Postojnska Jama - Locul in care mi-am pierdut epitetele

TIPĂREȘTE

Cu numai cateva zile inainte sa plecam in concediul de anul acesta ne-am anulat tranzitul din Ungaria si am hotarat sa trecem prin Slovenia catre Lacul Garda, prima noastra destinatie, astfel incat sa putem vedea in drumul nostru Pestera de la Postojna si Castelul de la Predjama.

Am citit cat am putut de mult despre pestera si pe langa informatii care coincideau, am dat si de unele care se bateau cap in cap si chiar daca s-a scris mult despre pestera de la Postojna, ma gandesc sa va spun si experienta mea si daca adaug doar ca s-au mai exploatat niste km de galerii si tot cred ca ajut la actualizarea informatiilor deja existente.

Ne-am rezervat biletele online ca sa facem si o economie dar si pentru a evita coada de la fata locului. Am luat un bilet combinat din 4 posibile, variantele fiind intrare la pestera, la castel, o expozitie de fluturi si o expozitie de “peste-om”, un fel de zoo. Noi am optat pentru pestera si castelul de la Predjama si am dat pe bilet 31.90 EUR/persoana, redus de la 34.80 pentru achizitia online. Cand am ajuns la casele de bilete unde nu era nici un fel de coada, biletele erau 34.80 EUR dar “numai astazi” reduse la 31.90. Se mai intampla:)

Am facut cei 53 de km de la Ljubliana pana la Postojna, rapid, drum pe autostrada, cu indicatoare peste tot si am ajuns cu o jumatate de ora inainte de 10, ora pentru care facusem rezervare. Localitatea Postojna mi-a placut foarte mult, ca de altfel toata Slovenia, iar accesul catre pestera nu-ti creeaza nici o problema fiind presarat cu indicatoare la tot pasul, pestera aflandu-se la doar 1 km de centrul localitatii Postojna.

De-a lungul anilor am vazut destule pesteri renumite sau mai putin, multe din tara noastra, din Austria, pestera Wieliczka din Cracovia, Polonia si am crezut atunci, la Wieliczka, ca nu o sa mai vad ceva la fel de spectaculos. Dar consilierul nostru de turism, un colaborator al sotului, ne tot batea la cap de cativa ani cu pestera Postojna si noi tot nu auzeam pana acum, cand am luat o decizie fulger si ne-am schimbat traseul de vacanta tocmai pentru asta.

Parcarea imensa (4 EUR), care se afla la vreo 3-400 de m de intrarea in pestera era aproape plina chiar daca era destul de devreme (9.30). Cand plecam noi erau si mai multe masini si oameni, asa ca va recomand o vizita cat mai de dimineata pentru evitarea aglomeratiei. Trebuie sa stiti ca pe timpul verii programul de vizitare este 9-17 cu intrare din ora in ora si ca pestera este vizitata anual de aprox 1 milion de turisti. Dintre ei se detaseaza net asiaticii care ne-au zapacit cu fotografiatul lor.

Zona este un adevarat complex care in afara de pestera mai cuprinde: hoteluri, un parc cu gazon tuns impecabil, copaci umbrosi si bancute numa’ bune sa te asezi, dezvoltat in jurul raului Pivka, care iese din pestera si isi continua cursul pana undeva in campie, punct de informare turistica, cafenele, restaurante, magazine de suveniruri dar nu numai, toalete publice, chiar si un bancomat. De asemenea, pe aleea de acces dintre parcare si casele de bilete este un automat unde cu o moneda de 1 EUR iti poti face singur un suvenir si ai de ales dintre 4 modele, toate reprezentand simboluri din pestera. Invartindu-te prin zona simti din plin ca expresia “Clientul nostru, stapanul nostru” este la ea acasa aici.

Avand biletul achizitionat online nu am facut decat sa ne prezentam la intrare, dupa ce am cascat putin gura prin magazinele de suveniruri.

La intrare se organizau grupuri cu ghid in functie de limba in care voiai sa asculti explicatiile. Am ales engleza si am plecat la drum cu Damian, ghidul nostru, in turul pesterii care porneste de la o platforma de cale ferata.

Stiam de acasa ca in pestera este o temperatura constanta de aprox 10 grade asa ca am venit pregatiti cu haine potrivite. Daca cumva uitati, se poate inchiria dupa ce intri, o pelerina grosuta contra 3.5 EUR.

Am intrat dupa ce un cititor de bare ne-a scanat biletul, am fost fotografiati (nu conteaza daca vrei sau nu) contra sumei modice (!) de 6.5 EUR asa cum am constatat la iesire si am ajuns pe peronul unde avea loc imbarcarea in trenulete cu vagoneti descoperiti. Postojnska Jama este singura pestera din lume cu acces feroviar si de cativa ani si cu sistem audio individual. Pestera are 3 gari, cea de unde pleci, statia unde te lasa trenuletul si de unde incepe vizitarea pesterii pe jos si cea de langa Sala de Concerte de unde te intorci la suprafata.

Un trenulet electric a plecat chiar de sub ochii nostri dar imediat s-a format altul, am ocupat locurile din fata si a urmat o calatorie timp de 10 minute pe un traseu care pe noi ne-a lasat cu gura cascata. Trenuletul inventat pentru turisti prin 1924 odata cu calea ferata, te poarta pe o distanta de aprox 2 km prin sali, tuneluri, pasaje sau galerii, inguste pe alocuri de poti atinge peretii cu mana si peste tot stalactite, stalagmite sau ambele unite formand asa numitele coloane, de o frumusete cum nu pot sa va spun si foarte bine puse in valoare de spoturi luminoase puse discret in jurul lor.

Dupa ce trenuletul ne-a lasat intr-o sala cu lampadare ca fiind sala de pornire, ne-am reunit in jurul panourilor pe care scrie limba in care ai ales sa-ti fie oferite explicatiile. Inainte de a incepe pe jos traseul circular de 1 km, ghidul ne-a spus cateva cuvinte despre pestera. Acelasi lucru a facut din loc in loc si in alte puncte, dotate cu statie si microfon, unde ne opream ca sa ne completeze povestea.

Am fost ochi si urechi la Damian, ghidul nostru, asa i-am cerut si sotului si sper ca ceea ce am retinut sa fie cat mai util pentru cititori.

Pestera face parte dintr-un complex de pesteri, Slovenia fiind recunoscuta pentru relieful carstic (sunt aprox 8500 de pesteri in Slovenia) iar Postojnska Jama, formata pe raul Pivka, a fost descoperita in 1818 de catre un localnic, lampagiu care s-a ratacit de restul muncitorilor care pregateau vizita imparatului austriac si decorau si iluminau partea din fata a pesterii.

Primul vizitator oficial a fost insa arhiducele Ferdinand I, in 1819 si de atunci este considerat turismul modern in pestera, chiar daca sunt semne despre existenta ei chiar din secolul 13, asa cum arata semnaturile de la intrare. In plus arheologii au descoperit unelte din piatra, semn ca omul preistoric venea in pestera sa vaneze. Pana la vizita arhiducelui se puteau vedea aprox 300 de metri de pestera, astazi se viziteaza in jur de 5 km, pe un traseu pe care ii parcurgi astfel: cu trenuletul electric aprox 10 minute (2 km), apoi, timp de o ora descoperi pestera pe jos aprox 1 km si inapoi cu trenuletul, 10 minute. Asfel, turul prin pestera dureaza aprox o ora si jumatate dar puteti sa va rezervati cel putin trei pentru ca aveti de asteptat trenuletul, la finalul traseului este un magazin de suveniruri si un oficiu postal functional si nu uitati de zona din exterior de care va spuneam, unde puteti sa mai zaboviti.

Curentul electric a fost bagat in pestera in anul 1884, cu 3 ani inaintea Londrei. Pana la acel moment pestera se vizita cu torte si faclii iar beneficiarii erau bogatii timpului. In functie de cati bani aveai vizitai mai mult sau mai putin pentru ca in locul trenuletului electric, ghizii de pe vremea aceea impingeau vagonetele (niste carucioare, de fapt) in care stateau cei bogati. In 1872 s-au introdus mici trasuri cu 2 locuri impinse tot de bietii ghizi.

Sunt descoperiti 24 de km de galerii din care se viziteaza aprox 5 km si pestera se intinde pe 3 nivele: Nivelul superior care s-a prabusit si este mai greu accesibil, cel mediu care se viziteaza si nivelul inferior unde raul Pivka continua sa curga. Pestera reprezinta o atractie turistica de 200 de ani, este studiata in continuare si exista o zona in care se fac cercetari speologice care se poate vizita, pentru care exista un pachet separat.

Traseele sunt marcate si din loc in loc sunt puncte de audio-quide, aleile sunt protejate cu balustrade stanga-dreapta si chiar daca podeaua este umeda, nu este alunecoasa.

Aerisirea in pestera se face prin ventilatie naturala: vara aerul cald patrunde in partea de sus a pesterii si il impinge pe cel rece afara iar iarna aerul rece patrunde pe jos si il impinge pe cel mai cald afara. Se creaza un microclimat cu o temperatura constanta care, asa cum spuneam, este permanent in jur de 10 grade.

Timp de o ora am strabatut pe jos cea mai frumoasa zona a pesterii. Muntele Mare, caruia i se mai spune si Golgota care este punctul cel mai inalt (cu 40 de m mai inalt decat intrarea in pestera) si s-a format in timpul unei miscari tectonice cand placile dintre straturile de roca s-au pravalit in rau. Aici sunt stalagmite uriase, adevarate bijuterii iar tavanul are o grosime de 50 de metri.

Damian ne oprea din loc in loc si ne arata formatiuni care simbolizeaza diverse: turnul din Pisa, camile, sanii Pamelei Anderson (glumele naturii dupa cum ne-a spus el) si in general simboluri de animale iar cu aceasta ocazie am aflat ca in pestera traiesc specii de insecte, gandaci, miriapozi, fluturi, lilieci, … dar cel mai important este Proteus Anguinus sau Olm, o salamadra care nu vede, respira prin branhiile externe si poate trai pana la 100 de ani.

Am trecut peste Podul Rusesc (construit in primul razboi mondial de catre prizonierii rusi) care face legatura intre inelul de mijloc al pesterii si cele 3 camere care reprezinta Paradisul sau Pesterile Frumoase: Camera Spaghetelor sau a Tuburilor, Camera Alba si Camera Rosie. Numele se datoreaza, asa cum este evident, culorilor caracteristice si formei stalactitelor si stalagmitelor. Pesterile Frumoase reprezinta un ansamblu de galerii de aprox 500 de m si este partea care mie mi-a placut cel mai mult.

Dupa cele 3 camere urmeaza un tunel artificial, facut special pentru scopuri turistice. Aici se vede numai stanca si este doar un culoar de trecere dupa care am ajuns in Galeria Rusa si apoi tot printr-un tunel in Camera sau Pestera Neagra, in care a fost un depozit de benzina al nemtilor in timpul celui de-al doilea razboi mondial de care partizanii au aflat si i-au dat foc. Se spune ca a ars 7 zile si urmele se vad si astazi deoarece aici tavanul este negru, de unde ii vine si numele.

Ajungem la Briliantul sau Diamantul pesterii, care se afla la baza Muntelui Mare si este cea mai frumoasa stalagmita din pestera. O stalagmita foarte alba din carbonat de calciu, stralucitoare, care impreuna cu o coloana reprezinta simbolul speologiei din Slovenia dar si simbolul tarii in materie de turism, dupa cum ne-a spus ghidul Damian.

In Sala Mare troneaza un vivarium unde acum traiau 7 salamandre, specia Proteus. Am fost rugati sa nu facem poze ca sa nu le deranjam si ghidul ne-a spus ca acum 2 ani administratorii pesterii au vazut pentru prima data cum depun oua si se reproduc.

Am ajuns la finalul traseului turistic si la Sala de Concerte, cea mai mare sala din Pestera Postojna (3000 de mp), cu o inaltime de aprox 40 de metri si o acustica foarte buna (aici ecoul poate dura aproape 6 secunde). Ea se afla in punctul cel mai de jos al nivelului mediu, unde se organizau si am inteles ca se mai organizeaza si astazi, uneori, concerte de muzica clasica si poate adaposti pana la 10.000 de persoane.

Cum era de asteptat trebuia sa-i treaca vreunui regizor de la Hollywood prin cap sa speculeze frumusetea acestei pesteri. Dar iata ca nu a fost de la Hollywood ci de la Bollywood. In 2012 un regizor indian a fost singurul care s-a gandit sa faca (si a facut si lansat) un film indian de dragoste. Pot fi vazute imagini pe net dar parerea mea este ca nu a fost cea mai inspirata idee.

Turneul se incheie prin revenirea la tren si apoi la suprafata prin alte sali, pasaje si galerii la fel de spectaculoase. Inainte de a merge la statia de trenulet pentru a face drumul inapoi, am intrat in magazinul de suveniruri si in cel mai vechi Oficiu de Posta, functional, de unde sotul meu a trimis o vedere tatalui sau care peste cateva zile implinea 90 de ani, vedere care a ajuns taman la fix.

Ne-am bucurat din nou de plimbarea cu trenuletul pret de 10 minute prin salile si tunelurile de care nu te mai saturai, iar la iesire, am admirat raul care dispare in pamant si iese mai departe in afara pesterii sa-si continue linistit, curgerea.

Ne-am regasit in poze la iesirea din pestera, poze pe care fotografii ti le fac peste tot, la intrare, in trenulet, prin pestera, dar nu le-am achizitionat. 6.5 EUR pentru fiecare poza ni s-a parut cam mult iar aceasta practica chiar imi displace. Dupa ce ca te fotografiaza fara acordul tau mai vor si o caciula de bani. Asa ca, daca nici nu m-au lasat sa pozez, sa se spele cu ele pe cap.

Care credeti ca a fost primul gand dupa ce am iesit din pestera? M-am intrebat daca vreun gospodar dintre cei ai tarii noastre o fi vizitat-o. Daca da, si mai mult ca sigur, daca o fi fost vreunul atent la infrastructura fara repros de acolo? Si o fi vazut ca in ciuda umezelii din pestera, materialele speciale folosite impiedicau alunecarea iar aleile erau construite astfel incat sa poata permite si vizita celor in carucioare cu rotile. Asta mi s-a parut extraordinar. Ca cineva a gandit in acest mod aceasta infrastructura fara cusur si nu in niste conditii normale ci in cele date, de subteran. Ramane sa ma intreb in continuare.

Trebuie sa mai stiti ca in pestera este interzis fotografiatul cu blitz ceea ce face ca pozele sa nu aiba chiar calitatea pe care o doresti.

Va spuneam ca cineva ne-a batut la cap de cativa ani sa vedem aceasta pestera. Nu asteptati la fel de mult. Nu vreau sa insir acum niste epitete, ca este cea mai mare, cea mai vizitata, cea mai admirata, cea mai... In cazul pesterii de la Postojna eu sunt in una din rarele situatii cand pot sa spun ca nici o poza si nici un cuvant nu poate reda ceea ce simti fiind acolo si ca orice as incerca sa va spun nu se compara cu ceea ce o sa vedeti la fata locului, asa ca va doresc sa o puneti cat mai curand pe lista.

---

VIZUALIZĂRI: 5862 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI