O priveliște de vis la un preț rezonabil pentru Santorini

TIPĂREȘTE

Dacă în cazul celorlalte insule alegerea cazării n-a fost o problemă reală, cu totul altfel au stat lucrurile cu Santorini!

În primul rând, că ideea cu Santorini mi-a venit mai târziu - inițial vacanța noastră trebuia să includă doar locuri pe unde nu mai umblaserăm niciodată. Pe urmă am hotărât să ajungem în Ciclade cu avionul - să aterizăm pe o insulă și să plecăm de pe alta, să fie un fel de circuit. Ok, începem cu Paros (are aeroport), continuăm cu Naxos (are aeroport), apoi cu Ios (n-are aeroport). De aici erau două variante: să ne întoarcem în Naxos „ca s-avem de unde pleca” sau să mai mergem un pic, până în Santorini. S-a nimerit să găsim zboruri bune (ca orar și ca preț) și pentru Paros la dus, dar și pentru Santorini la întors, așa că Santorini a rămas!

Pe măsură ce ne gândeam mai mult care-i varianta optimă, am realizat că deveneam din ce în ce mai entuziasmată de a revedea superba insuliță, cu priveliștile ei unice! Căci da, cu vreo 5 ani în urmă petrecuserăm (toată familia, plus niște amici) o săptămână de vis în Santorini - bilet luat de la o agenție turistică, vreo 400 de euro de căciulă, avion și cazare cu mic dejun în Perissa, pe coasta estică a insulei. Am închiriat mașină și ne-am plimbat peste tot, a fost superb! De data asta aș fi vrut însă să stăm pe partea opusă, mult mai spectaculoasă, cu vedere la Caldera (vulcan)! Să ne răsfățăm așa, de final de vacanță, cum ar veni... Întrucât zborul de întoarcere era dimineața devreme, am zis că dacă rezerv doar o noapte n-o să înțelegem nimic din experiența asta, ne trebuiau musai 2!

Și ia și caută, Mami, cazare „cu vedere” la un preț rezonabil! Să nu credeți că m-am lăsat pe ultima sută de metri, am „săpat” din vreme, chiar cu mult înainte de a ne cumpăra biletele de avion! Din păcate, mă cam împiedicam de unul și același lucru: prețul. Ce-i drept, am introdus criterii de căutare destul de stricte: cu vedere directă și neobstrucționată la Caldera, cu piscină (cât de mică; să stăm cu marea la doi pași și să nu avem parte de o ultimă bălăceală era de neconceput!), fără mic dejun, cu posibilitate de anulare gratuită (în caz că vor trebui modificate zilele de cazare, în funcție de zbor). Sub 300 de euro pe noapte nu găseam neam! La un moment dat, țin minte că am găsit ceva în Fira, am rezervat și imediat în ziua următoare am primit mail de la proprietar să plătesc 30% din preț; păi tocmai asta era chestia, că nu vroiam să plătesc nimic până când nu voi fi sigură de avion! Am anulat fără nicio discuție și am continuat căutările.

Ajunsesem să mă cam dezumflu și aproape să mă consolez cu gândul că tot undeva pe coasta estică ne vom sfârși vacanța :( , când... mi-au ieșit în cale Apartamentele Prekas, în capătul nordic din Imerovigli! Nota pe booking era grozavă (8,9 din aproximativ 150 de comentarii; în prezent a crescut la 9,1), am vizionat pozele de mai multe ori, am citit mare parte din comentarii și... am decis: gata, e ceea ce căutam! Așa că am rezervat: studio pentru 2 persoane, 2 nopți, anulare gratuită până cu... 42 de zile înainte (rezonabil) = 330 de euro. Preț imens pentru oricare din celelalte insule, bunișor însă pentru Santorini-Caldera-view! În fine, pragul psihologic fiind depășit și rezervarea făcută, nu ne rămânea decât să așteptăm momentul celebrului apus de soare savurat de pe propria noastră terasă, alături de un pahar de... vino santo!

La vremea stabilită s-au retras automat banii de pe card, dar nu toți, doar 150 de euro. Cu vreo 2 săptămâni înainte, am primit un mail foarte cuprinzător, semnat „Leftheris, Reception”, cu o serie de informații practice, unele foarte utile. Era reiterată acolo rugămintea de a le transmite ora sosirii, în ideea că recepția micului hotel este deschisă doar între 8 a.m. și 8 p.m.; dacă am fi ajuns în afara acestor ore, s-ar fi găsit o variantă să fim cazați (estimam că nu va fi cazul). Deasemenea, ni se punea la dispoziție un serviciu de transfer de la/către port/aeroport, la un preț suplimentar, evident; plătibil only cash la recepție, în momentul sosirii; am compilat informația împreună cu Tati și am răspuns că da, era bine-venită chestia asta. Mailul cuprindea și un link către o parcare publică, în cazul în care am fi avut la dispoziție propria noastră mașină, precum și informația că hotelul pune la dispoziția oaspeților, opțional, micul dejun la prețul de 10 euro de persoană pe noapte (dar asta știam și de pe booking, nu ne interesa).

Am transmis așadar în timp util datele referitoare la sosirea noastră (oră aproximativă, nume ferry) și am fost înștiințați că vom fi așteptați în port; era musai să reperăm corect șoferul (ce avea să poarte o pancartă cu numele hotelului), pentru că dacă alegeam, la fața locului, altă modalitate de transfer, oricum aveam să fim taxați pentru acest serviciu! N-a fost facil să dăm de șofer în tot balamucul ăla din port, dar cumva am reușit și l-am urmat apoi până la parcarea din capăt, unde ne aștepta un microbuz climatizat, de 8 locuri. Am urcat, împreună cu ceilalți turiști și am început... lungul drum către Imerovigli! :) Bine, exagerez puțin, căci nu-s decât câțiva kilometri, dar a durat peste 30 de minute până am reușit să urcăm „dealul” din port până în șoseaua principală; era extrem de aglomerat, s-a mers bară la bară.

În Imerovigli am fost debarcați în mica piațetă centrală, de unde am fost preluați de un alt tânăr, care a înșfăcat vreo două bagaje și ne-a condus pe străduțele pietruite, până pe aleea (asta asfaltată totuși) paralelă cu marea, tăiată efectiv în peretele oblic al muntelui, pe care se etalează proprietățile albe de-o parte și de alta! Superb, de imaginea asta mi-era atâta dor! Vreo 10 minute să zic că am făcut până la Prekas; de menționat că nu se poate ajunge motorizat până la ușa hotelului, trebuie musai ca această ultimă bucată de drum să fie făcută pe jos, hodorogind trolerele pe pietrele alea vulcanice sau cărându-le în brațe; pentru cineva cu o condiție fizică precară, nu cred că-i chiar la îndemână, dar trebuie vorbit la proprietate, sunt sigură că se pot găsi soluții, Santorini e insula luxului și a răsfățului total!

Deci ajunserăm, împreună cu un grup de 4 tineri, ei puțin înaintea noastră, așa că am așteptat să-i cazeze pe ei primii. Recepția hotelului se află de-o parte a aleii, iar studiourile sunt dispuse unele sub altele, pe vreo 4-5 terase; apartamentul de familie (pe care aveau să-l ocupe tinerii cu care veniserăm) e fix deasupra recepției, pe când celelalte (pretabile pentru 2 sau 3 persoane) de partea cealaltă a aleii, pe versantul ce coboară către mare. Chiar la nivelul străzii, vis-a-vis de recepție, se află o mică terasă comună, parțial acoperită de o copertină, cu o masă cu scaune și vreo 2 șezlonguri. Piscinuța e la nivelul cel mai de jos, la fel toaletele comune. Aspectul proprietății este tipic cicladic: pereți văruiți în alb-orbitor, obloane și uși din lemn, vopsite în gri.

Ne-a venit și nouă rândul la recepție, unde ne-a preluat un tânăr drăguț, foarte bun vorbitor de engleză. Am plătit diferența de 180 de euro cu cardul și încă 45 euro cash, transferurile din port și către aeroport (ocazie cu care am stabilit și detaliile plecării). Ni s-a oferit o mică hartă, precum și informații legate de restaurantele din vecinătate (la cerere, hotelul poate face rezervări pentru cină). Despre locuri de vizitat i-am zis să nu-și mai bată gura de pomană, dar l-am întrebat noi cam cât se face pe jos până în Fira sau Oia (Imerovigli e undeva între ele); cică 20 de minute până în Fira și cam 2 ore spre Oia (asta dacă mergi întins, fără să te uiți în stânga sau în dreapta; dar pentru că drumul e mirific, presărat la tot pasul cu imagini de poveste, mai adăugați... și încă mai adăugați...).

Pe urmă tânărul recepționer ne-a rugat să mai așteptăm câteva minute, deoarece studioul nostru nu era încă pregătit și, ca să ne facă așteptarea mai plăcută, ne-a oferit câte un pahar brumat de vin alb, pe care l-am savurat pe micuța terasă de peste drum, cu ochii în superbul peisaj: marea de un albastru incredibil în față, pornind de la vreo 300 de metri sub noi, închisă între paranteze cenușii de lavă întărită; Oia departe, ca o zăpadă curată, coafând capătul peninsulei din dreapta; cocoașa micuță a insulei Thirasia chiar în fața noastră... Dealtfel, cam cu peisajul ăsta aveam să ne delectăm în următoarele două zile... bine, o zi jumate numai, dar tot e destul, mulțumescu-ți, Doamne, că ai făcut posibilă și acestă minune!

N-a durat mult și tânărul recepționer s-a înființat cu cheia de la camera noastră, pe care am găsit-o doar cu un nivel mai jos, pe același palier cu încă una (am avut drept vecine două franțuzoaice). Știam încă de acasă că va trebui să împărțim terasa (și automat, experiența apusului) cu alții, dar a fost un compromis asumat. Fericit asumat - avea să se dovedească.

În unele comentarii de pe booking, turiștii anteriori se plângeau de dimensiunile mici ale studiourilor și de aspectul „îmbătrânit” al mobilierului. Răutăcioși, ce să zic?!... Camera nu-i mare, într-adevăr, dar absolut suficientă pentru două persoane. În plus, perfect dotată; nu cred că am avut nevoie de ceva și să nu găsim! O voi dovedi în cele ce urmează.

Compartimentare clasică: de pe terasă se intră direct în dormitor, care se prelungește cu zona de bucătărie, iar în dreapta e baia. Dormitorul are un pat dublu, din fier forjat, pe mijloc - saltea bună, lenjerie de bumbac alb, curată și plăcut mirositoare, 3 perne (aici să zic că aș avea ceva de cârcotit; de ce 3?; de ce nu 2 sau 4?; în fine...), un pled subțire care, împreună cu cearceaful de dedesubt, poate juca și rol de pătură. Pe pat am găsit 2 seturi de câte 3 prosoape; tânărul de la recepție ne-a explicat că acelea gri, mari, sunt pentru a fi folosite la piscină, iar celelalte în cameră. De-o parte și de alta a patului, câte o noptieră simplă, de lemn; pe una din ele - telefon fix. O veioză mică fixată pe perete, la mijlocul patului, precum și întrerupătoare „pentru leneși”. Prize în dreptul fiecărei noptiere.

Pe partea opusă patului, am avut TV cu ecran plat, fixat la o distanță optimă (dar nu l-am deschis nici măcar de curiozitate). În colțul dinspre fereastră, un seif și un... extinctor (mai rar asemenea piesă de mobilier, dar o fi vreo regulă locală, ce știu eu?!). A, și sub TV o nișă ogivală în perete, cu 2 lumânărele roșii. Mai înspre bucătărie, o masă de lemn pătrată cu 2 scaune. Față în față, lângă pat, un dulap în 2 uși, tot din lemn deschis la culoare, precum și o oglindă și o măsuță, pe care am găsit tot felul de materiale scrise despre regulile casei, recomandări de restaurante cu adrese și numere de telefon, o hartă și alte asemenea. În colț, într-un suport special, era și un uscător de păr. Într-adevăr, am mai întâlnit genul acesta de mobilier prin pensiunile grecești, poate asta să însemne „îmbătrânit”, dar atâta timp cât lucrurile arată cât de cât și sunt perfect funcționale, eu mă declar mulțumită!

Spațiul din spate al studioului era împărțit în mod egal între chicinetă și baie. Rezultă că nici acestea nu excelau prin dimensiuni, în schimb mi s-au părut dotate peste așteptări. Cel puțin bucătăria... Cine stă să gătească în buza Calderei?! Oricum, spațiul a fost folosit absolut judicios, mai bine de atât greu se poate imagina! De exemplu, blatul chiuvetei făcea corp comun cu plita cu 2 ochiuri. Dedesubt erau 2 nișe - într-una se afla răcitorul (în care am găsit „din partea casei” un pet mare de apă și 2 cutiuțe cu suc), iar în cealaltă vase de gătit și un sandwich-maker. Farfuriile, paharele și vesela erau expuse la vedere, pe câteva rafturi organizate în nișele din perete; mi-a plăcut mult diversitatea - farfurii de mai multe dimensiuni, boluri, cupe de înghețată, căni de ceai, cești de cafea, pahare de vreo 3 feluri... Fund de bucătărie, răzătoare, desfăcător de sticle, sare și piper etc. Cană-fierbător, foarte utilă pentru noi în a ne prepara cafeaua-infuzie. A, și un bol cu câteva pliculețe de ness și de zahăr și cutiuțe cu lapte condensat - nu ne-au folosit, dar am remarcat grija pentru detalii. Frumos! La chiuvetă am avut detergent și burete pentru spălat vasele, lavetă și cârpă de bucătărie. Coș de gunoi, desigur. Ziceți voi dacă mai trebuia ceva?! Oricum, noi ne-am organizat în cameră pentru micul dejun și cea de-a doua cină (pe care le-am mâncat pe frumoasa terasă, evident), precum și pentru... vinul de la apus (cred că desfăcătorul a fost piesa cea mai uzitată din toate!).

Despre baie n-am prea multe a povesti. Chiuvetă, vas de toaletă, cabină de duș ascunsă după o perdeluță - toate simple, din faianță albă. Oglindă deasupra chiuvetei, etajeră și câte un suport în părți - unul pentru săpun, altul pentru periuțele de dinți. Covoraș de ieșit din duș și coș de gunoi. Drept consumabile - hârtie igienică, clasicele săpunele ambalate și câte un flaconaș cu șampon. Apă caldă la discreție, fără probleme. Aerisire prin ventilator.

Am uitat să menționez aparatul de aer condiționat din dormitor, montat inteligent, pe peretele de vis-a-vis de pat; avea să-și dovedească utilitatea cu vârf și îndesat. De țânțari nu țin minte să ne fi supărat... Ferestrele erau dublate de obloane de lemn, aveau perdele crem pe interior și zăbrele pe dinafară. Nu ne-au fost schimbate prosoapele (am stat doar 2 nopți), dar a doua zi am găsit gresia de pe jos spălată. Curățenie exemplară aveam să întâlnim peste tot, prin spațiile comune.

Despre terasă am amintit, dar o să mai insist puțin, căci ea e piesa de rezistență a cazării! Am avut la dispoziție o măsuță rotundă și două scaune, iar pe măsuță un mic felinar cu lumânare. În locul acesta ne-am petrecut multe momente extraordinare - de fapt, pentru priveliștea asta ne aflam aici! Minunată la orice oră, de la răsărit până la apus (noaptea întunericul era deplin, nu se zărea nimic, înafara luminițelor ce pâlpâiau în Oia îndepărtată și a dreptunghiului turcoaz al piscinei de sub noi). O să vedeți în poze cât de frumos era; și acum suspin când îmi amintesc... Într-o parte, aveam fixat în zid un suport pentru uscat rufele, iar lângă ușa de la intrare, într-o mică nișă, un ghiveci cu o plantă țepoasă. Dimineața era umbră pe terasa noastră, după-amiaza soarele bătea prea tare, era prea cald, în schimb spre apus era minunat să șezi și să admiri! De menționat că absolut toate camerele de la Prekas au vedere spre Caldera.

Am reușit să testăm și piscina, chiar de două ori, cam câte-o oră în fiecare după-amiază. Mă rog, după piscina de la Seabreeze, din Ios, să zicem că am devenit mult mai pretențioși... Nu-i chiar cea mai grozavă piscină, dar merge de-o răcoreală. Micuță (să zic vreo 10 m pe 6-7), foarte adâncă pe toată suprafața sa (n-aș lăsa un copil mic acolo decât cu colac și îndeaproape supravegheat), apă destul de caldă însă, fără vedere la Caldera atunci când ești în apă din cauza gărdulețului ce împrejmuiește proprietatea. Vreo 6 șezlonguri cu salteluțe pe o parte a piscinei, destul de înghesuite pe spațiul restrâns; totuși, n-am văzut să se bată lumea pe ele. Toaletă în apropiere (curată, testată). Am fost tentată la un moment dat să rezerv studioul cel mai de jos, de deasupra piscinei; mai bine că n-am făcut-o, nu s-ar fi justificat diferența de preț.

În ultima dimineață, foarte devreme, am încuiat ușa camerei și, conform înțelegerii, am predat cheia unuia din angajații hotelului, care ne aștepta sus, în fața recepției; tot el ne-a ajutat cu bagajele până la parcarea din centru, de unde ne-a preluat un taxi, care ne-a dus la aeroport. Puțin după ora 7 avionul cu destinația (intermediară) Atena s-a ridicat în aer, marcând sfârșitul vacanței noastre...

---

VIZUALIZĂRI: 1829 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI