Intrând pe Poarta Leilor în grandioasa cetate Micene

TIPĂREȘTE

Îmi plac bolovanii antici, am mai spus asta deschis şi-n alte rânduri, aşa cum nu de puţine ori mi-am dat seama că sunt sucită, fără să caut prea multe explicaţii, în sensul că de cele mai multe ori, nu încep cu începutul şi nu închei cu sfârşitul. Mă refer, aici, la relatările ce se transformă în articole după sosirile din vacanţe.

Am făcut această introducere pentru a vă aduce mai aproape de ceea ce vă voi povesti în cele ce urmează.

Despre vacanţa peloponeziacă din septembrie 2015 am tot scris, aşa cum mi-au venit ideile, însă despre Micene n-am apucat, deşi Micene a fost primul sit antic vizitat de noi în Peloponez, imediat după ziua de acomodare cu Tolo, micuţa staţiune în care am avut baza vacanţei.

Zilele trecute, un bun colaborator pe linie de serviciu, cu care sunt pe aceeaşi lungime de undă în materie de călătorii, m-a abordat spunându-mi că anul acesta, în vară, intenţionează să meargă cu familia în Peloponez. În acelaşi timp m-a întrebat, ştiind că şi eu am fost în această parte fascinantă a Greciei, dacă am vizitat Micene, Epidaur şi Olimpia, în opinia lui (dar şi aproape unanimă, zic eu), aceste cele mai mari situri antice din Peloponez.

I-am răspuns că da, chiar pe „amântrei”, şi încă altele pe deasupra. M-a rugat să-i povestesc lucruri legate mai mult de logistică, însă, cu un pic de efort, îmi aminteam destule, şi-atunci m-am gândit să aştern pe hârtie câte ceva cu privire la primele două despre care nu am mai apucat, despre Olimpia, făcându-mi datoria de turist îndrăgostit de istorie scriind un ditamai articolul.

Din Tolo până la Micene sunt vreo 30 km, făcuţi pe şoseaua de la Argos către Corint, pe drumurile bune din Peloponez condusul fiind o plăcere la orele dimineţii devreme când plecam de-acasă. Ca în mai toate zilele acelei vacanţe, canicula se instala repede, aşa că şi noi plecam de-acasă nu prea târziu de cum se făcea bine lumină, însă tot nu scăpam de ea până la urmă.

Situl antic se află cam la doi km faţă de localitatea de astăzi Mykines, fosta citadelă, aproape în formă de triunghi, fiind aşezată pe o înălţime stâncoasă, izolată de râpe şi străjuită de dealurile Elias şi Zar. Poziţia ei strategică pe dealul ce domină în jur a fost întărită prin înălţarea de ziduri masive de 6 m grosime. Fiind cocoţată pe versanţi ceea ce-o făcea aproape imbatabilă, avea în faţă întinsa câmpie a Argolidei, ce-o desparte de mare pentru 15 km. Am găsit loc bun de parcare în locul destinat special. De cum ne-am apropiat, deşi era devreme, de jos de la baza dealului, am văzut şirurile de vizitatori urcând coama acestuia în diverse niveluri, parcă nişte albine în urma mătcii. Imediat, acolo jos în stânga, te întâmpină Comoara lui Atreu, însă noi am lăsat-o pentru final, gândindu-ne că era mai oportun să cucerim colina până să devină căldura de nesuportat. Am luat biletele de opt euro/persoană care au asigurat intrarea în tot complexul, inclusiv muzeu, Comoara lui Atreu, sticlele aferente cu apă şi hai la drum!

Doar puţină istorie...

Cine n-a auzit de civilizaţia miceniană? În timpurile străvechi, de acum mai bine de trei mii de ani, Micene era unul dintre cele mai importante centre ale civilizaţiei greceşti. Conform izvoarelor istorice, Micene a fost fondată de triburile indo-europene ale aheilor în jurul anilor 2000 Î. C., primele dovezi fiind inscripţiile de pe pietrele de morminte ce s-au găsit la vest de acropole, datate din 1800 Î. C. - 1700 Î. C. În acea perioadă, cetatea se reducea la acropole (acropolisul sau "orasul de sus"), care era înconjurată de un zid circular. Curând, între 1600 Î. C. si 1100 Î. C., Micene avea să devină o fortificaţie militară care domina mare parte din sudul Greciei iar acele timpuri poartă denumirea de perioada miceniană, o eră înfloritoare căreia i s-a recunoscut astfel însemnătatea de netăgăduit. Începând cu anul 1200 Î. C., civilizaţia miceniană a intrat in declin, iar în următorul secol., Micene împreună cu alte cetăţi au fost distruse. Dispariţia bruscă a civilizaţiei miceniene a fost atribuită dorienilor, care au invadat Elada în aceeaşi perioadă.

... şi ceva mai multă legendă

Cine nu cunoaşte povestea frumoasei Elena şi a lui Paris din Iliada lui Homer?

Cu ceva vreme înainte de a se petrece războiul troian, cetatea Micene fusese întemeiată de eroul Perseu exponent al dinastiei perseide care a dominat pentru o bună bucată de timp oraşul. Cealaltă dinastie ce a urmat la cârmuire a fost cea a atrizilor, din rândul căreia cei mai cunoscuţi au fost Atreu şi fiii săi Agamemnon şi Menelau. La rîndul său, Atreu era fiul lui Pelops, cel de la care derivă numele Peloponezului. Agamemnon o avea drept soţie pe Clitemnestra, iar fratele său, Menelau ce domnea în Sparta, era căsătorit cu frumoasa Elena, sora Clitemnestrei. Celebra poveste de dragoste dintre Elena şi Paris, unul dintre fiii regelui troian Priam, este arhicunoscută. Regele Agamemnon a condus coaliţia care a cucerit Troia. Războiul troian a fost greu de purtat, dar Agamemnon s-a întors acasă triumfător chiar cu preţul sacrificării către zei a fiicei sale Ifigenia pentru a opri vânturile de pe mare. Lui îi revenise drept pradă de război Cassandra, fiica lui Priam, preoteasă a lui Apollo, care i-a prezis că va fi ucis de către soţia lui, Clitemnestra, dar Agamemnon nu a crezut-o.

Acasă, în Micene, Clitemnestra se iubea cu vărul lui Agamemnon, Egist, pe care l-a determinat să-l ucidă pe regele Agamemnon, imediat cum acesta a revenit în cetate. Apoi, amândoi au fost omorâţi de Oreste, fiul Clitemnestrei şi a lui Agamemnon, urmându-i la tron. Toate acestea au fost relatate de Homer, Eschil, Sophocle şi Euripide.

Ce am găsit în sit

Poarta Leilor

Primul obiectiv care uimeste vizitatorii ajunsi la situl principal este faimoasa Poarta a Leilor, grinda sculptată care străjuieşte intrarea la care se ajunge parcă pe un coridor ca o rampă, făcut special ca invadatorii să obosească până acolo. Construită în secolul al XIII Î. C., aceasta este lată de 3,75 metri la bază si are aproape 3,5 metri înălţime. De fapt, se pare că era vorba despre două leoaice, ridicate pe labele din spate, cu cele din faţă sprijinite pe socluri ce susţin o coloană cretană cu capitel. Capetele animalelor, din bronz masiv, nu mai există astăzi, însă măreţia porţii în ansamblul său, poate fi presupusă cu uşurinţă.

Când intri pe Poarta Leilor te copleşeşte un sentiment înălţător de importanţă gândindu-te câte veacuri de istorie au trecut peste ea şi câte personalităţi antice, reale sau mitice au păşit pe sub ea.

Te impresionează încă de la început grandoarea acesteia şi imensele blocuri de piatră cu care s-a clădit totul în jur: poarta, citadela, mormintele, zidurile. Mai mult decât atât, trebuie spus că zidurile circulare ale citadelei, ridicate fără mortar, aveau o grosime cuprinsă între 3 şi 8 m având, de asemenea, şi două intrări principale. Aici se pare că ciclopii, acele creaturi fabuloase, uriaşe, cu un singur ochi, au avut o contribuţie majoră. Descoperită în anul 1841 de catre arheologul grec Kyriakos Pittakis, Poarta Leilor rămâne o construcţie impunătoare şi masivă, fiind unul dintre cele mai frumoase şi, deopotrivă, căutate obiective turistice din regiune. Este deschisă circuitului turistic, de fapt, astăzi vizitatorii pot pătrunde doar prin ea în arealul cetăţii. În opinia mea, este cel spectaculos obiectiv de la Micene. Mai multe găsiţi aici: destepti.ro/poarta-leilor ... e-micene-grecia

Agora şi marele hambar (grânar) al cetăţii

Agora (locul de întâlnire al cetăţenilor) era situată pe un mic deal, lângă Poarta Leilor, iar pe partea dreaptă se afla marele hambar al cetăţii, un fel de depozit imens în care se păstrau proviziile de cereale...

Primul cerc de morminte regale (mormântul circular A)

Imediat lângă grânar, toată atenţia este captată de ruinele unei construcţii circulare, în formă de stup, cunoscută drept mormântul Circular A. În marele mormânt Circular A, au fost descoperite şase morminte care conţineau în total 19 trupuri: opt bărbaţi, nouă femei şi doi copii. Aici a descoperit Schliemann glorioasa mască funerară de aur despre care se credea ca a fost îngropată împreună cu regele Agamemnon.

Cu totul, aici au fost descoperite 14 kilograme de aur sub formă de măşti, bijuterii, coroane si alte obiecte, acest tezaur constituind una dintre principalele atracţii ale Muzeului Naţional de Arheologie din Atena.

Din planul cetăţii pe care l-am găsit expus pe panouri destul de des prin sit, am înţeles că mai făceau parte din antica citadelă în imedita vecinătate a momântului A: o casă-rampă, ce avea în dotare casa de vază a războinicilor cu marea rampă şi camerele elenistice, centrul unui cult, clădirile din partea de nord a cetăţii situate pe colina de nord.

Palatul regal

Minunatul palat din Micene era cunoscut drept Casa lui Atreu după conducătorul cu acelaşi nume, fiul lui Pelops. Palatul datează din secolul al XV-lea Î. C., şi e compus din trei corpuri, în cel principal, denumit megaron, precedat de propilee se văd urmele locului unde era tronul. Terasa superioară nu este bine conservată deoarece, ulterior, în acest loc a fost construit un templu dedicat zeiţei Athena. Palatul regal a fost distrus într-un incendiu în 1200 Î. C. Urmele focului încă mai pot fi văzute pe blocurile de piatră rămase în fundaţie, iar un secol mai târziu, cetatea a fost abandonată şi lăsată în ruină.

Apoi am dat de ruine de temple din diferite perioade, cartierul artizanilor, casa columnelor, clădirea delta, clădirea gama, extinderea cetăţii spre partea de nord-est.

Fântâna subterană, poarta din partea de nord a acropolei

Fântâna subterană, deşi nu spune mare lucru deschizătura sa de la suprafaţă, a fost una dintre cele mai importante realizări în domeniul construcţiilor din perioada miceniană. De pe panoul explicativ aferent, reiese că porneşte din interiorul cetăţii, trece pe sub zidurile de apărare, continuă pe sub acropole şi se termină în afara ei, având două puncte de întrerupere, după care pânza freatică se întoarce în cetate. Apa pură cu care era alimentat rezervorul subteran provenea de la un izvor, prin canalizarea realizată din conducte de lut. Apeductul subteran asigura aprovizionarea permanentă a cetăţii cu apă mereu proaspată, în timp acesta stând la baza extinderii acropolisului în partea sa de nord-est, izvorul aflându-se în imediata apropiere. Ne-am luat avânt şi noi să coborâm până la rezervorul subteran, însă accesul era interzis după ce coborâserăm o bună bucată de drum.

Poarta de nord seamănă foarte bine cu cea a leilor, însă este de dimensiuni mult mai mici, neavând nici pe departe grandoarea primeia şi nici faimoasele animale drept simboluri.

Al doileal cerc de morminte regale (mormântul circular B)

După ce am coborât din vârful acropolei ce ne dezvăluia o minunată privelişte de ansamblu asupra văilor şi colinelor mai scunde din jur, ne-am îndreptat către un alt „grup” de morminte, situate imediat în afara triunghiului citadelei, la fel, în formă circulară, dar de dimensiuni mai mici, descoperit abia în 1954. Dar acesta nu conţinea nimic asemănător bogăţiilor de aur din prima serie de morminte Şi importanţa celor îngropaţi aici (26 persoane), se pare că a fost mai redusă în societatea miceniană. Nici atât de vechi nu par a fi ca primele din cercul A. Acestea constau în 35 de trasee circulare din pietre uriaşe, aşezate unele peste celelalte, care se micşorau progresiv, ca un stup.

Mormintele lui Agamemnon, Aegist, Clitemnestra

Cele mai spectaculoase morminte-stup de la Micene sunt aşa-numitul Tezaur al lui Atreu (tatăl lui Agamemnon) şi mormântul Clitemnestrei. Lângă mormântul Clitemnestrei se află cel al lui Egist, măcar şi după moarte, cei doi amorezi rămânând aproape unul de celălalt.

Mormântul lui Agamemnon sau Comoara lui Atreu, este cel mai mare dintre cele nouă morminte cu cupolă descoperite la vest şi sud-vest de Acropole şi este accesibil printr-un culoar lung de 36 m şi larg de 6 m. Poarta sa înaltă de peste 5 m, mai îngustă în partea superioară, era încadrată de doi stâlpi care precedau odinioară două semicoloane de marmură verde. Cadrul porţii era constituit din două blocuri de piatră, enorme, din care unul în forma cupolei.

Deşi ele datează din perioada „corectă“, nu există dovezi reale că acestea sunt mormintele lor. Aceste morminte au conţinut, poate, comori care să rivalizeze cu cele din mormintele-galerie, dar jafurile comise de-a lungul secolelor şi-au luat tributul, şi din Tezaurul lui Atreu n-a mai rămas decât structura de bază.

Heinrich Schliemann

Persoana care şi-a legat cel mai mult numele de Micene a fost entuziastul arheolog aventurier, Heinrich Schliemann, de origine germană. El şi-a dedicat întreaga viaţă matură şi avere căutării comorilor ascunse pe tărâmul zeilor. Asta după ce în 1870 susţinea că a descoperit Troia, pe coasta egeeană a Turciei de astăzi. Deşi a adus la lumină multe dintre cele mai incredibile comori ale Greciei antice, acestea nu au fost mereu exact ce a crezut el că sunt. A adus la lumină Micene în urma săpăturilor din 1876 când a excavat mormântul A, dând de bogăţii nebăniute, printre care celebra presupusă mască de aur a lui Agamemnon, pentru care i-a trimis o telegramă emoţionantă regelui Greciei prin care îl anunţa că „a privit chipul lui Agamemnon”. De fapt, cercetările ulterioare au stabilit faptul că nu putea fi vorba despre masca lui Agamemnon, chiar şi în cazul în care regele ar fi fost un personaj istoric, şi nu doar unul mitologic.

Oricum eforturile sale s-au dovedit încununate de succes în majoritatea cazurilor, chiar dacă uneori şi-a mai lăsat teoriile să primeze în faţa evidenţelor, Heinrich Schliemann rămâne un reper important când vine vorba de săpături şi aducerea la lumină a comorilor antichităţii. Mai multe detalii, aici: ro.wikipedia.org/wiki/Hei ... rich_Schliemann

În anul 1999, situl arheologic de la Micene a fost înscris pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Muzeu

În primul rând, muzeul a fost o adevărată binecuvântare pentru noi după ce am coborât „din deal”, dată fiind răcoarea dinăuntrul său. El reuneşte o colecţie importantă de obiecte descoperite în sit: vase ceramice, unelte casnice şi gospodăreşti, arme, bijuterii, podoabe, monede. În muzeu am văzut o secţiune aparte dedicată femeilor miceniene. Însă cea mai preţioasă piesă o reprezintă replica măştii lui Agamemnon, originalul piesei de aur descoperită la mormântul circular A fiind bine depozitată la Atena.

Concluzie

Cine ajunge în Peloponez e bine să meargă şi la Micene, e un sit arheologic valoros pentru omenire, foarte bine organizat, are alei betonate în toată aria vizitabilă, panouri explicative la fiecare punct de interes, adică piatră mai mică sau mai mare, băncuţe pentru odihnă din loc în loc. Dar, înarmaţi-vă cu răbdare, dispoziţie la efortul de a urca muntele, încălţaţi-vă şi îmbrăcaţi-vă adecvat, luaţi-vă apă cu voi, căci soarele poate fi nemilos în zilele calde şi nu există loc de unde să cumpăraţi, cu excepţia intrării.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

youtube

Surse de informare:

erd.ro/maiestuoasa-micene

jurnalspiritual.eu/locuri ... e-micene-grecia

---

VIZUALIZĂRI: 5922 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI