Peștera Postojna, poarta spre inima Pământului

TIPĂREȘTE

Când citești mereu că Peștera Postojna este cel mai mare și mai spectaculos fenomen carstic din Europa și treci de două ori pe autostradă fără să poți intra să vizitezi te apucă dracii.

Așa că anul acesta am planificat și organizat special deplasarea pentru vizitarea peșterii.

Mai întâi câteva detalii privind traseul. Adresa completă pentru GPS: Postojna Jama, Slovenia. Dacă nu aveți opțiunea asta încercați coordonatele geografice: 45 ° 46 '19 "N, 14 ° 12' 43" E, iar dacă nici așa nu e bine introduceți coordonatele localității Postojna (Ljubljanska cesta 4,6230 Postojna) iar odată ajunși acolo urmați indicatoarele și nu aveți cum să greșiți.

De la Oradea la Postojna distanța este de 820 Km iar de aici la granița cu Italia cam 35 de Km.

Eu am plecat de la Oradea la 5 dimineața, am urmat traseul prin Debrecen_M3_M0_M5_M0_M7_ Slovenia_A1_ ieșirea Postojna Jama (foarte bine presemnalizată și semnalizată, nu ai cum să o ratezi) și am ajuns aici la ora 12,00. Și în cazul în care vii din Italia urmezi aceleași indicatoare, la fel de vizibile.

Am alimentat lângă vama Borș , am cumpărat vigneta pentru Ungaria de la aceiași benzinărie contra sumei de 79,83 lei (pentru 1 lună) iar la intrarea în Slovenia am achiziționat vigneta pentru această țară: 15 euro /1 săptămână.

Am tras tare pentru că știam că programul de vizitare are ore fixe:

-Ianuarie, Februarie, Martie, Noiembrie și Decembrie: 10,12 și 15;

-Aprilie și octombrie: 10,12,14 și 16;

-Mai, Iunie și Septembrie: 9,10,11,12,13,14,15,16 și 17;

-Iulie și August: 9,10,11,12,13,14,15,16,17 și 18;

Urmând indicatoarele am ajuns în zona administrativă din preajma peșterii unde am urmat semnele de parcare. Apeși butonul, primești o cartelă și se ridică bariera. Spațiu suficient siguranță maximă. Și ca să nu uit, pentru 3 ore de parcare am plătit 3,5 euro care este de altfel prețul pentru întreaga zi, indiferent cât stai.

De aici, pe alei și scări urci ușor până la construcțiile ce precedă intrarea în peșteră, prima dintre ele fiind centrul de informare turiști și casa de bilete.

Documentându-ne am aflat că puteam achiziționa mai multe tipuri de pachete de bielete:

Opțiunea 1 Peștera Postojna : Adulți 22,90 euro, Studenți și elevi 18,30 euro,Copii (6 – 15 ani) 13,70 euro ;

Opțiunea 2 Acvariul Proteus + expoziția de fluturi :Adulți 8,00 euro, Studenți și elevi 6,40 euro,Copii (6 – 15 ani) 4,80 euro ;

Opțiunea 3 Castelul Predjama: Adulți 9,00 euro, Studenți și elevi 7,20 euro,Copii (6 – 15 ani) 5,40 euro .

Deși pare gratuit pentru copii mai mici de 6 ani se plătește totuși 1 euro/copil/obiectiv vizitat.

Pentru pachete combinate se oferă 16% reducere.

Am optat pentru un pachet combinat peșteră + castel obținând pentru 2 adulți și un copil un preț de 72,54 euro cu o economie de 10,40 euro față de costul de bază. Uimitor dar am primit un pliant în limba română care a completat informațiile din cel de limbă engleză cu care mă înarmasem deja de la info chioșc.

Țineți seama că o vizită durează cam 2 ore și jumătate (seriile de turiști suprapunându-se dar fără să se întâlnească) iar în interior sunt constant 10 grade celsius. Este de recomandat să vă îmbrăcați mai bine, să vă încălțați pentru că podeaua e umedă și alunecă iar dacă afară plouă nu ar strica să vă luați o pelerină de ploaie. Dacă nu aveți nimic din toate astea la intrare puteți închiria un fel de pelerină contra sumei de 3,5 euro.

Important: în peșteră este interzis fumatul.

Nimeni nu a spus că nu este voie să fotografiezi sau că trebuie să plătești pentru asta și nici nu am văzut indicatoare în acest sens. Drept urmare TOATĂ lumea care avea o sculă cu care se făcea poze blitzuia de zor.

Până la gura peșterii urcăm mai multe trepte admirând vagoneții vechi de tren expuși acolo sau fixând restaurantele și magazinele de suvenire ce urma să le vizităm la ieșire.

Așa, și acum puțină istorie. Peștera s-a format în acțiunea de secole a râului Pivka și a fost descoperită în anul 1818 (cel puțin de atunci apar documente) existând indicii arheologice că o parte din galerii erau cunoscute încă din secolul XIII. Până la această dată au fost cartați peste 20 Km de galerie din care 5,2 sunt vizitabili iar din 1819 și până astăzi au fost străbătuți de 34.000.000 vizitatori.

Primul trenuleț a circulat în mină încă de la 1872 iar din 1884 peștera a fost electrificată. În anul 1967 calea ferată a fost modificată noul traseu, circular, permițând un flux turistic ce urcă la un număr de 14000 oameni zilnic.

Odată ajunși pe platoul de la intrare ne-am aliniat cuminți la rândul ce ducea la ușa de acces în gara singurului ”metrou” sloven, trenul de mină.

Inscripția de pe frontonul gării de avertizează că aici este ”Immensum ad antrum aditus” (Accesul în marea peșteră) și ne informează asupra anului refacerii clădirii (MCMXXVII_1928).

La rând erau fără exagerare peste 300 de persoane încât am crezut că voi prinde seria următoare. Spre surprinderea mea a intrat toată lumea ce aștepta pe platou .

La intrare doi operatori cu aparate foto , ajutați de camerele fixe de pe pereți, fotografiază pe toată lumea .

Primii parte a vizitei o îi faci cum am spus cu trenulețul. Ăsta e constituit dintr-o locomotivă diesel, de mină, ce are atașate un fel de vagonete descoperite, cu câte două locuri pe fiecare banchetă. Traseul este el însăși o nebunie, întortocheat, scund, cu peisajul cavernos derulându-se rapid și aparență periculos. Am ferit de nenumărate ori capul cu senzația că-mi las scalpul acolo sau aparatul foto pentru că am avut impresia că tunelul e prea strâmt. Și ca totul să fie fun până la capăt, picături de apă scurse pe pereții peșterii îmi spălau chelia încinsă încă de la temperatura de afară.

Pentru a face față fluxului de vizitatori au plecat două garnituri ce s-au regăsit peste doi kilometri ,pe un peron special amenajat. Cu rapiditate ghizii au organizat turma furibundă pe limbi vorbite: engleză, germană, italiană, franceză, spaniolă, rusă și, evident, slovenă.

Am remarcat imediat tehnica impecabilă a gazdelor, fiecare grup separându-se de celelalte plecând la explorare pe trasee diferite . Ne-am lipit și noi de grupul englez (din fericire mai mic) și am putut audia câte ceva din explicațiile simpaticei noastre ghide.

Prima impresie de bună organizare a fost completată de modul în care am perceput conceperea traseului: alei betonate discret, neagresive cu mediul, destul de aderente în pofida umezelii, cu balustrade acolo unde relieful o impunea.

Primul hop îl reprezintă zona numită Muntele Mare ce s-a format prin prăbușirea în timpul formării peșteri a unei părți din tavan. Acum forma de boltă a sălii o face foarte rezistentă și fără pericol pentru turiști.

De la intrarea în peșteră și până în vârful Muntelui diferența de nivel este de 40 de metri iar solul este acoperit cu stalagmite enorme ale căror măreție și frumusețe nu sunt minimalizate de înălțimea uriașă a sălii, 50 de metri.

Cunoscut și sub numele de Calvarul ,Muntele Mare impresionează prin aglomerarea fenomenului carstic la dimensiuni pe care ,eu personal nu le-am mai văzut.

Abundența de stalagmite, stalactite, coloane, tuburi, țurțuri și cum se vor mai fi numind este bine pus în valoare de iluminatul electric.

Începem ușor, ușor, să coborâm. Trecem Podul Rusesc (construit de prizonierii ruși din primul război mondial) intrăm în Peșterile Frumoase, bijuteria acestei lumi subterane. Trecând succesiv prin Sălile Albă, Roșie și vedem cum natura a colorat formațiunile utilizând resursele naturale din solul prin care a trecut apa. Intrăm apoi în Sala Tuburilor plină de stalactite minuscule, subțiri ca spaghetele italiene.

Pentru a completa traseul omul a intervenit realizând un tunel de legătură de cca. 100 metri prin care intrăm în Galeria Rusă iar de aici, prin altă galerie săpată de om ,de vreo 500 metri lungime ,intrăm în Peștera Neagră (aceiași influență a coloranților naturali din sol dar și a unui foc intens de benzină pus de partizani pentru a distruge stocul de combustibil ascuns de nemți în peșteră) și apoi în Peștera Pivka botezată așa după râul care a creat toată această minune.

Ghida noastră a fost amabilă să ne informeze că actualele galerii au urmat traseul unora mult mai mici și mai greu accesibile utilizate în timpul războiului de partizani pentru a fugi și a se ascunde de germani.

Drumul ne-a condus pe lângă cea mai frumoasă stalagmită din Peștera Postojna, numită Diamantul, simbolul locului.

În final ajungem la Sala de Concerte, o încăpere de 40 metri înălțime decorată cu candelabre ,capabilă să găzduiască 10.000 de persoane și unde ecoul persistă 6 secunde. sala fost gazda unor concerte memorabile pentru această mică țară.

În apropierea Sălii Concertelor este stația de trenuleț care ne așteaptă să ne scotă afară. Asta nu înainte de a trece pe lângă un uriaș acvariu în care sunt expuși (dacă ai noroc să vezi) cel mai renumit locuitor al peșterii, olm-ul sau peștele om (proteus anginus). Nu prea știu de ce îi spun așa pentru că are forma unei șopârle, este alb și orb și extrem de timid. Este interesant că exemplarele din bazin sunt capturate din râurile subterane unde trăiește, expuse timp de două luni după care eliberate din nou în mediul natural și înlocuite cu alte exemplare ”sălbatice”. Din cauza luminii slabe și interdicției de utilizare a blitz-ului (de ce oare doar e orb) nu am putu face poze la dihanie dar puteți găsi imagini aici.

La final am realizat că am parcurs cam 3,5 Km, urcând mai întâi Calvarul după care coborând într-o spirală continuă la 20 de metri sub nivelul peronului de la sosire și peste 100 față de intrarea în peșteră.

Ne-am urcat din nou în trenuleț care ne-a condus într-un mod similar celui de la venire (viteză, tunel scund și strâmt, adrenalină dar și distracție) către ieșire. Aici nu poți să nu fii impresionat de abisul ce se cască lângă peronul de debarcare și de zgomotul făcut de râu în încercarea sa continuă de a lărgi hăul construit în mii de ani.

În vechea galerie de acces a peșterii organizatorii ne-au așteptat cu standuri în care zâmbeam cu toții din pozele făcute la intrare sau pe traseul din peșteră. Cine dorea putea achiziționa o fotografie la umilul preț de 6 euro bucata. Și cum eu sau fetele mele ne-am regăsit în 6 astfel de instantanee …...

Ajunși afară ne-am revenit brusc la realitatea opărită și am mai cheltuit ceva bănuți pe la tarabele de suveniruri (3 euro un magnet) sau la tonetele de înghețată.

Realizezi imediat ce industrie turistică s-a dezvoltat în toată zona prin valorificarea potențialului oferit de peșteră: hoteluri, pensiuni, restaurante, suveniruri etc.Câteva stabilimente de acest gen sunt chiar la gura peșterii (Hotel Jama ,Restaurant ”Modrijanova domacija”) dar cele mai multe în localitate din imediata vecinătate ,Postojna .

Oricum ,acum ,cu impresiile încă proaspete vă spun că imensitatea acestei peșteri și a ”mobilierului” său nu are termeni de comparație pentru mine iar peste ani probabil că ași vrea să o revăd .

---

VIZUALIZĂRI: 6705 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI