Taj Mahal, la o bătaie de inimă

TIPĂREȘTE

https://www.youtube.com/watch?v=a5AkpwwMthk

Și aici, la Agra, atunci când luna nu se zărește deloc și apare doar ca o palidă lucire ce izvorăște dintre stânci, moartea vine cu aroganța unui musafir nepoftit la castelele mogulilor, convinsă că va fi primită cu multă căldură, fără să i se pună întrebări... totul, până când cineva, de aici, din Taj Mahal, să extragă de deasupra norilor și să așeze printre muritori ceva magic, apropiat unei forme geometrice, pe care mâinile omului să o ducă la desăvârșire...

Încerc să mă mișc încet printre pelerinii cu lănțișoare colorate, coifuri și cămăși albe, camere de luat vederi, fețe bărboase de pustnic și noroade de turiști, toți plutind într-o mare fierbinte spre locul de invocare a zeilor, căutând mântuirea veșnică, un ideal împlinit de dragoste sau, poate, o simplă speranță...

Mulțimea se oprește pentru o clipă în fața intrării principale, unde aparatele foto încep să se sufoce de căldură și să scoată în lumină forma voalului de mireasă din noaptea nunții, formă ilustrată de contururile intrării... curând, după primii pași, îți mângâie ochii tot ce se poate imagina mai frumos și mai armonic din arhitectura islamică: o combinație ritmică de forme și cuvinte, de umbre și de lumină, de picturi pe piatră, de simetrii bilaterale, de flori și raze de soare sculptate în relief, după metoda “pietra dura” de marmură albă încrustată cu jad, cristal, lapis lazuli, ametist și turcoaz... deasupra porții în formă de voal, poți citi: “O, suflete, acum te odihnești! Întoarce-te în pace la Domnul! Iar El se va fi împăcat cu tine! ”

Sub domul central, înconjurat de alte patru domuri mai mici, de o simetrie perfectă, stă camera octogonală de marmură, imaginată după cele opt domenii ale paradisului din coranul islamic și ornată cu pietre prețioase și semiprețioase... de fapt, vorbim despre camera ce adăpostește cele două sarcofage de o suplețe artistică rară... cel mai mic, al lui Mumtaz, o adevărată nestemată de o sublimă delicatețe a formelor, și cel mai mare, al regelui mogul Jahan, mai robust dar la fel de bine proporționat... ambele lucrate în filigran fin, cu jocuri de simetrie a formelor ce-ți induc o stare de uimire și incantație... mormintele lor adevărate sunt la mulți metri sub pământ, ambii fiind îndreptați spre răsărit, cu fața spre Mecca... încerc să revăd cu ochii minții chipul lui Mumtaz, așa cum o văzusem într-o gravură a timpului: o față prelungă, cu piele subțire și creolă, având sub ochi două cearcăne în formă de semilună, cu nuanțe ce oscilau între alb și violet, cu niște buze cărnoase și doi ochi mari ce păreau purpurii în lumina soarelui... se spune că prin sufletul fermecătoarei Mumtaz curgea un izvor rece de apă cristalină ce pornea tocmai din înălțimile neatinse ale Himalayei, domolind încet focul din inima secătuită a regelui mogul... aici, simt cum un text scris cu sufletul la gură, pe care mi-l proiectasem a vi-l scrie în acest review, ar putea instantaneu să devină o poezie:

Dacă regele a fost înmormâ/divntat după treizeci și cinci de ani de la terminarea monumentului funerar, soția lui, Mumtaz, a trebuit să fie mumificată și să aștepte nici mai mult nici mai puțin de douăzeci de ani, până când ultima piatră a fost așezată în zid... pe mormântul reginei apar, în caligrafie islamică, cele nouăzeci și nouă de nume ale lui Allah, cu imnuri de preamărire, începând cu „O, Tu, Atotputernice, O, Tu, Cel Nobil, Tu, Cel Etern”... se spune că însuși regele ar fi dorit să-și construiască alături un alt monument funebru, în tradiția mogulă, dar cu marmură neagră, plan ce nu a putut fi dus la capăt...

Din domul de culori gri pal pe timpul zilei, câteva nișe dirijează razele de soare deasupra celor două sarcofage, în apropierea cărora, după o acustică studiată, toate șoaptele vizitatorilor le auzi cum se înalță spre tavanul încrustat cu flori de trandafir și frunze de viță de vie... florile de trandafir sugerează sosirea Profetului Muhamed în Rai, atunci când, secătuit de puteri, aproape de agonie, a văzut cum fiecare picătură de sudoare de pe frunte i se transforma într-un trandafir...

De o parte și de alta a Taj Mahalului, cele patru minarete ce depășesc ușor patruzeci de metri, au o mică înclinație spre exterior, tocmai pentru a proteja corpul principal al clădirii în caz de cutremur... alături, mai poți vedea mormintele celorlalte soții, case de rugăciuni și o moschee ce completează simetria întregului ansamblu arhitectonic...

Cum și mogulilor le este dat să devină la un moment dat oameni de rând, regele Jahan se îmbolnăvește subit iar privirea i se întunecă la gândul că ar putea fi înlăturat... cei patru fii ai săi încep să simtă mirosul de sânge... cum regula fiului mai mare este străină de obiceiurile mogulilor, Aurangzeb îi elimină pe cei trei frați și își izolează tatăl în Fordul Roșu...

De la o fereastră deschisă, ajuns la capătul puterilor și căzut pradă secundei necruțătoare, el contemplă vreme de opt ani locul în care îl așteaptă mormântul femeii pe care a divinizat-o peste timp... ochii lui se îndreaptă întrebători spre Atotputernicul Allah implorând măcar încă o clipă de iubire dar răspunsul se lasă așteptat... după lungi conversații cu Mumtaz, tocmai când inima îi bătea cel de-al șaptezeci și optulea an de viață, ultima suflare a regelui se înalță la cer, în căutarea sufletului pereche...

Se spune că, pentru a nu se mai construi ceva asemănător, Janah ar fi dat ordin să li se taie toate degetele arhitecților care au conceput planul măreț și unic al Taj Mahalului... pentru că mogulii erau interesați ca fiecare edificiu să fie legat exclusiv de memoria lor, în afară de câteva prezumții nesigure, nu se știe cu exactitate numele marilor maeștri arhitecți.

Dimineața, Taj Mahal apare în nuanțe de roz iar pe durata zilei domină un gri deschis... odată cu venirea serii, zidurile devin albe iar noaptea totul ia forma unei perle aurii... aceste schimbări de decor ar sugera capriciile frumoasei Mumtaz, cea care a vrăjit din prima clipă un mare rege mogul... în nopțile cu lună plină, cei care vor să comunice cu eternitatea, își pot cumpăra un bilet doar pentru treizeci de minute, între 8.30 p.m. și 0.30 a.m...

În rest, o cutremurătoare poveste de dragoste, sub un cer pictat cu stele de strămoșii visători ai Indiei...

Adio, Taj Mahal!... numai cerul poate hotărî dacă voi merita să te mai îmbrățișez vreodată...

---

VIZUALIZĂRI: 1408 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI