritatea care era aceeași de la casa de schimb valutar, bună pentru noi în ziua respectivă. Dacă sunteți bolnavi după cumpărături dar nu aveți bani de aruncat, vă recomand un calmant înainte de o vizită aici! Dacă sunteți mai puțin largi la pungă și nu agreați așa mult shopping spree, tot un calmant vă recomand, luat obligatoriu cu ½ oră înainte de vizită dar nu pot să vă garantez efectul lui 100%!!

Webmaster, te rog dacă se poate youtube / Kapalicași /Grand Bazar Mulțumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 31771 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI