Cum să treci munţii pentru adidaşi

TIPĂREȘTE

Jurnal de călătorie partea a treia

Dacă acasă nu am ajuns nici până astăzi să văd Transfăgărăşanul şi Translapina, am avut parte tocmai aici, la mai bine de 3.000 km, de un drum cu inima în gât pe şoselele Spaniei.

De dimineaţă, fiind ultima zi din concediu, prietenul nostru s-a gândit să ne facă o surpriză şi să ne ducă la o fabrică Nike.

“Au magazin la poarta fabricii. Vă luaţi şi voi ceva fain şi ieftin. ” “Dar unde e magazinul? ”, întrebăm noi. “Aaa… E aproape de Castellon. Ajungem repede. ” “Bine, gogule. Hai să mergem”.

Şi plecăm. Şi mergem şi mergem şi tot mergem. Şi începem să urcăm pe o şosea şerpuitoare. Peisaj magnific, serpentine pe măsură. Îmi cam pierise vocea privind la prăpăstiile pe lângă care treceam. Da’ na! Ce nu face românul pentru o pereche de Nike ieftini? :) “Mai avem mult, bre? ”, întreb eu cu voce stinsă. În schimb, pitikul meu taaaare ar fi vrut să facă schimb de locuri cu şoferul. Cred că toţi împătimiţii de condus ar fi preferat să fie la volan pe un aşa drum! Îl vedeam cum “conducea” în spate, lângă mine, în timp ce eu abia mai respiram :)

Mi se răspunde că după lanţul de munţi din faţă ajungem. Îmi iau inima în dinţi şi îmi spun că ăsta e probabil antrenamentul pentru cele două mai sus pomenite drumuri mirifice din ţară.

Şi cum răbdarea e întotdeauna răsplătită, nu peste mult timp facem o oprire. Aflăm că suntem la Fuente de los Baños - celebru pentru apele sale termale. Locul are o legendă pe care am aflat-o coborând către uimitoarele ape verzi-albastre: se spune că ultimul rege maur al Valenciei, Zeit-Abu-Zeit, cunoscător al proprietăţilor curative ale apelor termale asupra organismului uman, a ales această locaţie pentru construirea unor băi, unde venea împreună cu multele sale soţii. Locul a devenit cunoscut, apele geotermale având o temperatură constantă de 25 de grade. Pentru cine vrea să călătorească aici, e bine de ştiut că se află foarte aproape de staţiunea Montanejos, unde te poţi caza. Plus că orăşelul are în jur şi destule obiective istorice de vizitat. Ca să nu mai vorbesc de locaţie.

Fiind joi, locul era cam pustiu; doar câteva persoane se bălăceau în apele calde şi îmbietoare. Un singur chioşc în preajmă, de unde puteai să cumperi câte ceva. Surpriza maximă a fost că la tejghea am dat de o… româncă. O doamnă foarte drăguţă, plecată de multă vreme din România. Locuia la Montanejos cu soţul ei spaniol, patronul magazinelului. A stat de vorbă cu noi, fericită că în sfârşit aude cuvinte româneşti.

Am petrecut cam 10-15 minute în acest colţişor de rai şi am pornit la drum către ţinta noastră.

După ce am trecut, în sfârşit, peste lanţul muntos, peisajul s-a schimbat un pik, dând în vileag aşezări pitoreşti. În sfârşit, mai vedeam şi altceva dincolo de blocuri, intersecţii, hoteluri, vile, plaje, aeroport: locuinţe tradiţionale, străzi pietruite, biserici, şcoli. Un crâmpei a ceea ce a fost vechea, istorica Spanie, de o frumuseţe tulburătoare.

Şi chiar dacă ideea acestei excursii a fost la bază mercantilă, nu am regretat drumul. Am descoperit o nouă imagine a acestei frumoase ţări, am aflat lucruri interesante şi am întâlnit români în cele mai neaşteptate colţuri din creierii munţilor. Un drum frumos, care parcă mi s-a părut mai scurt la înapoiere, ştiind că ne-am îmbogăţit amintirile din această vacanţă.

Barcelona fast forward

Nu pot să închei fără să povestesc şi despre cum să faci să nu te plictiseşti câteva ore în Barcelona.

Am plecat în ultima zi cu trenul din Castellon.

Gara: mare, frumoasă, cu automate de bilete, mult mai comod decât cozile de la noi. Peroanele sunt la capătul scărilor rulante care te coboară ca la metrou. Şi nu se treci decât după verificarea biletelor şi printre detectoarele de metale, ca la Otopeni. Bineînţeles, nu sunt chiar aşa de riguroşi ca la un aeroport, dar măsurile de securitate există.

După o călătorie de vreo 2 ore şi jumătate într-un tren ca săgeţile noastre (doar că mie mi s-au părut mult mai curate la noi), în compania multor suporteri ai Barcelonei care mergeau la un meci, am ajuns în gară. Şi, înainte să uit, trebuie să spun că biletele pe care le-am luat în Castellon permiteau călătoria până la terminalul din Aeroport. Noi ne-am oprit pentru a petrece măcar 5-6 ore prin oraş. Nu prea aveai ce să faci într-un timp atât de scurt.

Prin amabilitatea celor de la informaţii, am aflat că există mai multe linii de autobuze turistice (în sfârşit i-am ajuns şi noi din urmă! :)). Autobuzele opresc în peste 20 de locuri şi ai posibilitatea să cobori oricând ca să vizitezi zonele de interes şi să te urci pe aceeaşi rută şi să continui drumul. Nu-mi amintesc cât am plătit, dar a meritat, pentru că am reuşit să avem o imagine de ansamblu a ceea ce înseamnă Barcelona. Pe lângă ghidul turistic, am primit şi o pereche de căşti pe care le “mufai” în autobuz şi ascultai informaţii în timp real despre obiectivele turistice pe lângă care treceam.

Am optat să stăm pe platformă şi a fost minunat. Prin faţa ochilor ne-au defilat bulevardele mărginite de clădiri cu arhitectură şi mai veche şi ultra modernă, La sagrada Familia (încă regret că nu am coborâ să o vizităm, dar timpul ne presa), am văzut de undeva de sus portul, am trecut pe lângă tele-gondolă.

Ne-am oprit aproape de Rambla, pentru că era păcat să nu ajungem şi acolo, căutând un loc unde să mâncăm ceva. Am zărit un Mc Donald’s şi aproape am zburat până acolo. Am ieşit cu coada între picioare. Arăta mai rău decât ultimul Mac Drive de la noi. Murdar şi mirosea urât. La noi restaurantele lor arată chiar lux.

Când am intrat pe celebra stradă, nu pot să spun că am fost dezamăgită, dar e o vorbă: “La pomul lădat să nu te duci cu sacul”. Magazine de suveniruri înghesuite unele într-altele, terase super aglomerate, muzică de toate genurile răzbătea din toate colţurile. Abia reuşeai să-ţi faci loc printre sutele de turişti sau gură-cască. Ne-am înfundat bine mâinile pe portofele şi am luat-o la pas, căutând un loc unde să mâncăm. Am găsit într-un final o masă liberă şi am comandat într-o anglo-spaniolă “una paella, por favor. No fish and no seafood, please! Just pork… :) ” După vreo 20 de minute am primit-o, bineînţeles cu fish şi seafood. Drăguţul de ospătar, a cărui naţionalitate mi-e greu să o ghicesc, a încercat să ne explice că bucătarul nu poate “no fish”. Am înghiţit cu greu paella tradiţională şi am pornit pe străzile Barcelonei. Am petrecut ultima oră admirând perfecta îmbinare între vechi şi nou. Străzi frumoase şi sute de turişti care se preumblau ca şi noi, poate fără ţintă dar cu un scop precis: să vadă cât mai multe şi să împărtăşească experienţa oraşului.

Ne-am îndreptat cu regret către gară şi am plecat la aeroport.

Încheiere

Şi fiindcă s-au cam gătat peripeţiile noastre prin ţara lui Don Juan sau a lui Don Quixote, cel puţin deocamdată, vă doresc să mergeţi acolo, să vă simţiţi bine şi să vă întoarceţi cu amintiri de neuitat. Este o ţară frumoasă, primitoare, oamenii sunt o altă naţie de români, amabili şi ospitalieri, ştiu de glume, ştiu să se distreze şi să-şi trăiască viaţa. Avem ce învăţa de la ei. Deci să profităm!

---

VIZUALIZĂRI: 4743 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI