ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.10.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: jud. Ilfov
ÎNSCRIS: 11.06.14
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2017
DURATA: 3 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 14 MIN

În două din bazarele Istanbulului

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Dacă vizita la Moscheia Sultanahmet sau la Sfânta Sofia pot fi amânate pentru o altă plimbare prin Istanbul, greu convingi un turist obișnuit să nu intre măcar o dată pe zi în bazarele turcești Kapali Çarşı și Misir Çarşişi. Și sincer, nu poți acuza pe nimeni că o astfel de vizită n-ar ține în principal de turismul istoric și cultural deși alte străluciri iau ochii acum acolo, cum altfel dacă nu aici unde cândva era punctul terminus al drumului mătăsii, de aici mărfurile rare și dorite împrăștiindu-se prin toată Europa. Cam așa a fost și în vizita mea din vara aceasta, bazarul cu farmecul lui încă mistic era cuprins în programul agenției o dată dar l-am vizitat de două ori la cererea grupului, alții au fost singuri chiar de mai multe ori căci există ceva ce strălucește puternic acolo, chiar dacă vine din adâncurile întunecate ale munților.

Kapalı Çarşı este primul bazar turcesc în care am intrat. Dar este greu să treci o singură dată prin bazar și să reușești să te ții de grup. Unii se opresc la standurile cu lucruri mai mult sau mai puțin tradiționale turcești, alții la cele cu alimente, la ceramica de Iznik mai mult sau mai puțin reușită dar cei mai mulți la strălucitoarele cutiuțe cu obiecte de aur. Cu alte cuvinte, un loc pentru toate gusturile, pentru toate buzunarele, un loc de unde dacă ești la prima vizită, te cam dezmeticești după ce marfa e în sacoșa proprie și banii tăi în teșchereaua turcilor. Și aveam să mă conving că așa este, din fericire nu pe pielea mea căci nu am dorit să fac decât mici și nevinovate cumpărături.

Am intrat în Marele Bazar pe la poarta Beyazid şı prima chestie, controlul de securitate, l-am trecut cu bine, nu aveam obiecte metalice așa că n-a bâzâit nimic. Acum la puhoiul care intra la ora aceea, nu știu cât de corect era controlul, îmi închipui că erau destui care să aibă și ceva obiecte țiuitoare. Am dat un mic tur, nu pe toate străduțele că sunt multe, ne-am oprit pe ici colo, la haine, suveniruri și aur, unii dintre noi mai aveau totuși ochi și pentru partea de sus a clădirii care păstrează încă urmele ultimei renovări din sec. XX. Oricum, aveam să aflu că Marele Bazar necesită o nouă și serioasă consolidare căci s-a furat mult din structura de plumb a acoperișului iar spațiile au fost modificate în ultimii ani fără nici un control. Se zice că un cutremur mare dacă s-ar produce în timpul orelor de program, ar putea fi un dezastru nu doar legat de marfa ce ar cădea peste turiști. Marele Bazar așa cum este azi păstrează 90% împărțirea veche din sec. XIX. Marele Bazar de azi are punctul central, nucleul în Inner Bedesten, inițial piața vânzătorilor de pânză, ce corespunde primului bazar din sec. XV. Aproape de el este și al doilea bedesten, Sandal dar și una din porțile principale, Nuruosmaniye, adică “lumina sfântă” sau după alții, lumina otomanilor, loc de unde începe străduța Kalpakçilar, strada vânzătorilor de blănuri, azi cu foarte multe magazine de bijutierii de aur, de aceea și strada cea mai luminată. În total se zice că aici sunt 61 de străzi, aproximativ 4000 de magazine, 4 fântâni vechi de marmură, mai multe hanuri, mici moschei și locuri mici speciale pentru rugăciune. Există un oficiu poștal, telefoane publice dar și un post de poliție și desigur case de schimb valutar. De la Inner Bedesten pleacă două străzi perpendiculare principalele care au la capete cele patru porți mari către cele patru puncte cardinale iar din aceste străzi dă un întreg păienjeniș de alte străduțe mici.

Ca un sfat pentru cei ce nu ați fost, mai ales dacă sunteți în grup, înarmați-vă cu o hartă și stabiliți un punct de întâlnire la una din porțile principale, pentru cazul în care vă pierdeți unii de alții. Cândva se spune că negustorii erau obligați să-și deschidă magazinele grupați pe bresle, astăzi sunt mai amestecați, așa că alături de aur găsiți și magazin de dulciuri sau suveniruri. Înainte de excursie, am citit că turcii care vând aici nu “se înjosesc” să-și prepare singuri nelipsitul ceai sau să mănânce pachet adus de acasă, pe un colț de raft cumva ci sunt vânzătorii de ceai care-l aduc gata preparat iar pentru prânz merg la unul din hanuri, restaurantele moderne de azi. Acesta este un obicei mai nou din sec. XVIII, cei dinainte își aduceau prânzul în vase speciale, sefer-tas/ castronul de călătorie, cumpărau doar ceai sau cafea caldă pentru că nu aveau voie să facă foc în interiorul bazarului. Se spune că obiceiul acesta este un fel de respect între bresle și dă astfel posibilitatea cât mai multor oameni să câștige o pâine. Cu mâncarea nu știu dacă e adevărat dar cu ceaiul am avut timp să observ că așa este.

Nu am umblat prea mult singură prin bazar tocmai pentru a nu mă pierde de grup, majoritatea rămăsese să negocieze aur (am asistat un timp, negustorul știa românește, a convins cumva pentru aur de 14 k la un preț ce părea bun, nu la fel și după ce persoana s-a dezmeticit în drum spre hotel!). Pentru mine a fost distractiv și comentariul negustorului de aur când cineva a vrut să cumpere o semilună drept pandantiv și acesta i-a prins-o clientei alături de crucea de la gât. Dar marfa se vinde, clientul e fericit că a scăpat de bani, e aurit pe dinafară și smolit la cele sfinte! Am ajuns singură până la magazinul de covoare Şişco Osman unde n-am intrat deși eram tentată. Vă recomand să ajungeți aici doar pentru a admira covoarele și kilimurile expuse, lucrate după modele tradiționale cu flori, ochi, dragoni, cârlige contra pericolelor, covoarele fertilității, chiar cele care au o cruce protectoare pe care încă nu mi-o explic, de fapt cu motive care arată clar rangul în societate al proprietarului, credința religioasă sau are din țesătură amulete cu diverse protecții, cu alte cuvinte aceste covoare au un bogat limbaj pe care un neștiutor ca mine nu-l pricepe. Am primit un mic pliant și invitația politicoasă să intru să privesc de aproape în timp ce beau un ceai. Altă dată cu plăcere voi savura aici un ceai de rodie - la mine în nici un caz pentru fertilitate ????! Atât cât am văzut de afară mi-a lăsat dorința de a reveni cândva aici și a admira covoarele vechi lucrate manual căci de cumpărat nu se pune problema, o dată din cauza banilor dar cel mai important, în Turcia încă există legea din sec. XIX care interzice scoaterea din țară a covoarelor vechi, tradiționale, lucrate manual. Se spune că pentru a trece vama cu un astfel de obiect trebuiesc aprobări speciale altfel vameșii îl confiscă. Probabil așa este. Un alt magazin care pe mine cel puțin m-a fascinat este cel al costumelor tradiționale anatoliene, din păcate am uitat să-i notez numele de pe firmă iar poza nu a ieșit bine. Dar mi-a amintit de vizita mea la Nea Karvali în Grecia și de câte lucruri am învățat acolo.

Marele Bazar cum îi zicem noi are într-adevăr o mulțime de magazinașe mici unde sunt de admirat bijuterii de aur sau argint, blănuri și obiecte de piele, ceramică cu modele vechi tradiționale, pietre prețioase sau falsuri, țesături mai mult sau mai puțin originale care pot fi achiziționate la prețuri mai mici din Oborul nostru bucureștean, chiar magazine care vând doar oglinzi. Pentru antichități vă recomand să cereți un bon de casă pentru a convinge un vameș mai încăpățânat că obiectul e doar o copie ordinară, așa am fost sfătuiți. Găsiți multe obiecte ce se vor tradiționale dar și multe standuri care vând dulciuri, cafea, ceai de toate felurile și aromele, pentru toate gusturile și suferințele. Am cumpărat câteva obiecte pentru cadouri sau chiar pentru mine, nu am urmărit ceva anume, știam că la prima vizită e bine doar să privești. Aveam să mă conving de veridicitatea acestui sfat privind pe cei din grup care au făcut ceva cumpărături atrași de primul efect vizual, apoi s-au mai dezmeticit. Cu alte cuvinte, a face cumpărături serioase în Marele Bazar înseamnă să nu te grăbești deloc.

Am ieșit din bazar pe la poarta Nuruosmaniye unde ne-au întâmpinat cei care vindeau obiecte de piele, vorbitori de română stâlcită foarte insistenți. Paza militarizată și o tanchetă supravegheau populația de la umbra unui pom.

Știți că în 1453 sultanul Mehmet sau Mahomed al II-lea Fatih (Cuceritorul) a ocupat Constantinopol, cetatea creștină. După cele trei zile de jaf la care soldații otomani aveau dreptul legal în cetățile ocupate cu forța, statul își impune legile lui. Sultanul începe atunci construcția unui nou palat imperial, declară biserica Sf. Sofia moscheie imperială și demarează un amplu proces de refacere a drumurilor și comerțului. Era necesară și piața textilelor astfel că acesta este gata în 1461 și numită Cevahir Bedesten, azi Inner Bedesten sau Iç Bedesten, adică piața de interior, nume corect pentru că ea a rămas în centru. Sunt voci care spun că acest bedesten, cum se numește centrul bazarului, prima piață turcească practic, a existat încă de pe vremea bizantinilor, otomanii au reconstruit pe fundațiile ei ori au extins construcțiile existente. La scurt timp același sultan dorește deschiderea unei piețe speciale, Sandal Bedestan, numele fiind dat de țesăturile fine dintr-un fir special de Bursa și care avea culoarea lemnului de santal. Lângă acest loc era și piața de sclavi, Esir Pazari, activă până în 1846. Treptat cele două clădiri au fost înconjurate de micile magazine așa că au ajuns în mijloc, în jur construindu-se o mulțime de prăvălii, depozite, hanuri, locuri de rugăciune și de luat masa, școli pentru copii. Piața ca atare a cunoscut cea mai mare extindere și înflorire în vremea lui Suleiman Magnificul când micile magazine s-au înmulțit și chiar au apărut străduțele de azi. Apoi toată această aglomerare mai mult sau mai puțin ordonată de magazine a fost acoperită cu tablă de plumb, considerată cea mai bună cândva și pentru siguranță pe timpul nopții zona s-a închis cu mai multe porți.

Marele Bazar a fost renovat sau chiar reconstruit parțial de mai multe ori, după cele 11 incendii mari de-al lungul istoriei sale dar și după unele cutremure serioase. Aspectul de azi se datorează renovării de la jumătatea sec. XX. Se spune că este prevăzută o nouă renovare care să-i redea un aspect mai aproape de secolele de început dar și o restrângere a teritoriului prin construcția unor hoteluri în zona străzilor neacoperite, urâte într-adevăr, acolo unde existau locurile pentru animale, școli și hamamuri pentru meseriașii și negustorii mai săraci.

Marele Bazar este deschis de la 8.30 la 19 vara și iarna până la 18.30, închis sărbătorile religioase și duminica, timp în care aici este o armată de paznici bine înarmați. Are site propriu care momentan este în reconstrucție. În anul 2014 a fost clasat drept cel mai vizitat obiectiv din lume înregistrând 91 milioane de turiști. Se spune că aici nu se fură. Chestia e valabilă pentru negustori între ei deși dacă privești și pe alături de strălucitorul aur descoperi la multe magazine sisteme de protecție metalice, mai vechi sau foarte moderne. Legenda spune că singurul mare furt în bazar a fost în anul 1591 când un vânzător persan de mosc a furat o mare sumă de bani în monede de aur. Atunci bazarul a fost închis două săptămâni până s-a descoperit hoțul, slujbașii sultanului au folosit cele mai crunte torturi pentru a descoperi făptașul iar acesta a fost condamnat la moarte, după lege trebuia torturat public, tot sultanul a schimbat obiceiul hotărând moartea mai rapidă prin spânzurătoare. În ceea ce privește bunurile proprii, e bine să aveți grijă de ele, mai ales în afara zonei acoperite unde mișună o categorie aparte de indo-europeni insistenți, nu foarte apreciați nici de localnicii care mai iubesc vechile tradiții.

Despre cât de ieftine sunt lucrurile din bazar, despre cum cumpără cei care fac frecvent acest gen de turism, despre arta negocierii, aveam să primesc informații de la acea persoană din grupul nostru care a profitat de prețul mic al excursiei și a venit cu alte scopuri dar nici cum nu a dat prin Marele Bazar deși a plecat cu două valize imense, așa cum vă spuneam în articolul “Et in Istanbul ego! ” N-am cumpărat lucruri serioase deci n-am avut cum să negociez și sincer, nici nu aveam timp să mă distrez doar cu această artă.

Conform unor informații din presa românească și întrebărilor puse la Istanbul, se pare că bazarul va fi consolidat, o lucrare ce se estimează de arhitecții locali să dureze minim 10 ani (la câte lucrări sunt începute în Istanbul, nu trebuie să cunoști orașul ca să-ți dai seama că e greu de respectat termenul). Se pare că dealul pe care este construit Marele Bazar o ia ușor la vale spre Cornul de Aur, de aceea lucrările vor fi ample, cu introducerea unor căi de scurgere a apei pluviale, îndreptarea coloanelor ce se cam înclină, refacerea acoperișului. Tot odată se are în vedere și păstrarea unui aspect de autentic, de vechi, pentru atragerea turiștilor străini. Probabil că după renovarea care-i va lua din spațiu și farmec, nu va mai fi primul bazar al lumii actuale, va rămâne doar amintirea celui de al doilea bazar autentic ca vârstă, după cel din Iran.

Mai multe informații despre Marele Bazar din Istanbul găsiți pe Wikipedia, pagina în lb. engleză și chiar merită să o citiți măcar pentru a afla că mahala ori sufertaș sunt cuvinte turcești.

Misir Çarsisi, Bazarul Egiptean sau “al egiptenilor” numit așa pentru că a fost ridicat cu banii din impozitele încasate de otomani la Cairo pentru mărfurile ce luau drumul Istanbulului, în anul 1683, odată cu Yeni Camii și ca parte a acesteia pentru a se obține fondurile necesare întreținerii și “supei săracilor”. Inițial s-a numit Valide Çarçi sau Bazarul Sultanei Mamă uneorı bazarul nou Bazarul n-a fost al vânzătorilor egipteni, doar marfa era și egipteană, negustorii au fost inițial venețienii ce aveau casele aproape, apoi evreii căci și ei aveau cartierul tot pe aici. Din sec. XIX venețienii au fost înlocuiți de armeni, greci și turci. Are forma literei L, ceea ce a fost la vremea respectivă o noutate în arhitectura piețelor turcești și are mai multe intrări, patru mai largi și câteva mai mici. Este un loc cumva miraculos prin mirosurile deosebite dar și multele culori ale semințelor, ierburilor și fructelor uscate și confiate, halva, halviță, baclava, cafea, mirodenii aduse din toată lumea. Baclavaua și rahatul turcesc/lokum sau turkish delight - din acesta am luat și eu câteva sortimente, vrac și pe gustate până era să am probleme cu glicemia dar pe cel cu rodie sau fistic îl recomand înghițind în sec și acum! Vrac pentru că este cea mai sigură formă, cutiile frumoase de obicei sunt parțial goale iar marfa poate fi mai veche. Semințele sau ierburile ale căror uleiuri eterice se pierd repede la lumină și căldură sunt ambalate în flacoane de sticlă sau, mai modern dar mai puțin bun, în plastic pentru că e mai ieftin.

Aici încă găsiți “afrodisiacul sultanilor”, o pastă făcută din cam 40 de semințe ale căror nume nu le veți identifica în caz că sunteți alergic la plante, amestecate cu miere dar găsiți și alte “medicamente” mai mult sau mai puțin bune, unele având urme de substanțe active pentru a face clientul să revină, altele doar praf de cărămidă, vopsea de haine, acid boric sau eu mai știu ce alte chimicale toxice, de altfel nimic nou față de reclamele de la tv din țara noastră, în cel mai fericit caz cu efecte placebo sau apă plată, în cel mai dramatic vă poate spune cumva medicul de la 112.

Aici în Bazarul Mirodeniilor a fost singurul loc din oraș unde de-a lungul secolelor s-au vândut condimente rare sau tratamente din plante, animale și minerale specifice în medicina holistică și legendele sau scrierile vechi povestesc că era locul unde puteai da peste membri ai familiei sultanului în funcție veniți personal din varii motive. Ceva ani după deschidere aici au apărut și magazinele cu mâncare tradițională, locuri care au atras nume celebre ale literaturii, muzicii și politicii europene. Azi sunt doar câteva magazine cu suplimente de plante, condimente și ceaiuri, restul sunt măcelării, magazine de ceasuri, haine, piele, ibrice de aramă bătută, vase, haine, bijuterii bune sau falsuri, ceasuri, multe altele.

Vizita în cele două bazaruri - sunt destul de apropiate - este absolut obligatorie pentru a înțelege cultura turcă, chiar dacă acum cumpărătorii sunt cam 99% turiștii europeni și asiatici, localnicii au locurile lor pe străduțele adiacente, mai ieftine și cu negustorii cunoscuți. Labirintul acesta magic dintr-un mare bazar turcesc, plus modul absolut fantastic la prima impresie al vânzătorilor, este năucitor prin diversitatea mărfurilor de orice proveniență, prin magia jocului de culori, al mirosurilor și al gusturilor care sigur te amețesc, prin schimbul de replici poate chiar în limba ta nativă și duci involuntar mâna la locul secret unde ai lirele, euro sau cardul (în multe magazine aici se poate plăti cu card). Eu m-am rezumat la lokum de cam 5 feluri dacă-mi amintesc bine (un turc bătrân trăitor în România spunea că noi nu știm să vorbim, rahat este cel din vidanjă), la ceai am rezistat eroic de a cumpăra pentru că bem rar, în schimb ceșcuțele gustate acolo au avut un conținut fantastic (aveți grijă că se oferă foarte fierbinte și pentru a vă ține pe loc în magazin).

Am plătit în euro, am primit bon fiscal și un alt bon cu paritatea care era aceeași de la casa de schimb valutar, bună pentru noi în ziua respectivă. Dacă sunteți bolnavi după cumpărături dar nu aveți bani de aruncat, vă recomand un calmant înainte de o vizită aici! Dacă sunteți mai puțin largi la pungă și nu agreați așa mult shopping spree, tot un calmant vă recomand, luat obligatoriu cu ½ oră înainte de vizită dar nu pot să vă garantez efectul lui 100%!!

Webmaster, te rog dacă se poate youtube / Kapalicași /Grand Bazar Mulțumesc.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de elviramvio in 16.10.17 18:13:33
Validat / Publicat: 16.10.17 22:22:22
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în TURCIA

VIZUALIZĂRI: 31771 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

24 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Strada aurarilor!!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 44300 PMA (din 47 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

24 ecouri scrise, până acum

webmaster45
[16.10.17 22:21:30]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

elviramvioAUTOR REVIEW
[16.10.17 22:28:18]
»

@webmaster45:

Mulțumesc. O seară liniștită!

adrianbogdan
[17.10.17 07:31:35]
»

Elvira, Doamne ce mai alergam dupa fimea prin Olg Bazar, mai si era o aglomeratie acum... nu mai zic cati ani...

Pana la urma m-am indurat de bani si i-am cumparat un costum complect de cadana de culoare roz, iti dai seama un moft platit scump, dar asta este copilul nostru, stapanul nostru.

Anul acesta l-am prins inchis pentru ca am fost in zona lui in ziua de duminica.

Votat cu mare nostalgie.

elviramvioAUTOR REVIEW
[17.10.17 08:10:44]
»

@adrianbogdan:

Păcat că ai fost duminică. Probabil se va închide pentru renovare, poate parțial pe zone, nu se știe. Sper să păstreze după renovare cât mai mult din ce se vede acum. Dar la câte au în renovare acum și cum încasările din turism au scăzut bine, nu văd o finalzare rapidă a lucrărilor.

I s-a potrivit costumul bine cadânei, era și serioasă, așa ca o cadână veritabilă, mi-au placut pozele! Să vă bucurați de reușita ei în viață!

doinafil
[18.10.17 11:55:24]
»

@elviramvio:

Am fost și eu în bazarul din Istambul! Nu știu dacă este doar unul sau mai sunt și altele. Știu, doar, că am intrat printr-un loc și am ieșit prin altul, la vreo două sau trei stații de tramvai distanță față de locul de intrare. Este imens, aglomerat, și plăcerea cu care ne tocmeam era, parcă, șarmul cumpărăturilor. La final fiecare (vânzător și cumpărător), credea că a făcut o „afacere”, însă avantajul era, întotdeauna, al vânzătorului.

Arhitectura bazarului este foarte frumoasă, bolțile acelea, cu nișele ferestrelor practicate pe curbura lor, sunt deosebit de frumoase, mai ales că sunt și pictate pe contur. Dacă am să mai ajung în Istambul, am să iau mai bine seama la ele.

Te felicit pentru articol, am votat cu drag!

Zoazore
[18.10.17 12:32:45]
»

@elviramvio: Bine, fata, in loc sa admiri marfa tu erai cu ochii in tavan? Pai frumos e? Raspuns: DA, e frumos tare p-acolo!

krisstinna
[18.10.17 13:46:10]
»

@elviramvio: Sa știi ca am fost de câteva ori prin cele două frumuseți dar nu am cumpărat niciodată nimic. Prețurile mi s-au părut măricele

Îmi e dor, dar rabd și eu cuminte. Poate, poate...

maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[18.10.17 13:59:36]
»

@krisstinna: nici eu nu tind spre a-mi cheltui banutii in Grand Bazar! Dar in Spice Bazar ai ce lua! Vrac gasesti de toate! De la cafea, condimente, rahat, fructe confiate, bomboane, sugiuk la metru, ceaiuri, la preturi normale!

krisstinna
[18.10.17 14:16:08]
»

@maria55: Da, știu, dar m-am abținut și nici nu sunt fan “îngrășare” sau mirodenii.

Am preferat pantofiorii și rochițele

fugi în pat, odihnește-te!

maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[18.10.17 14:26:45]
»

@krisstinna: ok! Dar acum astept alti mussfiri! Maya si cu Jimbo! Vor sa iesim la o cafea daca se pot lipsi cei de la Spa de mine???????????? Ca eu de ei pot... ????????????

elviramvioAUTOR REVIEW
[18.10.17 18:51:26]
»

@doinafil:

Doina dragă, mi-a plăcut bazarul să mă pimb prin el, din păcate eram cu un grup și nu-mi place să fiu turistul problemă așa că eram mereu cu ochiii spre ceilalți. Dar următorul drum va fi pe altfel și atunci stau cât vreau acolo să mă delectez cu acele standuri cu adevărat interesante, istorice. De cumpărat lucruri serioase de acolo, nu, sunt mai scumpe și chiar făcături, am ochit pentru asta ceva magazinașe mai bune pe străzi.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[18.10.17 18:56:27]
»

@Zoazore:

Păi acolo era sigur lucru autentic turcesc, chiar de era reparat prin sec. XXI! Acum să nu crezi că am stat doar cu ochii pe sus, doar am zis că am luat lecții de citit informațiile de pe kilimuri! Data viitoare merg să aprofundez problema, să știu ce covor comand să-mi aducă acasă ????

Aur însă nu cred că merită luat de acolo, chiar m-am mirat ce naivi sunt oamenii când dau cu ochii de el și cum prețul inițial crește ca în poveste când plătești!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[18.10.17 18:59:51]
»

@krisstinna:

Păi nici eu n-am luat, nici data viitoare nu cred că deschid larg punga acolo, pe străzile din jur sunt magazine cu aceeași marfă și mai mici prețurile. Am luat câteva obiecte ieftine de cadou și ceva dulciuri că mi-au plăcut și la gust și la preț față de cofetărie.

Îți doresc să ajungi cât mai curând! Deja mă gândesc ce articol vesel vei scrie tu ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[18.10.17 19:05:27]
»

@maria55:

Mai înșiri multe bunătăți aici că eu salivez mai ceva ca un boxer?

Când treci prin capital/ism?

maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[18.10.17 19:19:56]
»

@elviramvio: nu asta era intentia mea????! Dar cu aurul ai dreptate! Never din Grand Bazar! Acolo stii cine cumpara cantitati? Familiile cu stare care-si casatoresc fetele! Am participat cu ani in urma la o asemenea achizitie si m-am crucit cu câta lejeritate achizitionau! Am participat si la nunta care a fost in Izmit, dar shoopingu' in Grand Bazar la Istsnbul! Traditia pastrata cu sfintenie...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
msnd
[18.10.17 20:14:30]
»

Undeva, în afara Bazarului Egiptean, cam pe la mijlocul halei, în capătul unui șir de clădiri din fața unui spațiu deschis, era, poate încă mai este, un magazin de cafea. Am fost de două ori acolo (2004,2009) și, de fiecare dată, erau 20 - 30 de persoane la coadă. Dar a fost una din cele mai bune cafele de care am avut parte.

Marele Bazar nu m-a impresionat prea tare. Era o aglomerație imposibilă. În plus, fiica mea nu ș-a găsit o pereche de blugi să-i placă. Toți erau cu „sclipici”.

Dar, mulțumesc mult pentru aducerile aminte.

O seară excelentă!

maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[18.10.17 20:22:06]
»

@msnd: exista acel magazin cu cafea! Mirosul imprastiat pe ceva distanta@ coada este si ea! Dar viteza cu care esti servit m-a uimit chiar daca era coada!

msnd
[18.10.17 20:31:02]
»

@maria55:

Sărut mâna și mulțumesc pentru informație!

Înseamnă că trebuie să planific cât de curând o vizită pe acolo.

De asemenea, doresc o seară excelentă!

maria55 † CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
[18.10.17 20:48:15]
»

@msnd: multumesc mult@

elviramvioAUTOR REVIEW
[18.10.17 21:20:38]
»

@maria55:

Maria, eu doar am asistat o singură dată când cineva din grup a luat aur. Stii cum e cand privesti dezinteresat, fara emoții și cand esti sigur ca nu te convinge cumva negustorul. Sa nu crezi ca nu-mi place aurul dar nu ma omor cu achizitia lui și nici nu prea port. Deci concluziile mele au fost clare și, fără să zic eu ceva, în drum spre hotel și persoana respectiva si-a dat seama ca a cam fost pacalită cel putin la preț, pentru calitate, nu pot sa fiu sigură.

O seara linistita sa ai! Sa visezi frumos! ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[18.10.17 21:28:20]
»

@msnd:

Din păcate nasul meu n-a fost atât de fin să mă ducă la acel magazin de cafea. Dar am reținut și ce a spus Maria. Cafeaua bună este un fel de aur pentru mine și mereu plâng după cea pe care o prăjea și râșnea bunica.

De cumpărat ceva serios nu mi-am bătut capul. Doream un portmoneu bun pentru mine și unul pentru socrul meu. Ei bine, toate cu sclipici!! Înghesuială nu mai este așa mare însă.

Dacă planificați o nouă vizită, aprilie acolo este festivalul lalelelor!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[22.10.17 19:50:26]
»

@elviramvio: Acum e multe de spus ca sa zicem asa , si anume: pozele - minunate si la fel as fi fost si eu cu ochii mai degraba pe pereti decat la marfa.

bazarul- nu sunt fan shopping (sa nu va mire), urasc aglomeratia, asa ca pentru mine ar fi eventual de interes orele cele mai lejere si poate ca totusi in final m-as fi prins in tot acest joc, insa destul de greu.

Cat despre negocieri, eu am mai povestit, in China am facut asa ceva si normal ca mi-a placut, desi sa spunem cel putin teoretic fiecare credea ca la final a reusit sa-l pacaleasca pe celalalt, desi cred ca fiecare a cerut/ platit cat a vrut.

Am sa-l retin la favorite pentru sfaturi deoarece nu se stie niciodata si felicitari, votat cu mare placere dar si buna dispozitie creata de tot acest furnicar.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[22.10.17 20:08:23]
»

@mishu:

Nici mie nu-mi place aglomeratia si nici nu sunt mare iubitoare de umblat aiurea prin bazaruri/mall cum e azi dar aici are o cu totul altă importanță, e un loc istoric si reprezintă cumva o parte din cultura lor. Plus ca daca esti informat, gasesti locuri care par a fi mici muzee prin marfurile expuse. Iar daca ar fi sa scot cărcotasa din mine, unii se satura de ceai, fructe uscate și alte dulciuri gratis ????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
bek
[03.02.18 08:39:59]
»

Foarte bun articolul. Nu am fost niciodata acolo si nici nu cred ca voi reusi sa ajung, dar cuvintele de aici m-au purtat prin cele doua bazare cu o placere deosebita. De obicei nu citesc nici-un review pina la capat, dar acest articol m-a determinat sa citesc si celelalte doua articole. Multumesc!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianbogdan, bek, doinafil, elviramvio, maria55, mishu, msnd, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂShopping la Istanbul:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071660995483398 sec
    ecranul dvs: 1 x 1