Modernitate în formă pură

TIPĂREȘTE

Înainte de a reveni în ţară, am mai zăbovit preţ de câteva zile în capitala Macedoniei şi al doilea oraş ca mărime al Greciei, Salonic (Thessaloniki), pentru a-l străbate pe-ndelete, pas cu pas, de la un capăt la altul. Fiind o hotărâre de ultim moment, n-am avut pregătită nicio opţiune pentru cazare, dar ne-am lăsat cu încredere la voia norocului, însă nu oricum, ci cu parcare, dat fiind faptul că este o problemă majoră a oraşului.

Când vii în Salonic cu temele nefăcute, primul examen de logică şi înţelepciune constă în căutarea unui loc de parcare, iar pe primul disponibil să-l ocupi din cât mai puţine manevre. Eliberat de grija şofatului în condiţii de bară la bară, metru cu metru, poţi pleca liniştit să cauţi ce hotel îţi convine. Înarmat cu o hartă a oraşului în mâna stângă şi cu soţia proprie şi personală pe flancul drept, am pornit-o în lungul marelui bulevard Egnatias, de prin dreptul parcului Dikastirion şi până spre restaurantul Kamara, deci înspre Universitatea din Salonic. Găsisem vreo două hoteluri, aveau şi camere libere, dar... maşina? Pe de altă parte, la modul sincer o spun, nu este nicio sfârâială să stai în centru. Prea mult zgomot, prea multă agitaţie, prea multă poluare, prea mare tariful. Am mai avut o tentativă şi pe vreo două străzi lăturalnice, cuprinse între bulevardele Egnatias şi Tsimiski (paralele), însă ne-am dat seama că "norocul" nostru este într-un deficit de inspiraţie, motiv pentru care am aplicat planul B: informarea prin viu grai, de la localnici.

O astfel de informaţie am primit exact de unde ne aşteptam mai puţin. De la un vânzător de ziare. Ne-a arătat cu mâna o stânga, o dreapta, mai mergi ceva şi tot aşa până când am înţeles că urma să găsim un hotel, cât de cât. Chestia asta se petrecea prin dreptul Forumului roman, adică de unde plecaserăm iniţial. Într-adevăr, după circa zece minute am descoperit o clădire construită pe colţul a două străzi în "V". Nici n-am trecut bine de uşa cu senzori de la intrare, că deja făcusem ochii mari a minunare. Mda! Cu totul şi cu totul altceva decât ne-a fost dat să vedem până la acea clipă. Arhitectura interioară era impecabilă. Simplă, ultramodernă, spaţioasă, totul într-o perfectă armonie. Îmi era dat să admir un hotel cu un design atipic spaţiului elen, aproape revoltător de contrastant cu antichitatea omniprezentă.

După preambulul curent desfăşurat la recepţie, am pus şi problema parcării, deşi văzusem de la bun început că sunt rezervate câteva spaţii. Deşi mi-au spus că nu este nicio problemă, am replicat că, totuşi, există una. Maşina mea fiind mai lungă, riscam să blocăm circulaţia dacă era să respect marcajul. A înţeles despre ce urma să fie vorba, dar m-au asigurat că va fi găsită o rezolvare imediat cum aduc autovehiculul în faţa hotelului. Aşa a fost! S-au făcut luntre şi punte şi au eliberat un alt loc de parcare, unde era o maşină cu caroseria mai mică, apoi au parcat-o pe a mea, după care au readus vehiculul mutat. De ce tot balamucul acesta? Pentru că străzile sunt extrem de înguste în marea lor majoritate, sunt multe vehicule, iar traficul foarte intens. Orice spaţiu liber este exploatat la maximum, iar în Salonic pietonul este suveran la el acasă, mai precis în casă. Orice colţ stradal are una, două sau trei maşini oprite în paralel, chiar dacă, pe acolo exista şi o trecere de pietoni.

Odată rezolvate toate problemele, ne-a fost înmânat cardul magnetic şi am pornit-o către cameră. Permanent am fost înconjuraţi de modernismul arhitectural. Nici camera nu a fost notă discordantă, ci, dimpotrivă, era perfect integrată în conceptul pe care încerc să-l descriu. Ca suprafaţă, nu excela în dimensiune, însă toate spaţiile au fost utilizate judicios, iar detaliile făceau diferenţa. Primul lucru ce a atras atenţia a fost, fără doar şi poate, patul central, căruia îi fusese concepută o continuare pe verticală, până la tavan, capitonată în material textil. De jur-împrejurul acestei panoplii iriza o lumină insinuantă, ca o aură. Şifonierul încastrat în perete avea uşi glisante, uşi care erau regăsite şi la balcon, fapt ce lăsa liber în permanenţă centrul camerei. Puţin cam aiurea mi s-a părut soluţia adoptată pentru picioarele patului, fiind pus pe role. Sigur, ar fi motivate prin facilitatea mutării în timpul curăţeniei, însă, cu ajutorul unor opritori, puteau fi evitate "plimbările" cu patul prin cameră. În final, baia, care, de asemenea, avea finisaje de clasă, fără reproş.

În preţul de 85 euro per noapte, am avut inclus şi micul dejun, tip bufet. Extrem de variat, foarte bine pregătit, dar şi foarte bine şi elegant prezentat. Fără cusur, indiscutabil. Pentru fumători, veşti proaste. Singurul loc unde puteţi trage în piept - la propriu, dar şi la figurat - este balconul.

Hotelul Olympia este poziţionat chiar în centrul oraşului, oferind un avantaj major celor ce au venit la Salonic pentru suita obiectivelor turistice. În mai puţin de zece minute se poate ajunge la inestimabila biserică Agios Dimitrios (Sf. Dumitru), dar în acelaşi arc de timp (zece minute) mai puteţi vizita: Situl arheologic Agora, cu forumul roman şi amfiteatrul; Parcul şi Biserica Agia Sofia (Sfânta Sofia); Panagia Halkeon; Centrul vechi etc. Puţin mai departe, cu vreo cinci minute de mers, tot pe jos, veţi ajunge în cel mai atractiv şi cosmopolit arierat al Salonicului: Scuarul, parcul sau Piaţa (cum vreţi) Aristotel, iar de aici pe faleză, ca, după ce vizitaţi simbolul oraşului, Turnul Alb, să reveniţi la una dintre zecile de taverne, restaurante, cafenele sau cofetării. Nici Arcul lui Galeriu, Rotunda (Agios Georgios), sau Catedrala mitropolitană.

Pomenisem ceva mai devreme de Centrul Vechi, din imediata vecinătate a Hotelului Olympia. Este un fel de Lipscani, cel de odinioară. Case vechi, magazine vechi, cu marfă veche. Este un muzeu în toată regula. Dacă nu sunteţi amatori de antichităţi, puteţi încerca o experienţă interesantă în Piaţa veche, unde puteţi servi masa (cu produse proaspete, totuşi) la una din tavernele locului, neştiind unde anume începe una şi unde se termină alta. Seara este o feerie, iar pentru o astfel de plăcere, cu mâncare din belşug, vreo două beri (eu) şi cam tot atâtea sucuri naturale (soţia) n-am cheltuit mai mult de 30 de euro.

Din motive care-mi scapă, unele site-uri dedicate rezervărilor on-line, au clasat Hotel Olympia cu 3 stele, însă pe cartea de vizită şi pe pagina web acesta are alocate 4 stele. N-am făcut nimic mai mult decât să dau credit... gazdelor.

---

VIZUALIZĂRI: 3659 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI