EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am ajuns sa ne cazam la acest hotel din pura intamplare. Era prima noastra vacanta in Mauritius, in 2021, an cu restrictii covid.
Am cumparat biletele inca de la sfarsitul lunii martie, riscand, deoarece, la acel moment, insula era "inchisa"turistilor si am asteptat cu multe emotii si nerabdare luna noiembrie cand trebuia sa plecam. Insula s-a redeschis in octombrie, dar foarte multe resorturi si hoteluri au ramas inchise pana in 2022.
Cam cu o luna inainte de data plecarii agentia de turism ne-a anuntat ca hotelul unde aveam rezervarea nu s-a redeschis si, imediat, ne-a oferit o alternativa de cazare la un hotel mult mai bine cotat decat cel la care avusesem rezervarea, fara nici un cost suplimentar.
Drumul a fost lung si greu. Am ales Austrian Airlines, ne-am imbarcat la Otopeni, zbor de 1 ora si 45 min. pana la Viena, escala 3 ore si putin si apoi Viena - Mauritius inca 10 ore si 20 min. Austriecii super profi, nu am avut nici o problema cu bagajele, si, pe timpul zborului lung ne-au servit in permanenta cu cate ceva (2 mese, o gustare, bauturi, cafea, ceai etc.). Faptul ca tot zborul ne-au servit cate ceva a fost o "gura de oxigen", la modul propriu, pentru pasageri, deoarece, doar atunci puteam sa ne scoatem mastile FFP2 si sa respiram mai in voie.
Si am ajuns. Nu am inchiriat o masina, ci, am preferat sa rezervam din start si transferul la hotel.
Seasense Boutique Hotel & Spa se afla in zona Belle Mare in estul insulei Mauritius. Drumul pana la hotel a fost superb, deoarece, o buna parte din el am mers pe malul ocenului, iar soferul (un tip foarte volubil si curios) a fost un ghid super.
Hotelul este micut, la malul ocenului si este ascuns intr-o gradina superba si bine ingrijita. Vazusem ceva poze de prezentare pe un site, dar, sincera sa fiu, nu m-am gandit ca in realitate este chiar ca in poze. Am ajuns aici in jur de ora 11 dimineata. Ne-am prezentat la receptie, am fost intampinati cu un zambet, cu o bautura racoritoare si cu niste prosopele reci de un alb sclipitor. Cu multe scuze ne-au rugat sa luam loc cat fac formalitatile de cazare si in 10 minute gata. Receptionerul ne-a condus in camera. Pana sa ajungem acolo, am facut un tur in care el ne-a prezentat restaurantul, centrul spa, plaja si barul de la plaja, piscina etc. spunandu-ne tot ce era necesar sa stim despre fiecare.
Am primit o camera la etaj. Cocheta, foarte mare, foarte curata si dotata cu tot ce aveai nevoie (am gasit pana si o umbrela si un aparat contra insectelor, pe langa multe altele). Decorul cumva traditional. Baia si ea e foarte mare si curata. Prosoapele erau multe si curate iar samponul, gelul de dus, balsamul de par, lotiunea dupa plaja, toate in recipiente generoase, pe care nu asteptau sa le consumi ca sa aduca altele.
Am fost de-a dreptul impresionata de marimea sifonierului si de cate umerase pentru haine erau. Bineinteles nu lipseau halatele de baie si papucii. Camera era dotata cu aer conditionat, seif, TV, minibar, frigider, cana electrica, mai multe seturi de pahare, cesti, ceai, cafea, zahar, sare de lamaie, lapte pentru cafea (acestea se completau zilnic) si, bineinteles, o sticla de apa plata. In Mauritius nu este recomandat sa consumi apa de la robinet. Hotelurile care se respecta ofera zilnic o sticla de apa plata gratis clientilor, celelalte iti ofera acea apa contracost.
Hotelul are plaja proprie si o piscina superba. La plaja, hotelul iti asigura zinic un prosop curat si cat stateai primeai cafea sau apa gratis. In fiecare zi ne faceau cate o mica surpriza si treceau pe la fiecare sezlog cu o frigaruie din fructe sau o mica prajiturica.
despre SERVICII
Toti angajatii hotelui erau tot timpul cu zambetul pe buze si foarte indatoritori. Managerul hotelului era tot timpul printre turisti.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Curatenia in camera se facea de doua ori pe zi. I-am poreclit, cu drag, "maniacii curateniei". Seara ne faceau patul pentru culcare si ne pregateau papucii pe un prosop curat langa pat. Ce ma deranja era faptul ca lasau aerul conditionat sa functioneze non-stop iar atunci cand ajungeai in camera te cam lua cu rece.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Am avut regim de demipensiune. Restaurantul era cu servire a la carte. Mancarea excelenta.
PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Belle Mare e o zona foarte frumoasa. Am facut multe excursii.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Hotelul are un centru spa minunat.
Trimis de Elena- in 27.02.23 14:44:29
- A fost prima sa vizită/vacanță în MAURITIUS
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Elena-); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: -20.21503440 S, 57.79345507 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Seasense Boutique Hotel & Spa, MAURITIUS [INSULA]" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)