GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În perioada 4-9 februarie, am fost într-un sejur în Emiratele Arabe Unite, fiind cazați în Abu Dhabi, hotel Sheraton Khalidiya. Hotelul are 4 stele, pretul cazării a fost de 530 de euro, cu mic dejun inclus.
Hotelul nu este amplasat la malul mării, dar de la fereastra noastră de la etajul 13 aveam o frumoasă panoramă a ei. Interiorul unității de cazare este amenajat cu gust, se simte peste tot apetența pentru opulență specifică acestei zone; camera - mare, cu paturi extrem de confortabile (de mult nu am mai dormit atât de bine, deși s-ar putea să fie vorba și despre oboseala acumulată în zi-lumină de vizite :)), aer condiționat, desigur. Totuși, noi nu l-am pornit deloc, pentru că nu a fost cazul. La o privire ceva mai atentă, pot să afirm că puțin refresh ar fi fost necesar, unele lucruri, mai ales instalațiile sanitare din baie, parcă erau cam învechite.
Holul mare adăpostește și un mic oficiu în care îți poți încălzi, dacă, vrei, apă pentru un ceai sau o cafea. Fierbător de apă, ceai, plicuri de cafea erau puse la dispoziția noastră. De asemenea, zilnic ni se livrau sticle de apă.
Personalul (preponderent de origine asiatică și indiană) este amabil, atent la solicitările clienților. La sosire există, la poartă, oameni care îți parchează mașina și, de asemenea, care îți duc bagajele în cameră, toți sunt îmbrăcați la livrea (m-am simțit, un pic, VIP :))
Micul dejun tip bufet suedez este foarte îndestulător și cred că cu greu nu ai găsi ceva pe plac, oricât de pretențios ai fi. Aici însă personalul mi s-a părut mai prost organizat, uneori poate era fluxul mare de clienți și nu reușeau să debaraseze mesele la timp.
Hotelul este dotat cu piscină, dar din câte am înțeles în acea perioadă era în renovare, dar pe noi oricum nu ne-a interesat acest aspect.
Per total, mă declar mulțumită de această unitate de cazare, mai ales că am stat în cameră foarte puțin, doar noaptea, pentru odihnă, în rest am fost tot timpul plecați.
Trimis de asilvioaiei in 13.02.17 14:39:55
- A fost prima sa vizită/vacanță în ORIENTUL MIJLOCIU
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (asilvioaiei); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 24.47492800 N, 54.34922800 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Excelentă recomandarea
Mutat în rubrica "Sheraton Khalidiya Hotel, ABU DHABI" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)-
Da' ceva poze, să ne clătim şi noi ochii, "terni" deja de atâta iarnă, nu ai cumva?
@asilvioaiei: Start vot! O recomandare foarte buna si din cate spui poate fi luata in calcul, insa asa cum spune si web-ul, ceva poze nu ai? ca tare mult le-am mai aprecia .
Felicitari pentru articol, votat cu placere.
@webmasterX: Din păcate, poze cu hotelul nu am făcut, voi reveni însă cu impresii despre locurile vizitate și acolo voi pune și poze! Coordonatele par OK.
@mishu: Mulțumesc, cu foto voi reveni la impresiile despre locurile vizitate.
Articolul este selectat ca fiind "de interes turistic crescut" (dintr-o destinaţie inedită sau de la care nu avem impresii recente).
Beneficiază în consecinţă de un spor de punctaj la voturile FB/FU şi B/U (1300 PMA, respectiv 600PMA)
Felicitări pentru articol și destinație!
Cât a durat zborul? Mulțumesc.
Călătorii plăcute!
@Dana2008: Din Budapesta cam 5 ore până la Doha, escală de o oră și apoi încă aproape o oră de zbor până la Abu Dhabi.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)