ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.10.2013
DE Zina
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.06.10
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
SEP-2013
DURATA: 6 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 45 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 4 MIN

Royal Plaza din Praga, un hotel cu servicii de cinci stele

TIPĂREȘTE

Am străbătut cu taxiul orașul de la nord-vest la sud-est, până la hotelul Royal Plaza, la care am rezervat camera online, prin booking.com. Hotelul se află la 100 de metri de centrul turistic al orașului și la doi pași de stațiile de metrou, tramvai și autobuz, pe strada Rimska nr. 4 (pronunță ”rjimsca”). Se află chiar în capătul Pieței Venceslas - un fel de Champs Elysees ori Maria Hilfe sau Rambla al Pragăi -, imediat în spatele Muzeului Național. Prima surpriză plăcută: deși am ajuns în pragul dimineții, (pe la 7 și ceva), am primit imediat camera.

Hotelul Royal Plaza are cinci etaje: parterul, unde se află recepția, cu oameni deosebit de binevoitori, toți vorbind limba engleză, apoi trei etaje cu camere și la al patrulea sala pentru breakfast.

Camera se afla la etajul 3, cu ferestre spre o curte interioară foarte liniștită. A fost una de trei persoane, deși am fost numai doi, dar a fost minunat, fiindcă meciomanul meu a stat seara în patul de o persoană și s-a uitat la tv - pe canalul de sport cehii au dat fotbal, campionatul european de volei, C. E. de baschet si alte competitii europene si nationale-. La tv erau câteva canale cehe, vreo două rusești, vreo două germane, CNN (limba engleză) și Euronews (limba franceză). Eu m-am lăfăit în patul dublu, așezat astfel încât nu m-a deranjat deloc lumina televizorului sau a veiozei de lângă el. Paturile erau moi, pilotele si pernele de puf, lenjeria de Damasc - am recunoscut în Praga acel confort vienez despre care credeam că este inegalabil. Am avut aici liniște, căldură și apă caldă de 5 stele, permanent. Prosoapele se schimbă la dorință, este suficient să le lași pe jos în baie.

A fost frig în Praga, dimineață au fost și 7 grade C, iar la prânz au fost zile cu doar 12 grade C, cel mai mult au fost 14 grade. Era o adevărată desfătare să intri în camera strălucind de curățenie, ca tot hotelul dealtfel, și bine încălzită, dar și bine aerisită. În ceea ce privește liniștea, singurul lucru pe care l-am auzit cât am stat acolo, o săptămână, a fost cheia învârtită în broască de vecini, o dată pe zi, seara (dimineața cred că ieșeam înaintea lor). Camerele erau situate două câte două pe câte un vestibul comun, închis cu o ușă ce dădea în holul ce ducea spre lift, astfel că nu se auzea absolut nimic dinspre acest hol. Liftul a mers fără nici o problemă, tot timpul.

Micul dejun de la hotelul Royal Plaza din Praga a fost pe măsura camerei. În fiecare dimineață trei feluri calde: bacon prăjit, crenvurști fierți și ouă fierte sau omletă. Alături: șuncă de Praga, salam, cașcaval obișnuit și cașcaval afumat, iaurt, cereale, unt, miere, Finetti, pasta de branza la cutie pentru întins pe pâine, mai multe sorturi de pâine, legume, fructe, prăjituri ca de casă și porții de tort, mereu proaspete. Băuturi: apă plată, lapte, ceai, cafea, suc de portocale. Cred că nici nu am spus tot, dar și așa e destul, nu?!

Închei aici, cu mulțumiri și felicitări pentru cei care conduc și muncesc în hotelul Royal Plaza. Mai multe găsiți pe site-ul meu, zinnaida.ro Urmează articolele dedicate atracțiilor turistice.

P.S. - Deși nu se referă la hotel, aș vrea să fac două scurte referiri la felul în care am ajuns la el, căci cred că le sunt foarte utile cititorilor și în articolele următoare nu își vor mai găsi locul.

Am călătorit spre și de la Praga cu avioane Airbus ale companiei Czech Airlines, noi și confortabile. Biletele le-am rezervat online și au costat 500 de euro pentru două persoane, dus și întors, zborurile durând aproape doua ore. Cam scump, dar am avut avantajul ca au fost zboruri directe și am scăpat de escale.

Ajunși la aeroportul Ruzyne (pronunță ”rujine”), am solicitat un taxi la biroul companiei AAA Radiotaxi Praga, în terminalul 1. Am fost informați de cost, în jur de 700 CZK (coroane cehe), adică, la 1 euro = 20 CZK, vreo 35 de euro. Numai la taxiuri era acest curs, în rest, 1 euro = 25 CZK. Am acceptat și a fost chemat prin radio șoferul, care a sosit în două minute, ne-a luat bagajele grele și ne-a condus la taxi. La revenire, comandând telefonic un taxi de la aceeași firmă, am avut o reducere de vreo 200 CZK (10 euro).

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Zina in 03.10.13 12:30:01
Validat / Publicat: 03.10.13 14:03:23
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2162 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Zina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Hotelul Royal Plaza din Praga - clădirea galbenă - aflat în strada Rimska nr. 4, chiar în spatele Muzeului Național, la câțiva pași de centru, de stația de metrou și cea de tramvai și autobuz.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 6750 PMA (din 8 voturi)
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 45.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...

    • SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.039576053619385 sec
    ecranul dvs: 1 x 1