RĂU
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Anul acesta a fost groaznic! Poate nu stiati =)).
Am asteptat cu multa nerabdare sa vina vacanta, voiam sa ma relaxez, sa scap de stresul zilnic. Dupa mai multe analize si rasuciri am hotarat ca cel mai bine ar fi sa mergem in…... Turcia!
Prima cazare o aveam in Marmaris asa ca am hotarat sa fac drumul cu 2 opriri intermediare pentru a putea face si o baie.
Prima oprire urma sa fie la Kucukkuyu. Cum pe booking nu pot sa rezerv din cauza configuratiei echipei, printesa avand 10 ani booking imi da obligatoriu apartamente sau uneori chiar 2 camere, am cautat ceva cazari interesante ajungand la concluzia ca doua dintre ele mi-ar satisface cerintele: trebuia neaparat piscina, daca se poate si pe plaja desi e cam greu de facut baie in mare la Kucukkuyu. Am cautat si am ramas cu doua optiuni: Pinecone si Palace Olive. Mi-a placut Pinecone, este situat intr-o padure de pini si scrie acolo ca are aces facil la plaja, banuiam ca e undeva pe munte in localitate, prima data urma sa ii caut pe ei.
Totul a mers conform planului asa ca pe la 14.30 am inceput coborarea spre Kucukkuyu, pe la jumatatea pantei ma avertizeaza copilotul, acum este printesa pe acest post: tati am trecut de un panou cu Pinecone! Privesc in oglinda, vad panoul care indica 1 km in padure spre Pinecone, imediat l-am taiat de pe lista! Era la 5 km de oras.
Stiam unde e Palace Olive asa ca am hotarat sa mergem acolo. Hotelul l-am vazut de mult, mi-a placut, dar in urma cu cativa ani era adult only.
Odata ajuns am intrat in curte, am pus masina sub un maslin si am plecat spre receptie. Intrarea draguta, dar nimic spectaculos. La receptie o doamna care nu prea stia engleza. Intreb in turco-engleza de o camera pentru echipa noastra, cauta prin calculator si imi zice ca nu mai au suite. Ii spun ca ma multumesc cu o dubla, ea nimic ca nu au suite libere, in acest moment intervine un domn din spate care ii spune ca se poate sa imi dea o dubla cu un pat suplimentar daca vreau asa. Exact asa ceva voiam! Pe booking imi aratase 640 TL o dubla pt 2 persoane cu reducere Genius, la receptie mi-a spus ca daca vreau dubla propusa costa 700 TL, un pret mai mic decat speram eu (estimasem 800 TL).
Am zis ok, camera nu era gata dar am mers pe plaja. Am trecut prin curte care intradevar este superba, asta a fost unul din punctele forte. Marea stiam ca are bolovani, dar ca este foarte rece nu am anticipat.
Piscina este micuta dar cred eu suficienta pentru capacitatea hotelului.
In cel mult 20 minute a aparut doamna de la receptie sa ne spuna ca e gata camera, in acest timp cei mari au baut o bere (dupa 14 ore de mers a fost grozava!) iar printesa a facut baie. Totul a fost ok pana aici.
Am mers sa vedem camera, sa ne schimbam pentru o baie. Camera cam inghesuita, dar stiam deja ca e mica in plus era patul suplimentar, nu prea mai era loc. Ne-am asumat inghesuiala cand am cerut-o, in rest arata bine, patul matrimonial cam mic deci fara patul suplimentar nu prea ne descurcam. Lenjerie curata, prosoape erau 3 seturi, baia cam intunecoasa dar frumusica. Un racitor gol, care aveam sa constat ca nici nu prea racea. Aerul conditionat era in sistem centralizat dar parea sa faca fata. Am spus deja ca privelistea era superba, de pe micutul balcon vedeai numai maslini si banani. Am mers sa facem o scurta baie, dar datorita temperaturii apei a fost chiar scurta.
Seara am iesit in oras la o inghetata si o scurta dezmortire. Cand ne-am intors au inceput surprizele: nu am putut face dus pentru ca apa nu avea presiune suficienta cat sa tina dusul deschis, era apa calda dar presiune yok (nici la calda nici la rece). Ne-am clatit putin la robinet, crezand ca dimineata nu vor mai fi multi consumatori (am crezut ca toti fac dus atunci) si ne vom spala mai bine.
Desi era 8.30 am incercat sa trecem la somn, nu prea s-a putut, vecinii au avut o “conferinta” pana pe la 12 noaptea, iar balcoanele fiind mici si apropiate se auzea tot ce vorbeau (totusi nu pot spune ca aveau un ton ridicat, dar eu aud tot in jur cand vreau sa dorm).
Dupa problema cu dusul, noaptea a aparut o alta mare problema: AC-ul s-a oprit! Era infiorator de cald! Probabil ca pe timpul noptii il opresc, pentru ca am incercat sa il repornesc de cateva ori dar nu s-a putut iar dimineata a mers iarasi.
Dimineata aveam in plan sa facem baie in mare dar vantul si apa rece ne-a facut sa schimbam planul. Cum se spune tot raul spre bine, am fost la Zoo Izmir.
despre SERVICII
Despre servicii nu pot spune multe. Interactiunea cu receptia a fost ok, iar la restaurant am fost chiar foarte bine primiti.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Camera este mica, dar stiam asta. In schimb faptul ca nu a mers dusul a fost groaznic, dupa o zi de condus un dus bun ma revigoreaza.
In plus la baie era un bec ars (la peste 80 euro/noapte nu pot trece cu vederea), AC cu problemele descrise mai sus, racitorul aproape nefunctional ma fac sa nu fiu multumit deloc de cazare.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Am mancat MD care era inclus in pret. A fost bun, destul de variat. Cred ca dimineata am fost primii care am mers la masa, era un chelner care nu ne-a lasat fara masca si fara manusi sa intram sa ne luam produse. Daca nu aveai masca sau manusi primeai din partea hotelului. Masa era stil bufet cu autoservire, probabil de aceea erau necesare manusi. Un minus ar fi lipsa cafelei la micul dejun, dar aveau celebrul lor ceai care mie imi place foarte mult. De baut mai aveau 2 tipuri de suc, lapte si apa la dozator.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Curtea hotelului este superba, gradina nu este mare dar mergi numai printe pomi.
Hotelul are iesire directa la mare, avand doua pontoane cu sezlonguri
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Am gasit piscina asa cum doream, marea stancoasa si rece. Problemele de la cazare au facut relaxarea inexistenta.
Trimis de nrs † in 11.09.20 13:37:17
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nrs †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 39.54816290 N, 26.61344900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@nrs: Ce mare a crescut prințesa!
Păcat de minusuri, locul arată tare bine.
Măcar v-ați odihnit și v-ați răcorit puțin, asta e tot ce contează.
Nu ai semnalat la receptie defectele? Or fi iremediabile sau pe termen scurt?
Ce repede s-a terminat vacanța
imtotdeauna vacanta e prea scurta mai ales daca te simti bine
locul arata excelent, mi-a placut din prima cand l-am vazut in 2016 dar atunci nu aveau voie copii
daca nu erau acele minusuri, totusi mari avand in vedere pretul (aici am dat peste 80 euro pentru o cazare cu MD iar in Marmaris am dat 105 euro pe All) ar fi fost ok. initial am vrut Musho dar pe booking imi arata ceva de genul 1200 TL si mi s-a parut imens pentru o noapte de tranzit. ne-am odihnit si nu prea, dar am mancat o inghetata de vis in centru, am luat contact cu marea si atmosfera de vacanta, zilele care au urmat au sters aceasta noapte neplacuta dintre amintiri. am regretat totusi ca nu am mers la Ergul unde am stat in 2016 si a fost foarte bine, dar nu au piscina ori trebuia neaparat pentru o baie. printesa nu concepe sa nu faca baie inca din prima zi daca suntem la mare
dimineata nu am mai stat sa semnalez problemele la receptie, nu ma ajuta cu nimic. iar ei nu meritau sa fie ajutati. am preferat sa plecam cat mai repede spre un loc despre care nu prea stiam multe. bine am facut!
@nrs: E si asta o poveste! Genul pe care le tii minte toata viata , eu nu stiu daca am sa o tin minte, insa patul pliant din mijlocul camerei sigur, si ca atare, felicitari, votat cu mare drag (nu pentru pat, ci pentru articol) .
marimea camerei o stiam, 18 mp scrie pe booking, deci era clar ca patul pliant nu prea are loc, in plus nu era chiar confortabil (normal ca eu am fost repartizat acolo ). poate daca era ceva suprapus , tot pe siteul de mai sus scrie ca nu se pot pune paturi suplimentare. da, voi tine minte aceasta noapte alaturi de o noapte in Edirne la un hotel, nu ii mai stiu numele, unde pur si simplu ardeau peretii noapte si nu avea AC, am facut 5 dusuri in acea noapte, acolo macar mergea dusul
Cum a fost la Zoo în Izmir. Am vizitat și noi anul trecut. Și ne am răcorit cu înghețată!
Pfff, nasol la banii dați sa ai asa surprize. Soțul meu ar fi spus clar ca se simte jecmanit. Dar de obicei situații de genul acestea sunt motive de haz mai târziu. Noi avem o seara turceasca pe care n o uitam nici după 20 de ani, o seara turceasca unde numai niște englezi morți de beți s au simțit bine, noi rămânând numai cu banii luați. În fine, ce ma interesa pe mine este faza cu apa marii rece. Și noi programasem o oprire pe la Ayvalik (tot Musho am fi vrut, Kristinna ne a fost și noua influencer) în ideea de a face o prima baie. Acum constat, cred ca a scris și m liviu, ca era apa rece. Și asta în august, nu la sfârșit de iunie când aveam noi rezervare. Cred ca o sa reconsidera traseul... mulțumim de info!
@nrs:
Îmi pare rău pentru această experienţă neplăcută prin care ai trecut. Şi scumpă pe deasupra . În urmă cu nişte ani, am cochetat şi eu cu ideea cazării intermediare în Kucukkuyu, după ce preţurile hotelurilor din Canakkale crescuseră nejustificat de mult, dar văd că nici aici nu sunt mici deloc. Însă câştigi timp a doua zi ajungând mai devreme la hotelul ales pentru sejur şi începi mai repede adevărata vacanţă. Bine, atunci când nu fragmentezi drumul . Eu nu aş avea atâta răbdare.
Ştiam că Olive ăsta era adult only într-o perioadă şi mi se părea interesant, mai ales ca poziţie şi ambient.
Dacă tot ai constatat că aia nu merge, ailaltă nu, de ce nu ai încercat să schimbi camera? Cu una la fel de mică, dar măcar funcţională
Informaţia cu apa rece în Kucukkuyu la sfârşit de august este importantă pentru mine care merg la mare doar în extrasezon.
@michaela_1961:
si eu m-am simtit exact la fel: jecmanit! e prima oara cand nu pot sa recomand un hotel, daca imi cereau 300-400 TL pe camera as fi inteles dar la 700 TL nu se poate asa ceva, cum am zis pretul cerut mi s-a parut mic fata de ce imi dadea booking
nu cred ca se poate face baie in iunie, daca la sfarsit de august cu 35grade afara nu se prea poate
@nicole
pai noaptea crezi ca mie imi ardea sa schimb camera? eu voiam sa dorm ca noaptea dinainte nu dormisem decat 2-3 ore de aceea la 21 eram la somn. in plus nu cred ca aveam cu ce sa o schimb, din start mi s-a spus ca nu au camere.
este a doua experienta in Kucukkuyu si apa a fost rece in ambele dati asa ca nu voi mai face planuri de baie acolo, in plus in zona hotelurilor nu este strop de nisip
@nrs: măi da un duș la piscină nu puteai să faci si tu!
În altă ordine de idei, cu pandemia asta, nu prea e indicat aerul conditionat, deci v-a făcut un bine.
Iar camera micuță te face să interacționezi mai facil cu familia, în special cu sotia. Ups, doar când e prințesa pe-afară la joacă!
Felicitări pt vacanța ta din Turcia! Am citit-o si eu azi de la coadă la cap!!!
Felicitări pt vacanța ta din Turcia! Am citit-o si eu azi de la coadă la cap!!!
ai citit doar ce am publicat, doar nu crezi ca am batut atata drum sa stau 5 zile
cat despre interactiunea cu familia... printesa e lipita de mami ca marca de plic
apropo cine crezi tu ca doarme in patul suplimentar?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2019 Recomand — bun pentru tranzit — scris în 21.07.19 de wasi din BUCURESTI - RECOMANDĂ