ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.06.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Galaţi
ÎNSCRIS: 27.08.17
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
APR-2022
DURATA: 8 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

,,Poarta desertului”, Ouarzazate

TIPĂREȘTE URM de aici

Una dintre cele mai spectaculoase locatii ale Marocului se afla in partea de centru-sud a tarii, in mijlocul unui platou la sud de Muntii Inaltului Atlas, provincia Ouarzazate.

Desi se afla la mai putin de 200 km fata de Marrakesh, drumul este pe cat de obositor, pe atat de interesant, strabatand muntii Atlas, cu peisaje selenare sau zapada pe creste, Ouarzazate aflandu-se la o altitudine de 1160 de metri.

Soseaua este in lucru, avand portiuni jalnice, dar si zone modernizate cu cate 2 benzi. Anterior, drumul avea o singura banda pe sens, serpuind periculos, insa dupa un accident soldat cu cateva zeci de morti, regele a ordonat construirea altuia. Actualul drum este croit prin taierea efectiva a stancilor (parca un urias a taiat felii din acestea), din loc in loc intersectandu-se cu portiuni vechi ale drumului, inchise astazi, aflate pe marginea prapastiei.

Am poposit la o fabrica de ulei de argan, varianta comestibila, unde am parcurs„procesul tehnologic” al transformarii fructului in ulei, iar Azizi a promis ca va da 100 de dolari aceleia dintre noi care va reusi sa sparga un sambure de argan (stia el de ce).

Capitala provinciei Ouarzazate poarta acelasi nume, in traducere„Poarta desertului” , orasul fiind fondat ca o mica asezare berbera, care s-a transformat apoi datorita locatiei fantastice, intr-o destinatie turistica, dar si intr-un important centru de artizanat si comert. In oras nu am oprit, aici insa poate fi vizitata Kasbah Taourirt, una dintre cele mai mari si mai bine conservate, care a apartinut lui T' hami El Glaoui, pasa din Marrakech din 1912 pana in 1956.

Zona este impanzita de kasbah, fiecare unica in felul sau, existand cel putin 1000, pe drumul dintre Risaani si Ouarzazate. Acestea sunt constructii vechi, fortificate cu ziduri si turnuri, ridicate din caramizi de chirpici si netencuite, avand culoarea solului, rosu aramiu.

Cei care au construit aceste kasbah-uri sunt berberii nomazi care au ales apoi, sa nu mai pribegeasca, stabilindu-se in aceste locuri.

Am vizitat insa una dintre cele mai reprezentative locatii din zona, satul berber fortificat Ksar Aït Benhaddou, situat la vest de oras, declarat sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.

Numele sau provine dintr-o expresie berbera care inseamna „fara zgomot” sau „fara confuzie” .

In trecut, ksar-urile erau formate din cateva kasbah-uri care gazduiau mai multe familii, uneori inrudite, alteori, nu.

Pentru a ajunge la ksar, am traversat un pod peste un parau foarte lat, care in acest moment era ca si inexistent, dar care, dupa ploi abundente din munti, se transforma intr-un rau in toata regula. Construit cu aproximativ 1000 de ani in urma, aflat pe traseului comercial, pe ruta spre si dinspre Sahara, era loc de popas pentru negustori.

Casele (kasbah-urile) nu sunt foarte sofisticate, dar la etaj sunt impodobite cu modele ornamentale, iar in fiecare colt exista cate un turn. Cu cat sunt mai sofisticate turnurile, cu atat este mai bogat proprietarul.

Situat pe un deal, acest sat incantator a fost platou pentru multe filme celebre, incepand cu„Lawrence al Arabiei” „, Oedip Rege” „, Iisus din Nazareth” „, Mumia” „, Gladiatorul” „, Alexandru cel Mare” si mai recent, serialul„Urzeala Tronurilor” . Satul a beneficiat de restaurari, prima data atunci cand s-a filmat„Lawrence al Arabiei” si apoi, dupa includerea sa in UNESCO, de aceea se afla intr-o stare foarte buna de conservare.

Are in componenta 6 kasbah-uri din secolul al XVII-lea, insa doar 3 familii mai locuiesc aici, majoritatea oamenilor mutandu-se de cealalta parte a paraului, in satul nou. Am avut program de libera voie, astfel incat fiecare dintre noi si-a creat propriul traseu, fara riscul de a ne rataci. Am urcat pe potecile inguste, prin soare sau pe la umbra zidurilor, trecand prin zona„comerciala” , unde localnicii vand suveniruri si renumitele covoare berbere, pana am ajuns in punctul cel mai inalt, unde panorama este fantastica. De aici se vede satul cel nou, cu restaurantele si hotelurile pentru turisti.

La intoarcere, un ghid imbracat precum berberii locului, ne-a auzit vorbind si ne-a salutat in romaneste, dupa care a enumerat cateva orase din Romania. Am fost uimiti, asa ca ne-a explicat ca a lucrat ca si ghid in tara noastra, vizitand cateva orase, Timisoara, Constanta si bineinteles, capitala. Am facut o fotografie impreuna cu el, in special pentru ca mi-a placut costumatia de un albastru electric si sandalele cu accesorii din blana.

Am dorit sa plec cu o amintire de aici, prin urmare, pentru ca mi-au placut„picturile” ce reprezinta imagini din zona, ne-am oprit la un atelier, unde am descoperit ca de fapt aceste tablouri nu sunt pictate, ci„lucrate” printr-un mestesug berber, folosind zahar cu sofran si nisip. Tehnica e urmatoarea: se intinde zaharul pe foaie, se lipeste cu aracet in unul sau mai multe straturi si se trece foaia pe deasupra flacarii de la butelie. Zaharul se arde, iar pe foaie ramane imaginea. Ai senzatia ca e magie!

La un moment dat, prietenul nostru ghid, care era cu un grup de francezi, s-a oprit cu acestia pentru a vizita o casa in interiorul ei. L-am intrebat daca putem intra si noi si ne-a spus ca nu e nicio problema, e deschis pentru toata lumea. Nu stiu daca era una dintre casele familiilor care locuiesc aici sau era doar o casa amenajata pentru vizitatori, insa mi-a placut. Pe cat de ingramadita pare la exterior, pe atat de spatioasa si racoroasa e in interior. Cand spun spatioasa, nu inseamna ca e un palat, dar prin organizarea pe verticala, are asigurat tot ceea ce trebuie intr-o gospodarie la tara. La parter erau cateva camere mici unde erau expuse ustensile folosite in gospodarie si o camara. Scarile misterioase duc in alte incaperi mai mici sau mai mari, iluminate de ferestre joase. Am intrat intr-un living spatios si apoi intr-o camera goala, pe peretii careia se afla un tablou reprezentand un barbat si o femeie, probabil capii familiei, dar si un colaj de fotografii reprezentative zonei. In alta incapere se afla bucataria dotata cu oale, farfurii, cani, un mic aragaz si chiuveta cu robinet (nu stiu daca au sistem de alimentare cu apa, iar aragazul cred ca functioneaza cu gaz de la butelii). Am urcat si pe terasa de unde se vedeau foarte frumos cladirile decorate cu diferite motive din lutul rosu caramiziu. Astfel arata casele, ca niste cuburi de lut, cu incaperile ascunse de soarele necrutator, o usa ingusta sculptata, asigurand legatura cu lumea exterioara.

Cam atat despre Ksar Aït Benhaddou, insa excursia noastra continua cu Studiourile Atlas, cele mai mari studiouri de film din lume, intinzandu-se pe 30000 de metri patrati, deschise vizitatorilor. Aici am ajuns cu autocarul, acestea fiind situate la circa 10 km de orasul Ouarzazate.

Dupa ce a fost filmat„Lawrence of Arabia” , un antreprenor marocan a recunoscut necesitatea unui studio permanent in zona, astfel ca in 1983 au fost construite studiourile Atlas. De atunci, aici au fost filmate numeroase filme in care au jucat actori celebri, cum ar fi "The Mummy", "Asterix si Obelix", "Cleopatra", Babel". Tot aici au fost filmate scene din faimoasele filme „Gladiatorul” , „Alexandru cel Mare” și „Game of Thrones” .

Turul studiourilor pentru care am platit 80 dH se face cu ghid insotitor, primul lucru pe care l-am intalnit fiind avionul cu reacție folosit in„Jewel of the Nile” din 1985. Intr-o alta zona a studioului, exista un mormant egiptean cu statui inalte care pazesc intrarea si iesirea.

Au urmat un templu egiptean folosit pentru„Cleopatra” , străzile Israelului biblic din„Patimile lui Hristos” , un frumos templu tibetan care a fost folosit pentru filmul„Kundun” .

In departare erau studiourile pentru „Game of Thrones” , pe care nu le-am vizitat deoarece in aceasta perioada aici se filma.

Am pierdut cateva ore pe aici, desi nu mi s-a parut nimic spectaculos, toate obiectele fiind foarte fragile, confectionate din polistiren vopsit, unele dintre ele incepand sa se degradeze.

Ceea ce este interesant este faptul ca desi unele locatii erau foarte mici, inguste, ca urmare a tehnicii, a regizorilor si scenografilor, acestea au aparut in filme, mult mai mari mari, grandioase chiar.

La intrarea in studiouri exista un hotel de 4 stele, Oscar, unde se cazeaza tot personalul in perioada filmarilor, dar in care poate inchiria oricine o camera in regim hotelier, circa 500 ron/noapte.

Inchei expunerea despre provincia Ouarzazate spunand ca nu trebuie ratata o astfel de excursie in zona, iar daca nu agreati mersul cu masina pe drumurile a caror modernizare nu este inca terminata, puteti opta pentru zboruri cu avionul, in Ouarzazate existand un aeroport international.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de geani anto in 26.06.22 11:59:07
Validat / Publicat: 26.06.22 13:31:51
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAROC.

VIZUALIZĂRI: 2550 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (geani anto); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P17 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 18800 PMA (din 15 voturi)

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

MioritikPHONE
[26.06.22 15:48:00]
»

Wow

webmaster
[26.06.22 21:01:52]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Mioritik

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.047658920288086 sec
    ecranul dvs: 1 x 1