Shepherd Plaza - alb, sub soarele alb al Palestinei

TIPĂREȘTE

In urmă cu câteva luni, am început acest articol, din lipsa de timp l-am abandonat, iar azi, căutând ceva prin computer, am dat de el, aproape finalizat, așa ca mi-am zis: hai, sa-l termin! Zis și făcut!

Shepherd Plaza este primul loc de cazare, de care am beneficiat in exceptionala vacanță pe care am petrecut-o în Țara Sfântă. Pentru mine, pelerinajul în Israel și Palestina rămâne un moment emblematic, am avut aici trăiri unice, pe care știu că nu le voi uita întreaga mea viață.

Impresii complete despre Palestina, țara fără capitală, locul care nici nu este considerat de unii o țară am scris aici, așa că în rândurile ce urmează voi povesti despre condițiile de cazare și sentimentele pe care le-am experimentat și trăit în timpul cazării în Palestina, la Shepherd Plaza Hotel, Bethlehem.

Bethelehem este orașul care în limba arabă înseamnă „casa cărnii”, iar în ebraică ”casa pâinii”.

Creștin sau nu, fiecare a auzit de Bethlehem, locul nașterii Lui Iisus Christos. În prezent populația orașului, nu foarte numeroasă, cca. 25 000 locuitori este majoritat arabă. Creștinii trăiesc aici în proporție de 3%, după spusele ghidului Charlie, fie-i țărâna ușoară, de curând am aflat că a trecut în rândul drepților, deși era destul de tânăr. Voi scrie acest review în memoria lui, un om special, dedicat meseriei, jovial și foarte sociabil. RIP, Charlie!

În Vechiul Testament, Bethlehemul se numea Efrata și era un sătuc, ai cărui locuitor aveau ca principală îndeltnicire agricultura deși ținutul este este arid și calcaros. Bethelehemul, cunoscut și ca Viflaim - în satele ardelenești - este locul în care s-a născut și a fost uns împărat David, de aceea, Iosif, care era din neamul lui David, a adus-o aici, pe soția lui, Maria, însărcinată, pentru recensământ. Tot aici, venindu-i sorocul s-a nascut Iisus Christos.

Bethlehemul este la o distanță mică de Ierusalim, aproximativ 10 km, dar este despărțit de acesta prin marele zid de beton, despre care am mai scris cu o altă ocazie.

Hotelul este așezat la marginea orașului, pe un deal, îmi amintesc acea dupa-amiază fierbinte de octombrie, cu soarele alb, ce părea că se topise și curgea peste clădiri și peste capetele noastre, când tot urcam și urcam, dar nu mai ajungeam, știam denumirea hotelului, la un moment dat, șoferul oprise în dreptul unui hotel Shepherd, dar nu era acela la care aveam noi rezervarea. În sfârșit, ajungem, coborâm și dăm cu ochii de o clădire înaltă, alburie-crem, așa cum sunt toate clădirile în zonă, construită din calcar, înconjurată de un pământ calcinat, prieten doar cu buruienile mari, uscate. În apropiere erau destule construcții nefinalizate, așa încât eleganța hotelului, contrasta oarecum cu împrejurimile, dar acest lucru nu e de mirare, principala sursă existențială fiind în zonă turismul. Mi-a plăcut hotelul, la fel cum avea sa-mi placă totul aici și mai ales ospitalitatea angajaților, care îmi dădeau impresia că pășesc oarecum stingheri spre a nu deranja, ori supăra. Angajații sunt majoritar bărbați, am întâlnit doar două femei, una care făcea curețenie, alta la recepție. Curățenia nu a fost de excepție, dar nu pot să mă plâng, în general, am observat totuși ca expresia ”lună și bec” familiară nouă românilor, nu e tocmai la ea acasă în acea zonă... alte locuri, alte cutume! :) Hotelul are 8 etaje, e construit relativ recent, în 2009 și își păstrează aspectul de nou. Hotelul aparține unuie familii de creștini, de unde și denumirea cu trimitere religioasă, de aceea aici se poate bea alcool. În celelalte hoteluri din zonă, care aparțin musulmanilor, consumul sau deținerea de băuturi alcoolice este strict interzisă.

Sala de la intrare este mare, cu plafonul colorat într-o excelentă nuanță azurie, cu norișori, care conferă locului un aer bucolic. În partea stângă sunt fotolii și măsuțe, pentru a face așteptarea primirii unei camere, mai dulce. În general cred că aici se cazează mai ales grupuri, de aceea, acest spațiu mai mult decât generos, amenajat spre odihnă este excelent. Pe jos gresie, în culorile pământului, foarte curat. Din loc în loc decorațiuni interioare cu iz oriental. Am observat și un mic acvariu în care peștișori multicolori își vedeau de ale lor, sub privirile curioase sau dezinteresate ale turiștilor. Deasupra un tv Lcd, care nu a fost pornit. De aici se luau cele două lifturi ce desevesc turiștii și se putea intra într-o Sala de Conferințe, foarte bine dotată, din câte am putut observa eu. Există și un bar, vegheat din plafon, de astă dată nu de norișori mai mult sau mai puțin bahici, ci de sticle roșii, care îi îmbiau pe cei dornici, să profite! :)

Holul de la etaj, discret luminat, placat cu gresie crem, era acoperit central cu un covor moale și pufos, de culoare roșie. Pe pereți tot felul de tablouri, într-unul din ele, am putut observa un beduin și tare mi-am dorit să am ocazia să vad beduini în carne și oase. Mai târziu, în zilele următoare, dorința mi-a fost satisfăcută și încă în repetate rînduri.

Am primit camera 307 la etajul al treilea, fără balcon, cu vedere înspre curtea interioară a hotelului. Alte camere erau mai frumoase, am intrat într-un doar una, cu balcon și vedere spre oraș, aici am admirat un mirific răsărit, într-una din dimineți. Trebuie să spun, că deși foarte obosită de la atâta umblat peste zi, prin căldură, m-am odihnit prost, deși patul a fost bun, nu am nimic de reproșat. Însă, eu sunt foarte sensibilă la zgomote. Iar oamenii locului seara chefuiau până târziu în noapte, iar apoi înspre dimineață își începea muezinul chemarea la rugăciune. Așa că, pentru mine, somnul era fragmentat și scurt, iar mai apoi în liniștea hotelului-muzeu din Tiberias, aici, unde am poposit după ce petrecusem aici 4 nopți am simțit dulceața inconfundabilă a odihnei. Camera twin, de mărime medie, cu mocheta pe jos, de o parte și de alta a patului, două noptiere, cu veioze, priza de rezervă, a fost excelent, exista Wi-Fi, iar perioadele de nesomn le petreceam pe internet. Vis a vis de paturi, un birou cu scaun, pe birou un Lcd, iar dedesubt răcitorul. Telefonul era tot pe birou, iar dimineața, la ora 6 ne dădea deșteptarea. Înăuntru era permis fumatul, dovadă scrumiera. Aerul condiționat funcționa foarte bine, însă nu l-am folosit, deși zilele erau fiebinți, odată soarele apus temperatura scădea drastic, noaptea fiind chiar răcoare. Geamul camerei era chiar deasupra celor două paturi, acoperit de o draperie oranje, prevăzut cu rolete exterioare. Un dulap mare, încastrat în perete, cu oglindă generoasă.

Baia a fost diferită de ceea ce văzusem eu până atunci, în sensul că dușul nu avea nici cadă, nici văniță, apa se scurgea pur și simplu, zona de duș era prevăzută cu un paravan de sticlă, dar jos nu era nicio delimitare, așa că apa se prelingea în voie prin toată încăperea. În partea opusă, toaleta. Baia cu gresie și faianță în nuante de wenge și crem. Am găsit consumabile, ce erau innoite zilnic, deasupra chiuvetei, exista uscător. Prosoape curate, albe, aspre.

Restaurantul este la subsol, dimpreuna cu zona Spa. Am avut demipensiune, eram extrem de curioasă în legătură cu aromele bucătăriei din Orientul Mijlociu, așa că, am gustat din mai toate preparatele, pe rând, câte puțin, de poftă și curiozitate. Unele mi-au plăcut, altele, firesc nu. Dar mi-au rămas în minte și ca dor al papilelor gustative lipiile pe care le primeam la micul dejun, întotdeauna călduțe. De nu era teama kilogramelor în plus, care mă urmărește peste tot în vacanțele mele, aș fi mâncat doar lipii, atât de mult mi-au plăcut. Oricum, comparativ cu sărăcia care domnește în Palestina, măncarea primită în acest hotel mi s-a părut un festin. Prea multă, prea multă risipă, în timp ce pe afară, îmi închipuiam că oamenii de-abia au ce mânca. Ca un fapt divers, nu am văzut nici măcar un singur om supraponderal, în zonă. La micul dejun preparatele cunoscute: unt, dulceață, miere, iaurturi, brînzeturi, multe legume, rase sau tăiate, puse în caserole distincte, felurite legume preparate specific zonei, humus, pe care atunci l-am descoperit și mi-e dor și acum când scriu de gustul lui aromat, sărat. Sala restaurantului Ramada, unde mîncam noi era oarecum separată în două porțiuni distincte, în partea dreaptă erau mesele cu 4,6 sau chiar 8 scaune, în partea stângă era zona de autoservire. Median aparatul de cafe, ceea ce m-a mirat, e faptul că nu puteam să ne preparăm singuri cafeaua, un baiat manevra aparatul, cred că se temeau de urmările unor mâini eventual neîndemânatice. La cina, mâncarea tot buna, diferite preparate calde, zilnic supă cremă, două sortimente, carne de pui la discretie, multe salate de legume, fructe, preparate traditionale zonei. Ma temeam ca voi avea parte doar de carne de oaie, care nu-mi place, dar nu a fost asa, nu am regasit-o în niciun preparat. Pet total, mancarea a fost excelenta!

Pentru cei dornici de astfel de răsfăț, hotelul dispune de un centru spa cu piscină interioară, cadă cu hidromasaj, baie de aburi și sauna. În prima seară am și coborât împreuna cu prietena mea spre acest loc, dornice de un hidromasaj, ne-am simtit excelent si am decis sa profităm in fiecare seară de această facilitate. Însă, în seara următoare, cum am intrat, am gasit în cada de hidromasaj o doamnă planturoasa, negresă, si fara sa fi simtit vreo discriminare, m-a luat asa o teama, de a nu contracta vreo boala exotica, mai ales ca urmăresc emisiunea 1001 motive stupide de a muri :) si am renuntat. Daca imi pare rău? Categoric, nu!

Mi-e dor însă de locurile acelea si sper ca, cumva, cândva să revin sub soarele alb al Palestinei...

Ps. Pretul de 600 euro, a fost pt. intregul pelerinaj.

---

VIZUALIZĂRI: 3633 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI