EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Watergarden Istanbul
Pentru ca nu am găsit nimic scris despre acest loc minunat din partea Asiatica a Istanbulului pe care l-am vizitat de curând, m-am decis să-l trec la aceasta rubrica.
Am ajuns în acest loc de poveste la recomandarea unei prietene. Noi am stat de aceasta data în Kadikoy, am luat autobuzul 8A către faimosul Watergarden Istanbul din cartierul Atașehir.
Odată ajunși la fata locului nu am vazut decat niște clădiri ca ale unui Mall mai mic, dar când am întrat pe aleea de acces pe unde se coboară în gradina interioara, în fata ochilor ni s-a desfășurat o mare piscina la prima vedere, deși știam ce vom vedea mai târziu.
Am dat o tura prin magazine, după care ne-am așezat frumusel la Tavuk Dunyasi (Lumea puiului) una dintre terase sa luam prânzul, care a fost delicios (recomand platourile lor picante).
Am așteptat liniștiți sa înceapă programul, deși scria pe o placa electronica ca din cauza vântului se poate sa fie anulat. Noroc ca vântul s-a liniștit și a început încântătorul program, un amestec impresionant de muzica, culori, apa și foc.
Ce poate fi mai plăcut sa privești de la terasa dansul fântânilor și sa simți caldura flăcărilor.
Nu ratați dacă aveți ocazia sa ajungeți în partea aceasta a Istanbulului!
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Dupa cum se știe partea Asiatica a Istanbulului este mai aerisita, cu clădiri somptuoase și nu atât de plina de istorie ca cea Europeană.
Ca locuri de vizitat, Kadikoy, Uskudar, Camlica Tepesi...
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Pentru cei care vor shoping sa coboare la Paladium Mall. Este în drum spre Watergarden, noi am întrat la întoarcere.
Trimis de vety in 24.11.20 21:56:57
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (vety); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Shopping la Istanbul» (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2021 Sok si A101 - Supermarket-urile de unde cumpara localnicii (mai ieftin!) — scris în 09.05.22 de PovesteaYT din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Akbulut Gold & Diamond Istanbul - De aici am cumparat verighetele din aur (14K - 16 grame) — scris în 04.04.22 de PovesteaYT din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Seref Gida - De aici cumpara localnicii rahat turcesc ieftin (Tahtakale - Istanbul) — scris în 31.01.22 de PovesteaYT din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 În două din bazarele Istanbulului — scris în 16.10.17 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ
- May.2017 Pe unde facem cumparaturi in Istanbul — scris în 24.01.18 de Sakiz* din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Invitatie in Grand Bazar si in Spice Bazar — scris în 23.02.16 de alina1104 din SUCEAVA - RECOMANDĂ
- Jan.2015 Shopping si hamam in stil turcesc. — scris în 29.01.15 de GYL* din BUCURESTI - RECOMANDĂ