Lagarul de la Dachau - O excursie in infernul nazismului

TIPĂREȘTE

Elevii si studentii germani sunt obligati sa viziteze cel putin un lagar de concentrare pentru a vedea ce s-a intamplat sub ochii sau prin nepasarea bunicilor sau strabunicilor lor; turistii straini se duc de bunavoie, din diverse motive care pot sa tina inclusiv de natura psihicului uman. Noi ne-am dus din pura curiozitate si ne-am intors cu pareri impartite; da, experienta e puternica, e clar ca vorbim de vieti umane transformate in statistici prin metode de-a dreptul barbare. E de asemenea de apreciat ca Germania si-a pus pe tava in fata tuturor si partea intunecata a istoriei. Insa iesind din comunism si stiind ce au patit bunicii mei in anii '40-'50 realizez ca nazismul nu a avut nici pe departe monopol pe cruzime. Doar a aplicat-o intr-un mod nemtesc, organizat si sistematic.

Excursia la lagar a inceput in Muenchen; spre Dachau exista trenuri locale la fiecare 20 de minute, transportul fiind acoperit de tichetele speciale "Muenchen XXL" (7 euro single, 12.30 varianta "partner"). In gara Dachau exista semne catre autobuzul (sincronizat cu trenul) care asigura transportul pana la lagar; statia e chiar langa centrul de informare ("KZ Gedenkstaette"). Intrarea in lagar este gratuita insa se cer bani pentru audio guides si brosuri informative. In centrul de informare mai exista o librarie si un mic restaurant - pentru cine mai are pofta de mancare dupa vederea camerei de gazare si a crematoriilor (2 la numar).

Intrarea in lagar se face prin poarta detinutilor, marcata cu mesajul clasic; e o poarta extrem de ingusta unde la intrare ai tentatia de a poza "mesajul" din toate unghiurile. La iesire nu cred ca isi mai pune cineva problema. Lagarul in sine e foarte mare (gen 500m x 250m, am masurat in Google Earth si pare trasat cu o precizie nemteasca in acesti parametri). Nu mai exista baracile originale ale detinutilor construite din lemn ci doar doua replici; locatiile lor sunt insa marcate cu borduri. Ce au supravietuit sunt cladirile din caramida si beton - corpul administrativ si crematoriile. Dupa razboi au fost construite cateva capele unde se tin din cand in cand slujbe religioase; vorbesc de o biserica rusa, o capela catolica, un templu mozaic si un fel de biserica evanghelica.

Cladirea administrativa nu a fost renovata si arata pe interior la fel ca in acei ani; acum acolo e un muzeu cu planse, poze, "uniforme" de detinuti dar si instrumente de tortura. In fosta bucatarie a fost amenajat un cinematograf unde se proiecteaza la ore fixe un film documentar pe care am reusit sa il vad in varianta in limba engleza. Nu e ceva ce nu as mai fi vazut - poze facute de soldati in timpul "operarii" lagarului, poze de la eliberare, poze cu sute de cadavre, discursuri inflacarate ale liderului vremii etc.

Dupa cum am mentionat mai sus, curtea e imensa; de la prima pana la ultima baraca sunt cateva sute bune de metri, distanta pe care detinutii o aveau de parcurs de mai multe ori zilnic in ambele directii. Am numarat 60 de fundatii de baraci; aparent pe locul ultimelor 4 sau 6 baraci au fost construite locurile de rugaciune pe care le-am mentionat mai sus. In baraca reconstruita sunt cateva paturi "tip" (posibil sa nu fie originale), toalete si lavoare.

La capatul lagarului exista o curte separata; accesul la ea este peste un pod construit peste un mic rau care facea si el parte din sistemul de securitate. In aceasta curte sunt cele 2 crematorii - cel vechi si cel nou construit fiindca mureau prea multi oameni, depasind capacitatea crematoriului original.

In crematoriul nou exista si camera de gazare care nu se stie cat de mult a fost folosita la Dachau; probabil nu a fost folosita mai mult decat experimental din cauza profilului detinutilor, retinuti mai degraba pe criterii politice decat etnice si rasiale. Eficienta germana se vede si aici - executiile aveau loc fie la zid in spatele crematoriului, fie prin spanzurare direct in camera de ardere; de asemenea camera de gazare comunica aproape direct, printr-o camera de stocare a cadavrelor, cu camera de ardere. Sistemul de ardere si de colectare a cenusei era de asemenea centralizat undeva la subsol, permitand o activitate de tip 24/24. Oribil.

Dupa crematoriu, chiar daca ar mai fi ceva de vazut, nu-ti mai vine; te retragi usurel prin soare catre iesire, te bucuri ca traiesti in alte vremuri si te duci acasa. Desi nu poti sa nu te gandesti si la inchisorile romanesti, la "canal" si la "experimentul Pitesti". Sau ca si in zilele noastre exista astfel de lagare in tari precum DPRK, lagare care probabil nu vor fi vizitate niciodata de vreun turist.

---

VIZUALIZĂRI: 6487 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI