Mount Edgcumbe şi plimbare pe coasta de nord est a Cornwallului

TIPĂREȘTE

Pe afişul acestei zile a vacanţei avem trecută vizitarea uneia dintre cele mai atrăgătoare grădini din Cornwall, şi anume Mount Edgcumbe House and Country Park, considerată una din cele trei grădini clasificate de grad I din S-V Angliei.

Plecăm din Weymouth după ce inspirăm şi ne umplem plămânii cu un sărat aer marin matinal şi avem ceva de mers până la Cremyll. Drumul nu reprezintă un inconvenient în Anglia, se conduce foarte bine şi liniştit, chit că, şofer, te afli pe locul celui opus învăţat fiind de pe la noi. Pot spune chiar că e o plăcere să te afli în traficul unei ţări civilizate iar pentru cei care năzuiesc dar au temeri să conducă pe acele drumuri îi sfătuiesc să elimine stresul respectiv.

Deşi era în planul iniţial, renunţăm să intrăm prin Exeter pentru a vizita catedrala foarte cunoscută dar şi ţinutul Dartmouth pentru că, pur şi simplu, nu le poţi avea pe toate...

Pentru a ajunge din Plymouth la grădini cel mai uşor este laşi maşina în oraş, să iei ferry – cale de vreo 300 metri - iar acesta te lasă în micuţul port aflat la baza dealurilor pe care se întinde rezervaţia. Noi am preferat să facem un ocol cu maşina de vreo 40 km şi asta întrucât continuarea traseului era pe acea direcţie.

Programul de vizitare a grădinilor este cuprins între 8 – 20, se intră gratuit şi se plăteşte 7,20 lire doar dacă vrei să intri în casa şi grădina lui Earl.

Maşina o laşi într-una din cele 5 parcări plătind 1 liră/oră apoi intri în grădina întinsă pe multe hectare în care se află şi Colecţia Naţională de Camelii deschisă în anul 1976 cu 70 soiuri de camelii, astăzi numărul aceste trecând peste 1.000 de specii.

Încă de la intrare se poate observa casa lui Earl, una tipică englezească, din cărămidă netencuită, cu multe geamuri având ramele de o culoare la fel de cărămizie, ceea ce îi conferă un aspect sumbru dar şi maiestuos, totodată, prin prisma liniilor şi formelor clar desenate şi construite.

Ajuns la uşa intrării ai face bine să te întorci şi să priveşti în jos. Vezi o mică terasă folosită, probabil, pentru accesul cu trăsura, iar mai jos scările de piatră cenuşie flancate de flori – aranjate de parcă ai senzaţia prezenţei zăpezii pe crengile brazilor - deschid poarta spre o imagine de vis: câmp cu flori care coboară spre o pădure nu prea deasă iar la capătul ei golful cu o apă colorată nedefinit oferă un tuşeu cromatic demn de pensula celebrilor pictori.

Vizitarea parcului se recomandă celor pasionaţi de plimbare prin natură, de aer curat şi poate constitui o binemeritată pauză de respiro intercalată în şiragul celorlalte obiective turistice din Cornwall. Urmezi un circuit al cameliilor (National Camellia Collection Trail), pe alei asfaltate străjuite cu marcaje şi explicaţii despre majoritatea plantelor prezentate.

Pentru divertisment şi cei interesaţi, parcul poate fi vizitat şi urcându-te într-un trenuleţ ce se deplasează pe şine foarte înguste şi care pleacă din staţie la ore clar specificate, costul unei curse fiind de 3 lire adulţii şi 2 lire copiii.

Eşti în Anglia iar în specificul floral al aranjamentelor florale predomină culorile alb şi roşu, cele ale drapelului. Nu ştiu dacă intenţionat sau nu...

Într-un parc colorat astfel, incluzând bineînţeles şi verdele, ai posibilitatea să savurezi o cafea şi să te bucuri de momentele de relaxare oferite de cadrul natural. Noi am prins o zi înnorată dar în timpul uneia însorite toată bucuria stării sufleteşti sunt sigur se resimte mult mai bine.

Amatorii de picnic au la dispoziţie măsuţe şi bâncuţe de lemn dispuse pe malul golfului pentru a scoate şi degusta merindele aduse în coşuleţ.

Lacuri în care cresc nuferi sunt amenajate pentru a te bucura şi de privirea acestora.

De asemenea, întâlneşti tot felul de aranjamente florale sau confecţionate din arbuşti care vor să redea scene din unele filme cunoscute.

Consider că vizitarea parcului se poate constitui într-o evadare plăcută din agitaţia cotidiană iar dacă vă aflaţi în zonă merită alocarea a două ore din timpul vostru.

După porţia de verdeaţă şi aer de pădure considerăm oportună continuarea traseului pe plăcutul drum care şerpuieşte pe marginea litoralului pentru a mai face inhalaţii şi de aer marin.

Aşa că, prin micul sătuleţ Portwrinkle, ne îndreptăm spre orăşelul Looe. Traseul îţi oferă privilegiul nesperat al unor cadre naturale idilice, de vreme ce traseul alternează pădurea cu plaja. Mica aşezare rurală este perfect întreţinută. Casele cu ziduri din piatră sunt aliniate în apropierea plajei de care sunt despărţite doar de şoseaua perfect netedă şi marcată şi de o peluză cu bănci ce te îmbie la relaxare, privind nesfârşita cuprindere a apei.

Ne plimbăm şi noi pe plaja care, în această perioadă, este încă raiul patrupedelor canine pentru a mai capta din vitamina D oferită cam cu porţia astăzi de astrul solar.

Ajunşi în Looe ne dăm seama că frumuseţea urbei atinge apogeul dimineaţa, în timp ce într-o după amiază târzie, partea zilei în care ajungem noi, aceasta este alterată puţin de apele care s-au retras din cauza refluxului. Asta doar în ceea ce priveşte canalul ce desparte localitatea în două pentru că farmecul centrului este imediat palpabil în timpul vizitei noastre pedestre pe străduţele înguste flancate de casele din piatră vechi de sute de ani, de puburile şi micile magazine deschise la parterul acestora.

Dintr-unul dintre acestea – des întâlnitul Coop – luăm şi noi ceva de cină, mai ales că avea o ofertă foarte atractivă: 2 pizza şi 4 beri Budweiser la 5 lire.

Imaginea orăşelului cu ziduri albe dar patinate şi puţin înnegrite odată cu trecerea timpului este foarte inspirat adusă la viaţă prin tonurile viu colorate ale afişelor stradale, steguleţelor ce se întind deasupra străzilor şi vitrinelor magazinelor, astfel încât te întrebi dacă cineva este plătit anume pentru a proiecta un asemenea cadru.

Ultima oprire a zilei este în Polperro, sătuleţul deosebit de şarmant avînd doar căsuţe albe şi gri pline cu flori în faţă şi în ferestre, cu acoperişuri gri ce imită piatra puţin acoperită de muşchi.

În sat nu se poate intra cu maşina, există o parcare imensă în care se plăteşte o taxă de 4,50 lire pentru o staţionare de minim 3 ore, după care taxa creşte raportată la timpul de odihnă al autoturismului. Însă mai mult de 3 ore nu ai a zăbovi pe acolo.

Din parcare, indiferent pe ce uliţă cobori, ajungi în port.

Viaţa satului este animată de trupe muzicale care se produc pe străduţele înguste dar şi într-un cort special amenajat pentru derularea programului “Polperro Festival”, unul al artei, dansului, comediei, muzicii şi... distracţiei, după cum exprimă afişele aflate la vedere.

Este deja al doilea festival la care luăm parte în Anglia şi ne aflăm doar în a treia zi în Regat. Iar cel mai cunoscut va urma la sfârşitul săptămânii. Cel pentru care am configurat special traseul...

Din dorinţa de a ajunge mai devreme la locul de cazare setez GPS-ul pe traseul cel mai scurt iar acesta ne duce pe nişte dealuri al căror urcuş fac să îmi stea inima în loc.

Iarba, pe ambele laturi, e mai înaltă decât maşina şi ai parte de o grămadă de curbe, ceea ce mă conduce cu gândul că m-aş afla în albia unui râu. fac cu farurile înainte să le abordez şi claxonez pentru a-mi face cunoscută prezenţa pe traseu.

La un moment dat trecem prin ograda unui fermier iar locatarii ne privesc foarte miraţi. Ceva mai încolo - la vreo 200 metri - întâlnim vitele care se întorc în sat, prilej de a reînvia amintiri din copilărie petrecute în satul bunicilor.

Dacă în urmă cu 30 de ani ne bucuram că vine ciurda în sat pentru că fugeam cu cănile în grajd pentru lapte cald, acum mă cam iau sudorile ca nu cumva vreuna dintre bovine să zgârie sau îndoaie tabla Polo-ului şi ne trezim cu 1.100 lire blocate pe card.

Prezenţa noastră pe acel drumeag pare să le mire şi pe ele întrucât se apropie periculos de mult de maşina pe care am oprit-o cât de mult am putut pe marginea drumului. Încerc să cobor pentru a tempera din curiozitatea animalelor şi cu intenţia de a mă erija în Garcea rutierul.

Cum înălţimea buruienilor depăşeşte plafonul maşinii, deschid destul de anevoie uşa, cobor cumva şi, instant, sunt cuprins de mii de ace pe care le resimt în tot corpul: plonjasem într-o tufă de urzici...

Nu e timp să mă frec sau plâng de ciudă şi mă postez în faţa maşinii, prilej pentru a putea fi privit cu ochi blajini şi priviri "bovine" de către cornutele care nu înţeleg vorba mea românească. Bine măcar că nu se arată prea interesate de maşinăria germană, doar două dintre ele testând calitatea teutonă a prinderii oglinzii de caroserie la contactul cu trupul lor greu de câteva chintale.

La coada cirezii îşi face apariţia, călare pe un tractoraş, fermierul. Cu o uitătură curioasă aruncată spre noi - probabil întrebându-se ce caută aştia pe aici - trece mai departe fără a a ne adresa vreo vorbă.

Tensiunea îmi revine la normal abia după ce ajungem în Fowey şi nu mai am pentru ce apela la serviciile enervantului aparat instalat pe bord...

---

VIZUALIZĂRI: 439 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI