Unde mâncăm în L’Isle-sur-la-Sorgue

TIPĂREȘTE

L’Isle-sur-la-Sorgue era cea mai apropiată localitate (7-8 km) de cazarea noastră din Luberon. De fapt, și mai aproape era Le Thor, însă gazda ne-o recomandase pe prima în scop de alimentare (și nu numai). Adevărul e că e un orășel tare frumos, de neratat dacă ajungi în zonă! După cum probabil v-ați dat seama, numele se traduce drept „insula de pe Sorgue” , centrul vechi ocupând efectiv „insula” cuprinsă între cele 2 brațe ale râului Sorgue. Atunci când aduni la un loc ape curgătoare și un labirint de alei înguste flancate de case de piatră cu obloane colorate, e imposibil să nu iasă ceva cu adevărat fermecător!

Prima dată am ajuns chiar în prima seară, rupți de foame (ratasem prânzul), după o încercare nereușită la La Table Peysanne (asta era chiar cea mai apropiată; ne-am înființat ca niște flori nevinovate și am fost refuzați elegant, din motiv de nerezervare). Aruncasem între timp un ochi pe Google și știam clar unde mi-ar plăcea să cinăm. Unde mi-ar plăcea – remarcați ezitarea, că mai rămânea să ne și primească... Oricum, gazda ne spusese să mergem cu încredere în L’Isle-sur-la-Sorgue, că-s numeroase opțiuni de mâncătoreală și imposibil să nu ne lipim de vreuna...

A, nu v-am spus pe cine pusesem ochii: pe Bistro Au Chineur L’Isle-sur-la-Sorgue („au chineur” înseamnă „la colecționarul de antichități” , orășelul fiind cunoscut pentru piețele sale de artefacte de genul). Se află chiar pe esplanada Robert Vasse, imediat lângă podul cel mai sudic, are 4,3/2409 pe Google și e deschis zilnic între 9 și 23. Acest ultim aspect poate fi extrem de derutant deoarece îți lasă impresia că ai putea mânca acolo oricând îți tună în intervalul orar menționat, ceea ce e cât se poate de fals (după cum urma să experimentăm pe propriile piei în ziua următoare). În realitate, băieții oferă prânzul între anumite ore, iar pentru cină sunt disponibili începând cu ora 19 (chiar și meniul e diferit). În restul timpului, te poți delecta doar cu băuturi și... dulciuri.

Restaurantul ocupă parterul unei clădiri, având în față o terasă destul de spațioasă, cu mese puse direct pe trotuar. Nu doar că ne-au invitat să poftim, dar am avut norocul să se elibereze o masă de 2 persoane chiar lângă râu! Am primit meniuri și ni s-a acordat timp să le studiem. N-a durat mult, că oferta nu-i mare, iar noi eram flămânzi, deci ne-am decis repede. Eu am ales carpaccio de vițel cu rucola și cartofi pai, iar Tati coaste de porc cu... mămăligă (bine, scria polenta)... cremoasă. 25 euro fiecare. De stropit, câte o bere mare draft; am luat diferit, să gustăm unul de la celălalt (8, respectiv 10 euro). Și, la final, aveam să plusăm cu o sticlă de apă (6 euro).

Am primit rapid berulele (aveau butoaiele la 2 pași, pe terasă), reci și bune. N-am așteptat mult nici pentru mâncare. Farfuria mea (un platouaș, de fapt) era acoperită integral cu fâșii transparente de carne de vită negătită, stropite cu oțet balsamic, acompaniate de salată (rucola, roșii) și, într-un bol separat, de cartofi aurii. Coastele de porc nu semănau cu ce știm noi, în sensul că arătau ca o bucată compactă ce înota într-un sos gros, maroniu, cu gust ușor afumat, ușor de ciocolată. Polenta era într-adevăr fină și cremoasă, garnisită cu ceapă verde (sau, mă rog, cipolla). Au fost foarte gustoase toate și, deși aparent porțiile nu sunt mari, ne-am săturat.

Nota a totalizat fix 74 de euro, un preț rezonabil pentru o cină în Franța.

Am revenit a doua zi, pe la 5 după-amiaza am ajuns. A fost ziua cu satele cocoțate, despre care v-am povestit recent. O frustrare mai mare legată de mâncare nici că am avut vreodată, vă jur! Adică am mai întâlnit chestia asta cu siesta și prin alte locuri (Italia, Germania, Spania etc), dar peste tot am găsit soluții de avarie – o felie de pizza, un sendviș-ceva... Aici, nimic-nimicuța! Am mizat pe faptul că ne aflăm într-o zonă superturistică, însă se pare că am mizat greșit. Pur și simplu, dacă ratezi orele când sunt deschise cârciumile pentru prânz (în mare, 12-14), bați din buză de foame după aia.

Deci în starea asta ajunserăm noi în L’Isle-sur-la-Sorgue... Am venit ca la pomul lăudat, știind că oferta de mâncătorii e mare și având experiența plăcută din seara precedentă. Din păcate, nici aici n-am găsit, pe moment, decât cocktailuri și prăjituri. După un ocol absolut nefructuos al întregului centru vechi, ne-am împăcat cu soarta și am decis să rezervăm o masă pentru ora 19 la terasa de la L’Atelier Terre & Mer. Doar că în imediata vecinătate funcționează o mică pizzerie, din cele care vând la fereastră, operată de niște imigranți (ceva arabi, cred). Până la urmă n-am rezistat tentației și am împărțit cu Tati o pizza direct din cutie, așezați pe esplanada în trepte ce coboară spre râu. A fost cea mai bună pizza pe care am mâncat-o vreodată!...

Din ziua următoare ne-am învățat lecția: foame-nefoame, mănânci între 12 și 14. Așa că seara ne-a găsit într-o stare normală, de ușoară înfometare (cam 4 pe o scară de la 1 la 10). Am revenit în L’Isle-sur-la-Sorgue să testăm una dintre cele 2 recomandări speciale ale gazdei noastre: UMAMI sau La Libellule, ambele aflate în centrul vechi, pe Rue Carnot, chiar una lângă alta.

Am ales, la nimereală, Libelula. E deschisă doar pentru cină, de joi până luni, ca idee. La fel, parter de clădire istorică și doar o masă afară, mai mult pentru fumători, nici înăuntru nu erau prea multe. Am intrat, cred că mai erau vreo 2 mese libere, doamna patroană ne-a întrebat dacă avem rezervare, noi am negat, ea ne-a iertat și ne-a plasat la una dintre mesele disponibile. Ba, ne-a adus și meniuri. Există ofertă a la carte (3 aperitive, 4 feluri principale și 2 deserturi) sau poți lua o combinație de 3 feluri (la alegere din cele de mai sus) la prețul fix de 39.90 euro.

Noi n-am putea mânca niciodată 3 feluri la aceeași masă, dar, la recomandarea gazdei, am optat pentru caserola de miel cu legume pentru 2 persoane (64 euro). Știam că și aici se strecoară o capcană, chestiile astea „for 2” fiind suficiente de obicei a sătura cel puțin 4 mâncăcioși, dar ne-am asumat. Am luat și o sticlă de vin roșu și una de apă, desigur.

Mâncarea a fost absolut delicioasă; genul acela de mâncare făcută în casă, proaspătă, aromată, gustul cărnii, al legumelor și al condimentelor amestecându-se în proporții optime. Totuși, precum prevăzusem, cu tot ajutorul vinului (minunat și el), n-am putut dovedi decât aproximativ jumătate de caserolă, restul fiindu-ne împachetat la rugămintea noastră.

Nu găsesc nota de plată, însă rețin că a depășit binișor 100 de euroi. Normal, ce să zic?! Asemenea festin...

În a patra seară n-am mai ajuns să testăm și UMAMI, am încălzit la microude pachetul Libelulei, că era păcat de el... Tot nu l-am terminat, dar am zis că nu-i nimic, ce rămâne luăm mâine pe drum, ne-o prinde bine. Din păcate, l-am uitat în frigiderul de la pensiune.

The end (pentru moment).

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 33 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI