GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dezamagitor
Anul acesta a fost prima data când ne-am cazat la Sandy Bach, după 4 ani de Laguna Garden. Am fost grup de 3 familii. Din păcate, pt noi a cam fost pomul lăudat.
Plusuri: mocheta noua, pat bun (ca peste tot în Albena).
Minusuri: piscina mica pt capacitatea hotelului, iar adâncimea este pt copii; sala de mese e subdimensionata, în condițiile în care veneau și turiști cazați la Laguna Mare; am constatat ca ori este acolo cand se deschide usa, ori pe final; cearșafurile nu s-au schimbat nici măcar o data în decursul sejurului; în camera 129 am făcut un insectar: miriapozi, păianjeni ciudați și uriași, urechelnite etc; tot la 129 bara de dus era prinsa cu o banda adeziva, care evident ca nu făcea fata la presiunea apei și când se făcea dus parca erai afara în ploaie; anul acesta am remarcat diferențele făcute intre romani și nemți sau rusi, evident în defavoarea noastra; orice solicitare românească a fost fără răspuns, la nemți am văzut răspunsuri prompte;
am făcut rezervare pentru Dine Around pt restaurant italian pt cele 3 familii, detalii preluate la recepție, totul ok, după o discuție în engleza cu receptionera; după 3 zile, în seara rezervării, ma duc la recepție sa întreb dacă îmi trebuie vreun voucher sa prezentam la restaurant. Nimeni nu avea nici o rezervare făcută pt noi, nici pe ziua respectiva, nici pe alta... receptionerul de la ora respectiva, în încercarea de a compensa puțin neplăcerea, a oferit fetelor un cocktail non-alcoolic la bar (nu alcoolic, cel care costa 5 leva). Era doar un suc combinat, cu ceva acid.
Din păcate, la rece gândind, cu toate nemulțumirile adunate acolo, după ce am venit acasă am constatat ca tot e mai rentabil acolo decât pe litoralul românesc.
Trimis de valih in 16.07.17 07:33:15
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (valih); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.36672300 N, 28.08094200 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@valih: Doar atat v-a placut la acest hotel?
”Plusuri: mocheta noua, pat bun (ca peste tot în Albena).
Ar fi utile niste detalii despre masa, descrierea camerei, descrierea serviciilor, animatie, conditiile de la plaja si mare...
@cris1982: la masa aglomerat, sortimentatia era relativ ok, dar același gust specific bulgăresc și cozi enorme la grătare, mas e o problema sa o gasesti, camera este maricica, pat dublu, pat simplu și o canapea, animație este cam toată ziua la piscina, seara la hotel, 2 șezlonguri pe plaja, si daca îl iei pe al treilea vine administratorul și te cearta și il ia, nu și la nemți, la ei îl lasă... plaja curata și larga, nisip fin.
@valih: Buna ziua
Referitor la rezervarea mesei prin sistemul Dine Around, voucherul trebuia sa dea in acel moment (asa este regulamentul), normal ca dupa 3 zile nu mai stia nimeni nimic, deoarece la receptie s-a omis acest lucru, a fost o greseala pe care dupa cum ai povestit au si recunoscut.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 Bulgaria, unde m-aș întoarce doar pentru plajă — scris în 28.08.22 de ux121507 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Un concediu ratat — scris în 19.08.22 de dana1987 din VASLUI - nu recomandă
- Jul.2022 Mizerabil hotel — scris în 11.08.22 de mihaibmw din BISTRIţA - nu recomandă
- Aug.2021 Un hotel modest, dar cu o locatie excelenta — scris în 01.09.21 de adynutza26 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Vacanta frumoasa, relaxanta cu o locatie la care merita sa revin — scris în 10.08.21 de shihana din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Sejur cu familia - all inclusive — scris în 19.08.19 de CeciliaH din BRASOV - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Hotel Sandy Beach o alegere gresita — scris în 08.08.19 de Nicu1984 din BUCUREşTI - nu recomandă