Un hotel modest dar curat

TIPĂREȘTE

Am să încep să povestesc concediul meu din Turcia. Prima parte este dedicată Istanbulului, apoi Capadocciei si nu în ultimul rând Antalyei. Am reuşitsă scriu prima parte, totul despre Istanbul. Pe măsură ce voi reuşi să mai scriu o să postez în topicurile dedicate Capadocciei şi Antalyei şi restul poveştii.

Concediul meu a început într-o marţi 24 august

Plecarea din București a fost la ora 3 dimineaţa si am ajuns la Istanbul la ora 12 taman când cânta din toţi rănuchii muezinul. Cazarea la hotel Sarajevo a fost rapidă, dar atmosfera de aici era ciudată, adică ziceai că îi deranjăm…. Prima impresie asupra hotelului: în exterior – eram lângă o moschee, adică la 2 m de ea, deci cântecul matinal al muezinului era într-un mare fel! Hotelul este micuţ şi curat, dar am găsit pe toate holurile o grămadă de haine care erau făcute sub formă de balot sau urmau să fie făcute… Surpriză! Ne spune că nu are camera noastră triplă, chit că îmi confirmase cu o săptămână în urmă rezervarea pe care o făcusem din martie, dar pt o seară ne dă 1 cameră dublă şi una single. Urcăm la etajul 2, dubla este mică, dar OK, iar la single văd nu avea WC-ul! Cobor, şi îi spun: „Prietene, în camera single să stai tu pt că eu nu asta am plătit! ”. Zice „Ok” şi mai scoate o dublă! Camerele sunt curate, dar fff mici…. A 2-a zi ajungem în tripla noastră care nu este mare, dar ok, curată. Micul dejun minimal, adică pe o farfurie îţi puneau ei 1 ou fiert, 1 cutie unt, 1 brânză topită, 2 cutii cu gem şi ½ pâine cu un ceai şi atât…. Am plătit pt 3 persoane 50 euro/noapte cu mic dejun. Dacă vroiai ness sau cafea turcească plăteai 1 liră, oricum nu meritau pt ca erau proaste amândouă…. Până la sfârşit s-a păstrat aceeaşi atmosferă, adică părea că îi deranjăm … Părea că eram într-un hotel în care se făcea „trafic” cu haine de la Grand Bazar iar noi turiştii, eram intruşii…. Patronii hotelului sunt o familie de turci care nu ştiau deloc engleza şi mai erau şi f scârboşi (de ex. : în ultima seara se termină hârtia igienică, Gabi cere o hârtie, iar turcul spune iok! Frumos, nu?). În prima zi când am venit noi era un tip mai tânăr care cunoştea engleza (probabil era acolo pt că ştia că trebuie să venim de la Bucureşti) …. Restul locatarilor din hotel erau cei care cumpărau din Grand Bazar şi păreau că se înţeleg f bine cu patronii… Concluzie, un hotel mic, ieftin şi curat şi nimic mai mult…. Maşina am parcat-o la o distanţă de 2-3 străzi, într-o parcare cu plată, la subsol cu 13 lire/zi şi a fost ok.

În după-amiază zilei de marţi am fost cu tramvaiul până la Eminomu pt a mânca macrou fript sub pod la Galata (4 lire/persoană), pt a merge la Spice Bazar şi apoi am făcut croazieră pe Bosfor. Spice Bazarul ca de obicei cu un farmec aparte, croaziera a fost frumoasă, am văzut Istanbulul după mare, şi-a meritat banii pe deplin. Am plătit 10 lire/persoană.

Miercuri 25 august

Coborâm la staţia Gulhane şi vizităm parcul cu acelaşi nume. Este un parc organizat pe fostele domenii de vânătoare ale sultanului, cu niste pomi minunaţi, umbră răcoare, fântâni…. După aceea am urcat încet spre Topaki Palace. Am vizitat Tokapi Palace, mare, frumos, dar nu cum mă aşteptam. Mai mult seamănă cu paradigma pe care o avem noi a unui sit arheologic care are şi câteva clădiri cu exponate, decât cu un muzeu clasic cum îl ştim noi şi cum este Dolmabahce Palace. Am stat 4-5 ore, ne-am rupt picioarele prin muzeu. Cozi interminabile la intrarea în fiecare pavilion. Toată Japonia, China, Spania, Olanda, Germania parcă se mutase în Istanbul, şi implicit în toate muzeele vizitate. Am ajuns pe la 10,30 şi deja era cald. Dacă ajungeam mai devreme probabil cozile la intrarea în pavilioane erau mai mici. Aici se intră dintr-o clădire în alta, admirând diferite exponate: jilţurile de aur ale sultanilor, bijuteriile, armele, hainele etc. Toate exponatele din muzeu sunt tare frumoase. Aici una din clădiri este f interesantă (nu mai ştiu cum se numeşte precis, oricum „casa credinţelor”) … Se intră pe fondul sonor al unei rugăciuni musulmane, într-o clădire răcoroasă şi un pic mai întunecoasă în care sub acelaşi acoperiş se găseau: toiagul lui Moise, mâna Sf. Ioan, mâna lui Mahomed şi alte moaşte sfinte sau obiecte de cult al celor 2 credinţe. Mi s-a părut fascinantă atmosfera de acolo, de toleranţă totală şi în acelaşi timp de credinţă. Era doar linişte, răcoare şi credinţă…... În incinta muzeului este un restaurant dacă vrei să mănânci sau să bei ceva. Gradina este frumoasă, priveliştea din palat către Cornul de Aur îţi taie respiraţia, sala cu arme a fost închisă, oricum totul merită vizitat, dar vai de picioarele noastre…...

După aceea am luat tramvaiul si am ajuns la Eminomu, din nou dăm o raită prin Spice Bazar, vizităm moscheea mare, apoi luam tramvaiul o staţie până la Karakoy pentru a ajunge la funicular şi apoi intrăm pe Istikal Cadessi. Aici am aşteptat 2 minute tramvaiul cu gândul să urcăm cu el Istikalul pt a merge pe jos la coborâre, dar nu a venit atât de repede pe cum ne-am dorit, aşa că am luat-o pe jos până în Taksim Square. Pe Istikal atmosferă de vis, haine ieftine, dar n-am găsit mai nimic care să-mi placă, în schimb am mâncat baclavale bune, am căutat piaţa de peşte şi flori dar n-am găsit-o….

Sus în Taksim Square era deja seară, lume multă, concerte etc. Am luat tramvaiul la coborâre şi am plecat spre hotel. Am ajuns la hotel în jur de ora 21, după ce am coborât în Sultanahmet pt atmosferă (lume multă, spectacole, dondurma etc.) şi apoi am mers pe jos până la hotel.

Joi 26 august

Plecăm de la hotel cu gândul să mergem la Dolmabahce Palace şi următoarea zi pe Insula prinţilor…. Ţeapă! Ajungem cu bine la Kabataş (capătul tramvaiului), ratăm intrarea în muzeu, ne rupem picioarele degeaba pe lângă zidul palatului şi aflăm cu stupoare că muzeul este închis joia, dar mâine – vineri va fi deschis!

Schimbăm ruta şi aşteptăm vaporul de 10,20 să ne ducă pe Insula prinţilor /Adalar (Princes Islands), adică pe Buiyuk Ada, insula cea mai mare. Am mers cu vaporul cam 1½ ore. Drumul frumos, dar data viitoare o să luăm pâine să hrănim pescăruşii care vin în zbor pe lângă vapor şi prind pâinea aruncată de turişti înainte de a cădea în apă. Se numesc Insulele prinţilor pt că aici prinţii moştenitori, adică fraţii sultanului erau exilaţi pe aceste insule. Asta dacă aveau noroc, pt că altfel erau decapitaţi când sultanul urca pe tron. Astăzi nu mai era nimic din ceea ce am citit eu despre prinţii exilaţi, sau poate nu am ştiut eu să caut…... Am ajuns pe insula Buiyuk Ada (era capătul cursei cu vaporul, a 2-a oprire).

Aici am găsit o atmosferă de vis…. Fără maşini, doar biciclete şi trăsuri trase de cai. Turul insulei cu caleaşca 50 lire, pe care nu i-am dat. Am închiriat 3 biciclete cu 5 lire/h/persoană/bicicletă şi iată-ne la explorat. Insula ca şi Istanbul numai deal-vale, deal-vale de am murit! Eu la un moment dat am „parcat” pe marginea unei borduri şi am început să fotografiez locurile, iar băieţii şi-au facut de cap în continuare. După 20 minute G. mi s-a alăturat şi a rămas M. cu toată distracţia…. Insula e mare, frumoasă, albă, are case tradiţionale din lemn, cu flori multe, îngheţată bună, lume bogată. Din câte am înţeles aici au stat mai demult grecii şi evreii, preţurile sunt mai mari ca în Istanbul ca pe orice insula din lume. Aici o să găsiţi un miros persistent de balegă, că de, sunt atâţia cai, o mică plajă. Nu am găsit o şosea paralelă cu marea pe unde să te plimbi, sau cel puţin nu am descoperit-o noi… Este insula bijuteriilor şi a coroniţelor cu flori mici şi delicate de pus pe cap în stil roman. M-aş mai întoarce cu drag şi acum de aş putea…

Ne-am întors cu IDO de ora 15,20 şi apoi am luat maşina către Ortakoy. Cartierul Ortakoy are o atmosferă boemă, are bijuterii, are restaurante…. Am mâncat 3 kumpiri = 30 lire ff buni. Aici peste tot erau „şaormele” visate de un prieten de al nostru din maţe de oaie, peşte mult dar mi s-a părut cam scumpişor, în schimb nu am găsit „ruffle” ce ne recomandase Otzan… Am stat pe faleză lângă o moschee frumoasă care este ff aproape de apă, am admirat Bosforul, podul, pescăruşii şi 2 pisici drăgălaşe. Seara pe la 21 am căzut laţi de oboseală la hotel.

Vineri 27 august – ultima zi.

Pe la 10,00 eram la intrarea în Dolmabahce Palace – micul Luvru al Istanbulului. Evident cozi, peste cozi. In palat se intră doar cu ghid, în grup organizat, cu cipici în picioare pt a nu murdări covoarele. Peste tot lux, opulenţă, policandre, scări din cristal etc. Ce mai, sultanul a fost ambiţios şi a cheltuit toate resursele Imperiului Otoman până la dezmembrarea lui. Cel puţin aşa spun gurile rele că s-a întâmplat…...

Apoi a venit Mustafa Kemal Atatürk a făcut Turcia modernă (îi mulţumesc pe această cale pt că aşa pot cunoaşte o lume fascinantă) şi a şi murit într-una din camerele palatului. Toate ceasurile din palat s-au oprit la ora când acesta a murit. Parcă de atunci timpul s-a oprit în loc în Palat… Frumos, aşa ca simbolistică…. Grădinile sunt minunate, cu flori, pomi, fântâni, păuni, bibilici şi găinuşe rare. Muzeul este ff frumos, merită cu prisosinţă să-i acorzi resursele necesare pt a-l vizita. Faleza este din marmură dar este păzită de către soldaţi nu se poate merge pe ea. Noi am vazut-o f bine când am făcut croaziera pe Bosfor.

Am ieşit din palat în jur de ora 14 şi am urcat de la Kabataş pe lângă stadionul Beşiktaş spre Taksim Square. După vreo 45 minute şi probabil 1,5 km de mers pe jos, cu o oprire la o poştă unde am scris vederi pt cei de acasă ajungem în sfârşit crăcănaţi de picioare în piaţa Taksim (de data aceasta în colţul opus faţă de locul care unde fusesem cu 2 zile în urmă şi era şi ziua, deci se vedea mai bine….). Nu m-a impresionat deloc Piaţa Taksim! Peste tot clădiri tip bloc, cenuşii, cam apropriate epocii ceauşiste de la noi şi o statuie acolo! Nici măcar atmosfera de acum 2 seri nu mai era….

Coborâm din nou pe Istikal în căutarea mesei de prânz. G. îşi ia un donner de vită de la Bereket Restaurant cu 5 lire, iar noi câte unul de pui din altă parte cu 3 lire fiecare. G. mai ia încă unul de pui…. Tot aici găsim piaţa de peşte şi cea de flori, dar care nu are flori, ci fructe…. M. capitulează şi se duce singur la hotel. Eu cu G. rezistăm eroic durerilor de picioare şi coborâm pe Istikal şi într-un târziu, adică pe la 18,30 ajungem pe strada instrumentelor muzicale şi de aici la Turnul Galata. Ne odihnim un pic, respirăm atmosfera boemă de lângă turn şi apoi urcăm în turn. Să-i dea Dumnezeu sănătate celui care a inventat liftul! Nu a mai trebuit să urcăm pe scări 6 etaje! Biletul de intrare în turn a fost 10 lire/persoană. Ne dăm jos din lift şi urcăm de data aceasta 2 etaje pe scări şi în sfârşit suntem în vârful turnului. Aici găsim un restaurant elegant care ocupă 98% din spaţiu, dar pe cât de frumos era, pe atât de gol era…. Afară este o „alee” circulară de 40 cm de pe care admirai Istanbulul. Priveliştea de aici, de sus, este ff frumoasă, panoramică… Se vede Cornul de Aur, Sf. Sofia, Moscheea Albastră, Podul Galata, Palatul Tokapi, clădiri noi, clădiri vechi, mai frumoase, mai urâte, mai îngrijite sau chiar dărăpănate pe alocuri, ce mai Istanbulul ştiut – oraşul contrastelor!

Coborâm şi mergem pe jos până la staţia Karakoy – pt a lua tramvaiul spre Beiyezid, adică acasă, pt că la noapte plecăm spre Capadoccia. De sus din turn drumul până în Karakoy părea scurt, în realitate am murit de picioare până am ajuns în staţie. Ajungem în Beiyezid, M. mă agaţă la o pide şi la alte tricouri marca No fire. Ajung în final fără picioare la hotel, fac bagajul, şi cad moartă în pat.

Informaţii utile pt. Istanbul:

Traseu tramvai T 1 de la Zeytinburnu la Kabataş click aici

Staţiile tramvaiului pe care le cunosc eu sunt:

Beiyzid – Cerbertilaş – Blue Mosq - Gulhane – Sirkeci (gara) – Eminomu – Karakoy - …... – Kabaş (capătul tramvaului).

O să dau câteva repere la fiecare staţie în funcţie de direcţia de mers a mea scrisă mai sus cu tramvaiului.

La Staţia Beiyezid găsiţi pe stânga Kapalı Çarşı/Grand Bazaar, tot aici se poate încărca akbil-ul (click aici), găsiţi covrigi cu susan buni (simitci), pide la fel de bună, pe dreapta hotelul nostru – hotel Sarajevo, magazine multe.

La Staţia Cerbetilaş găsiţi pe stânga cea mai veche baie turcească din oraş, o moschee mare şi frumoasă, columna

La Staţia Sultanahmet găsiţi pe dreapta Blue Mosq/Moschea albastră, Ayasofya /Sf. Sofia, parcul şi pe stânga Basilica Cistern /Cisternele

La Staţia Gulhane găsiţi pe dreapta nişte ziduri de piatră unde la intrare scrie Otogar. Se intră pe aici şi o să vedeţi în stânga superbul parc Gulhane, pe dreapta-centru se urcă spre Topkapi Palace, iar în dreapta evident este şi autogara…. Intrarea la palat mie mi s-a părut discretă, costă 20 lire de persoană fără intrarea în serai. Înainte de a ajunge la intrarea în Palatul Topakpi pe stânga aleii care urcă spre palat este Muzeul de arhitectură (l-am văzut doar, pt că nu am mai avut picioare şi pt el!)

La Staţia Sirkeci pe dreapta găsiţi gara, un loc de unde se pot lua jetoane pt tramvai şi un donner ff bun 4 lire.

La Staţia Eminomu pe stânga găsiţi Spice Bazar, o moschee mare frumoasă Yeni Cami, iar pe dreapta este podul Galata şi tot de aici am plecat în croazieră pe Bosfor, găsiţi covrigi, scoici de pe stradă (2 scoici la 1 liră), macrou fript sub pod, în pasaj sunt magazine multe….

Staţia Karakoy – din pasaj se iese şi în apropriere în dreapta se ia funicularul pt Istikal Caddesi.

Staţia Kabataş este capătul tramvaiului, de pe partea dreaptă se ia vaporul pt Insulele prinţilor click aici

Tot pe dreapta mai sus de IDO este Dolmabahce Palace (click aici. Se merge pe lângă o moschee f mare şi f frumoasă, apoi este un turn cu ceas – Tower Clock şi acolo e intrarea (destul de discretă) şi în construcţie. Pe partea stângă este stadionul Beşiktaş, iar dacă se urcă pe lângă el se ajunge la Taksim Square şi Istikal Cadessi. De lângă intrarea la IDO se poate lua maşina 22RE pt a ajunge în Ortakoy, cartierul de la poalele podul Bogazici/Bosforului, şi astfel ajungi în „ţara” kumpirului şi a bijuteriilor

Costul biletului transportului în comun este de 1,50 lire indiferent că iei jeton de fiecare dată, sau ai luat un akbill (se lasă 6 lire garanţie), funicularul costă 1 liră. Biletul către Buiyuk Ada: la dus am luat o companie non name şi a costat 4 lire/persoană, la întors am mers cu IDO şi a costat 3 lire de persoană. Tramvaiul de epocă de pe Istikal costă 1 liră de persoană.

---

VIZUALIZĂRI: 2600 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI