Cetatea Ovech – punte printre nori

TIPĂREȘTE

Plecăm din nou în Bulgaria, spre litoral. Ce putem vizita pe drum? Pentru mine o călătorie spre locul de vacanță presupune cel puțin o oprire pe drum pentru a vizita un obiectiv istoric, cultural sau religios. Și de această dată am studiat cu atenție hărțile și Internetul pentru a descoperi locuri interesante și câteva fotografii spectaculoase mi-au atras atenția. Dacă anul trecut am oprit la Cetatea Abritus de lângă Razgrad (vezi impresii), de data aceasta am ajuns în zona orașului Provadia la Cetatea Ovech.

Localizare. Venind dinspre Ruse pătrundem pe A2 către Varna și după circa 46 km întâlnim indicatorul către Provadia. Deja se observă canionul stâncos care împresoară orașul din vale. Parcurgem circa 9 km pe șoseaua care poartă indicativul 208, intrăm în oraș, nu ne abatem nici stânga, nici dreapta; în momentul în care apare indicatorul maro către cetatea Ovech și restaurantul cu același nume virăm stânga, urcăm ușor, virăm dreapta și ajungem după 500 m în fața restaurantului - acolo se află și intrarea spre cetate. Locuri de parcare există lângă restaurant sau pe aleea din stânga, la umbră sub copaci.

Acces. O gheretă mică este locul unde stă persoana care încasează contravaloarea biletelor; un tânăr amabil ne dirijează pe aleea umbroasă unde parcăm autoturismele. O arcadă de piatră marchează locul de unde începe urcușul spre cetate; o vitrină cu suveniruri (vederi, magneți, ceramică) este prinsă de arcadă; găsim și două toalete ecologice; o hartă de mari dimensiuni ne prezintă principalele puncte de interes de pe stâncă. Prețul unui bilet este de 2 leva/adult și 1 leva/elevi, studenți, pensionari.

Există două căi de acces către cetate: cea descrisă mai sus care presupune o alee betonată în trepte, apoi două scări metalice, dar și o variantă prin partea sudică, pe drumul spre satul Dobrina (există indicator maro de monument și acolo) – se urcă pe un drum forestier bun (o bretea într-un sens, altă bretea pentru coborâre), apoi pe scări săpate direct în piatră.

Scurte date istorice. Defileul carstic situat de-a lungul râului Provadia, peșterile și vegetația bogată din zonă, precum și izvoarele sărate au constituit un mediu propice pentru dezvoltarea așezărilor umane în acest areal. La câțiva kilometri distanță de Provadia s-a descoperit unul din cele mai vechi orașe preistorice din Europa – Solnisata (datat 4700-4200 î. Hr.). Așezarea preistorică reprezenta un centru important de comercializare a sării, iar mai departe, în defileu se afla punctul vamal. De altfel, în zonă se află cea mai mare mină de sare din Bulgaria.

Numele Ovech înseamnă în bulgara veche: „oaie”, iar turcii au dat fortăreței numele de Tash Hisar: „cetatea de piatră”. Cetatea și împrejurimile au fost populate pe rând de traci, romani, bizantini, bulgari și turci. Secolele al III-VII-lea și al X-XVII-lea constituie reperele cronologice ale locuirii fortificației. Orașul medieval devine un centru administrativ, comercial și militar important până la sosirea otomanilor, comerțul cu sare fiind un motor economic excelent. La sfârșitul veacului al XIV-lea înaintarea otomană se lovește de zidurile Ovech-ului, pe care reușește să le străpungă după un lung asediu. Cronicile vorbesc despre un șiretlic al otomanilor: un acord fals de pace, apoi un atac surpriză pe timp de noapte. După circa 200 de ani fortăreața din vârf de stîncă este părăsită.

Vizita. Am pornit voinicește la drum pe o alee betonată, permanent în urcare și cu trepte din loc în loc. Această eco-potecă este prevăzută cu stâlpi de iluminat (din păcate toate globurile erau sparte) și cu bănci pentru odihnă. După circa 250 de metri parcurși la umbra vegetației ajungem la baza stâncii. Aici ne așteaptă două variante de urcuș: o scară în zig-zag destul de abruptă cu intrare prin poarta de vest sau o scară în spirală metalică (111 trepte) . Peretele Privit din aer platoul pe care se află cetatea pare un romb alungit, pereții atingând o înălțime de până la 25 m.

Cu fiecare spiră urcată orașul se așterne la picioarele noastre; în vârful scării o platformă ne oferă posibilitatea unei panorame superbe. Observăm orașul Provadia cu ale sale acoperișuri roșii strâns între cei doi pereți ai canionului. Nori plumburii se adună amenințător la orizont și peste 15 minute încep să se audă tunetele – trebuie să ne grăbim.

Ce se poate vedea pe platou, în afară de priveliștile minunate? Mai întâi turnul porții de vest, loc pe unde am urcat. Turnul era prevăzut cu o singură ușă de acces care se bloca cu ajutorul unei grinzi amplasate într-un canal special; deasupra turnului se afla camera de gardă prevăzută cu lucarne de unde se supraveghea cărarea de acces săpată în piatră.

Pornim mai departe pe platou călcând pe calcarul alburiu, lucios pe alocuri din cauza acțiunii vântului și ploii. Întâlnim ruinele unei biserici cu o singură navă (datată secolele al XIII-XIV-lea), apoi admirăm partea de est a fortăreței unde se pot distinge formele unor clădiri medievale destinate apărătorilor și săpate chiar pe buza prăpastiei (în partea de subsol se păstrau alimentele), dar și traseul unui drum cu urme de roți imprimate în calcar. Harta ne arată că pe acolo ar trebui să fie și barăcile soldaților, un rezervor de apă și încăperile unei închisori – nu am ajuns până acolo. Vedem și cealaltă cale de acces: scara din est, săpată direct în stâncă.

Piesa de rezistență, ca să îi spun așa, este poarta principală și podul de acces, situate în partea de nord a cetății. Turnul porții se ridică pe marginea platoului, era prevăzut cu două porți care se baricadau cu grinzi masive. În fața turnului exista un pod mobil de 15 m lungime al cărui mecanism de ridicare se afla la etajul întâi. Ultimul etaj era probabil acoperit și utilizat pentru apărarea porții. Această poartă era utilizată pentru accesul carelor și a călăreților, pe aici făcându-se mai ușor legătura cu alt platou și apoi o coborâre mai puțin înclinată către așezarea din vale.

Am coborât pe calea săpată în calcar, pe mijloc există un șanț de scurgere, și am ieșit pe podul care are acum o lungime de aproximativ 150 m lungime. Primii metri au constituit pe vremuri partea mobilă, loc unde se deschidea o prăpastie adâncă; restul „drumului de lemn” se sprijină parțial pe stâncă, parțial pe stâlpi de lemn. Am admirat peisajele înconjurătoare, dar și fulgerele care brăzdau cerul din ce în ce mai aproape. Am mers până în capătul celălalt, am făcut câțiva pași pe platoul de legătură – undeva departe (la vreo 30-40 minute de mers) se află ruinele unei mănăstiri săpate în stâncă (Mănăstirea Shashkanite – accesul se face tot pe un pod metalic la o înălțime de 30 m), iar mai aproape sunt ruinele unui zid roman și peste 30 de morminte tracice. Poposim minute întregi pe pod, facem fotografii din diverse unghiuri; mai mulți vizitatori, bulgari după vorbă, se plimbă și ei pe podul suspendat deasupra hăului.

Ne întoarcem spre scara metalică trecând pe lângă un complex religios, urmele unei biserici cu trei nave și o absidă, numită „Mitropolitană”, sediu al Eparhiei Ovech de la jumătatea secolului al XIV. Cercetările arheologice au demonstrat că a fost construită din blocuri de piatră, alternând cu rânduri de cărămidă, arcade false și pereți împodobiți cu fresce. În jurul ei s-au descoperit mai multe morminte aparținând aristocrației locale – într-unul au găsit un inel de aur cu imaginea unui vultur (simbolul cetății în Evul Mediu). La câțiva pași distanță întâlnim fântâna de 79 m adâncime, prețioasă sursă de apă pentru apărătorii cetății. Fulgerele tot mai dese, tunetele care se auzeau tot mai tare și norii plini de apă ne-au îndemnat să coborâm cât mai repede către autoturisme. Tocmai la timp, când am ajuns jos a început o ploaie torențială de toată frumusețea.

Concluzii și recomandări. Cetatea Ovech este ușor accesibilă din autostrada care duce la Varna, nu trebuie decât să te abați câțiva kilometri. Este un traseu ușor spre mediu, băncile și scara metalică facilitând deplasarea copiilor și a celor mai în vârstă. Dacă vizitați cetatea în plină vară recomand să aveți rezerve de apă și pălării de soare. Atenție la pietrele alunecoase, nu vă apropiați prea mult de marginea platoului, nu există parapeți de protecție, supravegheați copiii. Recomand o vizită la Cetatea Ovech turiștilor care se îndreaptă spre litoralul bulgăresc, e o „aventură” interesantă și prilej de a admira măreția naturii.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 5353 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI