BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hotel Scandic Alta 4* - spatiu mare de cazare, mancare foarte buna
Løkkeveien 61,9509 Alta, Norvegia
Tel. : +4778482700
De la Tromso până la Alta, am parcurs aproximativ 381 km, in 6 h, cu doua scurte traversari cu feribotul: Breivikeidet => Svansby si Lyngseidet => Oldersdalen.
Alta este situata la 70° Nord ca si Alaska si Siberia, si beneficiaza de un climat mai bland datorita curentului Golfului, fiind locuita cu peste 6.000 de ani in urma de triburi de vânători, dovada picturile rupestre de la Hjemmeluft (Patrimoniul Mondial UNESCO) ce se pot vizita in muzeul Alta. Tot aici se poate vedea Catedrala Luminilor Nordului, care cu forma sa futuristica si fatada placata cu titanium pare ceva din alta galaxie.
Serviciile au fost ok.
Personalul de la recepție a fost amabil, prompt, am primit cheia de la cameră foarte repede.
Hotelul dispune de parcare gratuită, centru de fitness, casă de schimb valutar, lift, Wifi gratuit în spațiile de cazare și publice, magazin universal, cameră de bagaje, sală de conferințe.
Hotelul dispune de 150 camere duble, standard 25 mp și superioară 26 mp. Toate camerele sunt dotate cu baie, TV prin cablu, minibar, uscător de păr, seif, birou, expresor cafea și ceainic.
Noi am avut o cameră dublă standard, la et. 4, cu vedere spre stradă.
Mi-a plăcut baia că avea dus walk in.
Salteaua, lenjeria, prosoapele și consumabile de calitate.
Față de camerele anterioare, această a fost mai spațioasă și mai confortabilă.
Hotelul dispune de un restaurant si un bar.
Cina pe care am servit-o a fost ca și micul dejun bufet suedez, ambele diversificate și consistente.
A fost ultima cazare din Norvegia cu mese îmbelșugate și ne-am luat adio de la felurile de pește atât de gustoase...
În restaurant sala de mese era destul de încăpătoare, cu mese, scaune și colțare sau canapele.
Ne-am bucurat din nou de specialități locale din pește de mai multe feluri, pate de ficat, mâncăruri gătite din legume, cartofi, fasole, bacon, paste, carne, orez, ciupercute, rosii, mezeluri, salate, ouă, brânzeturi de mai multe feluri, unt, sucuri fresh de mai multe feluri, patiserii, paine diversificată, prăjituri, fructe diverse, ceai, cafea la expresor, lapte, etc.
Mâncarea a fost multă și gustoasă.
Hotelul se află la 200 m de centru, muzeul Alta la 7 minute,
Catedrala Luminilor Nordului 400 m, Rema 1000 la 80 m.
Ne-am plimbat puțin prin parcul in care se afla Catedrala Luminilor Nordului, profitând de faptul că era chiar în dreptul hotelului, dar fiind trecut de ora 20.00, am găsit-o închisă, așa că am admirat-o de afară.
În rest, ne-am odihnit bine la acest hotel și ne-am relaxat suficient cât să ne incărcăm bateriile pentru următoarea zi de circuit.
Trimis de elenaadina in 07.01.24 16:13:56
- A fost prima sa vizită/vacanță în ȚĂRILE SCANDINAVE
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elenaadina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 69.96622624 N, 23.26859031 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Scandic Alta Hotel [Alta], [ALTE ZONE]" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
@webmasterX:
Da, este ok.
Excelente relatările din Norvegia. Veritabile ghiduri. Felicitări
Într-adevăr, camera și restaurantul arată - parcă - mai bine decât la celelalte hoteluri din rețeaua „Scandic” !
Ați fost norocoși, dar și bănuții plătiți de voi au fost mai mulți decât am plătit noi, prin agenția de la care am achiziționat excursia!
Mă bucur că ați văzut locuri atât de frumoase! Tările Nordice sunt o atracție pentru turiști, dar eu nu cred că m-aș acomoda acolo, dacă - prin absurd - ar trebui s-o fac!
Felicitări și
@doinafil:
Mulțumesc pentru vizită, ecou și cuvintele frumoase!
”"Tările Nordice sunt o atracție pentru turiști, dar eu nu cred că m-aș acomoda acolo, dacă - prin absurd - ar trebui s-o fac! "
Și eu sunt de aceeași părere, mi-ar fi greu să mă acomodez, primul impediment fiind chiar vremea, nu mi-ar place să stau 6 luni " pe întuneric "...
și viața e mult mai scumpă decât la noi și chiar dacă peisajele sunt de vis, dorul de țară mă trage înapoi...
O săptămână minunată să aveți!
😚🥰🤗
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)