REZONABIL
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Sea Palace Sozopol Hotel [Tsentar](încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Hotel Sea Palace, Sozopol
A fost mai simplu să căutăm un loc pentru vacanță și să hotărâm perioada, dificultatea a venit odată ce am început cercetarea pentru un loc de cazare. Aveam niște condiții și niciodată nu le puteam asambla pe toate. De exemplu, când găseam un hotel cu mic-dejun, nu aveau parcare și... invers. Până la urmă, am renunțat la mic-dejun, ne-am zis că nu vom muri de foame și așa a fost, existau multe locuri în care se mânca bine și sănătos și am redus din cerințe.
Deja era sâmbătă, iar noi urma să plecăm luni și încă nu găsiserăm nimic. Am insistat și, până la urmă, soarta ne-a zâmbit pentru că am găsit în complexul Romantika, un apartament frumos, dotat cu tot ce trebuie (probabil cineva renunțase, spre norocul nostru). Eram fericiți, am finalizat bagajele și așteptam să pornim la drum.
Surpriza neplăcută a veni a doua zi, printr-un e-mail ne anunțau că a fost o confuzie, apartamentul nu e liber, dar că ne oferă altceva, într-o altă zonă. Nu ne-a plăcut, era o casă cu un aspect sumbru și am refuzat. Am început iarăși căutările, eram ușor dezamăgiți și nu mai speram nimic. Totdeauna mi-am zis că este cineva, undeva, care le ordonează pe toate. A apărut ceva disponibil la hotelul Sea Palace (cineva renunțase, mai devreme nu avea disponibilitate) și, imediat, am rezervat un apartament. Și de data asta nu s-a mai întâmplat nimic, am ajuns la hotel, care, în general, ne-a plăcut.
Era așezat într-un loc liniștit (deocamdată), avea locuri de parcare pentru toată lumea.
Camerele erau spațioase, curate, cu vedere spre mare (tot deocamdată, până se vor construi altele în jur).
Am sesizat, totuși, neglijență din partea proprietarilor pentru că baia nu avea o cabină de duș, iar apa se împrăștia peste tot, un furtun de la aerul condiționat uda un perete dinspre balcon. Nu au oferit produse de toaletă (șampon, săpun), noroc că am totdeauna la mine.
Nu ne-a plăcut balconul care era foarte mic, nu aveau loc două persoane, mai mult înghesuiseră două aere condiționate acolo, astfel că se strâmtase spațiul.
Nu se făcea curățenie în fiecare zi, iar prosoapele și lenjeria nu le-au schimbat niciodată. Eu am luat inițiativa și într-o zi m-am dus cu prosoapele în brațe la o femeie de serviciu și am cerut ferm să ni le schimbe.
Bucătăria nu avea mai nimic în dotare, nu că ne-am fi petrecut vremea gătind, dar așa era în prezentare.
Ce să mai vorbesc de piscină, se poate vedea cât e de mare, nu am încercat-o, ne era frică să nu ne se întâmple ceva!!!
Totuși, nouă ne-a fost foarte bine acolo, dormeam ca pruncii și am trecut peste neajunsuri.
Ar fi fost loc de mai bine!
Trimis de monik-50 in 12.11.21 15:26:11
- A fost prima sa vizită/vacanță în BULGARIA
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (monik-50); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 42.41081399 N, 27.69251092 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Sea Palace Sozopol Hotel [Tsentar], SOZOPOL" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@monik-50: Am și eu scaun ca al tău, l-am cumpărat din Thassos.
Ești tare haioasă, te-ai asezat in mijlocul drumului...
@krisstinna: Vorba vine că mă odihneam. dar eram aproape de hotel si nu era mare lucru sa te racoreasca putin ploaia. Sotul a avut de tras cu mine, nu mă lăsam dusă. Eu nu mă despart de scaun, este foarte comod.
O zi bună!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)