GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
De obicei imi petrec concediile in Grecia, dar am vrut sa incerc si un concediu in Turcia, ca sa mai schimb decorul.
Am luat biletele early booking, cu un pret foarte mic, respectiv 200 eur de persoana pentru 6 nopti, all inclusive, hotel pe plaja, sezlonguri si umbrelute gratuit si la piscina si pe plaja.
Am avut ceva emotii cu intamplarile din Turcia, dar pana la urma totul a decurs fara probleme.
Am avut camere cu vedere la piscina, cu aer conditionat, minifrigider, televizor cu cablu, internet wi-fi pe balcon, la receptie, la restaurant si la piscina, dar care mergea numai dupa ora 22.
Camera era mare, la baie am avut cabina de dus, dar erau si la unele camere bai cu cada. Curatenie se facea zilnic, iar lenjeria se schimba la 3 zile. Consumabilele in baie au fost 2 sapunele, 2 minigeluri de dus si 2 minisampoane, care au fost puse la inceput si nu au mai fost inlocuite daca s-au terminat in decurs de 12 zile. Hartie igienica a fost inlocuita cand a fost nevoie.
Prosoape de plaja se puteau obtine de la receptie cu o garantie.
In hotel exista o baie turceasca, o sala de yoga, un coafor, biliard la bar, acestea contra cost si niste aparate de gimnastica, masa de pingpong, biblioteca cu carti in diverse limbi straine, gratuit.
La televizor se prindeau cateva posturi in turceste, CNN in engleza si un post de muzica. Chiar daca pe posturile turcesti ar fi fost vreun film in engleza, degeaba ar fi fost, ca era vorbit in turceste suprapus peste sonorul original. Animatie a fost la bar, intre orele 22-23, in 3 seri pe saptamana, respectiv o seara in care 7 baieti adolescenti au dansat breakdance, o seara in care a dansat o dansatoare din buric si apoi s-a plimbat pe la mese ca sa primeasca bani, si o alta seara in care a dansat un barbat travestit dans din buric, si apoi a mers pe la mese sa primeasca bani.
In data de 30 august, turcii au serbat Victory Day, ziua cand in 1922 i -au invins pe greci. Atunci au fost steaguri pe cladiri, stegulete la mese, tort in forma steagului Turciei, si la seara greceasca, au cantat imnul Turciei, stand in picioare si fluturand stegulete.
In hotel in proportie de mai mult de 90% erau turisti turci. Animatia era numai in limba turca. In restul serilor, un DJ punea muzica la bar, cu predilectie muzica turceasca, gen manele. Aceeasi muzica rasuna toata ziua si la piscina, de facea imposibila odihna de dupa amiaza.
La piscina erau de jur imprejur saltele, cam uzate, care erau in permanenta acoperite cu prosoape, desi pe ele nu statea nimeni toata ziua, cu exceptia a doar cateva.
La plaja, erau sezlonguri, cu saltele cam uzate si ele, umbrele una la patru sezlonguri in primele randuri, iar restul sezlongurilor sub umbra copacilor sau la soare. La plaja veneau o multime de oameni fara bratari ale hotelului la mana, de fapt fara bratari de loc. Nu plateau si nu consumau de la bar ca sa stea pe sezlonguri.
Printre sezlonguri, sau chiar pe ele, se tolaneau mai multi caini mari, care lasau si urme pe nisip in care trebuia sa te feresti sa calci, in jurul carora bazaiau mustele. Din cand in cand, cainii faceau si ei cate o baie in mare si ieseau sa se scuture de apa exact langa sezlongul pe care stateai intins. Puteai sa fii si tinta cainilor cand ridicau piciorul la baza sezlongului.
In coltul plajei era o casuta de plastic in care sa se joace copiii, un mini tobogan si trei bancute. Si casuta de plastic era folosita de caini, caci o confundau cu o casuta pentru ei, si inauntru mirosea ingrozitor.
In ceea ce priveste mustele pe plaja, ele mai bazaiau si din cauza ca barmanii adunau paharele de plastic tare in care turistii beau bauturi dulci, iar resturile din pahare le varsau pe nisip. Paharele le adunau intr-o gramada pe nisip, pe nisipul pe care cainii isi faceau nevoile nestingheriti, si apoi le luau si le refoloseau.
In ceea ce priveste igiena la mese, dimineata si la pranz, pe mesele de lemn erau puse niste mici rogojini de plastic in dreptul fiecaruia, pe care erau asezate tacamurile. Poate ca spalau rogojinile, dar acestea erau dintr-un fel de impletitura in care se observau resturi de mancare intarita. Seara se puneau fete de masa, si la anumite mese rezervate se puneau si petale de flori.
Mancarea a fost diversa, in general din legume gatite, salate si fructe, carne numai pui si tocatura de vita, o singura data pe saptamana a fost peste la gratar. Intre orele 15-16,30 serveau gustari gen fast food, intre 17-18 chec si fursecuri, seara se facea si gratar. Prajiturile au fost foarte bune, dar nu baclava si sarailii, ci budinci, tarte cu fructe, tort cu crema, mini ecleruri, crema de zahar ars, gogosi. Niciodata nu a fost inghetata. Mezelurile de dimineata erau, dupa parerea mea, necomestibile, adica un fel de parizer sau crenvursti de culoare ciclamen, aproape grena, cu gust de cauciuc sarat, si probabil contineau orice altceva decat carne nu. Dar dimineata o persoana facea omleta la comanda si se mai gaseau numeroase feluri de branza, masline, gemuri, iaurt, miere, placinta cu branza sarata, rosii si castraveti, oua fierte tari, pepene rosu, cafea la dozator, lapte, cereale, ceaiuri. Fructe au fost in general pepene si struguri, albi fara samburi si negri, cateodata mere, prune, piersici sau portocale.
Excursii optionale am facut la insula greceasca Kos, in delta raului Dalyan, o excursie cu vaporasul cu 5 opriri pentru inot. Se mai organizau si altele, cum ar fi la Efes sau Pamukale, dar mai fusesem in alti ani. Bineinteles ca excursiile la agentiile locale erau mult mai ieftine decat la agentia partenera, asa cum se intampla de fapt peste tot.
Hotelul este situat central pe faleza, pe care sunt multe magazine, baruri si discoteci. Paralel cu faleza, este o strada cu magazine. La distanta de circa o jumatate de ora de mers pe jos, la deal, pe strada care face legatura intre statiuni, este un mall, Oasis, cu multe magazine de firma si spectacole life, gratuite, in fiecare seara. Gumbet este o statiune situata intr-un golf ca un amfiteatru, intre Bodrum si Bitez.
Am mers pe jos pana in Bitez, trecand peste deal, cam o jumatate de ora de mers pe jos. Bitez este o statiune intr-un golf, ca un amfiteatru, cu plaja si faleza ca si in Gumbet.
Pana in Bodrum am mers cu microbuzul, care are statie in dreptul hotelului. In fiecare marti, in Bodrum se organizeaza targ, la capatul statiei de microbuz. In apropiere este portul si castelul din Bodrum.
Trimis de dianamea in 05.09.16 14:18:39
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: circuit
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dianamea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 37.03255100 N, 27.40369600 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 42&ridAnt=73249
Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)
@dianamea: Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs solicitării de a încărca fotografii.
buna seara in ce perioada ati fost la Bodrum? ati fost cu autocar [***]? in acel an am fost si noi la Marmaris cand au fost probl acelea cu atentatul ati fost din 15 august?
@marival:
ATENȚIE! referirile la AGENȚII și alte entități din România care funcționează pe principii COMERCIALE (portaluri web de profil etc) sunt INTERZISE
Puteți trimite, în schimb, aceste informații prin intermediul mesajelor personale (pe privat) - click pe numele utilizatorului, apoi, în fereastra nou-deschisă, pe linkul "Trimite mesaj pers".
Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI bifată. Opțiunea respectivă se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.
@marival: Am fost cu autocarul, din 15 in 30 august, la o luna dupa lovitura de stat esuata din 15.07.2016.
Recomand plaja din dreptul Hotelului Sami Beach noi acolo am făcut baie în mare perioada 28 mai 3 iunie nisip fin intrarea lina în apă .apa călduță după ora 11
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2022 Sejur reusit! — scris în 27.07.22 de Liliana Gh din HOREZU [VL] - RECOMANDĂ
- May.2016 Foarte frumos — scris în 10.06.16 de mihapalea din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2009 Un sejur relaxant — scris în 07.12.09 de mary_chirea din CONSTANTA - RECOMANDĂ
- Aug.2008 Raport pret/calitate excelent — scris în 09.06.09 de Dabator din BUCUREșTI - RECOMANDĂ