EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cu o singură excepție (anul trecut in am fost in Samothraki), de fiecare dată când am fost in Grecia am trecut prin Salonic, unde am rămas cel puțin o noapte.
Am respectat tradiția și in acest an, poposind pentru o noapte in orașul de pe malul Mării Egee, in drumul nostru spre Kefalonia.
Rezervarea unei camere la unul dintre hotelurile din oraș am făcut-o relativ târziu, cu aproximativ zece zile inainte de a ajunge in Salonic. Mă mai uitasem inainte pe booking.com și am văzut că pentru noaptea de 29 august erau locuri la hotelurile situate in centru, la prețuri rezonabile, așa că nu m-am grăbit. Dar ziua plecării in concediu se apropia, și, pentru că inainte de Grecia urma să petrec câteva zile pe munte (vezi impresii) am deschis site-ul de rezervări hoteliere hotărâtă să găsesc și să rezerv o cameră pentru o noapte.
Am avut o surpriză plăcută. In fruntea listei de hoteluri cu camere disponibile era hotelul Onoma, un hotel de cinci stele așezat la zece minute de mers pe jos de centrul orașului.
Nu știu exact motivul, poate pentru că era luni, poate a fost o bună strategie de marketing, dar prețul de 88,60 euro, cu mic dejun inclus, pentru o noapte, intr-o cameră dublă la acest hotel era redus la mai mult de jumătate față de cel practicat in mod curent. Nu am ratat ocazia, și am rezervat repede, am plătit și nu a mai rămas decât să aștept ziua plecării.
Hotelul Onoma este situat pe strada Monastiriou nr. 24, aproape de port, gară și de principalele atracții ale Salonicului.
O clădire cu opt etaje a fost reamenajată și schimbată intr-un hotel cu 83 de camere, clasificat cu cinci stele, membru al Anatolian Hospitality Group.
La hotel am ajuns ușor, bine indrumați de GPS. Am parcat și ne-am indreptat spre intrarea somptuoasă a hotelului. In holul hotelului ne-a intâmpinat „Căutătorul” , un șoricel mare cu un geamantan in mână, imaginea „călătorului modern, care caută noi experiențe in timp ce descoperă lumea” .
In stânga Căutătorului se află recepția, micuță dar foarte modernă, iar in dreapta un bar. Ne-am indreptat spre recepție unde un tânăr foarte amabil ne-a făcut toate formalitățile de cazare și ne-a inmânat cardul camerei noastre aflate la etajul șase.
Check-in-ul se poate face și automat, printr-o aplicație a hotelului sau chiar de la recepție, dar noi am preferat varianta clasică.
La etajul șase am ajuns cu unul dintre cele două lifturi moderne, aflate in imediata apropiere a recepției.
In cameră se poate intra atât cu cardul dat de la recepție cât și cu telefonul, dacă ai instalată aplicația hotelului.
Am intrat in micul hol al camerei, prevăzut in partea stânga cu un cuier cu umerașe. In partea dreaptă erau cele trei incăperi care formau baia. In mijloc, intr-un spațiu deschis era chiuveta, iar de o parte și de cealaltă erau două incăperi separate, una cu toaleta și cealaltă cu dușul.
Consumabilele erau de calitate și din abundență atât la duș cât și la chiuvetă. Aveam prosoape albe, curate, halate de baie și papuci.
In cameră era o canapea, o măsuță mică pe care era un radio, un birou și un scaun. Pe birou era o tabletă cu ajutorul căreia se seta temperatura din cameră, intensitatea luminii, se putea programa televizorul sau se făcea o comandă la roomservice.
Tot pe birou mai era un telefon, o oglindă lupă și prize.
Patul matrimonial era intr-o parte mai inaltă a c amerei, lângă geam. A fost unul dintre cele mai comode paturi in care am dormit, cu perne exact pe gustul meu. Aveai la alegere, după preferințe – perne mai tari, mai mari și pufoase sau mai mici. In fața patului, pe perete era un televizor led. De o parte și de cealaltă a patului erau două veioze mici, incorporate in perete, care dădeau o lumină foarte bună pentru citit și prize pentru incărcat telefonul.
In cameră mai era un minibar, un expresor de cafea, o cană pentru fiert apa, ceai, cafea, zahăr, lapte pentru cafea.
WI-FI uncționa foatrte bine in cameră și in hotel.
In cameră era foarte curat, lenjeria albă, de calitate, prosoape albe, toate foarte curate.
Micul dejun s-a servit la parterul hotelului. A fost unul dintre cele mai bogate mic dejunuri pe care le-am avut. Nu știu ce aș fi vrut și a lipsit. Erau brânzeturi, mezeluri, somon, ouă fierte, omletă, ochiuri, salate, clătite, gemuri de diferite feluri, miere, pâine de diferite feluri, sucuri naturale, iaurturi de diferite feluri, lapte, cafea foarte bună. Și cu siguranță nu am menționat tot.
Puteai să servești micul dejun și afară, pe o mică terasă mică numită „grădina secretă” unde erau câteva mese.
Printre alte facilități ale hotelului mai menționez: un restaurant, o piscină descoperită (la care nu am avut timp să mergem), sală de fitness, loc de joacă pentru copii și adulți (masă de tenis, diferite jocuri), un miniteren de basket.
Pe acoperiș era un bar – The Cloud Bar – recomandat de recepționer când ne-a cazat pentru vederea foarte frumoasă asupra orașului. Din păcate, ne-am intors destul de târziu de la plimbarea prin oraș și eram prea obosiți ca să mai mergem să vedem barul.
Hotelul are și o parcare, dar, deși am solicitat un loc in momentul rezervării, nu am găsit loc liber. Am găsit totuși pe o străduță chiar lângă hotel, parcare gratuită (un mare noroc intr-un oraș ca Salonicul).
Ne-am simțit foarte bine la acest hotel și ne-a părut rău că nu am stat mai mult. Am vrut să rezervăm la intoarcere incă o noapte dar de data asta prețul era mult mai mare decât ne-am fi putut permite.
Recomand acest hotel și sper să mai revenim.
despre SERVICII
Personal foarte amabil, incepând cu cel de la recepție și continuind cu cel de la restaurant. de la recepție am primit toate indicațiile necesare referitoare la hotel sau la oraș
despre CAMERE & COND. CAZARE
Am intrat in micul hol al camerei, prevăzut in partea stânga cu un cuier cu umerașe. In partea dreaptă erau cele trei incăperi care formau baia. In mijloc, intr-un spațiu deschis era chiuveta, iar de o parte și de cealaltă erau două incăperi separate, una cu toaleta și cealaltă cu dușul.
Consumabilele erau de calitate și din abundență atât la duș cât și la chiuvetă. Aveam prosoape albe, curate, halate de baie și papuci.
In cameră era o canapea, o măsuță mică pe care era un radio, un birou și un scaun. Pe birou era o tabletă cu ajutorul căreia se seta temperatura din cameră, intensitatea luminii, se putea programa televizorul sau se făcea o comandă la roomservice.
Tot pe birou mai era un telefon, o oglindă lupă și prize.
Patul matrimonial era intr-o parte mai inaltă a c amerei, lângă geam. A fost unul dintre cele mai comode paturi in care am dormit, cu perne exact pe gustul meu. Aveai la alegere, după preferințe – perne mai tari, mai mari și pufoase sau mai mici. In fața patului, pe perete era un televizor led. De o parte și de cealaltă a patului erau două veioze mici, incorporate in perete, care dădeau o lumină foarte bună pentru citit și prize pentru incărcat telefonul.
In cameră mai era un minibar, un expresor de cafea, o cană pentru fiert apa, ceai, cafea, zahăr, lapte pentru cafea.
WI-FI uncționa foatrte bine in cameră și in hotel.
In cameră era foarte curat, lenjeria albă, de calitate, prosoape albe, toate foarte curate.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Micul dejun s-a servit la parterul hotelului. A fost unul dintre cele mai bogate mic dejunuri pe care le-am avut. Nu știu ce aș fi vrut și a lipsit. Erau brânzeturi, mezeluri, somon, ouă fierte, omletă, ochiuri, salate, clătite, gemuri de diferite feluri, miere, pâine de diferite feluri, sucuri naturale, iaurturi de diferite feluri, lapte, cafea foarte bună. Și cu siguranță nu am menționat tot.
Puteai să servești micul dejun și afară, pe o mică terasă mică numită „grădina secretă” unde erau câteva mese.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Hotelul este amplasat intr-o zonă cu multe magazine, restaurante, cafenele. Este foarte aproape de gară și port și la o plimbare de zece minute de principalele obiective din centrul Salonicului.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Printre alte facilități ale hotelului mai menționez: un restaurant, o piscină descoperită (la care nu am avut timp să mergem), sală de fitness, loc de joacă pentru copii și adulți (masă de tenis, diferite jocuri), un miniteren de basket.
Pe acoperiș era un bar – The Cloud Bar – recomandat de recepționer când ne-a cazat pentru vederea foarte frumoasă asupra orașului. Din păcate, ne-am intors destul de târziu de la plimbarea prin oraș și eram prea obosiți ca să mai mergem să vedem barul.
Trimis de Mika in 02.10.22 16:40:42
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mika); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.64253158 N, 22.93172220 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Onoma Hotel, SALONIC" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)
@webmasterX: Este chiar acolo, mulțumesc!
@Mika: Start vot! Un hotel excelent pentru ati incepe vacanta in cel mai bun mod posibil.
Mi-a placut camera precum si tot ceea ce ai povestit despre hotel, iar pozele arata ca este chiar interesant. Cred ca este genul de hotel in care sa stai cateva zile pentru a descoperi orasul. Pozele sunt minunate mai ales cea cu apusul de soare, si pot sa cred ca dupa ce v-ati plimbat pana seara nu v-a mai ars de barul hotelului.
Felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: Mulțumesc! Chiar il recomand, este diferit de hotelurile obișnuite.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
Frumos și hotelul și orasul Salonic!
Merită de vizitat!
O dată cel puțin, sper, în lunga mea viața de peste 100 de ani, de acum înainte, cât imi rebuie ca să le văd pe toate, sper să ajung! ????
În august nu am fost în Grecia, doar extrasezon.
Vacante frumoase în continuare!
Votat cu drag!
@elenaadina: salonic este un oraș frumos și destul de aproape de Romania. Din București, cu mașina ajungi lejer in opt ore. Există și o cursa de avion. Hotelul merită și el, este mai altfel decât cele cu care ne-am obișnuit, dar și prețul este pe măsură.
@Mika:
" Din București, cu mașina ajungi lejer in opt ore. "
????????????
Fericiți cei ce stau în București!
Eu mai fac în plus 7 ore de la domiciliu până în capitală, iar transportul și cazarea mă mai costă 300 de euro pentru fiecare plecare. ????
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)