EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pobiti Kamani, Pădurea de Piatră din Bulgaria
În, vezi impresii, spuneam că nu am stat în Varna, dar am vizitat orașul și chiar împrejurimile lui din piatră….
Pobiti Kamani, în traducere Pietre Înfipte în Pământ, este o zonă protejată formată din dune de nisip și multe pietre, i se mai spune și Deșertul de Piatră, aflată în Satul Slanchevo, la circa 20 kilometri de Varna pe drumul spre Sofia. Se merge pe Autostrada Hemus A2/E70 circa 18 kilometri până la ieșirea spre Slanchevo și după mai puțin de 2 kilometri pe Drumul 2 se ajunge la destinație.
Pădurea de Piatră, cum este cunoscută în afara Bulgariei, este un fenomen geologic unic; într-un peisaj de deșert, mai mult de 300 de coloane de piatră, cilindrice sau conice cu înălțimi de până la 10 metri și diametre de la 50 de centimetri la 3 metri, sau pietre cu forme ciudate, depinde cum sunt văzute de fiecare turist, sunt risipite pe circa 250 hectare…. Interesant este faptul că nu toate coloanele au baze solide, unele sunt goale pe dinăuntru și sunt umplute cu nisip, ca și cum cineva le-ar fi înfipt acolo.
Cum au apărut?? Sunt câteva povești și câteva ipoteze științifice….
O frumoasă poveste, cea mai vehiculată, spune că aceste stânci sunt trupurile unor giganți pietrificați de Dumnezeu. Domnul a dezvăluit numele său unui tânăr pe care l-a făcut și nemuritor cu condiția ca acesta să nu-l spună nimănui. Tânărul s-a îndrăgostit de o fată, dar fata era sortită conducătorului giganților mării. Tânărul i-a cerut căpeteniei să renunțe, acesta a acceptat dacă-i spune numele Domnului. Tânărul a fost de acord nu să-l spună ci să-l scrie pe plajă cu trupurile giganților, iar Dumnezeu supărat i-a transformat în pietre. Tânărul și-a pierdut nemurirea dar a rămas cu fata, giganții au rămas veșnici, noi am rămas cu pădurea….
O ipoteză științifică spune altceva: coloanele s-au format pe fundul unei mici mări ce era acolo în urmă cu vreo 50 de milioane de ani prin solidificarea gazului metan ieșit din pământ în drumul lui spre suprafață. Apa s-a retras iar vântul, ploaia și eroziunea au desăvârșit opera, modelând rocile în formele pe care le vedem astăzi, formând o „Pădure” de piatră plină de viață, cu plante și animale reale….
Cert este că în golurile și cavitățile stâncilor au apărut mușchi, licheni și alte mici plante, în scorburi s-au adăpostit mici rozătoare și alte viețuitoare, ca în copacii adevărați, în „Pădure” au crescut și alte plante de deșert, habitat bun pentru mulțime de specii rare de păsări și de reptile.
Apropiindu-ne de „Pădure” am zărit indicatorul de parcare și, automobiliști corecți cum suntem, am mers și am parcat acolo, deși, lângă complex, pe ambele părți ale șoselei erau parcate mai multe mașini. Am oprit lângă singura mașină din parcare și am mers la Casa de Bilete amenajată tot în piatră, dar până să luăm biletele de intrare domnul de acolo, aflând că am lăsat mașina în parcare ne-a recomandat să o mutăm pe șosea, dacă se poate chiar în zona vizibilă de la el. Văzusem în parcare câteva figuri cam dubioase, dar, …, a fost singura avertizare de acest gen primită în cele 7 zile petrecute în Bulgaria. Soțul a plecat să mute mașina, eu am achitat 6 leva contravaloarea a două bilete, pentru un copil se achită 2 leva, programul de vizite depinde de anotimp, în sezon între orele 9 și 19, a venit și soțul, vedeam mașina pe marginea șoselei, și am plecat printre pietre.
Intrarea în „Pădure” se face lejer, cu sau fără bilete, cu bilete pe poarta larg deschisă, se poate intra și fără bilete, poarta nu prea poate fi văzută de domnul de la bilete, dar mai sigur pe marginile zonei protejate care nu prea au garduri sau alte restricții….
Am început plimbarea prin „Pădure” , am ajuns la prima coloană, apoi la a doua, …, la a noua și, dezamăgire totală!!! , nici o plăcuță cu informații, cum credeam că o să găseasc!!
Ca de obicei mă documentasem înainte de plecare, citisem și impresiile colegelor noastre, @irinad, vezi impresii și @buterfly, vezi impresii, le mulțumesc pe această cale, nu notasem nimic, mi-am amintit cele citite și mi-am continuat plimbarea căutând să descopăr sau să-mi imaginez ce reprezintă cât mai multe coloane.
Am descoperit atunci ceva figuri, altele le-am văzut acasă în pozele făcute. Denumirile unor coloane le-am dat eu, altele le-am preluat de la colegele mele.
Încă de la intrare am văzut un Cățel Odihnindu-se pe capul unui gigant, mi-a plăcut cum sta cu botul pe labe, am văzut un Supărat, n-am înțeles de ce era așa bosumflat, dar, … am mers mai departe pe la Tronul Reginei Gigante. Am văzut Banca Giganților, bună pentru cei doi tineri de lângă ea, a folosit-o doar băiatul, nu să stea ci să urce cu picoarele!?!? , Zâmbărețul ne privea cu gura până la urechi, am trecut pe lângă mulțime de coloane, Giganții Aliniați și am văzut în partea dreaptă a drumului o formațiune numită Turnul de Veghe, se crede că în antichitate aici era un loc sacru și un turn de veghe, loc bun și pentru pozare...
Am revenit pe potecă și ne-am continuat plimbarea ajungând iar la un grup mai mare de coloane frumos așezate, Hora Giganților lângă care soțul a observat o Halbă de Bere, ar fi golit-o dacă era plină și rece...
Am ajuns la Cercul Dorințelor, cel mai cunoscut obiectiv din „Pădure” . Pentru a ajunge la el, este cel mai depărtat obiectiv, mergeți destul de mult, nu renunțați cum făceau destul de mulți turiști. Am urcat pe stâncile înconjurătoare pentru a-l poza de sus și am intrat și noi în cercul aproape perfect pentru a fi natural, aici intervenise și mâna omului... Alte poze, alte cocoțări pe stânci pentru a prinde Pădurea de Piatră în diferite ipostaze și pentru a o poza de sus, veche meteahnă!!
Am revenit la casa de bilete și uitându-mă mai atent am văzut că aveau și un pliant cu pădurea. La sosirea noastră în complex, puțin agitați de recomandarea primită, am plătit taxa de vizitare, soțul a plecat spre parcare, eu spre intrare, fără să vedem pliantul și fără să mă mai gândesc la el.
Mă gândeam să-l cumpăr și să mă întorc printre coloane, aveam destul de mers… dar am renunțat, am renunțat să-l și cumpăr, nici acum nu-mi dau seama de ce?!?! , și-mi pare rău, este de preferat să fie cumpărat, ca de altfel pliantul oricărui obiectiv turistic. Acolo se vedeau mai bine formațiunile și denumirea lor….
A fost o plimbare interesantă, plăcută, deconectantă, un site deosebit, foarte apreciat în Bulgaria, este înscris pe Listele Provizorii UNESCO, pentru mine a fost singura plimbare făcută pe fundul unei mari, nu cu batiscaful sau submarinul ci cu propriile picioare, într-o zi de toamnă…, plimbare pe care o recomand celor ce citesc aceste impresii.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Formațiuni stâncoase, unice...
Trimis de mprofeanu in 21.01.21 16:45:26
- A fost prima sa vizită/vacanță în BULGARIA
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.22847200 N, 27.70595400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
Mă bucur că v-a plăcut şi dvs. "Pădurea de Piatră" şi că ceea ce am povestit şi eu pe sait despre ea v-a fost de ajutor. Îmi amintesc ce relaxantă a fost şi pentru noi acea plimbare prin arealul de nisip cu stânci de felurite forme, care mai de care interesante.
Mi se pare că ar fi un obiectiv de neratat pentru cine ajunge în zona Varna.
Felicitări pentru plimbare şi articol! Seară bună vă doresc!
@irinad: Mulțumesc frumos pentru ecou! Înainte de a pleca în Bulgaria m-am documentat de pe AFA citind articole mai ales cu impresii... din urmă până la anul 2015 cred... Așa am ajuns și la acest articol al tău și am hotărât că voi ajunge acolo și mi-a plăcut, a meritat, era altceva. Ne-am plimbat, ne-am cocoțat pentru a poza din mai multe unghiuri, am prins o vreme mai închisă dar nu a fost frig...
Și încă un articol tot al tău din vara trecută când ai scris despre Sozopol m-a inspirat foarte mult și am plecat acolo...
Călătorii frumoase îți doresc și în acest an!
Cu mare drag, !
@mprofeanu: Interesant, parcă sunt niște ruini ale vreunei cetăți antice. Am trecut o singură dată prin zonă, mai demult, dar nu am știut de această” pădure” . Poate voi mai avea ocazia. Călătorii frumoase in continuare!
@Mika: Ai sezizat foarte bine, așa am simțit și eu... Dar și mai bună este plimbarea printre coloanele uriașe... Un relief deosebit, stânci, nisip fin și vegetație adaptată acestuia...
Sigur vei mai ajunge în zonă și un popas este binevenit.
Mulțumesc frumos pentru ecou!
Cu mare drag, !
@mprofeanu: Ups, din grabă, mi-a alunecat degetul pe altă tastă și am făcut o greșeală gramaticală. Ruine
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2023 Merită — scris în 21.04.23 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Pobiti Kamâni - Padurea de piatra — scris în 03.07.17 de fredutza din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Apr.2017 Pobiti Kamani, una dintre minunile Bulgariei — scris în 06.05.17 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- May.2016 Incarcati-va cu energie pozitiva, vizitand un loc incantator — scris în 05.05.16 de Griegut din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 POBITI KAMANI - Pădurea de piatră — scris în 05.07.14 de buterfly* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ