EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O zi la Shumen și frumusețile sale
Deși la solicitarea mea CMR de aici nu primisem nici un răspuns până în ziua plecării, am citit o mare parte din review-urile despre Shumen, zona unde voiam să mergem și cu ajutorul impresiilor publicate de colegii AFA, am reușit să fac un mic circuit de o zi, realizabil, nu foarte aglomerat și bine structurat. În mare parte m-am inspirat din impresiilor colegilor tata123, adrianbogdan și în special iulianic, cărora le mulțumesc dacă cumva citesc acest review. Recunosc că m-am inspirat cel mai mult din review-ul doamnei iulianic de aici.
____
INTRO
Bulgaria este în continuare un tărâm neexplorat pentru noi și cum tocmai ce ne-am întors dintr-un circuit de prin România, am ales din nou o mică ieșire la vecinii de peste Dunăre. Am profitat mai ales de faptul că nu se solicită alte documente, exceptând cele de călătorie. Deși suntem toți vaccinați, mai puțin cea mică, nu ne-am făcut încă curaj să ieșim prin alte locuri, lucru datorat în mare parte restricțiilor tot mai schimbătoare de la o săptămână la alta.
Cum vizitasem deja mănăstirile de pe lângă Ruse (Pyce), review aici, dar și câteva obiective de seamă din zona Veliko, cum ar fi Catedrala Înălțării din interiorul Cetății Tsarevets și mai ales Mini Bulgaria, m-am uitat pe hartă și am căutat ceva apropiat de granița cu ei... un 100-150 km maxim.
Veliko era exclus pentru că am mai fost acolo, deci mai rămânea zona Razgrad, Targovishte, Shumen, Kubrat...
Buuuuun, începem căutările și făurim un traseu simpatic de o zi. După (...) ore ajung la concluzia asta:
-București > Ruse > Moscheea Tombul (Shumen) > Monumentul fondatorilor statului bulgar din Shumen > Cetatea Shumen > Ruinele Castelului Abritus. Aproximativ 400 km pe hârtie, aproape 450 în realitate.
____
DRUMUL / GRANIȚA / TAXE
Am ajuns în Giurgiu spre vamă la 8:55. Am luat coada din plin, ca niciodată. Erau foarte multe mașini. Probabil lumea se ducea la greci, la bulgari pe litoral. Coada începea de la giratoriul unde este Petromul. Pe waze apărea blocaj de 40 minute!!! Vai... deja mă gândeam dacă să mai stăm sau abandonăm pentru altă dată. Am stat!
Abia la 9:20 ajungem pe podul prieteniei. Aici iar coadă. Coada de dinainte s-a mutat pe pod. Practic stăteam bară la bară pe pod. Waze ne arată iar blocaj de 10 minute.
Apropo, taxa de pod la DUS este de 15 lei iar la întors 4 leva sau 2 euro. Asta pentru TURISME! Pentru alte tipuri de autovehicule costă evident mai mult. Podul ar trebui refăcut urgent. Porțiuni mari, mai ales pe partea bulgărească, sunt groaznice. Au ieșit rosturile de dilatație, asfaltul a facut burți, s-au format gropi, etc. Nu știu unde se duc cei 25 lei pe care îi dai dus întors, dar sigur nu se duc aici... pentru pod. Defapt aceeași poveste ca la Fetești. Mno, nu mai zic că zic degeaba.
Pe la 9:40 trecem de control și ajungem în Ruse. Fix după graniță coadă de mașini de zici că era parcarea de la Kaufland.
Cred că aici erau cei ce urmau să achiziționeze vinieta de BG... unii cred că au o satisfacție nebănuită în a mai adăuga o coadă în plus. Cumpărați băi fraților online! Durează 2 minute și scutești coada aia de 10-20-30 minute! Suntem totuși în 2021. Și nu erau cozi de mașini cu persoane în vârstă. Nu... erau tineri, erau persoane de 40-50 de ani, mașini străine, eu zic că se descurcau cu o plată online... reluăm. Noi am procurat vinieta bulgărească de aici web.bgtoll.bg. Aveți inclusiv limba română pe site, se selectează de sus din dreapta. Dacă mergeți DOAR prin Ruse pentru plimbare sau... shopping, nu aveți nevoie de vinietă. Dar dacă părăsiți localitatea, da, aveți nevoie. Am procurat vinieta de weekend care costă 10 leva, adică 25 de lei.
Mai au și pe o săptămână cu 15 leva, 1 lună la 30 leva, 3 luni cu 54 leva ori 1 an cu 97 leva! Paritatea este simplă. Înmulțiți cu 2,5 lei. Dacă vreți să scoateți bani cash, aveți bancomate destule prin Ruse. Sunt și multe centre și zone comerciale. Eu am renunțat la revolut și am scos direct de pe ING pentru că erau cursul mai favorabil. Nu ceva spectaculos dar mai bunicel. Toate ATMurile de pe unde am scos, aveau posibilitatea de a selecta și limba engleză deci vă puteți descurca ușor.
Drumurile au fost ok prin Bulgaria, au și eu ca și noi și drumuri bune și drumuri proaste. Ce am sesizat, cam prin toate orașele, la periferie e jale. Gropi, denivelări, drumuri de pietriș.
____
MOSCHEEA TOMBUL
Pentru a ajunge aici plecăm din Ruse spre orașul Shumen. Avem de parcurs o oră și jumătate, respectiv 140km. Orașul Shumen este al 10-a ca număr de locuitori din Bulgaria. Mai exact 89.092 conform celui mai recent recensământ. Cu o suprafață de 136 km pătrați îl putem asemăna cu Călărași-ul nostru de exemplu.
Ajungem la locația cu pricina, parcăm chiar lângă bordură cum a spus și iulianic. Ok, intrăm, afară erau niște domni plasați lângă ușă, care fumau de zor. Unul dintre ei se uită la noi... avea un ecuson cu GUIDE. Îi explic în engleză că ne dorim să vizităm locația, dacă este ok și dacă trebuie să plătim. Iulianic spusese că se fac DONAȚII, dai cât vrei... ei bine acum era pus un afiș cu tarife. Am plătit 4 leva de adult și... am primit o chitanță de donație. Deci donezi dar... cât vor ei nu cât vrei tu.
Știu că engleza mea nu este perfectă dar pot duce o discuție cu brio, vis-a-vis de orice domeniul uzual. Ghidul avea o engleză cam stâlcită și își găsea cu greu anumite cuvinte uzuale. Nu a fost o problemă pentru că noi printasem reviewurile de pe AFA și știam în mare parte ce ți cum. Am primit o coală A4 tipărită, cu informații despre moschee dar în limba... engleză.
Ghidul ne-a spus că putem intra cu condiția de a ne descălța pănă să pășim pe covor. Zis și făcut. Am avut toată moscheea pentru noi. A fost prima dată când am intrat într-o astfel de locație deci experiența a fost una inedită.
Știm cu toții că moscheea este un lăcaș de cult, specific musulmanilor. Moscheile erau specifice Peninsulei Arabe dar odată cu răspândirea religiei islamice, acestea s-au răspândit în toate colțurile lumii.
"Cuvântul originar pentru moschee în arabă este masjid având semnificație de loc de rugăciune sau de inchinare. Acesta este un substantiv derivat din verbul sajada (însemnând a se închina). Cuvântul provine din limba arameică, înrudită cu araba și ebraica, și datează din secolul al V-lea î. Hr., întâlnindu-se și în vocabularul altor limbi cum ar fi arabilor nabateeani și ebraica, cu aceeași semnificație. "
sursa: wikipedia
Moscheea Tombul a fost construită între ani 1740 și 1744. La vremea respectivă se afla în centrul orașului dar odată cu dezvoltarea orașului, a ajuns să fie situată în sud-vestul orașului. Numele acestui loc vine de la forma domului. Construcția moscheii a fost finanțată de Pașa Sheriff Halil. Moscheea mai este cunoscută și cu numele finanțatorului ei!
Revenind, am intrat în moschee cu ceva emoții, fiind prima dată, așa cum am scris mai sus. Noroc că nu era nimeni, dar nimeni în interior, ca noi să fi făcut vreun gest greșit (fără intenție). Am admirat cu interes aranjamentul lăcașului dar și imensitatea lui... aici nu există altar, pronaos sau naos precum în biserica ortodoxă. Regăsim doar o imensă încăpere, care dispune și de un mic etaj, ce acoperă o mică parte din intrarea în moschee.
După ce am admirat interiorul, am fost invitați de ghid, spre curtea interioară. În centru regăsim clasica fântână. Locul se află în continuare în renovare dar lucrurile par să fi evoluat. Toate camerele din jurul fântânii din curte, erau aproape gata. Unora dintre ele le lipsea mobilierul, dar domnul ghid a spus că trebuie să sosească. De-asemenea am vizitat și biblioteca care era aproape finisată însă nu apucaseră să pună la loc cărțile. Biblioteca se află în una din clădirile din curte, la etajul 1.
Revenind asupra fântânii, conform tradiției, pentru a putea intra în moschee, musulmanii trebuie sa fie curați, de aceea există astfel fântâni, construite în diverse feluri, unde aceștia se pot spăla. Aceste construcții au de-asemenea și spații unde cei ce vin aici își pot lăsa încălțămintea sau chiar și hainele, în timpul petrecut în moschee.
Prin numeroasele camere (12 la număr) din jurul fântânii era și una amenajată ca bucătărie, 2 amenajate ca toalete, iar altele se pregateau să fie aranjate pentru a organiza cursuri pentru elevi (lucru ce ni l-a transmis ghidul).
Minaretul (turnul cel mai înalt al moscheii) are o înălțime de 40 metri. Mai facem câteva fotografii și ne îndreptăm spre următorul obiectiv...
____
MONUMENTUL FONDATORILOR STATULUI BULGAR
De la moschee setăm destinația pentru celebrul Monument. În alfabetul chirilic, adresa ar fi
Паметник „Създатели на българската държава“град Шумен.
Waze ne bagă printre străduțe strâmte, cu șanțuri, pe scurt... nasoale. El cred că încă se credea în România. La un moment dat ne zice să facem stânga pe o străduță (pe nume Bregalnitsa) care nu îmi prezenta încredere foarte mare. Părea practicabil la limită dar nu... am mers înainte apoi waze zicea să facem iar stânga. De datea aceasta pe Ilyo voyvoda. O stradă cu piatră, un fel de drum forestier unde mergea doar o mașină de teren. Așadar am făcut dreapta și am ieșit iar în drumul principal.
Ajungem apoi unde ar fi trebuit să fim de la început. Intersecția străzilor Vladaysko Vastanie cu Pop Andrey. Aici sunt și indicatoare ce te ghidează spre monument. Ajungem destul de rapid spre locul cu pricina, anume un platou mare unde se află o parcare imensă, chiar lângă observatorul astronomic care cred că era închis.
Parcăm mașina și ne uităm după cineva unde putem plăti pentru că apărea ca fiind cu plată. Dar nu era nimeni... nici automat de plată nu am văzut. Mno, șpaga noastră.
Afară la soare erau deja 40 grade, o căldură sahariană. Orice loc cu umbră era binevenit!
Citisem impresiilor celorlalți despre acest loc și recunosc... aveam așteptări mari! Și aici toate chiar sunt... MARI! Deja observasem monumentul de când intrasem în Shumen. Acesta se poate observa (în funcție de zonă) chiar și de la 20-30 km!
Pentru a ajunge la el mai avem de parcurs doar o alee pietonală. Zona este destul de îngrijită dar se vede că nu prea s-a mai făcut nimic notabil, de la inagurare până în prezent. Unele dintre felinare erau sparte, pe marginea aleii erau multe buruieni uscate, etc. Cumva cred că această moștenire, nu este expusă la adevărata ei valoare!
Înaintăm și ajungem la casa de bilete. Am plătit 4 leva pentru un adult. Tot de aici poți primi un material informativ în limba engleză. Română nu aveau, la fel ca și la Moschee. Ne bucurăm de faptul că suntem aproape singuri în acest loc imens! Am reușit să fac câteva fotografii din cadru îndepărtat, liber liber, fără turiști (vezi poze).
Ca și scurt istoric, acest loc a fost inaugurat în anul 1981, aniversând 1300 de ani de la fondarea primului Țarat Bulgar de către Hanul Asparuh, în anul 631.
În interiorul acestui cub imens, regăsim personalități marcante vremurilor la care se face referire. Hanul Asparukh a descălecat la Sud de Dunăre. Legenda ne spune că a acesta a arătat cu mâinile spre cer și pământ, și a spus că de acum încolo acesta va fi teritoriul bulgar. În prezent această zonă ar reprezenta jumătatea de nord a Bulgariei plus Dobrogea dar și guriel Dunării.
Celebrul cal reprezentat în cub zdrobește însemne bizantine. Mai departe regăsim hanii Tervel, Krum și Omurtag, care confirm legendei au adus stabilitate, expansiune și prosperitate. Personajul care pare că vine spre tine este defapt Țarul Boris I, care ar privi spre liderii religioși și ar asculta ce motive au aceștia pentru a se converti la una din religiile lor.
Imensul mozaic de pe lateralul unui perete are mai multe semnificații. Este împărțit în 3 panouri iar fiecare reprezintă ceva. Mai exact
1. Peretele înclinat la 45 grade reprezintă Bulgaria de astăzi. Aici sunt prezentate arme dar și alte însemne specifice
2. Cel înclinat la 60 de grade reprezintă adoptarea creștinismului expus prin alfabetul glagolitic (cel mai vechi alfabet slavic)
3. Conținând alfabetul chirilic, acesta reprezintă litere specifice, adoptate pe întregul teritoriul bulgăresc.
Sus, pe colosul cubic, stă de veghe un leu imens. Acesta este chiar simbolul bulgariei, fiind atestat documentar încă din anul 1294.
Ca și concluzie pentru acest loc... este unic, grandios, impresionat, etc. ! Nu am mai văzut așa ceva până acum. Cu 140 metri lungime, 70 înălțime, 2300 metri cubi de pământ excavați și 2400 tone de fier beton, peste care s-au turnat 50.000 metri cubi de ciment, este greu să nu fii impresionat!
Ne întoarcem în parcare. Continuăm drumul spre...
____
CETATEA SHUMEN
Cetatea vine ca o mânușă, pentru că mergem tot înainte, fiind foarte aproape de Monumentul prezentat anterior! Drumu spre cetate este mai îngust și are semn cu interzis. Însă puteți lăsa mașina parcată jos pe platou unde este o parcare mare, cu umbră de la mulți copaci.
Conform panoului de la intrare, cetatea a fost renovată cu fonduri europene în perioada 2012-2015. Acest lucru se vede! Zidurile par noi, balustradele la fel, iar toate aleile pietonale din cetate, sunt la linie. Ce e rău? Nu ai nici un metru pătrat de umbră. Toată cetatea este plină de fundațiile caselor ce erau construite cândva acolo. Te mai poți adăposti de soare, pe lângă ziduri sau în turnul din capătul ei. Întreaga colină este plina de ziduri și fortificații. Turnul în care am putut intra, părea proaspăt renovat dar neterminat! Totuși am putut admira de sus, priveliștea locurilor din jur și evident, se vedea chiar și de aici, monumentul fondatorilor statului bulgar, menționat anterior.
Cetatea Shumen are o importantă semnificație istorică! Pe vremea primului Imperiu Bulgar, făcea parte din sistemul de apărare pentru Prisla și Preslev, capitale și centre religioase ale Madarei. Apo a funcționat ca un mic fort.
"În secolul al XIII-lea a prosperat din nou ca entitate politică și economică a Imperiului Bulgar renăscut. Când bizantinii au preluat temporar controlul asupra Preslav în 1278 în timpul Răscoala lui Ivaylo Șumen a căpătat importanță și ca centru administrativ și militar. Cetatea a continuat să prospere în secolul al XIV-lea până în Turci otomani l-a capturat în 1388 în timpul a campanie a primului lor vizir Çandarlı Ali Pasha.
În 1444 Rege Władysław III al Poloniei (Varnenchik) (r. 1440-1444) de origine polono-ungară a încercat să-i alunge pe otomani din Europa în fruntea unei mari armate creștine, dar a fost învins și ucis în Bătălia de la Varna. În urma acestei bătălii, cetatea a fost jefuită și destrămată, iar conducătorii otomani au abandonat-o în cele din urmă complet. "
sursa: wikipedia
Ne-am plimbat fără griji și aici pentru că eram cam singurii din toată cetatea! Afară o căldură de nedescris. Tot la intrare găsiți un automat de cafea și un tonomat cu sucuri și ape. Să aveți la voi monede de 1 sau 2 leva ca să puteți procura apă rece de acolo. Tot afară vis a vis de casa de bilete era și toaleta. Trebuie să mergi 2-3 minute prin pădure și în capăt o regăsești. Era totuși cam murdară și veche. Pare că fondurile europene nu au inclus și refacerea toaletelor.
O luăm la pas spre parcare și continuăm mini excursia spre următorul obiectiv, ultimul de pe listă.
____
CASTELUL ABRITUS
Ne întoarcem pe unde am venit, adică pe la marginea orașului Razgrad dar am ales să facem prima dată obiectivele mai îndepărtate ca la retur să le facem pe cele apropiate. Mi se pare cel mai logic așa pentru că în felul acesta îți poți gestiona mai bine timpul.
Așadar ne întoarcem spre Ruse dar oprim în Razgrad. Un oraș cu o populație de 47.000 locuitori și o suprafață de nici 100 km pătrați, acesta găzduiește un obiectiv important al zonei, anume Castelul Abritus. Una din locațiile de top ale Bulgariei, recomandare spre vizitare.
Din păcate au rămas doar zidurile, dar au fost făcute renovări la fel ca și la Shumen și se știu multe lucruri despre acest locuri. Castelul dispunea de 4 porţi pentru intrae împreună cu 35 de turnuri şi 9 armate.
Toate porțile se află la jumătate zidurilor mai puţin cea din est, care a fost mutată din cauza terenului dificil. Porţile dispuneau de 2 uşi, una pe interior şi alta în exterior pentru o mai bună protecţie, iar turnurile aveau câte 3 etaje. În jurul cetăţii, în timpul excavărilor s-au găsit patru necropole, aşezate în toate cele 4 direcţii cardinale. Tot aici au mai fost găsite și obiecte dar și bijuterii. Prima excavare arheologică a fost făcută în 1887 de Ananie Yavashov, iar săpăturile regulate au fost efectuate începând cu 1953.
Lângă poarta nordică se regăseau barăci militare, lucru confirmat de armele găsite îngropate în această zonă. Pe peretele estic a fost găsit cel mai mare tezaur al Bulgariei, ce conținea 835 monede cântărind 4 kg. Monede din secolul 5, ascunse cel mai probabil înainte de invazia Gotică din anul 487.
____
CONCLUZII
Mini-circuitul de sus însumează aproximativ 250 km pe teritoriul bulgar + km din România, în funcție de locul de plecare. Noi am procurat vinieta bulgărească online, de pe site-ul oficial. Taxa de pod la dus a fost de 15 lei iar la retur de 4 leva.
În cazul în care vreți să trageți o fugă pe la vecinii bulgari, aveți ce vizita! Singura limită este impusă de timpul necesar dar și de... resursele financiare.
DRUM BUN!
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 19.07.21 12:00:28
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Buna,
Cred că nu prea s-a răspuns la CMR-ul tău pentru că au fost zeci de CMR-uri pe Bulgaria și cred că s-au abordat toate subiectele posibile. Era suficient să dai o căutare.
Dar de ce alegi tu moschei, ruine sau monumente comuniste când pleci la plimbare cu un copil de 6 ani? Bulgaria are o grămadă de rezervații cu cascade, păduri-parc, ecopoteci, sătuțe tradiționale de mai mare dragul să te plimbi prin ele... Prin toate găsești părculețe pentru copii sau tot felul de parcuri tematice sau/și interactive. Cred că i-ar plăcea mai mult copilului. Mă rog, este o părere, nu trebuie neapărat să ții seama de ea.
Călătorii frumoase mai departe!
@Aurici: Salut, mulțumesc pentru sfaturi. Momentan aș spune că suntem la început cu descoperirea Bulgariei. Dacă poți pune ceva linkuri cu locurile menționate și sunt și relativ aproape de graniță, aș fi recunoscător. Despre alergat cu cea mică, nu e bai. Îi place, facem asta de când avea... 1-2 ani? Ceva de genul. De exemplu data trecută am vizitat Mini Bulgaria, o locație tocmai frumoasă pentru un copil.
Despre altele mai potrivite cum spui tu, mi-e greu să le descopăr. Nu pot sa mă apuc să citesc sute de pagini cu reviewuri din Bulgaria. Chiar și mini Bulgaria am descoperit-o întămplător, tot noi, parcând lângă ea. Dar cu ceva sfaturi și linkuri, cred că ne descurcăm.
Zi frumoasă!
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@ValentinB_88:
”Recunosc că m-am inspirat cel mai mult din review-ul doamnei iulianic…
Îți mulțumesc pentru apreciere și mă bucur că articolul meu a fost de folos! Am citit cu plăcere articolul tău care mi-a amintit de călătoria noastră de acum 3 ani. În cazul nostru a fost o excursie de grup. Am acceptat programul așa cum a fost el conceput de organizatori. A fost și bine, dar a fost și mai puțin bine pentru că noi nu am avut șansa de a vizita și moscheea. Moscheea Tombul este un obiectiv care a rămas înscris pe lista noastră de opțiuni turistice. Poate, în viitor, vom ajunge și acolo.
Pentru cei care locuiesc în sudul țării, Bulgaria este o opțiune pentru ieșiri de o zi sau de un weekend. Am fost în Bulgaria de nenumărate ori în grup, cu autocarul (chiar și în pelerinaj), dar și în doi, cu mașina personală. Cu vinietă valabilă o săptămână, am călătorit și de două ori (la interval de câteva zile).
Perioada cu pandemia ne-a țintuit acasă. Anul trecut și anul acesta, în vremurile tulburi și adesea schimbătoare, nu am mai revăzut Bulgaria.
Călătorii frumoase oriunde și oricând!
@ValentinB_88: Mă bucur că ai descoperit locuri interesante în Bulgaria la o distanță rezonabilă față de București. Ruinele istorice și cetățile sunt mai greu de vizitat în plină vară din cauza căldurii. Mă bucur că articolele mele te-au inspirat, mai am și eu multe locuri de vizitat în țara vecină.
Abritus e o cetate-oraș restaurată prin ample lucrări încheiate în 2014, de la intrare puteați cere un ghid de vizitare (o broșură cu trasee). Ati urcat și în turnul de belvedere situat pe latura estică a fortificației?
Călătorii frumoase!
@tata123: Salutare. Dacă te referi la turnul de aici
Da! Am urcat în el, până sus. Am scris în review că de acolo se vedea inclusiv monumentul fondatorilor statului bulgar.
Într-adevăr, mai greu de vizitat vara în plină perioadă toridă. Ar mai fi cred că doar câteva trasee care merg dus întors în aceeași zi, apoi trebuie apelat la cazări.
Drumuri și călătorii frumoase și ție!
@ValentinB_88: Nu mă refer la Cetatea Shumen ci la Cetatea Abritus. Pe ultima linie de ziduri, cea estică, turnul nr. 17 este completat cu o platformă de belvedere (se observă în această fotografie: vezi foto).
Am să mai îți indic câteva locuri din Bulgaria unde mai poți ajunge într-o singură zi, multe din aceste obiective sunt descrise în articole pe AFA. Am să scriu acolo unde ai lansat întrebarea.
Numai bine!
@tata123: Ah SCUZE! M-am încurcat în cetăți. Nu am reușit să ajungem în turn. Era foarte cald, eram deja obosiți, așa că am vizitat doar zona de jos.
Mulțumesc pentru răspunsul pe care îș vei da pe CMR.
Zi faină!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2024 Relaxare la sud de Dunăre - Shumen și Pliska — scris în 05.05.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Moscheea Tombul - cea mai mare moschee din Bulgaria — scris în 30.04.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Muzeul Arheologic Veliki Preslav - o mică și interesantă lecție de istorie — scris în 11.09.19 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Mar.2019 Turism in zona Osmar — scris în 15.04.19 de Testosu' din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2018 Cetatea Ovech – punte printre nori — scris în 29.05.18 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2018 Tombul Mosque din Shumen — scris în 06.05.18 de adrianbogdan din CHITILA [IF] - RECOMANDĂ
- Mar.2018 Shumen - antic și modern — scris în 23.04.18 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ