GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Șapte zile la Athena la sfârșit de noiembrie. Croazieră în Golful Saronic. Insula Hydra
în momentul în care ne-am cazat, odată cu cartela de acces la cameră, recepționera, ne-a înmânat și niște materiale promoționale, respectiv o hartă a Athenei pe care sunt marcate punctele de interes turistic ale orașului și o broșură cu excursiile ce pot fi făcute pe perioada șederii acolo.
Pentru a participa la o excursie, trebuie doar să anunți recepția cu o zi înainte în legătură cu preferința ta și a doua zi dimineață să fii în hol la ora 7.00, de unde vei fi preluat de reprezentantul unei agenții turistice care vine cu autocarul în fața hotelului. Activitatea Agenției de servicii turistice, este foarte bine organizată. Aceasta adună cu autocarul, turiștii înscriși de la fiecare hotel de unde s-au făcut solicitări, iar seara la sfârșitul excursiei îl aduce pe fiecare, sub supravegherea ghidului, până în fața intrării în hotel.
Cunoscând ofertele, ne-am programat încă de acasă o croazieră în Golful Saronic al Mării Egeee, și vizitarea, de fapt revizitarea, celor trei celebre insule, Hydra, Poros și Aegina, care își scaldă țărmurile în apele lui.
Așa se face că a patra zi a șederii la Athena, am rezervat-o, călătoriei pe mare spre cele trei insule. La ora 6.30, am coborât în restaurant pentru micul dejun, la 7.00, ne aflam în holul hotelului, așteptând autocarul. iar după vreo zece minute acesta a venit și am fost preluați de ghid. Pe drum, autocarul a mai oprit la câteva hoteluri pentru a lua și alți turiști, iar în final ne-am îndreptat spre portul Pireus, unde aveam să ne imbarcăm. Cea mai mare parte a pasagerilor, aveau excursia plătită. Cei care nu o veau plătită, au achitat suma de plată la urcarea pe vas. Prețul excusiei este de 112 euo/persoană, din care 100 euro costul croazierei, iar 12 euro, transferul de la hotel în port și retur. În prețul excursiei, este inclusă și masa de prânz care se servește la bord.
Pentru a vă face o imagine în legătură cu ce înseamnă din punct de vedere economic, aceasă afacere, va fi suficient să spun că pe vaporul cu care am călătorit, au urcat turiști aduși cu cinci autocare mari. Și în afară de asta am înțeles că croaziera în Golful Saronic se organizează în fiecare zi a unei săptămâni. Asta pentru că de la recepție ni s-a spus că noi alegem ziua în care dorim să mergem în excursie, iar noi ne-am interesat de excursie, din prima zi când am ajuns la hotel. Mai puneți la socoteală și faptul că în fiecare zi sunt mai multe vapoare care pleacă spre această destinație, chiar dacă nu toate au capacitatea celui cu care am fost noi.
Acesta se numea Evermore Cruises. Este un vapor de mare capacitate, cu trei punți. Pe puntea inferioară, se aflau două saloane mari, unul cu rol de sală de mese, bucătăria și cabine de dormit. Pe puntea din mijloc are două saloane mari unul, cel de la prova destinat pentru clasa ”VIP” la mijloc clasa clasa economic, între ele un ”shop” cu articole de îmbrăcăminte, iar la pupa partea deschisă a punții. La nivelul superior se afla cabina de comandă iar în spatele ei spre pupa, puntea deschisă.
Datorită numărului mare de pasageri, îmbarcarea a durat destul de mult.
Astfel că am plecat din port abia pe la ora 9.00, iar drumul până în Hydra, prima insulă pe care aveam să o vizităm, a durat cam două ore și jumătate, așa că am ajuns acolo aproximativ la ora 11.40. Timpul alocat pentru vizitarea insulei Hydra, a fost de o oră. Turiștii au avut la alegere, posibilitatea de a vizita insula îndividual, sau în grup, cu un ghid dintre cei trei care ne-au insoțit pe vapor.
Hydra este una dintre cele mai pitorești destinații ce pot fi vizitate cu ușurință, dacă îți stabilești Athena, ca loc de reședință pentru o vacanță mai lungă sau mai scurtă în Grecia. Hydra face parte din Insulele Saronice din Marea Egee, aflată între golfurile Saronic şi Argolic și poate fi vizitată și individual, existând curse regulate cu plecare din portul Pireus iar drumul durează, aproximativ trei ceasuri în condiţii normale de navigație.
Insula Hydra, are o populație de aproximativ 3000 de locuitori și a început să se dezvolte economic, încă de prin secolele VIII – IX, practicând o activitate comercială navală, foarte intensă.
Tot din aceeași perioadă datează existența a multor case din piatră construite în jurul portului în formă etajată într-un stil arhitectonic asemănător celui italian locuite in acele vremuri, de comercianți bogați, stabiliți în zonă.
Astăzi Hydra este una dintre cele mai liniștite insule grecești, foarte căutată de turiști. Orașul Hydra care s-a ridicat în formă de amfiteartu pe înălțimile din jurul portului, cuprinde case de locuit magazine minihoteluri, toate construite numai în stilul arhitectonic specific locului tradiție care este respectată cu sfințenie. Fiind aproape de Athena, în tipul weekend-urilor, Hydra este foarte căutată de atenieni.
Cea mai interesantă particularitate a insulei este aceea că pe tot teritoriul ei este interzisă prezența oricărui tip de vehicul, fie autopropulsat fie tras de de animale. Inclusiv bicicletele sunt interzise.
Singurul mijloc de transport pe uscat sunt măgarii, pe care îi întâlnești la tot pasul, din prima clipă in care ai coborât de pe vas. Ei sunt folosiți atât pentru transportul uman cât și pentru transportul mărfurilor pe drumurile înguste ce urcă în pantă pe străduțele înguste, pavate cu piatră, spre zonele înalte ale orașului. Ei pot fi văzuți purtând pe spate tot felul de bagaje și mărfuri, pachete, saci cu cereale, bidoane mari de plastic, baloți de paie, sau scânduri legate mai multe la un loc etc.
Principalele surse de venit ale insulei, sunt turismul și comerțul. În afară de acestea și navigația contribuie la veniturile ei, pentru că Hydra este si un paradis al yachturilor, intrucat in fiecare vara, tot felul de grupuri de ambarcatiuni ancoreaza in port, alaturi de barci cu motor si yachturi.
Mai este de spus despre Insula Hydra că ea a fost locul unde s-au turnat mai multe filme celebre, între care, ” Fata în negru”, producție grecească (1956), ”Băiatul cu delfinul” (1957), un film celebru având-o ca protagonistă pe Sofia Loren și un altul la fel de celebru ”Phaedra” (1962) avându-i ca protagoniști, pe și ei celebri, actorii Athony Perkins și Melina Mercouri, dar nu numai cele amintite au fost filmele turnate aici ci multe altele.
Timpul ce ne-a fost acordat de către organizatorii excursiei, pentru vizitarea insulei a fost de 1 oră și 15 minute. Acesta a fost suficient pentru un tur pe cheiul din jurul portului și o plimbare pe câteva din străduțele înguste ce pleacă de pe el, sau pentru o plimbare cu taximăgarul pentru cine dorea asta. De asemenea a fost suficient pentru a vizita magazinele din jurul portului sau pentru a te opri la o cafea la una din tavernele de pe chei dar în Hydra există multe alte locuri de mare interes ce pot fi vizitate și care merită atenție dacă mergi acolo, însă pentru asta nu este suficientă numai acea oră și un sfert de care am beneficiat noi.
Noi ne-am mulțumit cu turul pe cheiul portului cu vizita la Mânăstirea ”Adormirea Maicii Domnului”, care se află chir pe faleza portului, și cu cercetarea, câtorva magazine între care și unul ce vinde după cum scria pe firmă, aur grecesc. Apoi ne-a odihnit câteva minute la o tavernă unde am băut o cafea, după care am revenit la vapor.
Pentru a înțelege mai bine viața socială și istoria insulei, pot fi vizitate aici mai multe muzee, care se află foarte aproape de cheul portului. Astfel Muzeul Arhivelor din Hydra găzduiește ”arhiva istorică” a insulei, unde se găsesc documente legate de istoria insulei acte de arhivă și o bibliotecă. De asemenea poate fi vizitată vechea mânăstire, ” Adormirea Maicii Domnului” care găzduiește, Muzeul ecleziastic și bizantin, unde pot fi văzute veșminte preoțești vechi, icoane și vase sfinte precum și cărți religioase din secolele XVIII-XIX, Mai există pe insulă și Muzeul de Artă post bizantină precum și o anexă a Muzeului Național de Istorie găzduite de casa familiei Lazaros Kountouriotis, un important om de afaceri născut și crescut pe insulă și intrat apoi în politică s-a implicat puternic în viața economico socială a insulei Hydra.
În afară de cele spuse mai sus, insula dispune de mai multe plaje ce oferă turiștilor, posibilitatea de a se bucura nu numai de razele soarelui ce încălzește insula dar și de plimbări cu barca iar pentru doritori, chiar și posibilitatea de a face scufundări.
Pentru cei ce doresc ca plecând din Athena să viziteze numai insula Hydra, așa cum am spus există curse regulate din portul Pireus și în maximum trei ore se ajunge acolo. Există și curse rapide care ajung din Pireu în Hydra în numai două ore. Am înțeles că ar mai exista și două hidroavioane care pleacă tot din Pireus dar nu au reieșit și amănunte legate de zborurile către Hydra. De asemenea există și posibilitatea de a merge acolo cu elicoptrul, bine înțeles pentru cine își permite asta, pentru că in Hydra există și un Heliodrom.
Cam atât despre Insula Hydra, dar având în vedere că descrierea acestei părți a călătoriei, mi-a luat un spațiu mult prea mare, mă văd obligat să îmi continui relatarea despre croaziera în Golful Saronic, într-un nou articol.
Trimis de Ioan Raita in 18.01.19 21:54:14
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Ioan Raita); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "'Opţionale' cu plecarea din Atena, ATENA" (deja existentă pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2022 Atena intr-un City Break / Croaziera de o zi cu Ever More — scris în 11.01.23 de sempreturist din RM VALCEA - RECOMANDĂ
- Sep.2019 O plimbare scurtă și o masă gustoasă în Insula Poros — scris în 16.10.19 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Plimbare cu mașina în Pelopones — scris în 13.10.19 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Plimbare în Insula Aegina – o dorință împlinită — scris în 05.10.19 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Nov.2018 Șapte zile la Athena la sfârșit de noiembrie. Croazieră în Golful Saronic. Insula Poros. — scris în 24.01.19 de Ioan Raita din SINAIA [PH] - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Poros, insulița moțată — scris în 04.05.19 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2018 Athena - primavara. O zi pe mare cu o barca traditionala de lemn — scris în 21.01.19 de Nastea.18 din IASI - RECOMANDĂ