GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pension Jugendgastehaus Oberau [Maria Alm](încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Pensiunea Jugendgastehaus Oberau - amintiri dragi
Pensiunea Jugendgastehaus Oberau este situată la o distanță de aproximativ 1,2 kilometri de centrul satului idilic de munte, Maria Alm, din districtul Zell am See. De ce am ales-o pe ea? Nu știu exact, dar câteodată parcă simți nevoia să te îndepărtezi de conceptul confort 100%, cu ”totul la picioarele tale” și să-ți alegi ceva mai simplu, mai cald, mai apropiat…
Este ceea ce am găsit la această pensiune administrată de familia Seidl.
Într-o zonă liniștită, în imediata apropiere a unei păduri ademenitoare și cu neastâmpăratul râu Jetzbach ce se strecoară chiar prin spatele clădirii, pensiunea are o amplasare propice și în timpul sezonului de iarnă, pentru că la doar trei minute de mers pe jos se află teleschiul și pârtia de schi Abberg.
De asemenea, la 160 de metri este stația de autobuz Maria Alm Unterberg și grație cardului Hochkonig pe care-l primiți gratuit de la orice pensiune sau hotel la care sunteți găzduit, beneficiați, printre altele și de transport gratuit spre localitățile din apropiere.
Situată într-un cadru natural deosebit, pensiunea pune la dispoziția oaspeților biciclete de munte cu schimbător de viteze, de aici pornind și numeroase trasee pentru drumeții.
Chiar mi-era dor să mă plimb cu bicicleta, așa încât într-o bună zi mi-am îndeplinit și această mică plăcere. Doar că plimbarea n-a durat decât vreo oră… De atunci mă tot întreb cum rezistă bieții cicliști în prelungile lor curse…
Proprietatea oferă cazare în 23 de camere: duble, de grup – pentru 4 persoane - cu paturi suprapuse, sau apartamente cu bucătărie proprie.
Noi am avut o cameră dublă, de 18 m. p., deci nu prea mare, dar având în vedere că eram mai mult plecați de acasă, nu m-a deranjat de loc. Am spus acasă, da, chiar așa ne-am simțit aici. Atitudinea prietenoasă a familiei Seidl și starea de veselie la nivel maxim pe care o întreținea cu toți turiștii nu erau singurele responsabile pentru faptul de a te simți bine. Mâncarea gustoasă era mereu proaspăt pregătită cu ingrediente bune, iar aranjamentul în farfurie era un motiv în plus de a mânca cu plăcere. Un permanent coș cu fructe era pentru mine o ispită de nerefuzat. Mereu ”mă împiedecam” de el… Merele ionatane erau extraordinare, zemoase, aveau o savoare deosebită. Erau adevărate ionatane!
Demipensiunea a fost inclusă în prețul cazării.
Accesul la internet Wi-Fi este gratuit.
Lângă sala de mese se află o altă sală unde oaspeții se pot relaxa avănd la îndemână o masă de tenis, biliard, darts… Există și o cameră de depozitare a echipamentului de schi.
În piscina gonflabilă din grădină vă puteți răcori în lunile de vară.
Pensiunea beneficiază de un loc generos de parcare.
Cazarea pentru șase zile a costat 144 euro la care s-a mai adăugat 1,10 euro/zi/pers. – taxă de stațiune.
Dacă nu sunteți pretențioși din cale-afară, pensiunea Jugendgastehaus Oberau este locul ideal unde stressul se dizolvă complet în aerul curat al munților…
Dacă vă doriți aici o vacanță, coordonatele sunt: 47.23.29 N – 12.54.26 E
Trimis de Alina53 in 01.03.15 15:50:48
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Alina53); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 47.39137000 N, 12.90731500 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Webmaster, te rog clipul: /www.youtube.com/watch?v=d6yDWhHvi0E Mulțumesc!
===
Done
@Alina53 - Review-ul a fost incarcat initial la o rubrica de calatorie, motiv pentru care nu ai putut acorda note la cazare. L-am mutat noi în rubrica "Pension Jugendgastehaus Oberau [Maria Alm], ZELL AM SEE" (nou-creată pe sait)
Te rog sa ne spui si nota pentru cazare.
==
Am setat coordoantele GPS conform indicatiilor, rezultând aceasta poziționare de aici.
Te rog sa (re)verifici aceasta pozitionare .
@webmaster26 - Poziționarea pe hartă este corectă. Nota pentru cazare - 95% mulțumită
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)