Croaziera în insulele Hydra şi Spetses: un vis împlinit

TIPĂREȘTE

Pentru că afară e încă iarnă şi gândurile îmi fug zburdalnic către vară şi vacanţele ei minunate, mi-am aminitit zilele acestea tot mai mult de mare şi de dragostea nemărginită pe care i-o port. De fapt, tot răsfoind recenta comandă făcută din seria Top 10 Insule Greceşti, dau de insulele argo-saronice. Printre ele sunt descrise şi insulele Hydra şi Spetses care au fost destinaţia uneia dintre cele mai frumoase croaziere pe care le-am făcut în Grecia, spun asta fiindcă pentru mine, nici o vacanţă în Grecia, la mare, nu poate fi completă fără o plimbare pe mare iar sentimentul de relaxare nu-l am decât atunci să mă aflu pe-un vas respirând prin toţi porii marea, libertatea şi mai presus de toate, senzaţia că visezi şi că nu vrei să fii trezit la realitate.

Desigur că îţi trebuie ceva curaj să vii după un user ca @Dabator să vrei să scrii despre această croazieră pe care el a descris-o foarte bine, însă cum a trecut ceva vreme de-atunci încerc să spun şi eu propria poveste despre această frumoasă excursie ce mi-a rămas în minte şi datorită celor câteva picanterii cu care a fost punctată.

De cum am ajuns în Tolo, cartierul general al vacanţei noastre peloponeziace, a doua zi am luat la rând cele câteva agenţii locale de excursii în căutarea a două ieşiri pe mare pe care ni le fixaserăm de-acasă: cea în cauză şi cea de pe Canalul Corint. Spre Hydra şi Spetses se pleca ziua următoare, cea pe Canalul Corint am găsit-o mai târziu şi mai greu. Am plătit preţul cerut: 34 euro/persoană, primind biletele, un pliant şi cele câteva informaţii scrise despre ea pe o bucăţică de hârtie. Zorii zilei următoare ne-au găsit la orele 8,15 în micul port din Tolo aşteptând cuminţi, alături de mulţi alţi turişti îmbarcarea pe vas.

Programul excursiei ce se întindea pe parcursul întregii zile începea dimineaţa de pe la orele 08:45 cu plecarea din Golful Argolic şi prevedea navigare 2-3 ore prin apele Egeei de-a lungul coastei argolice, trecând prin dreptul insulei Spetses (pe care urma s-o vizităm în partea a doua a zilei), până ajungeam în apele golfului Saronic cu destinaţia cea mai îndepărtată: insula Hydra. Aici vasul ce a sosit la orele 11,30 a acostat pentru trei ore în portul principal din capitala insulei, localitatea omonimă, iar pentru noi, turiştii urma un program de voie prin orăşel, timp suficient şi pentru a lua masa de prânz. Îmbarcaţi din nou la drum, cutreierăm încă un ceas şi jumătate prin apele mării, parcă de cerneală, până ajungem la celălalt punct major al excursiei: insula Spetses pe care am poposit încă o oră şi trei sferturi, iar de-acolo, drumul de întoarcere putând fi parcurs în puţin peste o oră. Sosirea înapoi în Tolo era prevăzută pe la orele 19:00-19:30.

Vasul Mantalena al companiei Pegasus Cruises de care aparţine, era unul elegant, destul de nou, deservit de un echipaj profesionist, cu o capacitate destul de mare, până la 500 de persoane, drept pentru care condiţiile de călătorie cu acesta au fost mai mult decât bune. Am ales să stăm sus, cel mai sus, pe cea de-a doua punte, pe locurile de la prova, de-acolo de unde ai senzaţia când întinzi mâinile în lateral, că poţi zbura (cam ca-n Titanic, ştiţi voi!). Numărul maxim de pasageri n-a fost atins, deşi eram vreo 250-300 de suflete, avantajul fiind de partea noastră că nu ne-am călcat pe picioare. Surprinzător, în ziua aceea eram singurii români de pe navă, „grosul” era deţinut de englezi şi americani, dar mai erau şi greci, olandezi şi est-europeni (unguri, slovaci, cehi, polonezi). Călătoria pe mare care tocmai începuse ne umplea sufletele de bucurie, briza ne mângâia gentil feţele la ora aceea. Căpitanul care ne întâmpinase politicos pe fiecare la urcare, a făcut la megafon prezentarea echipajului său şi a programului acelei zile, ulterior informându-ne asupra locurilor ori de câte ori treceam prin dreptul ţărmurilor. Pe deasupra, muzica grecească ce răsuna din difuzoare întregea o atmosferă divină căreia îi dusesem lipsa şi la care visam de peste un an. Lângă noi, stăteau un grup de grecoaice distinse, trecute de prima tinereţe, apoi câteva familii de americani cu copii mari, adolescenţi şi câteva cupluri de tineri est-europeni. În contextul acesta la vreo jumătate de oră de la plecare, după acomodarea cu vasul şi vecinii, o pereche de tineri slovaci se hotărăşte să ia micul dejun, după ce partea feminină caută într-un rucsac tartinele puse de-acasă. Nimic deosebit până acum, doar că pe la jumătatea mesei, aceeaşi fată se pune iar pe căutat în rucsac de unde scoate la iveală câteva fire de ceapă verde (curăţate, ce-i drept), din care îi plasează şi partenerului. Amândoi se pun pe îmbucat: o dată din sendviş, o dată din ceapă, o dată din senviş, o dată din ceapă şi tot aşa, cu o cadenţă ieşită din comun. Lumea din jur (inclusiv eu, recunosc) se uita consternată la ei, în pragul râsului. Tonul la chicoteală nu l-am dat eu, mai ales după ghiontul primit de la soţul meu care mă văzuse că nu mai am mult până să pufnesc, ci grecoaicele cele dichisite, care nu s-au mai putut abţine şi şi-au dat coate la început, s-au privit cu subînţeles pe sub ochelarii de soare, dar au sfârşit râzând de-a binelea după ce s-au îndepărtat un pic de-acolo. Să nu credeţi că tinerii au fost perturbaţi cumva, ei au continuat să mănânce până au înfulecat cu totul tartinele şi firele de ceapă, după care şi-au aprins câte o ţigară, în semn că au încheiat! Ba chiar ne-au rugat să avem grijă de rucsăceii lor cât timp erau coborâţi la fumat. Nişte englezoi de lângă noi chiar şuşoteau că puteau să facă treaba asta acasă şi nu imediat după îmbarcare. Iar ceapa, în aerul acela curat al dimineţii, mirosea de nu se poate!

Cum ne strecuram deja între continent pe care am admirat din larg frumoasele Porto Heli, Kosta şi pe dreapta insula Spetses, ne îndreptam vertiginos către Hydra, nu înainte să lăsăm în urmă, pe stânga, insuliţa Dokos în apropierea căreia a fost descoperită cea mai veche epavă de vas din lume datând de prin anul 2500 Î. C.

Sosirea în portul principal al insulei Hydra care este şi sufletul oraşului cu acelaşi nume, cea mai importantă aşezare de pe insulă, s-a produs la o oră destul de aglomerată, cu noi în acelaşi timp acostând şi un vapor de dimensiuni mai mari venit din Atena, plin ochi de turişti. Chiar mă gândeam cât o fi de mare portul ăsta să ne absoarbă pe toţi. El este construit în formă de amfiteatru pe o pantă cu vedere la golful Argosaronic, din care pornesc străzi şi străduţe perpendiculare pe linia curbă a portului. Pitorescul e dat de casele albe strălucind în soare, presărate pe dealurile înconjurătoare.

Hydra este o insulă mică, foarte aridă şi stâncoasă, aşa încât faptul că are doar o plajă cu nisip, nu e de mirare. Sunt, însă, câteva plaje cu pietriş răspândite în jurul insulei care îndeplinesc cu succes rolul de a coagula turiştii adoratori ai soarelui. După cum spuneam, oraşul principal este concentrat în jurul portului şi se află sub asediul turişilor care, în sezon, aglomerează locul crescându-i permanent popularitatea. Dar la fel de mult cresc şi preţurile din insulă, care se aliniază la standardele din insule, recunoscute ca fiind mai scumpe, în general, faţă de continent. Pe ţărmul din port impresionează pleiada de taverne, terase, buticuri, galerii de artă care contribuie la o imagine destul de sofisticată a insulei, recunoscută ca fiind una dintre cele mai romantice destinatii din Grecia.

Cu o istorie zbuciumată, ca a întregii ţări dealtfel, Hydra are renumele că după trei sute de ani sub Imperiul Otoman, după ce mai înainte făcuse parte alte sute de ani din teritoriile veneţiene, a avut un rol foarte important în Războiul de Independenţă, ca aproape tot Peloponezul. Hidrioţii se mândresc că mica lor insulă, de-a lungul timpului, a fost locul de naştere a cinci prim-miniştri eleni. Cândva insula deţinea aproximativ 150 de vase care făceau comerţ cu multe ţări, chiar şi din America, timp în care insula a înregistrat o creştere economică excepţională. Pe-atunci aici trăiau în jur de 40.000 de locuitori, astăzi fiind populată de numai 2.000 de persoane permanent.

Reprezentative pentru Hydra sunt conacele tradiţionale din piatră din secolele XVIII-XIX-lea (astăzi transformate în muzee), străzi înguste pietruite, pieţe izolate şi mai presus de toate interzicerea circulaţiei autoturismelor (cu excepţia celor care asigură utilităţile: colectare deşeuri menajere, pompieri, poliţie, depanaje electrice) şi utilizarea a aproximativ 500 de măgari ca mijloc de transport în comun, care explică pe deplin motivul pentru care Hydra a păstrat atmosfera sa aparte, nepoluată în pofida trecerii timpului. Hydra a început să fie la modă într-un fel foarte boem în anii ’50-’60 ai secolului trecut când aici s-a turnat filmul “Boy on a Dolphin”, în 1957, cu Sophia Loren în rol principal. Aici şi-au ridicat case pictori, poeţi, inclusiv interpretul şi scriitorul canadian Leonard Cohen. Mai multe detalii: visitgreece.gr/en/greek_i ... _islands/hydra.

Odată coborâţi de pe Mantalena, am luat portul, devenit furnicar, la picior dintr-un capăt în celălalt, încercând să imortalizăm în fotografii acea atmosferă cosmopolită, după ce turiştii soseau de pe numeroasele vase mai mari sau mai mici ce acostau în port, în special din Atena, sau alţii se pregăteau de plecare. Aproape de port am dat de Muzeul de Istorie de pe insulă, iar pe o stradă perpendiculară, de Muzeul Ecleziastic găzduit de Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului, în toată insula existând şase mănăstiri şi numeroase biserici. Tunurile şi statuile eroilor Războiului de Independenţă aflate încă în picioare la balcoanele clădirilor din port creează un mozaic inedit. Pe latura frontală stăteau aliniaţi în aşteptarea clienţilor, măgarii şi proprietarii lor dornici să facă ceva bani. 15 euro, atât costa plimbarea de persoană, doritori să încerce senzaţii noi erau destui. N-am încercat pe motiv că am vrut să explorăm cu propriile picioare arealul portului. În ciuda faptului că animalele sunt folosite în mare proporţie la deplasarea pe insulă, proprietarii au obligaţia să asigure fiecăruia un soi de „scutec” de protecţie, astfel încât pe stradă nu vezi niciodată mizerie, deşi mirosul înţepător de bălegar există cam peste tot.

După ce majoritatea timpului alocat vizitării insulei trecuse, ne-am decis să ne odihnim la masă, pentru care am urcat pe-o stradă la întâmplare spre al doilea rând de taverne unde speram să fie ceva mai ieftin ca-n port, dar n-a fost aşa. Ne-am aşezat şi noi la una la care am văzut mai mulţi muşterii, aşezată strategic sub un umbrar. În fine, în timp ce mâncam, am asistat la o scenă cel puţin caraghioasă. Cum mesele erau dispuse oarecum într-o răspântie, pe lângă noi treceau multe cabaline încălecate de turişti şi conduse de hidrioţi. La un moment dat a trecut un animal cărând în spate un localnic. În dreptul nostru, oferindu-ne un spectacol mai puţin obişnuit, măgarul ce nu avea sac protector, s-a “eliberat” în plină stradă, sub privirile mai mult sau mai puţin “oripilato-zâmbinde” ale vecinilor noştri de masă, americani. De îndată, ospătarul a început să ţipe gesticulând aprins, acompaniat şi de alţi localnici, la stăpânul animalului care a coborât de pe acesta şi cu făraş şi măturică pe care nu ştiu de unde le-a scos, a curăţat imediat toată mizeria de pe carosabil. Alt lucru care m-a amuzat a fost să văd mulţi turişti de soi, englezi sau americani cărându-şi singuri până-n port bagajele urcate în remorci, trăgând la acestea ca nişte veritabili măgari. Noi ne-am îmbarcat înapoi pe Mantalena care avea să ne ducă la următoarea destinaţie a excursiei noastre: insula Spetses.

Mult mai mică decât surata ei Hydra, dar la fel de fermecătore, insula Spetses seamănă în multe privinţe cu aceasta, lipsindu-i, însă, şicul artistic pe care-l are prima. Numele său iniţial era Pityoussa şi făcea referire la pădurile de pini de aici care înmiresmează şi astăzi aerul dogoritor în timpul verii. Pe insulă nu există situri arheologice, doar clădiri vechi de câteva veacuri, din perioada de maximă dezvoltare, în schimb faţă de Hydra, posedă plaje mai multe şi mai bune. Acest lucru o face adesea un refugiu pentru atenienii cu dare de mână dornici de week-end-uri relaxante sau chiar de proprietăţi de vacanţă. Nici Spetses nu e ieftină deloc, devenind în ultima vreme foarte la modă şi foarte sofisticată. Ca şi populaţie, are mai puţin de două mii de suflete ce locuiesc permanent acolo.

Ca şi Hydra, Spetses a cunoscut o înflorire economică însemnată datorită construcţiei de nave şi a comerţului maritim de acum două-trei secole când flota acesteia număra peste o sută de vase. Aceste vase comerciale au fost transformate în nave militare în timpul Războiului de Independenţă, la care Spetses a avut un aport deosebit, în aprilie 1821 când rolul insulei a fost primordial în aprinderea flăcării luptei antiotomane. În acest sens, localnicii sunt foarte mândri de cea mai faimoasă fiică a insulei, Laskarina Bouboulina, femeia devenită amiral în marina militară, după moartea soţului ei, care a fost o figură proeminentă a luptei împotriva turcilor. Ea are şi un muzeu dedicat, găzduit de casa sa care a rămas în proprietatea descendenţilor săi, iar pe faleză, lângă port o statuie ce o reprezintă. În spatele statuii, se află cea mai frumoasă clădire de pe promenadă, astăzi un hotel de lux, iar la malul mării pleiada de plaje, numită Kounoupitsa, ce încântă trecătorii. Un alt muzeu reprezentativ la care nu am ajuns este Casa Hatsigianni Mexis, un conac ce poartă numele foştilor proprietari ce au avut un aport însemnat în lupta pentru independenţă.

Spre deosebire de Hydra unde măgarii sunt la putere, pe Spetses sunt la îndemână caleştile trase de cai, lucru pe care l-am văzut şi-n insula Büyükada din Marea Marmara. O plimabare cu trăsura costă 10 euro/persoană pe un traseu numai de birjar ştiut. Un alt lucru diferit este că, deşi maşinile au fost interzise o lungă perioadă de timp, acum locuitorilor le este permis să-şi aducă maşini pe Spetses, interdicţia rămânând totuşi valabilă pentru centrul oraşului. Deplasarea se mai poate face fie cu bicicleta, fie cu motocicleta, fie pe jos.

Similar cu Hydra, de numele insulei Spetses este legat numele unui artist renumit, în persoana scriitorului britanic John Fowles, celebru pentru romanul său „Magicianul” a cărui acţiune se petrece pe Spetses, folosită sub un nume fictiv.

Răgazul în Spetses, oferit de organizatorii excursiei, a fost mai scurt, aşa că nu ne-am abătut prea departe de portul elegant, cu vechi clădiri pe esplanadă. Ne-a părut rău că nu ne luaserăm costumele de baie cu noi, căci mulţi dintre tovarăşii de călătorie de pe vas au ales să se răcorească cu o baie în mica plajă Agios Mamas situată în dreapta portului vrând să alunge vremelnic canicula acelei zile de început de septembrie. Nouă nu ne-a rămas decât să ne răcorim cu o bere la una dintre terasele din port. Alte detalii: visitgreece.gr/en/greek_islands/spetses

Această experienţă numită Hydra şi Spetses merită trăită din plin, deşi nu e o excursie ieftină care presupune, pe lângă costul transportului şi alte cheltuieli inerente (suveniruri, băuturi, mâncare, etc.), mai mari decât pe continent. Dar ea, după părerea mea, este o trăire perfectă a spiritului insulelor greceşti care trebuie gustat în fiece vacanţă, dacă e cu putinţă. O recomand cu mâna pe inimă!

---

VIZUALIZĂRI: 5868 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI