În Dobrogea de Sud – fortăreața Medjidi Tabia (Silistra)

TIPĂREȘTE

Istoria acestui teritoriu e presărată de momente de răscruce, de evenimente care au adus lucruri bune, dar și multe necazuri și probleme. Secole la rând turcii au stăpânit Silistra și au devenit majoritari și din punct de vedere etnic în această regiune. Războiul de Independență din 1877-1878 a constituit prilejul de a aduce în granițele românești aceste pământuri ale Dobrogei de Sud, dar în urma negocierilor și Tratatului de la Berlin din 1878 nu rămânem decât cu o mică fâșie din apropierea Silistrei și fortul Arab-Tabia. În urma celui de-al doilea Război balcanic din 1913 România va intra în posesia a peste 7500 km2 (județele Caliacra și Durostor), lucru stabilit în Conferința de pace de la București. Apariția acestei „Țări Noi” în granițele românești a fost interpretată în fel și chip de istoricii și politicienii de ieri și de azi. Geografi, militari de carieră, ziariști și alți cercetători au pornit în 1913 spre aceste meleaguri sud-dunărene pentru a „descoperi” zona. În urma Tratatului de la Craiova din 1940 România va ceda Cadrilaterul Bulgariei.

Cetățile Rusciuc, Silistra, Șumla și Varna au alcătuit cadrilaterul de apărare al Turcilor împotriva numeroaselor invasiuni rusești. Îndeosebi Silistra, numită de Țarul Nicolae al Rusiei „cheia Dobrogei” a jucat un rol însemnat în răsboaiele dintre Ruși și Turci dela 1828-29 și dela 1854, când ea a resistat asediului rusesc, fără să poată fi cucerită. În răsboiul din 1877-78 armatele rusești au evitat să o atace, trecând prin România. Silistra, încunjurată de întărituri puternice are trei poziții mai importante: Medjidie-Tabia, Ordo-Tabia si Arab-Tabia. Prima poziție, la înălțime de 108 m deasupra nivelului mării predomină celelalte poziții. Cetatea Silistra predomină și teritoriul dincolo de Dunăre și orașul românesc din fața Silistrei Călărași. Lățimea Dunării între aceste două orașe e de 2600 m. Silistra a fost evacuată de armatele turcești în Februarie 1878 și cedată prin tratatul dela Berlin Bulgariei, cu îndatorirea să-i dărîme întăriturile, ceeace Bulgaria n-a făcut. Dimpotrivă a întărit-o și mai mult. Silistra astăzi are 12.055 locuitori, dintre cari jumătate sunt mahomedani, iar cealaltă jumătate Bulgari, Greci si Ovrei. – scria periodicul Luceafărul din februarie 1913.

După această introducere, pe care o citiți dacă doriți, să vă spun despre ce e vorba în acest articol. Dacă pe drumul spre litoralul bulgăresc am vizitat Cetatea Abritus (vezi impresii), pe drumul de întoarcere de la Nisipurile de Aur, după ce ne-am bucurat de culoarea lavandei de pe câmpuri (vezi impresii), aveam stabilit să vizităm o fortăreață otomană din Silistra.

Acces, tarife, definiții. Într-o zi de iunie, la orele amiezii, poposeam la Fortul Abdul Medjidi (Medjidi Tabia) pe o înălțime care domină orașul Silistra. Pe toate dealurile din jurul orașului otomanii au construit o serie de tabii care aveau rolul unui adevărat centru de apărare și, totodată, picior de pod peste Dunăre, având în vedere că așa-numita „criză orientală” (decăderea Imperiului otoman și lupta pentru teritoriile sale) începuse deja. Tabia reprezintă un loc fortificat, întărit uneori cu redute, cel puțin 5 astfel de puncte apărare fiind construite în jurul orașului dunărean.

Accesul auto, în cazul nostru, a fost un pic dificil, adresa introdusă în gps conducându-ne până la baza dealului. Dacă veniți dinspre Dobrich ar fi bine ca la intersecția cu șoseaua spre Shumen (7) să urmați indicatorul maro de obiectiv istoric/turistic și să nu intrați în oraș. Noi am urmat indicațiile gps-ului și am ajuns până pe b-dul Veliko Târnovo, zonă de unde încep cele circa 800 de trepte care străbat Parcul Krepost și ajung în preajma fortificației. Cu autoturismul trebuie să parcurgeți b-dul Veliko Târnovo, faceți stânga spre Shumen pe strada Nikola Vaptsarov, ieșiți din oraș și la un moment dat veți vedea indicator stânga spre cetatea turcească, prin pădure (imediat după panoul care ne informează că am părăsit Silistra). Aleea auto de acces e într-o stare bună și vă conduce până într-un fel de parcare aflată în apropierea porții (mai sunt indicatoare pe drum).

Vizitarea fortului turcesc se face contracost, prețul unui bilet pentru un adult fiind de 4 leva; ghidul care încasează banii primește și lei sau euro, dacă nu aveți leva. Alte tarife: studenți, elevi – 2 leva, copii – 1 leva, grupuri peste 10 persoane – 3 leva. Programul de vizitare este zilnic între orele 08.00-18.00. Ghidul e un bărbat foarte vorbăreț, volubil, zâmbăreț; l-am așteptat câteva minute până a terminat de dat explicații unui grup de vizitatori apoi ne-a preluat pe noi și într-o limbă română amestecată cu bulgară și ceva engleză ne-a oferit câteva informații de bază, ne-a prezentat traseul pe care trebuia să îl urmăm și ne-a condus la intrare în muzeu.

Tabia otomană e situată la o altitudine de 118 m dominând celelalte elemente de apărare și orașul Silistra. Fortificația a fost construită între anii 1847-1853, în contextul iminentului război ce avea să izbucnească între ruși și turci. Sultanul Abdul Medjid a vizitat Silistra și fortificațiile sale în anul 1847, de atunci datând o coloană de marmură care consemnează vizita sa, amplasată în parcul orașului. Populația locală și meșteri din Dryanovo, circa 300 de persoane, au fost forțați să muncească la ridicarea fortului, muncitorii fiind apoi exilați în altă provincie a Imperiului pentru a nu divulga planurile de construcție. Fortul militar a fost edificat urmând planurile inginer militar prusac Helmuth von Molke (viitor mareșal; vizitează în 1835 și Bucureștiul în drum spre Istanbul; autor și al planurilor fortului Levant Tabia din Ruse). În 1837 von Molke este angajat de Imperiul otoman (sultanul Mahmud al II-lea) să refacă fortificațiile Silistrei și să creeze o centură de forturi în jurul orașului. Abia peste circa zece ani planurile sale sunt puse în aplicare.

Reformator al Imperiul otoman în multe domenii, sultanul Abdul Medjid a domnit 22 de ani. El este cel care a introdus primele bancnote otomane, a regândit sistemul fiscal, a reorganizat armata, a adoptat drapelul și imnul național otoman, a înființat o formă incipientă de parlament, a interzis purtarea turbanului în favoarea fesului. Orașul Medgidia a fost întemeiat prin decret al sultanului în 1856, pe locul unui mai vechi târg și în urma colonizării cu tătari din Crimeea.

Privind o imagine aeriană a fortului, dar și schițele de pe panouri, observăm forma cumva hexagonală a construcției militare, „îngropată” la nivelul solului, înconjurată de un șanț cu rol defensiv și de camuflaj. Masiva fortificație de piatră este prevăzută cu o mulțime de culoare și pasaje subterane, fiind vorba de circa 500 mp. Zidurile aveau circa 10 m înălțime, erau dotate cu creneluri, în două colțuri existau două bastioane, accesul se efectua pe o singură poartă, iar un culoar subteran făcea legătura cu un depozit de muniție din Silistra.

Am pornit la drum din parcare pe o alee pavată cu piatră de râu care coboară în șanțul de apărare al fortului spre masiva poartă de acces întărită cu plăci metalice. Sub zidurile înalte de 8 metri, prevăzute cu creneluri de tragere ne simțim mici, mici. Prima dată ne oprim în fața coloanei de marmură alba cu inscripții în limba tură (1837) – este coloana ridicată în cinstea sultanului Mahmud al II-lea, inițiatorul fortificațiilor.

Muzeul fortului. Pătrundem în construcția semicirculară care adăpostea acum peste un secol dormitoarele ostașilor. Un coridor facilitează accesul în mai multe nișe boltite, loc unde se aflau paturile garnizoanei; acum, în aceste nișe, s-au amenajat mai multe săli de expoziție. Prima sală găzduiește exponate din perioada Războiului Crimeii (1853-1856): arme de foc cu mânere frumos încrustate cu ținte și ornamente metalice, un costum turcesc, săbii, planuri ale fortificațiilor, portretul inginerului militar von Molke. Umblă o „vorbă” că în timpul acestui război chiar scriitorul rus Lev Tolstoy a luptat în preajma fortului la asediul Silistrei. A doua sală este dedicată Războiului ruso-turc din 1877-1878 și prezintă arme și uniforme de epocă, fotografii, decorații. Vitrinele celei de-a treia sală (dedicată Războiului sârbo-bulgar din 1885) conțin documente, fotografii, revolvere, săbii care au legătură cu unificarea Bulgariei. În cea de-a patra sală exponatele reflectă conflictul din timpul Războaielor Balcanice (1912-1913) și a Primului Război Mondial: o mitralieră model 1910, fotografii, scrisori, planuri etc. A cincea sală ne aduce în prim plan al Doilea Război Mondial: uniforme, arme, medalii. Mai există două încăperi care adăpostesc uniforme și alte obiecte. Aș dori să subliniez faptul că toate explicațiile tipărite din vitrinele muzeului sunt în limba bulgară, cu excepția plăcuțelor care etichetează fiecare sală, unde sunt câteva cuvinte în limba engleză.

Ieșim la lumină din răcoroasele dormitoare de piatră într-o curte semicirculară, loc de adunare zilnică a ostașilor din fort. Din acest spațiu pornesc scări de piatră spre metereze, dar și culoare de acces spre tuneluri și încăperi subterane. Printr-un gang străbatem inelul semicircular și ajungem în altă curte pe a cărei pantă se urca către platformele unde erau amplasate tunurile. Într-un colț năpădit de flori se află o cișmea turcească cu apă rece care îi înviorează pe vizitatori pentru plimbarea care urmează pe sub ziduri. Aleea pietruită cu dale pătrate arată bine din punct de vedere estetic, dar atenție cum pășiți. Coborâm ușor spre baza zidului, iar în drumul nostru, sub valul de pământ din interiorul fortificației, apare depozitul de muniție al fortului. O intrare monumentală, frumos decupată în piatră, având un fronton ornamentat ne introduce în câteva încăperi și culoare înguste, loc de depozitare a muniției.

Traseul se continuă pe lângă zidul fortificației, străbătut la distanțe egale de ferestre de tragere. Din când în când arcade de piatră traversează aleea, iar împletituri de lemn mărginesc valul de pământ, năpădit acum de copaci și vegetație lemnoasă. În două colțuri se află bastioane care ies înafara fortului, crenelurile permițând apărătorilor să protejeze zidurile din lateral.

Inscripțiile din fort. Ceea ce frapează la prima vedere, și ulterior impresionează, sunt inscripțiile scrijelite pe pereții de piatră ai fortului. Caractere latine, slave ori arabe împânzesc multe din colțurile tabiei. Limba românească, rusească, turcească se împletesc în sute de nume zgâriate acum un secol în fortăreața de lângă Silistra. Nume românești, grade militare, localități de baștină și anul în care au fost marcate cu baioneta în piatră sunt prezente pe multe ziduri. Nu știu dacă cineva a studiat/inventariat vreodată această mulțime de nume ale soldaților români prezenți din 1913 până în 1940 în fortul Medjid. Redau câteva din inscripțiile românești de pe zidurile cazematei: „Cporalu C. T. 1935 C 9 R 36 Ialomița” (Caporal C. T., 1935, Compania 9, regimentul 36, Ialomița), „Sergent I. De-trescu, 1914”, „Mihaiu Constantin, 1936, Ilfov”, „Cap. Apostol Alex. Comp. SP. 1936”. Și multe, multe astfel de inscripții cu nume românești ne îndreaptă cu gândul către greutățile și sacrificiile îndurate de soldații noștri în acea epocă tulbure.

Concluzii. Vizita la fortăreața Medjidi Tabia a fost instructivă și ne-a purtat pe valurile istoriei nu foarte îndepărtate. Fortul construit de bulgari, după planurile unui german, la comanda turcilor este un loc bine întreținut, un punct de atracție de care se leagă și istoria noastră, istoria Dobrogei de Sud. Vă invit să vizitați Medjidi Tabia, poate în drumul spre litoralul bulgăresc al Mării Negre.

---

VIZUALIZĂRI: 3993 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI