Grand Canyon

TIPĂREȘTE

GC Clar, e greu sa stai 8 zile intr-un singur loc! Si cel mai interesant loc in apropiere de Las vegas este Grand Canyon. Si altele: Zion si Bryce…. Asadar, am rezervat pentru 3 zile o masina si o noapte de cazare pe North Rim iar a doua pe… South Rim, logic. A fost o calatorie diabolica dar plina de splendori! De liniste, de privelisti infinite sau de prapastii.

Toate ofertele de excursii din Las Vegas spre Canion erau de o zi, adica 14-16 ore! Decat sa fac drumuri dus-intors, am ales sa inchiriez masina si sa merg fara ghid insotitor, doar cu ce am gasit recomandari si informatii pe net si harti. Bineinteleles ca am iesit muuult mai ieftin decat 3 excursii separate. De fapt, pe North Rim chiar nu puteam ajunge, nici cu elicopterul. In schimb am neglijat excursia de cateva ore la Hoover dam, foarte aproape de LV. Si West Rim!

Pentru ca cea de-a doua noapte a fost la fel de scurta ca prima, am plecat spre firma de inchirieri masini pe la ora 5. Am facut conversatie si am avut aceeasi impresie de regret a soferului ca evenimentele au estompat oarecum viata din oras. Aproape de destinatie, m-a blocat o afirmatie a soferului: “vecina mea din Romania”. In glas se simtea dorul de locuri natale. Era bosniac, plecat dupa razboi; fusese ranit si ma invidia ca tara noastra e asa linistita. M-a urmarit un timp tristetea din glasul lui… Am luat masina, la alegere: “iti iei ce masina vrei dintre cele 6, parcate la lotul 3. Au cheile in contact. ” Wow! Care vreau? Erau doar 2 modele, stati linistiti, dar erau culori la alegere…. Am ales una japoneza, automata… Acum stiam cum se pleaca de pe loc. Aveam asigurarea si toate instructiunile necesare unui voiaj de 3 zile. Dupa ce m-am instalat, eu, apoi camera de bord si am pornit cel mai bun prieten al soferului: ghidajul de pe tableta: Here maps, mi-a zambit portarul, care a notat ceva si a scanat codul de bare de pe parbriz. ” Condu cu grija! Atentie la denivelari”. Rezervorul era plin si trebuia sa predau masina la fel.

Ce imensitate de parcare! Toate firmele posibile de inchirieri masini au sediul aici! 2 etaje subterane? 3-4 supraterane?

Prima oprire, la colt, la benzinarie. Provizii de apa pentru 3 zile. In desert si pe canion ar putea fi foarte scumpe; oricum cara masina. Fructe, alune, placinta “ banana bread”. Pai, tata, chiar se simte banana! Delicioasa. Apoi accesul pe autostrada. Cu grija si viteza sa tin banda care merge tot inainte. Daca te incadrezi pe dreapta risti sa fi nevoit sa faci dreapta… Si zburau numerele cu iesiri… si adreea din LV si parca a fost o vesnicie cand cladirile au disparut… apoi au ramas doar 2 benzi in timp ce soarele rasarea in dreapta mea.

Am avut senzatia ca sunt la volan de cand ma stiu, dar ar trebui sa ajung totusi undeva. Am oprit la o benzinarie, sa fi fost prima? Mesquite! Un loc frumos. Un fir de apa in zona dar o oaza de verdeata fabuloasa. Baie, cafea si cateva privighetori curioase. Sau ce or fi fost. Apoi la drum. Am facut mai mult de 2 ore jumate, cum zicea google. In Zion Park era aglomerat. De fapt, din cauza temperaturilor, sezonul aglomerat este inceputul toamnei, chiar daca e scurt. Rulote de toate felurile, masini, biciclete. As fi vrut sa fac un tur cu busul lor in adancul canionului, dar orarul de vacanta era… prea lejer pentru planurile mele. Am mers mai departe si m-am bucurat alaturi de zecile de turisti de frumusetile serpentinelor si canionului care se dezvaluiau in fata si deasupra. Prin tunel se trece alternativ, din fiecare sens. Apoi iesire si alte peisaje spectaculoase. Dispar stancile de nisip si se despleteste campia inalta strajuita de padure in stanga. Soseaua pustie. La un moment dat, in dreapta, o cireada de bizoni, in “curtea” unei…. O ferma care ofera si gazduire! Daca stiam de ea…! Apoi drumul spre Bryce Canyon. Prea lung, prea departe, prea obosita. Am oprit la o benzinarie la intersectia spre cele doua destinatii. Rezervorul la jumate, deci trebuia facut plinul. Daca plata cu cardul la pompa e ceva nou, vanzatorul pastreaza cardul pana faci plinul, dupa ce mi-a aratat cum sa fac. $16.40! Apoi la drum. Drum sinuos, pe sub padure, cu localitati micute, de tara. Curat. Liniste. Apoi apare marele dusman: somnul. Grav! Pericuosr. Ceasul spune ca inca 60 de mile dus apoi intors si ratez evenimentul serii: apusul. Decid sa ma intorc la popasul de la intersectie. Mananc, beau cafea. Atipesc 20 de minute Apare un autocar cu japonezi, Apoi altul, apoi altele… ma-ma si eu mai am de cumparat maruntisuri. Si o coada la baie….

Si iar la drum, spre sud acum. Apoi in jur se inroseste totul. Pamant. Padure. Munti. Fredonia. Apoi opresc la un mic Restaurant de film western. Mam e bastinasa, carunta, cu parul lung, Cu maini mari, capabila sa tina piept consumatorilor. Pe usa, in exterior, un anunt” No guns allowed inside”. La iesire aveam sa observ reversul ” Don’t take drinks outside”. M-am bucurat de atmosfera tihnita cu un suc de ananas, alaturi de o localnica cu paharul cu suc de rosii. Si doi vecini, care si-au dat peste cap berea si vodka. Eram din alt film dar acolo au auzit de Romania: ce departe!

Apoi drumul spre Jakob Lake. Fara lac, doar numele. Cateva opriri: desertul e magic. Mi-am dorit sa taiesc asta si totul a fost peste asteptari. Am avut rezervata o cabina, de pe vremea pionierilor; chiar asa parea. Adaptata la viata moderna, cu baie si un sistem de incalzire foarte zgomotos dar eficient. Focul interzis de doi ani, de cand un incendiu a devastat padurea. Urmele se vad inca si e sinistru. Pompierii au ultimul cuvant. Receptia se inchide la 21. Tot atunci si barul unde se poate manca. Plec spre North Rim. Locul spectaculos in care sa ma bucur de apus. Drumul e lung, cu restrictii de viteza pentru ca trebuie sa protejam animalele. Famili de caprioare, cu iezi, pascand pe marginea drumului. Cate un cerb singuratic. Semne cu restrictii de viteza pentru a putea opri in siguranta. Cativa iezi loviti de soferi imprudenti zac dincolo de drum. Natura trebuie sa-si urmeze cursul; sunt lasati pentru coioti. Foarte dese panouri care recomanda sa nu interactionezi cu animalele, sa le lasi sa se hraneasca singure; daca devin dependente de om mor mai repede.

Si am ajuns la Rim! Oricat de mult as fi cautat si vazut pe net, surpriza cea mai mare a fost padurea de pin, verde, pe platoul care se rupe rosiatic in prapastie.

La restaurantul de aici, cu vedere pentru apus, rezervarile se fac cu mult timp inainte. Am mancat insa foarte bine la un “impinge tava”. Delicios si fara sa astept comada si mai ales fara galagia din restaurant. Terasa hanului cu scaune si shezlonguri pentru relaxare… Multe cabane, vechi, romatice, din busteni imensi, raspandite printre pini. Am batut potecile sa ma bucur de peisaj. Apoi apusul. Indiferent de vreme sau de ce le-ar place turistilor sa vada, soarele apune. Am avut parte de un cer senin. Trebuie sa recunosc ca norii fac spectacolul. De data asta spectacolul serii a ramas in mintea mea. For ever. Apoi, drum spre han. Mai bine de o ora, prin umbrele noptii pe marele platou. Din nou caprioare … la cina. M-am bucurat de cateva minute inainte de inchiderea magazinului de suveniruri indiene. Minunate. E atat de calduroasa si de placuta la atingere lana din paturi si covoare.

In fata cabinei de lemn, 2 scaune de plastic. Am luat patura traditionala, extraordinar de calduroasa si m-am invelit, apoi am lenevit pe scaun, cu luna plina, sus, intre pini. Un somn bun, odihnitor… Am renuntat sa mai fac drumul de 3 ore dus-intors pana la Rim sa vad si rasaritul…

O cafea, apoi adun bagajul acompaniata de scartiitul podelei care cred ca a trezit vecinul ce sforaia in camera de alaturi, si plec la drum. Prin padurea arsa, din loc in loc, ajung la marginea ei si mi se arata o vale larga ca un capat de lume. Urmeaza drumul spre Antelope Canyon si micul dejun la asezarea indienilor. Ca in filmele. Si desertul din jur. Urmatoarea oprire la podul peste Colorado, Navajo Bridge. Apoi drumul serpuieste pe marginea desertului si urca pe serpentine. Potcoava, urmatoarea tinta: Horseshoe Bend. Un nou spectacol. De data asta cu sute de spectatori, turisti din toata lumea, mergand sub soarele torid apoi marea inghesuiala pentru poze….

Drumul de aici ma va duce prin desert, cobor spre platoul deja parcurs, o iau la stanga apoi spre sud. Din loc in loc cate o asezare sau cate o parcare cu tarabe la care indience batrane vand podoabe din pietre ale muntilor roscati si desertului. Ce frumos poate fi condusul in pustiul fermecator. Apoi la dreapta, pe drumul spre South Rim. Un popas la minunatul Little Colorado, un defileu spectaculos si putin stiut. Fara taxa de intrare dar se apreciaza daca faci o donatie pentru intretinerea si amenajrea locului.

Intrarea in Parcul National incetinita pentru plata. Am platit ieri la North Rim $30, dar trebuie sa stau la rand; rangerita imi multumeste si imi ureaza bun venit si sa ma bucur de locatie. In scurt timp ajung la primul loc marcat al Marelui Canion. East Rim. Opresc pentru peisajul spectaculos si o delicioasa inghetata de fistic si alune.

Am oprit apoi la fiecare loc marcat pentru peisajul minunat.

Apoi merg spre centrul de cazare; un supermarket de unde cumpar diverse, mai mult sau mai putin utile. Si cateva cutii de…. suc. Aveam sa aflu ca e bere! De ghimbir si mango. Bere de mango! Poate v-ar place…. Fructe putine; cumpar 2 mere. Fara gust si miros; par de plastic si arunc primul dupa ce m-am chinuit sa mestec cateva muscaturi. Al doilea va ramane pe masa din camera. Camera superba, cu paturi mari si baia la fel; Locul e impanzit de cabane cu un etaj, printer pini. Spatii imense de parcare. Focul deschis si fumatul interzise. Internet in cladirea cu receptia, restaurantul, crama si magazinul de suveniruri, De aici cumpar gem de cactus ….

Plec spre centrul de informare turistica: magazine, muzeu, informatii, toalete, parcaaaaareeeee! Ajung si la locul central, la timp pentru a ma bucura de apus, pe cestalat mal al canionului. Lume muuulta. Nu am incotro si stric o poza facuta unui grup de 8 tineri japonezi probabil, dar care se tot pozau de 7-8 minute. Spre parcare, ma opresc sa citesc un panou despre panouri solare si traditia straveche in zona in utilizarea soarelui pentru incalzit locuintele iarna. In desert totusi, noaptea e frig, sa nu uitam, chiar si vara…. Apoi, doua tinere sar parleazul…. Vorbesc romaneste, una o apostrofeaza pe cealalta ca a trecut prea aproape de mine si poate m-a deranjat. Intru in vorba cu ele si sunt putin stanjenite dar par bucuroase sa vorbeasca cu cineva de acasa. Apoi mai apar cateva. Primele doua raman totusi si schimbam impreseii minute bune. Studente harnice, au petrecut o vara muncind in State pe bani frumosi. Sunt un grup mare calatorind spre Los Angeles cu opriri pe traseu, sa vada si ei ce pot in 2 saptamani de vacanta. Acasa a inceput deja anul universitar si spera sa se poata intoarce in vacanta de vara. Bafta, copii frumosi si harnici! Ma bucur ca undeva pe planeta, sunteti apreciati pentru cat de bine munciti si ce harnici sunteti. Unii au investit in toate nebuniile pamantului, altii vin acasa cu ”salteaua” cu bani. Bravo!

Ne despartim si mai dau o tura pe la market pentru diverse. Deja se aduna multe in portbagaj. Urmeaza o alta noapte profunda, pana sar speriata de goarna alarmei de incendiu! In camera! Horor! Scot capul pe usa, iar vecina din camera de langa, cu copilul in brate striga la mine sa nu ma uit asa si sa ies repede. Nu se sinte miros de fum. Toata lumea iese afara; pun si eu haine peste pijama si astept afara suparata. Oricum afara e liniste fata de goarna din camera…. Vine si rangerul sa verifice sistemul. Ii arata alarma de gaz; stie chiar si camera care trebuie verificata. Nimic. Noapte buna! Adorm mai greu dar dorm bine. Dimineata devreme trebuie sa prind primul autobus. Am uitat sa spun, pe aici nu te plimbi de capul tau din motive de parcare si de securitate. Circula autobuse care te duc in toate punctele de interes.

Minunat. Ajung la capatul liniei rosii si luna se chinuie sa apuna deasupra noastra. O iau spre est cu ochii la creste, la vale si la soare. Din cand in cand cate un cerb sau cate o caprioara iesite la pascut, pe racore. In vale, canionul este de neimaginat. O poteca coboara spre vale. Bright Angel Trail. Tentant. Extraordinar de interesant dar e nevoie de cel putin 2 zile, adica 2 nopti sa le petreci la unul din satele de indieni sau la ranch… Se poate trece de pe un rim pe celalalt. Sau poti sa mergi in satul de indieni si de acolo la cascade, dar e cale lunga. Caldura in canion e apasatoare si trebuie sa cari multa apa cu tine. Si sa ai echipament, ca nu urci la Omu, in sandale de nunta….

Micul drum al erelor geologice dezvaluie frumusetea rocilor scoase de natura de pe fundul marii. O plimbare placuta in racoare rasaritului si umbrele. Mai ales cea a Bright Angel. Ajung la muzeul care adaposteste o machete la scara a Marelui si Spectaculosului Canion. Orice imagini, oricat de frumoase am vazut la tv, aici totul e imens si pentru cei care inca mai cred ca sunt mari, e dovada clara ca suntem insignifianti…. Vanzatoarea de la harti si suveniruri ma intreaba de unde sunt si imi spune bucuroasa ca in urma cu 2 ani o studentaromanca a lucrat la ei toata vara si spera sa mai vine pentru ca e o tanara minunata si le-a povestit mult despre parcurile nationale din Romania. Eu completez ca sunt diferite doar pentru ca sunt verzi.

Ajung la hotel la timp sa-mi adun lucrurile si sa predau camera putin dupa 10.

Din nou la drum. Prin Arizona, un nume cu rezonanta pentru ca am vazut filme minunate. Ajung si la romantica Route 66. Fac un popas scurt in Williams unde ma bucur de spectacolul locului ramas parca amortit. Cladiri vechi, frumos conservate, masini de epoca. Elvis. Mi se spune ca Route 66 da in “dirt”. Trebuie sa ma intorc la autostrada. O iau spre vest. Din cand in cand se zareste drumul vechi, in dreapta, prin cateva localitati ramase parca acolo ca muzeu. Primesc un sms de acasa si opresc la o benzinarie sa fac plinul. Vorbesc mult la telefon, apoi plec mai departe. Masini. Camioane. Viteza si putine indicatoare. Se lucreaza deci ne restrangem pe o banda, ba in stanga, ba in dreapta. Aici, unde nu e voie sa depasesti, esti anuntat ca amenzile sunt duble. Ce misto! Se merge cu viteza putin peste limita dar nimeni nu forteaza si se merge sustinut…. Depasesc rulote care remorcheaza cate o masina. O masina remorca rulota si o platforma cu etaj pe care avea o salupa si bicicletele familiei. Bagaj de vacanta. Din pacate ultimul card a fost rescris, asa ca dovada lipseste dar a fost amuzant.

Trec peste Hoover Dam in viteza apoi incepe marele alambic al autostarzii metropolei. Inca putin si ajung in Las Vegas. Binenteles ca ratez incadrarea dar dupa 1 mila o alta bretea ma ajuta sa recuperez. Se merge cu viteza si ma stradui sa tin banda din mijloc. Cand aveam mai mare nevoie, bateria tabletei se termina si raman la “mana” indicatoarelor si intuitiei. Ajung unde trebuie, identific intrarea la rent-a-car, dar merg sa fac plinul. Traversez si la cumparaturi specifice, Boots Barn. Ce e westul fara “port” traditional?

Trei zile de vis. 900 de mile si amintiri cat pentru un million de locuri. Trebuie o planificare doar pentru canion; e pacat sa ratez linistea si extazul frumoasei vai. Cateva poteci interesante si cascade cu apa ca gheata…. Poate in viitor….

In canion au gasit dovezi ale prezentei omului vechi de 10000 de ani.

---

VIZUALIZĂRI: 3619 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI